Agresiune, alungare, separare - Cărbunii Eulaliei 6
martie 3, 2008Agresiunea ÅŸi alungarea
Toate aceste trei imagini sînt agresive. Noi spunem că lumea ne agresează, ne păgînizează, dar dacă ne uităm bine la ce vrea să ne comunice Domnul, toate aceste trei imagini presupun agresivitatea prin sacrificiu. Sarea alungă sîngele pentru că se dizolvă, sacrificîndu-se, dar alungă. Lumina alungă întunericul, consumînd uleiul, dar îl alungă prin prezenţă. Cetatea pe un munte poate fi cucerită, dar este acolo pentru război, pentru descurajarea atacatorilor.
Sarea se trece, uleiul se arde, soldaţii din cetate mor, dar aceasta este soluţia pentru sînge, întuneric şi război. Sarea alungă sîngele, lumina alungă întunericul şi cetatea alungă duşmanii.
Biserica trebuie să se sacrifice. Nu va trece neobservată. Trebuie să îşi recapete vizibilitatea, paradoxal, prin ascundere, prin recăpătarea misterului. Nu va fi uitată şi necăutată. Biserica trebuie să devină agresivă.
Din păcate, mai ales în ultima jumătatea de secol, vocea Bisericii a devenit tot mai timidă şi braţele ei către lume tot mai slabe. Întinde mîna pentru strîngeri oficiale după semnări de protocoale şi prea puţin pentru ajutorare în sacrificiu sau pentru a ridica steagul împotrivirii.
Evenimente politice, legi, chestiuni publice la care Biserica ar fi trebuit să glăsuiască s-au defilat fără a fi împiedicate de nici un strigăt de împotrivire. Biserica creştină nu şi-a abandonat numai rolul de profet, ci şi acela de împotrivitor faţă de păcat, de potrivnic al răului.
Biserica va deveni din nou relevantă în sensul etimologic al cuvîntului, adică va fi din nou auzibilă şi vizibilă, greu de ocolit şi greu de ignorat, dacă va ataca, renunţînd la exilul de dincolo de zidurile catedralelor.
Relevanţa se împlineşte în contextul sfinţeniei înţeleasă ca separare
Am văzut deja: sarea este din pămînt, dar are putere tocmai pentru că este separată de ţărînă, dacă se amestecă cu nisipul, atunci nu mai este bună decît de un amestec complet, strivirea sub tălpi.
