Patratosu – parastas de un milion de accesări

xxx
xxx
xxxxxxxxxxxxxxx
xxxxxxxxxxxxxxx

xxx
xxx

xxx
xxx

xxx

Patratosu – parastas de un an

Iată că a trecut exact un an de cînd am murit. Am murit pe 21 mai 2008. 

Atunci situaţia era cam aşa.

Date tehnice la închidere, 20 mai 2008:

911 posturi din octombrie 2006 pînă în 20 mai 2008
31 de categorii
129 etichete
………………
Peste 767000 de accesări. (recordul: Luna ianuarie 2008 cu 128.498 click-uri.)
Peste 21.300 de comentarii.
……………….
Media de vizitatori pe zi la închiderea blogului: 1096
Media de accesări pe zi: 2962 (recordul cf. wordpress: 7380/zi, 4 ianuarie 2008 )
cf. Sitemeter.
…………….
Nr. de accesări în 20 mai: 3813
cf. WordPress
……………..
comentarii spam: 5661
cf. wordpress.

Astăzi, după un an de zile fix şi exact, după ce am urmărit cu stupoare ce se întîmplă unui blog mort, am hotărît să împărtăşesc aceste date, poate foloseşte cuiva. 

Iată situaţia la zi:

Pătrăţosu a murit! …. 00

Unii spun că a murit! Că a avut un accident în timpul testărilor!

Nuuuuuuu, de fapt s-a întîmplat cam aşa:

De atunci nu mai ştie nimeni de el. A plecat!

S-ar putea să îl vedeţi umblînd fantomatic ici şi colo, deghizat din argintiu în negru..urcînd pentru puţin deal în topuri (fără să vrea s-a cocoţat iar pe locul I ), coborînd în canioane şi, din cînd în cînd mai dă iarăşi prin bălţi… de data asta se va stropi numai pe el însuşi…. din cauza singurătăţii.

Este o singurătate de alergător de cursă lungă. Maşinile astea ating uşor un milion de km la bord. Era cît pe ce….

Va fi departe şi totuşi pe-aproape…

Oare se va mai întoarce vreodată?

Cu regrete:

Păcubosu, fratele lu Pătrăţosu….

PS.

Apărarea mea: vreau să fiu tratat ca un fost securist! 01

Disclaimer: acest post este vechi şi nu era destinat publicarii in aceasta forma. In urma unor discutii pe privat si in urma unui comentariu, caruia i-am dat drumul spre seara, vezi AICI, am hotarit sa public aceasta apologie, desi nu as fi vrut sa închei în această notă. Acest text a fost scris in contextul scrisorii pe care Beniamin Lup a trimis-o catre Consiliul Uniunii. Cred ca, acum la final de cursă, chiar dacă am greşit, cred că merit acelaşi tratament, fără a fi discriminat în vreun fel, cu foştii securişti.

…………………….

Iată că am încheiat cu blogul, fericirea multora. Da, ştiu că “păcatele” mă vor urmări muuuultă vreme. Dosarul mi se va face întotdeauna cu citate din blog etc., chestie demnă de Alin Cristea, lăudat şi apreciat de grupul de păstori, de oameni ca dînsul şi ca dînşii, păstrînd totuşi categoriile diferite.

Ei, acum am şi eu pretenţii şi tupeu. După atîtea “scandaluri”, după atîtea greşeli, după atîtea scădinţe, am şi eu o singură dorinţă înainte de moarte.

Vreau să fiu tratat la fel ca un SECURIST, la fel ca un informator. Pe bune!

Atît vreau. Vreau şi eu să mă bucur de aceleaşi drepturi ca şi ei.

……………………………………..

Să presupunem că am greşit cu blogul acesta. Să presupunem. (Eu nu presupun, am avut multe greşeli pe care le ştiu mai bine decît cei care mă vrăjmăşesc)

Cine m-a văzut …01

Un prieten mi-a făcut o supriză. Mi-a trimis o fotografie de prin 1990. N-am ştiut cînd a făcut-o, cu ce a făcut-o, că pe vremea aia nu erau aparate digitale.

