Cu două săptămîni înainte …

Cu două săptămîni înainte de trecerea la Domnul, cîţiva fraţi, împreună cu A.S., apropiat ucenic al fratelui, l-au vizitat. I-a primit pe fraţi, aşa cum obişnuia.Era slăbit, dar deja îşi făcuse “rînduiala”: avusese timpul de părtăşie cu Domnul, scrisese cîntarea nouă pentru ziua aceea, adunase meditaţiile, scrisese o cugetare şi acum era timpul părtăşiei cu fraţii.

Ce-i de învăţat din viaţa lui? Multe, dar un lucru mi se pare important acum: avea timp de toate pentru că stăpînea toate lucrurile sub o disciplină militărească întărită cu vremea şi de neschimbat cu boala.

Au cîntat, le-a cîntat şi sora Lena ştia pe de rost toate versurile. Le-a cîntat pe toate, fără greşeală.

Iată unele dintre ultimele înfăţişări ale fratelui Niculiţă, cu sora şi lîngă instrumentul drag, cu partiturile şi foile de hîrtie înainte.

Îi mulţumi lui A.S. pentru cele trimise.

A murit Pavarotti

A murit “tenorul care a democratizat opera”. A cîntat cu Bono, cu Sting, cu James Brown.

O viaţă tumultuoasă. Căsătorii, copii, “viaţă de artist” ar spune unii.

Ce rămîne acum?

Cele 100.000.000 de înregistrări vîndute. Un record absolut.

Ce rămîne?

Concertele cu Placido Domingo şi Jose Carreras?

Faptul că au adus muzica de operă mai aproape de generaţia mea, de generaţia lor, de generaţia de după noi?

La momentul acesta îmi sună doar un singur cîntec în minte: Miserere… sono peccatore…

Ce rămîne pînă la urmă? Rămînem ce sîntem? Sau ce vom fi devenit?

Miserere, miserere
…Ma che mistero,e’la mia vita
Che mistero
Sono un peccatore

Vitamina Cî

Am încercat să mă abţin. Am încercat să le ascund, să nu îi fac eu de rîs. Alte dăţi, nu acum, dar Krossfire a descoperit-o. N-am mai putut s-o ţin ascunsă. Şi-a făcut-o de rîs. Pe bună dreptate şi după a mea părere.

Acum vedeţi şi voi cum se vede chestia asta din perspectiva “publicului ţinţă”?

Spunem: “să facem rock de nu ştiu care ca să fim relevanţi, să ne înţeleagă pînă şi golanii din dristor etc.”. Prostii, copii!

Oamenii sînt sensibili la calitate, la profunzime, la autenticitate.

Îmi pare rău pentru confraţii mei, dar Kross are dreptate: un adevăr spus prost este o şi mai periculoasă minciună.

Păcat!

Glumeam cu copiii cînd erau mai mici şi scăpau cîte o chestie pe jos, după care se repezeau să o bage repede în gură:

“Nu mai lua chestia aia că are vitamina Cî!”

Vitamina C a scăpat muzica pe jos….