Am predicat totuşi… sau Întrebările lui Andrei

Vă spuneam ieri, dragi prieteni, că, dacă se dovedeşte că Ionel Tutac este nevinovat, azi nu predic.

Am primit mai multe mesaje pe privat.

Le mulţumesc lui R.G. , care a venit cu argumente dintr-un punct de vedere la care nu mă gîndisem, îi mulţumesc lui A.S. pentru vegherea constantă pentru a nu o lua razna, dar mai ales Spaniardului, care, după mesajul ironic pe care l-aţi văzut (recunoaşteţi ironia? “Trebuia totusi, la pregatirea pe care o aveti, sa va dati seama ca Nelu Tutac, Oti Bunaciu sau alt pastor NU ar putea scrie cu 3 nick.uri diferite. Ar fi fost targoveti si nu slujitori ai lui Dumnezeu.”)  mi-a scris trei mesaje foarte emoţionante.

Unul m-a pus pe gînduri foarte foarte serios. Nu cel în care spune că ar fi scris el acele patru mesaje. Vă rog citiţi dincolo de rînduri. ESte un al doilea text în stratul primului text. Credeţi-mă. Dacă nu, întrebaţi-l pe el.

Din această cauză am fost foarte tăcut azi.

Ce simt la ora asta?

1. Sînt convins că nu am greşit ridicînd problema autosuspendării. Este o problemă publică care cere rezolvare publică. Dacă voi fi confruntat şi convins că am greşit, sînt gata să fac penitenţă publică.

2. Sînt convins că am indentificat foarte exact persoana din spatele celor patru nickname-uri. Ip-ul este corect. Analiza mea este corecta. Persoana care este în spatele comentariilor este cea pe care am indicat-o eu, fără putinţă de tăgadă. Dar nu asta este cel mai important lucru.

3. Sînt convins că avem o problemă la nivel de cult. Destul de serioasă, dar care s-ar putea minimaliza în comparaţie cu alte probleme.

Dar…încă mă frămînt cu următoarele întrebări:

1. Dacă toată lumea tace asupra unei  probleme majore de caracter, nimeni nu ridică glasul (că aşa am fost învăţaţi) oare nu-i datoria mea să o fac pînă la urmă … . Merită să ridici glasul în asemenea situaţii sau nu? Este mai bine să taci pentru “binele public”?

2. Astă seară s-a încins o discuţie destul de intensă la o întrebarea a lui Andrei: este legitim să ne blogărim public problemele din cult? Merită să le “externalizăm”? Să ne “spălăm rufele în public”?

3. Dacă unul ca mine face aşa ceva, ce implicaţii poate avea chestia asta de acum încolo asupra generaţiilor care ne urmează? Iată o întrebare foarte serioasă. Bravo Andrei.

Oboseala şi emoţiile adunate azi m-au făcut îmbîrligat şi lung în acestă seară, dar problema (problemele) ridicată de Andrei merită dezbătută cu toată seriozitatea.

Eu stau pe gînduri. Să vedem ce lumină ne dă Domnul în întunericul nopţii.

Mă duc să mă culc. Voi adormi, dar cu conştiinţa trează.. sper. Ochii închişi, conştiinţa bulbucată!

PS.

Am predicat totuşi.

Ghiciţi despre ce!

Asta-i tare.

Am fost programat la Studiul biblic. Ghiciţi ce studiu biblic a avut biserica noastră azi, după programul pe care îl avem.

“Împăcarea între fraţi. Geneza 33″.

Nu-i aşa că Dumnezeu are simţul umorului?

Poate mîine despre asta. Să vă spun la ce concluzii am ajuns cu fraţii şi surorile din biserică.

La predică: Matei 18.

Asortarea a fost excelentă. Două texte despre împăcare şi rezolvarea conflictului.

La masă cu ucenicii mi-a venit ideea unei lucrări de diplomă, ba chiar două.

1. Tipologia conflictelor iniţiate de Domnul Isus Cristos în contextul Evangheliei după Matei.

2. Conflictele Apostolului Pavel, studiu comparativ asupra Faptelor Apostolilor (perspectiva obiectivă) şi epistolelor Pauline (perspectiva subiectivă)

Rămîn întrebările lui Andrei.