Mi s-a pus un nod în gît. Ce prietenie frumoasă! Ce zile, în care stăteam să memorăm paradigme în greacă şi ebraică, să discutăm rîzînd sau luîndu-ne de gulere despre tot felul de lucruri: poezie, sculptură, religie, om, anatomie, Babel, creaţie, stupi, însurătoare…

Acesta a fost primul meu birou. Memoram împreună

Acum, în aceste zile în care îmi merge numărătoarea inversă, îmi face foarte bine această fotografie.

Nu-mi plac fotografiile cu mine, dar asta îmi face bine pentru că “văd” în ea chipul prietenului meu, nasul turtit pe aparat şi retina roşie, amprentată cu această imagine.

Nu-i important că mă văd eu aici, este important că m-a văzut cine m-a văzut

“Surprins de bucurie”

În foarte puţin timp de aici înainte urmează să apară o carte pe care am aşteptat-o mult în limba română. Locul ei în biblioteca mea este undeva între Jurnalul Fericirii şi Confesiunile lui Augustin. Povestea felului în care C.S. Lewis a trecut “de la ateism la creştinism” este realizată cu aceeaşi măiestrie pe care am admirat-o în alte lucrări ale sale.

Tema centrală a cărţii este descoperirea creştinismului ca o religie a bucuriei. Prin aceasta, prin felul în care înţelege “vocaţia fericirii”, se înrudeşte cu jurnalul steinhardtdian şi cu “hedonismul” lui Piper, pe care îl precede în acestă “tradiţie a bucuriei”.

Deşi autorul se distanţează de Confesiuni, prin felul în care abordează chestiuni extrabiografice, “semănînd tot mai puţin cu o autobiografie generală”, o problematică menită să aducă cititorul prin ademenire spre chestiuni care privesc propria înţelegere asupra vieţii în general şi modului în care ne raportăm la Dumnezeu.

Aşa cum spune însuşi autorul, pînă acum rare sînt acele biografii care să acorde atîta atenţie anilor de început, copilăriei, în vederea înţelegerii vieţii “ca rest”, ca o continuare a copilăriei.

Traducerea lui Emanuel Contac este remarcabilă. Se vede sudoarea şi cumpănirea fiecărui termen cu o acribie de exeget.

Amintiri…02

Am văzut demult un SF. Se făcea că, printr-un dispozitiv electronic complicat ai fi putut să îţi cumperi “amintiri”. Te aşezai pe un scaun şi ţi se împrumutau amintiri. Contra cost, se înţelege! Puteai avea amintiri cu o excursie în Grand Canyon, în Colorado, în Amazon.

…………………..

Eu aş scrie scenariul unui SF în care s-ar putea cumpăra timp. N-aţi fost tentaţi niciodată de acestă idee?

Să cumperi timp, aşa cum ar fi trebuit să cumpere fecioarele neînţelepte din Evanghelia după Matei cap. 25. Să cumperi undelemnul-timp.

Se fabrică de toate, haine, maşini, de toate, un singur lucru nu se poate cumpăra: timpul.

………………………

Investiţia în timp este cea mai bună investiţie. Investiţia în lucrurile netransferabile. Care sînt acestea? Sănătatea, mîntuirea, timpul…

A doua categorie de lucruri în care merită să investeşti sînt lucrurile create de Dumnezeu şi care cresc versus lucrurile create de om şi care nu cresc.

Epilog: despre bine, rău, mai bine şi mai rău… 03

Este ultima duminica de blogger . Întotdeauna duminica m-am abţinut de la blogging. Bine am făcut, dar în fiecare duminică obişnuies să stau să evaluez, aşa cum fac asupra tuturor lucrurilor: ce a fost bine, ce a fost rău în săptămîna care a trecut? Ce ar fi fost mai bine, ce ar fi fost cel mai rău? Ce este foarte bine, ce este foarte foarte rău?

