Cînd se termină rugăciunea?

Dacă intrăm greu în Prezenţa Domnului, putem ieşi la fel de uşor?

Cînd intri în lumea rugăciunii este precum intrarea în dulapul din Narnia.

Intri într-un dulap, neatrăgător, plictisitor, care pare să nu ofere nimic fascinant. Miroase a naftalină, între haine vechi, este întuneric.

Dar dacă vei continua să mergi mai departe, dacă vei trece de podeaua scurtă a dulapului, a pregătirii în rugăciune, vei descoperi o lume fascinantă. O lume în care, dacă afară este iarnă, acolo este vară, dacă afară este vară, acolo este iarnă, acolo timpul curge altfel, două minute în Narnia sînt săptămîni în afară, săptămîni afară sînt clipite în Narnia.

Asta este rugăciunea, o trecere în altă lume.

Ca să ieşi de acolo trebuie să treci printr-un postludiu, să treci din nou prin mirosul de naftalină şi printre uşile dulapului mîncate de carii.

Reîntoarcerea la viaţa “reală” , la activitatea de fiecare zi, ar trebuie să fie dureroasă, cumplită, o suferinţă pentru omul spiritual.

Noi abia aşteptăm să ne deschidem telefonul mobil şi computerul, ca să vedem ce legături ne mai oferă lumea de aici.

Lumea rugăciunii se descoperă în deconectare faţă de cele de aici, trăirea pentru un moment în kairos-ul veşniciei, pentru a ne reîntoarce cu greu şi silă la lumea în care ne mai este dat puţin de trăit, chinuiţi de chronos-ul curgător, Zeul nemilos care şi-am mîncat copiii.

Cum se termină rugăciunea? În timp şi cu greu. Aşa ar trebui.

De ce nu mai merg la biserică?

Ei, adică românii. Zilele trecute Hotnews a publicat o anchetă.

9 motive pentru care oamenii nu mai merg la biserică.

Interesant, dar ancheta nu se referă la români. Asta nu înseamnă că o parte din motive nu şi-ar găsi patria şi aici.

Recunosc o parte dintre motive. Pot fi invocate şi de conaţionalii mei, altele sînt valabile doar în Anglia.

Românul merge la biserică. Cu cît i se întîmplă mai multe cu atît merge mai mult la biserică pentru că se sperie mai uşor. Nu este ca englezul confruntaţional, inclusiv în relaţia cu Dumnezeu.

Românul se poartă cu Dumnezeu cum se poartă cu un şef. Cu cît este mai abuziv, cu atît se pleacă mai tare. N-are curaj să se ia cu El de guler şi să arate pumnul în sus. Iov o face, David o face, românul, în cel mai “bun” caz, crede că îl poate păcăli pe Dumnezeu şi Sfîntu Petru.

E o cheste de “capul plecat sabia nu-l taie”, de genetică, de istorie etc.

Care ar fi motivele românilor pentru care nu merg la biserică, mai ales în zonele urbane şi în zona rurală de sud a ţării?

Cele mai multe motive sînt legate de om, dar într-o relaţie există responsabilitate şi de o parte şi de alta, adică şi din partea enoriaşilor şi din partea bisericii ca instituţie.

Care ar fi al 10-lea motiv, ca să ştim o socoteală rotundă?

Vina Bisericii, vina pastorilor, a predicatorilor. Care-i aceea?