Mi-a venit în minte un articol-epilog, care se potriveşte foarte bine ca epilog şi la acest blog. Eu cred că o posibilă cheie de interpretare a cărţii Eclesiast este “bine şi rău, mai bine şi mai rău, cel mai bine şi cel mai rău”. Nu ştiu cît este de convingător, dar mie mi-a plăcut .

I’ve found God…

Am ascultat cu deosebit interes emisiunea lui Robert Turcescu de ieri despre declaraţia celui care conduce observatorul astronomic al Vaticanului.

Din nou demonstrăm că sîntem un neam de isterici. Vorba lui CAragiale, în ţara noastră nu se munceşte mult, nu se gîndeşte mult, dar se vorbeşte mult.

Ce-a înţeles lumea: VATICANUL A RECUNOSCUT EXISTENŢA EXTRATEREŞTRILOR. Asta nu-i o problemă de teologie, este o problemă de hermenutică.

Ei, vaticanii, ne pregătesc deja pentru a ne întîlni cu un omuleţ mic şi verde pe care îl au conservat deja în frigiderele de prin Cetate.:) Să fim serioşi. La fel de adevărată ca autopsia celebră deja a extraterestrului de prin anii 50 la care rîde şi un student la medicină în anul I.

Unde-i ţara rromilor? …05

Italienii spun că la ei nu este deşi capitala ţării este Rroma! Ieri au încercat să le dea foc! Napoletanii, destul de bruneţi şi dînşii, trimişi de “Naşi” au aruncat nişte sticle incendiare în taberele rromilor din jurul oraşului.

Papa a încercat să spună cîte ceva împotriva xenofobiei. Nimic. A fost ridiculizat de presa oficială şi de bloggeri deopotrivă.

Cu evreii aproape că s-a terminat, la ţigani mai durează. Şi pe ei voia să îi omoare Hitler.

Aşa cum comenta BBC-ul dimineaţa: “prima epurare etnică a noului regim italian a decurs fără probleme”. Cinic, ironic?

………………………………

Unde-i patria rromilor? De unde au plecat? Putem aproxima? Care-i destinaţia lor? Unde merge acest neam neliniştit tot timpul, spre ce ţintă călătoresc?

După părerea mea cel mai bine se asortează în Rromînika. Aici sînt cel mai bine primiţi. Ne-am obişnuit cu ei.

Nu vedeţi că un român cîntă foarte bine Reihardt?

Veniţi înapoi acasă, dragi rromi şi poate, cu Evanghelia, ca în unele sate din Oltenia, poate cu Evanghelia ne schimbăm şi noi şi voi.

…………………………….

Unde-i cel mai potrivit loc al rromilor? Care-i destinaţia lor finală? Părerea mea este că acolo unde se spune, în Apocalipsa cap. 7 despre toate neamurile şi seminţiile…vom auzi şi ceva în genul lacrimilor care trebuie şterse în stilul lui Django Reinhardt. Nu ştiu dacă îl vom auzi pe el şi Minor Swing-ul lui, dar ceva în genul acela va fi la marea adunare a seminţiilor.

“Ca pruncu”… 06

Cineva mi-a trimis aceste “perle” prin email! Nu întotdeauna citesc acest fel de scrisori trimise la grămadă, dar de data asta m-am uitat cu atenţie şi mi-am adus aminte de cuvintele lui Isus:

Marcu 10:14 Iar văzând Iisus, nu i-a părut bine, şi a zis lor: Lăsaţi pruncii să vină la mine, şi nu-i opriţi pre ei; că a unora ca acestora este Împărăţia lui Dumnezeu. 15 Că amin zic vouă: Oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca pruncul, nu va intra întru ea.

Matei 19:14 Iar Iisus a zis lor: Lăsaţi pruncii, şi nu-i opriţi pre ei a veni la mine; că a unora ca acestora este Împărăţia Cerurilor.

Ce înseamnă să primim Împărăţia “ca pruncul”?

După părerea mea Domnul nu ne spune “să nu fim cumva” cînd se referă la copii… ne spune cum să fim. Ne vorbeşte despre o atitudine, nu despre o listă de fapte.

Am ascultat de multe ori exerciţii exegetice asupra acestor versete şi toţi predicatorii aminteau de “bunătatea” şi “puritatea” copiilor. Capacitatea lor de a ierta etc.

Copiii sînt răutăcioşi. Foarte. Înrăutăţiţi! Copiii au perversităţile şi şmecheriile lor.

“Sanctitatea vieţii” – Sesiune de comunicări ştiinţifice

În cadrul Universităţii Emanuel din Oradea, în data de 15 mai 2008, are loc Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu tema “Sanctitatea Vieţii”.

Lucrările se desfăşoară între orele 10-12, lucrările în plen şi 15-16.30, prima parte a lucrărilor pe secţiuni şi 17-19, a doua parte a lucrărilor pe secţiuni.

Şcoala rugăciunii…

Astă seară, la Fabrica de bărbaţi începem să discutăm despre Şcoala Rugăciunii. Întîlnirea va fi la ora 20.00, la Campusul Universităţii Emanuel din Oradea, sala C 3.

Ce este rugăciunea?

Cui ne rugăm?

Cît să ne rugăm?

Cum să ne rugăm?

Există vreo postură standard în care putem să ne rugăm?

Ce limbaj putem adopta în rugăciune?

Există vreun ghid în privinţa rugăciunii?

Trebuie să ne rugăm diferit dacă ne rugăm singuri, în Biserică, cu familia?

Rugăciunile noastre, dacă sînt greşit, le corectează cineva înainte de a ajunge la Tronul lui Dumnezeu?

Ascultă Dumnezeu toate rugăciunile? Pot să mă rog chiar tot ce-mi trece prin cap?

Există rugăciune “interzisă”?

Există rugăciune “corectă”?

Pot folosi rugăciunile altora, cărţi de rugăciuni?

Cum recunosc vocea Domnului? Cum îmi răspunde El?

Nu sîntem în primejdia autosugestiei şi auto-masajului psihologic atunci cînd credem că ne rugăm?

Ce rol are tradiţia Bisericii în învăţarea rugăciunii?

şi … altele

Lui Dumnezeu îi plac tupeiştii….07

Dacă nu credeţi asta, citiţi cartea lui Iov.

Uite ce cred eu despre asta.

După ce citeşti Iov, nu poţi să nu rămîi netulburat, atîtea tensiuni, atîtea întrebări, atîtea neclarităţi. Oare nu este aşa viaţa însăşi?

Cine poate răspunde la întrebarea DE CE? Acesta este una dintre temele din cartea Iov. De ce Domnul dă suferinţă unora şi pe alţii îi lasă cu coapsele pline de osînză?

Care este nebunia prietenilor lui Iov? Dau răspunsuri proaste la întrebarea De ce? Nu cred! Problema lor este una care se leagă direct de Dumnezeu!

“Entertainment Driven Church”

Că tot veni vorba despre modalitatea de apropiere de oameni în contextul conferinţelor din ultima vreme. Iată un articol foarte interesant AICI.

Vă mai amintiţi de “Cărbuni”? Cărbunii Eulaliei?

Lămuriţi-mă şi pe mine… 08

Ce-i asta?

Care-i legătura cu fanii Poli şi toată povestea asta?

Explicaţi-mi, vă rog, care este legătura cu Evanghelia?

Lămuriţi-mă şi pe mine:

Care este relaţia dintre cool, imagine, Evanghelie?

Care este relaţia dintre timiditate, siguranţă şi Evanghelie?

Pînă şi afirmaţia manelistului “supărat sînt, Doamne, supărat” conţine mai multă apropiere de o afirmaţie teologică decît această penibilă invitaţie care îi ia pe oameni drept stupizi.

Şi de cînd, mă rog, Evanghelia are de-a face cu ne-supărarea? Ba, omul firesc este supărat de Evanghelia autentică, întristat şi zdrobit. Abia apoi vine, prin Duhul, bucuria în suflet.

Domnul ne-a chemat să fim pescari de oameni, nu de peşti. Asta înseamnă că trebuie să îi tratăm pe oameni cu respect, presupunînd că şi ei au tot atîta minte ca şi noi, nu cît nişte animale mute. Pescuirea oamenilor nu presupune prostirea şi manipularea lor. Evanghelizarea este o proclamare a lui Cristos cel răstignit, nu ca soluţie psihologizantă, masaj de ego pentru o generaţie care nu poate fi atrasă decît cu semi-adevăruri.

Pavel nu i-a considerat pe atenieni lipsiţi de idee, de asta a folosit retorica, a citat din poeţii lor… şi tot nu s-au prins.

Evanghelia este întotdeauna de la bun început despre Cruce şi Cristosul Răstignit. Omul trebuie să ştie, dacă eşti onest, cinstit, cu cine şi cu ce are de-a face.

M-am considerat jignit cînd un prieten adventist mi-a spus că vrea să mă invite la o conferinţă despre sănătate şi probleme cardiace pentru a descoperi că toată conferinţa era de fapt o prezentare a credinţei adventiste cu mai multe citate din Helen White decît din literatura de specialitate.

În orice discuţie cu un om despre Cristos trebuie să îl consider cel puţin la fel de inteligent ca şi mine, cel puţin la fel de treaz din punct de vedere hermeneutic ca şi mine. S-ar putea să îl supraestimez. Şi ce dacă? Asta-i smerenie…

Ducerea cu preşul nu este evanghelizare este prostire pe faţă. La aşa ceva, mulţumesc, nu, nu vreau să fiu parte.

M-ai scos din pepeni…9

Din pepenii mei pătraţi.

Mi-am “ieşit din pepeni”… Ce expresie! Alături de altele… “gras pepene”, “gras ca un pepene” (aşa fusei), mi-am pierdut răbdarea cu cineva… mi-am ieşit din fire…

Mi-am ieşit din ţîţîni…

Zilele trecute mi-am ieşit din pepeni, dar m-am abţinut.

Imaginaţi-vă!

Stai ascuns în pepenii copţi.

De ce? De răul hoţilor.

Oriunde în ţărişoara asta dragă, cînd dau în copt rotundele şaflice pline cu apă şi zahăr, apar hoţii. Dau tîrcoale.

Din această pricină proprietarii “holdei” trebuie să se mute efectiv pe tarla. TRebuie să doarmă acolo noaptea, să stea de pază ziua. Mănîncă pîine cu pepeni.

Stai ascuns! Pîndeşti! (e greu să stai ascuns în “lanu” cu pepeni, că te vezi, dar te tupilezi între vrejuri, lungit cît eşti de scurt, în cazul meu… )

Vine hoţul ….. trage căruţa, începe să încarce….

şi îţi dai seama că este cumnatu, vecinu,

Atunci ieşi din pepeni şi alergi după dînsul…. spunînd:……………………………………..

………………………………………

Săptămînile trecute mi-am ieşit din pepeni…. şi am hotărît să ies definitiv din afacerea cu pepeni pătraţi…

Microfon şi român

….. tot 9. Ce urmează nu-i de rîs, este de plîns!

Oamenii vor să-l ajute!

“Lăsaţi-mă în pace, ştiu eu!”

Aia-i o altă boală românească: daţi-ne banii, ştim noi ce să facem cu ei! Lăsaţi-ne, ştim noi mai bine!

Multe lucruri ne lipsesc ca naţie, dar unul ne este dat din belşug: siguranţa de sine!

Există şi instrumente de măsură pentru această calitate mixată şi amestecată în sîngele nostru de, aşa se spune, latini: cineva a propus, nu-s deloc original, să fie măsurate cu becalul şi vanghelul (1000 de vangheli este egal cu un becal, 1000 de becali este egal cu un …..). Tupeul, siguranţa de sine, impertinenţa, lipsa de complexe…

Noi le ştim pe toate: agricultură, fotbal, politică… ca-n Moromeţii. Nu ştie multă lume să citească ziarul, dar toţi înţeleg.

Isus, Adevărul absolut sau relativ?… 10

Avertisment 1: post lung şi complicat.

Avertisment 2: inainte de a posta comentarii, cititi tot articolul nu numai titlul!

Avertisment 3: în cazul în care sensibilitatea lingvistică şi receptivitatea la concepte vă trădează, abandonaţi acest post şi încercaţi postul de anul trecut pe vremea asta!

………………………………………

Ablativul absolut este între virgule, una dintre cele mai grele cruci ale limbii latine. Atîtea posibilităţi de traducere… Ablativul absolut, într-un sens, este liber, în alt sens, nu, este silit de context.

Libertatea în sensul dezlegării de orice, libertatea “absolută” nu există. Dumnezeu Însuşi nu este absolut în sensul etimologic al cuvîntului.

Absolutus în limba latină înseamnă “dezlegat”. Vine de la absolvo, absolvere care înseamă liber, care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

Relativus înseamnă relativ la ceva, care se raportează la ceva. Relativismul implică relaţia.

Să ne gîndim la Absolut şi Relativ în contextul lui Isus Cristos.

Este Isus Adevărul absolut? Da! Este Isus absolutus? Nu!

Este Isus relativ. Nu! Este Isus Relativus? Da!

De ce?

Amatoriceşte despre “fundaţia postmodernă”… 11

Nu, nu m-am senilizat . Ştiu că am mai povestit istoria lui RAvi, dar mi se pare important să reluăm tema din următoarele puncte de vedere:

1. nu cred că-i cazul să ne batem joc de postmodernism, cum îmi spunea un prieten. Aş întreba: cine face asta şi de ce? Pînă la urmă blogul este un produs postmodern, da?

2. este important, cred eu, să înţelegem ce oferă şi ce ne răpeşte postmodernismul.

3. cred că este important de sesizat paradoxul inconsecvenţei. Postmodernul nu pretinde consecvenţa, dar mintea noastră, aşa cum a fost creată dînsa, o solicită co obrăznicie. Cum facem pace?

Iată istorioara:

Doctorat în teologie pentru Hitler… propunere… 12

Nu-i propunerea mea, nu-s original, dar o susţin. Ravi Zaccharias comentează faptul într-una dintre cărţile sale, Deliver Us from Evil, carte căreia îi scriu un răspuns în aceste luni.

Emil Brunner a propus, cinic de altfel, dar cîtă dreptate este în propunerea sa….: să i se dea un doctorat în teologie post-mortem lui Hitler.

De ce?

Alexandru Vibrafonistul şi bloggingul…. 13

Ia apăsaţi aici să vedeţi ce vine. După ce m-am preumblat puţin aseară din nou pe la Dan prin site, după ce am chemat-o pe Neriah, care acum învaţă la flaut să o audă pe Ioana, am dat peste site-ul lui Alexandru, fratele ei.

Alexandru cîntă la vibrafon.

Fascinant instrument, dar mai fascinantă este tehnica de folosire a “maletelor”.

Priviţi cum le desface şi le adună, controlînd intensitatea percuţiei.

CAV-ul – varianta audio

La cererea “ascultătorilor”, cu mare frică şi timiditate, am pus şi varianta audio a mesajului de la Cluj, Calea, Adevărul şi Viaţa. Sînt şi celelalte pentru cei interesaţi. Îi mulţumesc lui Pety pentru munca de editare. Excelentă muncă.

Este o predică despre Noul Chivot – Isus. El este noul Toiag – Cale, este noul Vas cu Mană – Viaţă, este noua Tablă a Legii – Adevărul.

Nu ştiu dacă trebuie să îmi cer scuze pentru accentul moldovenesc. Dimpotrivă

În rest, editaţi voi bîlbele şi parantezele.

Da, am vorbit alert pentru că m-am luptat cu timpul. Nu strig de obicei la lume. Nu-mi place, dar de data asta mă alerga limba mare de la ceas.

Iată AICI.

Dacă ţi s-ar spune că mai ai două săptămîni de trăit… 14

Avertizare: această scenă este fictivă!

Eşti în faţa medicului. Se uită la pantofii tăi, la cravata ta, la nasturi, dar nu în ochi…

“Pot vorbi sincer cu dumneavoastră?… “

“Da, vă rog, am văzut morţi, am stat lîngă muribunzi, am văzut destule la viaţa mea… este rău nu-i aşa?”

“……..dumneavoastră…de fapt este mult mai grav…sînt complicaţii…”

“Cît?”

“Trei săptămîni, poate mai puţin… dar ultimele zile vă veţi simţi foarte rău.. de fapt mai aveţi foarte puţin”

“Nu se poate face nimic, nu-i aşa?”

“Este foarte agresivă… “

…………………………………………………………………….

Am plecat spre casă, casă pentru încă puţin timp, casă de pus în rînduială…

……………………………………………………………………

Ce-ai face dacă ai mai avea două săptămîni de trăit?

Chiar dacă…

Nu este vorba de cîntecul lui Florin Chilian. Ce urmează este o cîntare, nu un cîntec. Este un fel de bocet. Este un alt “Chiar dacă”. Zilele trecute am auzit-o cîntată “corect” de un muzician profesionist, dar suna prost cu play back şi solouri de chitară electrică…

Această cîntare se cîntă cu ochii legaţi, cu gluga de condamnat la moarte pe faţă, cu pumnul în gură, printre dinţii scuipaţi şi sînge. Se cîntă la chitară spartă cu patul Kalaşnikovului.

Eu am cîntat-o incorect, aproximativ, amatoriceşte, cu voce tremurîndă, pipăind notele ca la “focul de tabără” dintr-un lagăr de concentrare. Am cîntat greşit, ştiu, dar corect în mood, zic eu. Trebuie cîntată într-un mood rusesc (iată oximoronul), cu “retrăire” (perijvati)

Cîntarea trebuie cîntată cu lacrimi. Neapărat.

Pentru că asta este o cîntare care a fost compusă cu perspectiva arestului, cu un Kalaşnikov la ureche, cu gîndul la deportare în Bărăgan, confiscarea bunurilor, a pierderii celor dragi şi vieţii, de aceea nu se cîntă cu playback şi nici cu orchestraţii, briz-briz-uri, ci cu acorduri simple, glissando-uri şi cu improvizaţie la fiecare strofă. Ecoul de stepă se potriveşte … ecoul de peşteră şi de cameră de puşcărie.

Folclor curat. Fiecare interpret cîntă alt cîntec.

Eu l-am pus în cîntec pe unchiul cu puşcăria lui, pe tata mort, sîngele care i-a curs din cap pînă în bocanci prin cămaşa de corp şi izmene, am pus ameninţările, şantajul, fiecare pune cîte ceva. Eu am avut puţin, foarte puţin de pus.

IAtă cîntecul AICI. Iertaţi interpretarea şi înregistrarea. Este live, în Biserica din Cluj, la sfîrşitul mesajului despre Calea, Adevărul şi Viaţa. Scuzaţi aplauzele. Nici ele nu se potrivesc aici.

La un moment dat o femeie a izbucnit în plîns. A fost acompaniamentul potrivit. Cineva mi-a spus că tocmai pierduse pe cineva drag cu ceva săptămîni în urmă.

Iată versurile: