Discerning Reader

Îi mulţumesc lui David pentru că mi-a arătat site-ul acesta. Tot aici este şi o recenzie excelentă la cartea lui Os Guiness.

De pus la blogroll!

Excelent articolul…

lui Daniel Fărcaş de pe Agora Christi.

Cred că articolul scris de Daniel conţine cîteva chestiuni la care merită să medităm cu toţii.

Iată şi un alt punct de vedere, care, sper eu, deblocheză grămada ca de rugby care s-a făcut pînă acum..

WWJD in Top WordPress?

Aţi văzut adolescenţi din aceia care poartă o brăţăruşă pe care sînt nişte litere.. WWJD?

Înseamnă What Would Jesus Do!

Ce-ar face Isus?.. Ce-ar fi făcut Isus în cutare sau cutare situaţie…

Bun exerciţiu de imaginaţie! Uneori foloseşte… Mi-a folosit şi mie de multe, multe, multe ori.

Zilele astea m-am întrebat şi eu:

Ce-ar fi făcut Isus dacă ar fi fost în Top WordPress?

Ştiu!

S-ar fi dat jos de-acolo! Rapid!

Isus ar fi căutat imediat pustia.

Luca 4:42 Iar făcându-se ziuă, ieşind s-a dus în loc pustiu; şi noroadele căutau pre dânsul, şi au venit până la dânsul, şi-l ţineau pre el ca să nu se ducă de la dânşii.
43 Iar el a zis către ei: Că se cade mie să vestesc şi altor cetăţi Împărăţia lui Dumnezeu, că spre aceasta sunt trimis.
44 Şi era propovăduind în Sinagogurile Galileei

Nu I-au plăcut niciodată topurile şi nu a căutat mulţimile.

N-a sacrificat niciodată prietenii pentru vulg, n-a făcut baie de popor, s-a ascuns.

Ehehe! Îmi place că sînt în top, fire pămîntească păcătoasă şi rea, ar trebui să fiu prea ipocrit să spun că nu îmi place.

Şi pentru asta scriu, ca să fiu citit, nu? Nu scriu numai pentru mine, deşi îmi face atît de mult bine. Deşi scrisul este un act katarhic, scriu şi pentru că ştiu că sînt citit.

Şi totuşi… trebuie să îmi urmez maestrul.

Am mai multe motive. Ultimele zile mi-au oferit destule. Mi-e dor de “vorbirea însingurată”, de soliloquium.

Vorba lui Ionatan: “WordPressul poate coroda caractere.”

Topul WordPress, ca orice top “este lucru dracului”, vorba lui Sderbach, înţelepţi contemporani ai noştri.

Mă “dau la fund”, dispar, mă duc din Top.

Mă duc un pic în pustie, aşa… ca exerciţiu spiritual, de blogocestivie… (căutaţi cuvîntul, este interesant blagocestivie este forma corectă )

Ispita de a rămîne acolo este mare, recunosc.

Ansel Adams sau … înainte de 1789 şi 1985

Sînt pasionat de fotografie. Am stat zilele trecute vreo trei ore cu prietenul meu (Sderbach, îl ştiţi, cel cu Cartenstein…) discutînd despre concurenţa Nikon – Canon, despre fotografie…

L-am redescoperit împreună pe Ansel Adams, un geniu al fotografiei alb-negru.

Are o fotografie celebră.

Este realizată în Yosemite Park (Sînt norocos, am fost acolo… nu sînt de acord cu unul dintre comentatorii mei, CNI, că Dumnezeu va lua ceva de pe pămînt şi va duce în Noua Creaţie, dar sînt cîteva locuri pe pămînt după care voi duce dor… ).

Poza este realizată cu un filtru special… ghiciţi ce filtru a pus omul, dar poziţia lunii, lumina….. Extraordinar.

Au încercat mai mulţi fotografi să reproducă fotografia. Cu mijloace moderne, lentile, satelit, GPS, să găsească aceleaşi unghiuri, cu matematică, cu tot… N-au mai reuşit.

Iată fotografia cu pricina.

Se numeşte Moon and Half Dome şi este realizată în 1960.

Iată ce spune Ansel despre această fotografie:

“As soon as I saw the moon coming up by Half Dome I had visualized the image. …I have photographed Half Dome innumerable times, but it is never the same Half Dome, never the same light or the same mood. …Half Dome is a great mountain with endless variations of lighting and sky situations and seasonal characteristics; the many images I have made reflect my varied creative responses to this remarkable granite monolith.”

Nu-i aşa şi în viaţă?

Isaia 58 pentru Ziua Domnului

58:1 …Pentrucă, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre,

4 Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certa i, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus. 5 Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi?

Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?

6 Iată postul plăcut Mie: desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; 7 împarte-ţi pînea cu cel flămînd, şi adu în casa ta pe nenoroci ii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.

8 Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.

9 Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: ,Iată-Mă!`

Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,

10 dacă vei da mîncarea ta celui flămînd, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunerecul tău va fi ca ziua nămeaza mare!

11 Domnul te va călăuzi neîncetat,

13 Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfîntă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi

dacă-l vei cinsti, neurmînd căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededîndu-te la flecării …

……………………………………………………..

Din cauza modului in care s-au desfăşurat dialogurile în jurul unuia dintre posturile de pe acest blog, am hotărît să suspend deocamdata textul cu pricina. Nu s-a pierdut nici unul dintre comentariile postate de voi, dar am considerat că aceasta este cea mai bună decizie pînă voi avea posibilitatea de a interveni mai eficace asupra comentariilor.

Vă rog să vă abţineţi de la alte comentarii care pot stîrni noi conflicte.

Cei implicaţi în ultimul schimb dur de replici au primit un ultim avertisment înainte de a trece la spam.

Reguli de discuţie pe Agora

Agora Christi se pregăteşte pentru luna februarie clarificînd regulile de discuţie!

Excelent. Poate că exemplul lor ar trebui urmat.

Pînă acum pe aici a fost libertate destul de mare, poate că de asta s-a şi făcut aşa de mare aglomeraţie.

Oricum, în armată am învăţat ceva: neamul prost se arată la întuneric şi la-nghesuială.

Ţin să mai precizez ceva cu ocazia asta, pentru că am observat în ultimele zile o încercare de a mă încărca cu anumite idei care nu îmi aparţin şi de a-mi pune în gură cuvinte pe care nu le-am scris şi nici rostit.

Posturile sînt ale mele, pentru acelea puteţi să mă judecaţi.

Comentariile mele au poza mea în dreptul lor, dar, vă rog nu îmi puneţi în cîrcă, în cap şi în gură lucruri pe care nu vreau să le port, nu le-am gîndit şi nici spus.

După cum vedeţi, prieteni şi duşmani au dreptul să scrie de toate şi împotriva mea şi împotriva prietenilor, colegilor etc.

Cînd limitele bunului simţ au fost încălcate dincolo de orice limită, abia atunci, cu greu m-am hotărît să şterg unele vorbe, fără prea multă discriminare.

Încă ceva: Alin Cristea spunea că i-am pus “interdicţie pe viaţă pe blogul meu”. Nu este adevărat. Şi el a precizat că acea expresie este o inserţie a dînsului, în virtutea felului în care a înţeles prohibiţia mea de la acea dată.

Între timp am avut o discuţie particulară în care am lămurit cîteva lucruri. Am considerat că este bine să trec peste cele două chestiuni care mă ofensaseră la vremea respectivă (aşa am hotărît atunci să mă ofensez ), aşa că Alin este oricînd binevenit să comenteze ce şi cum doreşte, în acelaşi regim ca oricare alt comentator.

În rest.. să ne fie blogurile spre sănătate… mintală, duhovnicească, fizică (mai ales după ceaiurile de azi)

Iar Agorei îi urez succes! Dacă avem de învăţat de la ei, să învăţăm, de ce nu?

Abia aştept luna februarie, să vedem cum merge.

Cum spuneam şi altă dată: “poate ei reuşesc ce eu n-am reuşit”… să îmbin libertatea de expresie a românilor, lăsînt pasiunea şi spiritul lor ludic în voie, fără a lăsa discuţiile să cadă prea tare în miştocăreală şi patimă, lăsînd partenerii de dialog să interacţioneze între ei, fără a-i prinde după cîteva ore în încăierări verbale jenante.

Cu blogoslovire

din partea lui Patroclus Pătrătescu

Prăjitura mea de 500.000

Cineva m-a întrebat, cred că Logik, m-a întrebat dacă dau vreo prăjitură cînd trec de 500.000. Aş fi vrut ca evenimentul să treacă neobservat, dar nu s-a putut, cineva tot a observat…

Acum care-i prăjitura.

Uite-o.

Reţeta?

Se face blat simplu, se pune un rînd de mere rase, se pune blat simplu deasupra. Plăcintă normală, simplă cu mere, nu uitaţi scorţişoara..

După ce o scoateţi din cuptor… zahăr praf pe deasupra.

Aşa…. fierbinte încă, da?

Se pune smîntînă simplă peste..

Apoi, dulceaţă de afine.

O delicatesă!

După asta se bea ceai de trandafiri. Vă mai amintiţi?

Vă rog să puneţi neapărat peste muzică de Django Reinhardt, Minor Swing, sau altceva, mă gîndesc eu…

Ah, am găsit…

Ei, asta-i prăjitura de 500.000…

La 1.000.000 să vedem, dacă ajungem pînă acolo… nu ştiu… am eu o băutură pe care o fac… secret!

Comunicat

Dragi prieteni, din pricina felului în care au degenerat discuţiile în josul ultimei postări am decis să amîn articolul care trebuia să apară în această după-amiază.

Am amînat acest articol de mai multe ori, dar, văzînd patima stîrnită de ce am scris dimineaţă, am hotărît că este mai înţelept să facem puţin post de “deconspirare” şi să amîn sine die acele texte care ar conduce spre o discuţie în această zonă.

Sper ca în acest timp de post şi rugăciune să ne limpezim mintea, să ne liniştim inimile în Domnul.

De asemenea, în aceste comentarii s-a discutat despre reclamaţia pe care fr. Beni Lup a făcut-o către Consiliul Uniunii în dreptul blogului meu şi blogului fr. Mitrofan.

Deşi nu sînt fericit cu acuzele conţinute în scrisoare şi cu stilul acesteia, merită să admirăm faptul că fratele a luat atitudine publică şi nu a discutat pe la colţuri, cum au făcut atîţia alţii.

Cred că această scrisoare este o premieră şi ne oferă posibilitatea de a aborda problema bloggingului, a deconspirării, relaţia cu media, cu lumea din jurul nostru la modul oficial.

Sînt încredinţat că fraţii din Consiliul Uniunii au înţelepciunea şi maturitatea de a analiza astfel de probleme şi din punct de vedere pastoral şi din punct de vedere legal.

În final am o mare rugăminte către toţi cititorii mei.

În toată această perioadă am lăsat nivelul cenzurii la minim. Fiecare s-a putut exprima în voie, turnînd chiar adrenalină şi sudoare în comentarii.

În seara aceasta am şters cîteva comentarii despre care am crezut că au un mare grad de toxicitate pentru discuţiile noastre.

V-aş ruga să reveniţi la tonul seren, deşi înţepător uneori, la discuţia pacinică, fără a sacrifica simţul umorului, spiritul ludic şi remarcile zglobii.

Haideţi să ne facem iar ca nişte copii, aşa cum ne îndeamnă Mîntuitorul tocmai în Matei cap. 18, tocmai capitolul în care se vorbeşte despre conflicte.

Matei 18:3 Amin grăiesc vouă: De nu vă veţi întoarce, şi să vă faceţi ca pruncii, nu veţi intra întru Împărăţia Cerurilor.
4 Că cine se va smeri pre sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare întru Împărăţia Cerurilor.
5 Şi oricine va primi pre un prunc ca acesta întru Numele meu, pre mine mă primeşte.
6 Iar oricine va sminti pre unul dintr-aceşti mici care cred întru mine, mai de folos i-ar fi lui ca să se spânzure o piatră de moară la grumazul lui, şi să se înece întru adâncul mării.
7 Vai lumii de smintele, că nevoie este să vie smintelele, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.
8 Iar de te sminteşte pre tine mâna ta, sau piciorul tău, taie-le pre ele şi le leapădă de la tine; mai bine îţi este ţie, ca să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât două mâini sau două picioare având, să fii aruncat în focul cel veşnic.

Voi orienta în următoarele zile postările mele spre alte subiecte, pentru a vă face să uitaţi un pic de aceste lucruri. Poate revenim cu astfel de lucruri în luna februarie, luna deconpirării pe Agora Christi, ca să fim în armonie şi în acelaşi ton, bon ton.

Dragii mei, nu aş dori să apărăm o cauză dreaptă cu unelte strîmbe.

Haideţi să nu îl lăsăm pe Cel Rău să ne dezbine şi să ne facă răi luptînd cu răul.

Să fim, aşa cum spune Scriptura: Să fim proşti în ce priveşte răul.

Matei 10:16 ….fiţi înţelepţi ca şerpii şi proşti ca porumbii.

Romani 16:19 Că ascultarea voastră la toţi a ajuns, şi mă bucur drept aceea de voi, şi voiesc să fiţi înţelepţi spre bine, şi proşti spre rău.

Vă mulţumesc din toată inima mea şchiapă pentru înţelegere!

Cu oarece întristare,

Acelaşi Pătrăţos

UPDATE

Dragii mei, dacă aş fi fost securist sau informator, n-aş avea curaj să mărturisesc într-un asemenea cadru, între replicile care au fost la ultimul post…

sau să presupunem că tata ar mai fi trăit… şi l-aş fi îndemnat să mărturisească, oare ar fi putut mărturisi în mediul lipsit de dragoste în care trăim.

Nu uitaţi că cei care au de mărturisit sînt nişte “vechi”, experimentaţi, cunosc bisericile noastre, ne cunosc apucăturile şi năravurile mai bine decît noi, cei tineri, care ne descoperim acum pe bloguri.

Probabil că asta este şi spaima dînşilor… “uite, vezi ce păţesc? Ăstora să mă mărturisesc? Ca hienele sar la jugulară… “

De ce să îi lăsăm să creadă că au dreptate, dragii mei, de ce să le dăm motive să creadă că am uitat cu totul dragostea şi de ce oare să nu încercăm să îi convingem că o posibilă mărturisire ar fi primită într-un mediu de iubire şi acceptare creştinească? De ce?

Da, sînt de acord că trebuie să existe presiunea în continuare, dar să nu uităm cine sîntem, sîntem creştini în primul rînd…

Visez, ca parte din soluţia la deconspirare, un mediu aseptic, curat, senin, cavaleresc, domnesc, frăţesc, civilizat (nu de academie, simpozioane, mese rotunde, conferinţe şi alde de-alea, ci un mediu familial, de “acasă”) în care să putem vărsa şi lacrimi dacă trebuie…

Cam asta visez…

Dar ca să visez, trebuie să mă duc să mă culc… e ora 23.45

Luna la care strigă “oile”

Agora Christi începe o chestie nouă. Vor dedica cîte o lună unui singur subiect. Intenţia este lăudabilă şi realizabilă.

Începutul este “fierbinte”, deşi în februarie ne pasc încă geruri.

Luna februarie… Luna deconspirării… luna în care, cînd va apare luna, “oile” îmbrăcate în piele de oaie nu-şi vor mai putea opri schelălăitul…

Subiectul lunii februarie va fi TOT despre deconspirare.

Să ne trăiască, că după ce a făcut ochişori a început să meargă! Sper ca Agora să-i taie moţul!

Excelenta initiativa. Slava Domnului, poate in felul asta “scap” si eu.. ..

Sper ca acest spaţiu să fie o adevărată Agora în care, iată am obosit spunînd, să se discute

principii, nu persoane,

să se facă demonstraţii, fără epitete,

să se argumenteze, fără să se dea verdicte cu uşurinţă

… dacă s-o putea…

Daţi-mi voie şi de data asta să mă manifest ca un optimist … cu experienţă

Blogul meu a funcţionat ca un fel de paratrăznet.

Sper să se fi descărcat deja toţi cei care au avut pe fiere sa se descarce…

Poate cei de la Agora vor reuşi ce n-am reusit eu… să ţină în frîu pasiunile şi să cenzureze cu mai multă grijă.

Succes! Aşa le doresc din toată inima!

Cristi Bădiliţă are pagină proprie

Şi pe Cristi l-au năşit alţii. Nişte colegi l-au obligat să iasă în spaţiul virtual. I-au făcut o pagină web.

După luptele cu jurnalele din Rromînika şi cu mofturile jurnaliştilor de pe la respectivele cotidiene sau săptămînale… şi-a luat inima în dinţi şi îşi publică articolele cum vrea, fără ciuntiri, editări… iar cînd spune cîte o chestie neconvenabilă nu mai aude…

“Domnu Cristi, asta nu se poate… e prea dură… ce-o să zică cutare… n-ai putea să o mai tunzi puţin, să o îmblînzim… “.

În fiecare duminică va publica un articol nou. AICI.

Încă un convertit…. la blogoslovire… deşi ce face el nu este tocmai blogging, dar, oricum, ăsta-i viitorul….

Succes, Cristi.

Vasile Talos – Cine sînt baptiştii?

Pastorul Vasile Talos revine cu un nou document Cine sînt baptiştii? Citiţi AICI

M-am făcut naş de blogăr

De vreo cîteva zile. Salut, finule!

Răsvan, despre care aţi auzit în ultimele zile din “cafeneaua” mea, tocmai a acceptat blogul. După ce am terminat cu cele trei posturi despre el, m-am apucat şi i-am făcut cadou un blog. Am avut emoţii! A dat din picioare, a scîncit, l-a plimbat puţin pe-afară, n-a ştiut ce să facă cu biberonul, cu scîncetele, mirosul şi pampers-ul, dar, pînă la urmă l-a acceptat.

Rasvan, una dintre cele mai talentate “tastaturi” (că nu-i putem zice condei, nu?) s-a şi apucat să scrie. M-am bucurat să văd că începe să răspundă la comentarii, şi-a schimbat look-ul, pune posturi noi… , pagini noi. Adevărat blogăr.

Să ne trăieşti întru mulţi click-uri, Rasvane, că realmente cred că aici ai mai multe de slujit decît de la măsuţa de studiu biblic de la vreo biserică.

Acum îi simt lipsa, umorul lui sănătos, plin de spumă, calambururile colorate, jocurile de cuvinte, metaforele şocante uneori, epitetele tari, ironia fină, numele şi citatele provenite din lecturi sănătoase, făcute la vreme… toate îmi lipsesc, dar n-am vrut să fiu egoist, poate că aici, în lumea asta a blogurilor nu sînt altceva decît un naş pentru mai mulţi viitori blogări.

Lucrez acum la “convertirea” şi “evanghelizarea” altor trei prieteni… vreo şapte au cedat deja pînă acum… au ridicat deja mîna şi s-au predat cu armamentul din dotare…

Toată povestea asta şi discuţiile din ultima vreme (discuţii din care nu au lipsit atacurile legate de chestiunea deconspirării) m-au tot trimis în urmă, pentru a da explicaţii, spre un post mai vechi: De ce mi-am făcut blog?

Este prima dată cînd reiau un post în întregime, dar cred că acum este necesar. Vreau să mă scutesc în următoarele zile de prostiare de genul: “ţi-ai făcut blogul numai ca să loveşti în fraţi, numai pentru a crea un mediu de atac împotriva “monştrilor noştri” sacri, eşti un frustrat nerealizat în alte domenii şi …. etc., eşti o pagubă colaterală a tatălui tău şi, dacă nu poţi pălmui tu pe cine vrei, creezi un cadru pentru ceilalţi… etc.”.

Iată de ce mi-am făcut blog (dacă nu mă credeţi pe cuvinte, “gud bai de pa de randebubu” şi ne vedem la gară… asta e! cui nu-i place să mă lase în pace şi în plata Domnului că El ştie ce să facă şi cu mine) :

Dan a revenit

Dan Mitrofan a revenit! Uite că nu numai lui Cezar i se întîmple să aibă parte de blesteme, acatiste, ocări şi înjurături

Se întîmplă şi pe la noi!

Sper ca această perioadă de “post mediatic”, cum spunea cineva, să îi fi folosit!

Dacă eşti în mijlocul oceanului, pe o corabie cu pînze şi cineva are cangrenă la picior , JEan Constantin, spre exemplu (cine a văzut filmul ştie despre ce vorbesc), nu aştepţi pînă la spital să faci operaţie cu bisturiul şi cu masca.

Pui mîna pe fierăstrău, ciocan şi topor şi tai piciorul bolnavului.

Cam asta face şi DAn. A fost acuzat că face operaţii fără mănuşi şi nu are răbdare de chirurg sau că îndreaptă sculpturile cu picamerul.

Unele statui trebuie demolate, nu îndretate, şi picamerul este cel mai bun pentru chestia asta, iar pentru un trup cangrenos, prefer un tip cu drujba decît pe cineva care nu face nimic.

Slavă Domnului că s-a apucat şi Dănuţ de chestia asta, dar o face mai mult în dreptul lui. Este bine şi aşa, pentru că vedem cît de pervers a fost sistemul, dar nu cred că este de ajuns.

Care-i soluţia? Să îşi facă Dorin Dobrincu o pagină web? Să aşteptăm alţi 7 ani pînă toţi cercetătorii în istorie contemporană îşi termină doctoratele şi se îndură vreunul să se ocupe şi de spaţiul baptist?

Mă veţi întreba: da ce te grăbeşti aşa?

NE grăbim după 17 ani?

De ce mi-am schimbat faţa?

Da, aţi observat că headerul este schimbat. Da, l-am schimbat ca să fim în ton cu anotimpul, că e iarnă.

Aşa arată peisajul în care aş vrea să conduc de “îmi lasă gura apă”

Unii m-au întrebat ce-i cu farul ăla de Mercedes G, care se chiorăşte la noi. Asta pentru că nu ştiţi povestea.

De fapt “pătrăţosu” este porecla dată acestei maşini.

Iată imaginea originală de header aici

Iată AICI toată povestea ca să nu mă mai “repetez”

Şi AICI un filmuleţ cu maşinuţa asta superbă şi …. foaaaaaarte scumpă!

Tare, dură… reclama, nu?

Dar şi ceva mai romantic… mai soft…AICI

Iată că pătrăţosu poate fi şi “dur” şi “dulce”

V-aş lua fiecăruia cîte o agendă

….specială, unică, personalizată, acum la început de an….şi la (mirare!!!) tocmai azi, 400.000 de vizite (iar o să spună ironic că mi s-a umflat ego-ul)

ştiu unde se găsesc toate acele agende, dar n-am putut să le iau.

Se găsesc în mîinile lui Dumnezeu.

Numai voi puteţi să le luaţi. Fiecare pentru el şi …. numai cîte o pagină, o singură pagină pe zi…

Mergeţi la Dumnezeu să vă luaţi agenda în fiecare seară…în rugăciune!

La mulţi ani, dragii mei prieteni! La multe seri cu El, Lumina noastră cea neînserată!

PS.

pentru cei care sînt necăjiţi de acest spaţiu…. este ca o salată beuf, ca o sarma! aşa este şi blogul meu

daţi cu scobitoarea la o parte ce nu vă place şi luaţi numai ce vă place… mie nu îmi plăcea mazărea.

Există limită de vîrstă ca blogger?

Nu cred, n-ar trebui să fie. Deşi bloggingul este un sport preferat pentru cei care se află între 25-40 (unii ar spune că-i specifică generaţiei decreţeilor în România…), am auzit că unul dintre cei mai citiţi bloggeri ar avea undeva pe la 91 de ani.

Draga E., poţi să îmi spui exact adresa?

Iată un alt exemplu: la 71 de ani, nu-i chiar blogger, dar domină web-ul cu naturaleţe. Bravo!

Aşa e normal, cred! Cu cît îmbătrîneşti cu atît ai mai multe de spus!

Ce bine că nu se inventase bloggingul în urmă cu 20 de ani! Şi acum îmi păstrez jurnalul meu roşu, caiet cu 200 de file. Doamne, “păcatele tinereţii” …

WordPress-ul şi gramatica

Adamaica face cîteva observaţii pertinente asupra felului în care s-a tradus meniul wordpress.  Sper să fie “auzită” şi de cei “în oficiu”.  Dacă nu, mai bine îl lasă în engleză. Pîn acu înţeleserăm..  

Dezbatere despre homosexualitate la Ulim, în Republica Moldova

Vasile Filat a participat la o dezbatere despre promovarea homosexualităţii în Republica Moldova.

Vezi asta pe blogul lui.

Noi am ratat o dezbatere, dar nu este timpul pierdut cu totul.

Daniel are şi el blog

Nu numai Dănuţ Mănăstireanu are blog cu referire la dosarele Securităţii.

Şi autorul controversatei cărţi Pigmei şi Uriaşi a intrat în blogosferă.

Daniel Mitrofan şi-a creat un blog numit Centrul de istorie şi apologetică.

Cred că deja asistăm la scrierea celui de-al doilea volum din Pigmei şi uriaşi. Ne aşteaptă surprize tot mai mari!

Ţineţi-vă bine! Puneţi-vă centurile de siguranţă în blogovehicul că merge cu viteză din ce în ce mai mare şi curbele sînt tot mai periculoase.

Bun venit, Dane!
Se umple wordpress-ul de neoprotestanţi, fraţilor!

Blogul lui Danut

Danut Manastireanu are blog.

Finalmente. Bine ai venit, Danut, în lumea asta ciudată a blogărilor! Îţi spune un “bătrîn”!

Cu asta am dat lovitura pe wordpress. Iar se irită oarecine. Lista mea se completează încet încet şi din Top 100, 10 sînt “pocăiţi”. 10%?

Nu asta-i important!

Blogul începe cu dosarele de la Securitate. Poate că vom reflecta cu toţii, împreună la grozăviile care ies de acolo.

Acolo veţi găsi o parte dintr-o istorie tristă pentru el, tristă pentru mine.

Dumnezeu să aibă milă de noi, dar este bine să se vadă dosarele de la Securitate, ca să înţelegeţi de ce facem “atîta gît” cînd ne vorbim despre cei care şi-au vîndut fraţii.

Dumnezeu să aibe milă de noi de toţi!

Deocamdată atît.

Despre homeschooling

Copiii noştri au mare noroc. Învaţă într-o şcoală confesională.

Dacă n-ar fi fost oportunitatea asta, alternativa ar fi fost homeschooling-ul.

Nici acum nu-i tîrziu.

Ar merita să discutăm despre homeschooling.

Iată blogul unei entuziaste aici.

Grupul de discuţii are următoarea adresă:

http://groups.yahoo.com/group/educatielibera/

Cine şi-a mai făcut blog?

Blogariseala s-a molipsit în ultimele luni ca gripa. Mulţi dintre prietenii mei şi-au făcut blog. Excelent.

Unii, după cum înşişi recunosc, s-au molipsit de la mine. Vai de cel prin care vine ispita

Recentissime au mai apărut cîteva bloguri, pe lîngă Adamaica, Jurnalul Scrierii iubirii, Simplul Gînd, Hic sunt leones, Gîndurarul lui Natan, Cristi Lucaci, Aurel M. toate prin top 100.

Cristi şi-a făcut blog. Bravo, Cristi! Bine ai venit în lumea asta păcătoasă a bloggerilor.

Ai să vezi tu ce-o să păţeşti!

Cristi este specialist în studii iudaice şi slujeşte acum în Coreea!

Dumnezeu cu tine, Cristi!

“ţinem în atingere” (keep in touch!)

Cornelus si-a facut blog, specializat pe misiune.

Spuneţi dacă am uitat pe cineva!

PS.

Iertare, Mircea (interactiuni)

PPS.

Şi încă cineva, după Adrian Năstase, cineva i-a făcut blog şi lui Ion Iliescu!!!!

Se numeşte “echilibru”.

Atunci chiar s-a intoxicat de tot blogosfera!

Sfaturi de pensionar I

Iată ce cred eu după experienţa mea scurtă de blogger profesionist, că tocma am coborît de pe locurile fruntaşe, după cîteva zile, şi tocma am trecut la amatori. (Bună răsplată după un an de blogging, o săptămînă locul I! asta ar fi desertul!)

Nu-mi abandonez blogul ca să îl trimit la orfelinatul de bloguri, dar, aşa cum am spus, mă relaxez.

Credeţi că a fost uşor să te lupţi cu monştri sacri ca Gramo care şi-a reluat locul? Să mă “autovotez”? A propos de ei, într-un comentariu către Gramo zilele trecute spuneam că am prins comunismul. Pe atunci nici nu visam la aşa ceva, să poţi spune ce crezi. Am luat bătaie de cîteva ori pentru gura mea.

Acum mai spun cît mai am de spus, pînă ce mă descarc. De asta nu tac odată cu ieşirea la pensie.

Pînă una alta, dacă tot m-am apucat să fiu “sfătos”, uite cîteva sfaturi. Cred că v-ar fi de folos celor care abia acum aţi intrat în lumea asta plină de tot soiul de pericole cu scutecele încă proaspete.

Iertaţi-mi superbia, dar poate că foloseşte cuiva.

Deci (să începem ca cei care n-au nimic de spus, cu “deci!”)

- Blogul nu este pagină web, nu este ziar electronic, nu este revistă, nu este roman, nu este o carte pe care să o scrii, nu este jurnal de ştiri. Blogul este o categorie pe care o umple singur. Este o chestie “sui generis”. De asta trebuie ţinut cont, altfel încurcaţi borcanele.

De aceea trebuie scris blogăriceşte. Cum e aia? Ei aia-i aia, că mulţi confundă blogul cu capodopera vieţii lor cu neamul lor cu tot. Nu încercaţi asta!

- Blogul necesită un anumit stil de a scrie. Unii confundă stilul blogăresc cu jurnalul intim sau cu limbajul stradal. Unora le stă prost şi un stil şi altul. Fiecare blog are stilul lui, dar blogul, în sine, necesită un anumit tip de scriitură. Te obişnuieşti după cîteva săptămîni, dacă ai exerciţiul scrisului.

Dacă, nu, nu! Nu merge şi gata. Au încercat mulţi şi au abandonat blogurile după cîteva săptămîni sau luni. Nu merge stilul foarte pretenţios, ştiinţific. Oamenii se plictisesc repede de scrisul “la frac”, dar şi de stilul “de maidan” şi “de gang”.

Am văzut oameni “serioşi” care s-au prostit pe blog, încercînd să fie cool, “să se dea cu tinerii” şi le stă prost. Stilul este omul şi omul se reflectă în stil. Nu încercaţi să fiţi altceva decît sînteţi.

Dacă vă daţi cu tinerii, tinerii au un simţ acut al lipsei de autenticitate. Simt imediat, amuşină masca. N-are rost

- Nu faceţi posturi lungi. Oameii îşi pierd răbdarea. Postările scurte sînt cele mai bune. Ca vizitele la prieteni.

- Nu o răriţi prea tare. O aşteptare poate fi productivă şi poate ridica interesul pentru blog, dar, dacă în două sau trei zile nu reveniţi cu noutăţi, oamenii încep să vă lase în pace. Bine fac!

- Nu continuaţi prea mult pe acelaşi serial, pe aceeaşi temă. Zig-zag-ul este cea mai bună metodă de păstrare a interesului. Dacă ai postat azi ceva despre maşini, despre prostia pe care au făcut-o cei de la Logan cu bordul, mîine postează ceva despre ceaiuri . După o confruntare, ceva muzică nu strică deloc.

Voi continua….

spun şi eu ca părintele Galeriu

“n-aveţi voi atîtea întrebări cîte răspunsuri şi sfaturi am eu…. “

Am încheiat experimentul! Recunosc, a fost şi orgoliu…

Azi, 19 octombrie, la ora 17:51 se împlineşte exact un an de la primul post.

Ufff. A fost un drum lung. Sute de pagini, zeci de mii de cuvinte, mii de comentarii, dar a meritat. Din plin.

Ce voi face de aici încolo?

Am terminat cu statutul de blogger. Cu cel de “profesionist”. Pentru totdeauna.

Ce înseamnă asta? Că mă relaxez. Că termin cu scrisul? Nu! Deşi domeniul îmi este plin cam 70%. Dar nu mai vreau să demonstrez nimic.

De ce am făcut-o? Iată de ce.

Dar, pe lîngă asta şi altele a mai fost ceva. Un păcat pe care trebuie să vi-l mărturisesc. Da, recunosc în faţa voastră, a fost şi o chestie de orgoliu. Cineva, în urmă cu un an încerca să îmi dea lecţii de scris, de media, de lucru cu publicul, de redacţie, că n-am dreptul să vorbesc despre media, despre spaţiul public, că nu ştiu ce-i aia, că oricum n-am experienţă, de “ieşit în public”, încerca să îmi spună că stau pe locul lui. Asta mi-a adus aminte de scena mea preferată.

Mai demult i-am dat “ţigara” s-o fumeze. “Că eu nu fumez şi nu ştiu cum!” A ieşit demult din sală cu pantofii lăcuiţi pe care s-a aşezat scrumul.

Nu vă pot spune ce satisfacţie am avut (păcătoasă, dar păcatul mărturisit e pe jumătate iertat, nu?) cînd am trecut vijelios pe lîngă  (la vremea aceea) cele 57000 de accesări ale lui Bastrix şi l-am lăsat în urmă cu ochii în lăcrimi, mirîndu-se de baptişti cu multe emoticoane sau cînd l-am scos pe Turn din cursă, că se dăduse în stambă, cînd s-a împlinit ce i-am profeţit lui Adi Vidu, că îl lasă vîna blogărească după Congres (no offense, Adi, dar asta am simţit, îmi pare rău), cînd prieteni, colegi, duşmani s-au molipsit şi şi-au făcut cu toţii blog sau cînd am început cu psalmii şi s-a dus moda-n tîrg, cînd am descoperit, cu toate precauţiile ei, cine este Adamaica, după stil, cînd Daniel Brînzei, un veteran respectat al spaţiului electronic a spus că face şcoala de blogging cu mine sau cînd le-am “spart faţa” celor ca City Limits, care, după ce mă înjuraseră bine, au rămas în urmă cu clickurile.

Ce satisfacţie cînd nu mai ştiu care a descoperit că baptiştii sînt puţini, dar bine organizaţi şi bine educaţi. M-am bucurat în firea mea pămîntească atunci cînd am descoperit cine este Avad, dar i-am ascuns imediat datele personale, ca să nu fie deconspirat (am fost un boier şi ştiu asta   şi el ştie). Cînd am descoperit că sînt monitorizat de doi ciraci ai cuiva în funcţie înaltă acum, care se teme de blogul ăsta minor. Cînd am enervat pe toată lumea cu postul despre piratare, cînd monitorii extraordinaire al internetului strîng din dinţi şi n-au ce face, dar trebe să recunoască blogărul anului…cînd am fost primul care am dat ştirile importante pe care unii le ştiau, dar nu aveau instrumentul de popularizare la îndemînă, cînd am descoperit cine şi de unde mă citeşte, cînd am fost atacat şi am primit scuze de la oameni care încercau să scape cu uşorul… cînd am descoperit că printre fanii mei credincioşi sînt soţia fr. Iosif Sărac sau Ioana Costa. cînd am descoperit singur fake-blogul care mi se pregătea… anulîndu-i impactul dinainte de a începe să posteze. Cînd unii au încercat să îmi ofere armistiţii şi negocieri ca să îi las în pace, promiţindu-mi că nici ei nu se vor mai lega de mine, niciodată (asta a fost o promisiune solemnă, în scris!). Da cînd i-am luat la trei păzeşte pe cei de la Santinela? Şi ei au ieşit la o ţigară (figurat vorbesc cu aluzie la 1900).

Da, recunosc, a fost ceva între competiţie jucăuşă şi bucurie copilărească, dar stricată uneori de orgoliu masculin, de ceva adrenalină, de grabă, de fire pămîntească şi de părţile mele cele rele şi nepocăite.

Ehe. Am făcut multe. Să vedeţi corespondeţa privată!!! Am simţit multe! Domnul m-a văzut!

Iartă-mă, Doamne, că sînt un păcătos!

Dar au fost şi lucruri frumoase, nu numai aceste bucurii fireşti (nespirituale) şi fireşti (normale).

M-am jucat, m-am zbînţuit, am făcut greşeli, de scris, de punctuaţie, chiar de interpretare semiotică, am scris relaxat, cu un zîmbet în colţul gurii întotdeauna, am scris cu lacrimi in ochi despre Ana,cînd a murit, despre tata, despre mama, despre socrii, despre bunicii soţiei, am scris rîzînd şi ţinîndu-mă de burtă despre ospiciul pentru bloguri. Am scris despre cafea, fibrilaţii, ceai, cărţi, monumente. Am scris Psalmi, Pateric. Despre oameni. Mioriţa .

A fost tare. M-am jucat cu generatorul de apusuri şi am adus la sacrificat cuvinte, cu pedal generatorul, cu odormemorizatorul. Am discutat despre cercei şi cărucioare, despre contrabass, violoncel, chitară clasică, mandoline, greacă, parapante şi călărie, jazz, Metheny, Sting, Pink Panther, Logan, Opel, Mercedes, armata română, starbucks, divorţ, slăbit şi îngrăşat, Ştefan cel Măricel, am luptat pentru cei de la Slobozia de Argeş şi pentru Dorin Dobrincu, cum am ştiut, ca în filmul Misiunea, deşi totul părea pierdut. S-a deschis un cont pentru cineva, pentru a fi sprijinit. Am scris despre studenţi şi miniştri. N-a scăpat nimic. Am scris despre regele meu român şi despre REgele Meu din Ceruri.

Aţi luat parte la viaţa mea de fiecare zi, de trei ori pe zi cîteodată.

A fost ca o jertă, de dimineaţă, la 8 şi seara, la ora 20. Am fost ca un preot, dar plin de păcate, ca preotul descris în Evrei, care am adus jertfă pentru mine fără puterea Cuvîntului Însuşi.

Am discutat politica UBR, BOR, RSR, UEO, R, PRM, JIJi etc.

Am spus şi lăcrimat împreujnă despre tragedii, morţi de copii şi tineri, morţi de bătrîni, accidente şi morţi line.

Blogul mi-a fost ca o parohie. Ca o predică zilnică, ca o discuţie la cafea cu prietenii, ca o tabără de vară, ca o şcoală peripatetică, ca o tribună, ca un adăpost, ca o cabană în munte,  au fost zile în care a fost fîntîna prieteniei din deşert (Exupery).

Am fost suprins că posturi “despre inundăţii” duc la discuţii despre escatologie şi posturi la care mă aşteptam să fie comentate au rămas pustii şi goluţe.

M-a ispitit orgoliul, mîndria, competiţia acerbă, dar şi sentimente pe care nu le-am mai simţit pînă acum. Cîţi prieteni noi! Ce oameni minunaţi! Ce întîmplări ciudate! Ce descoperiri! Bune şi rele!

Am vrut să demonstrez că se poate face un blog care să capteze atenţia şi fără să relateze experienţe şocante, fără prea multe fotografii şi you-tuburi, fără înjurături şi organe genitale sau relatări sexuale. Voi spuneţi dacă am reuşit sau nu. cu o audienţă de 1700-2000 de accesări pe zi, cu 500-700 de vizitatori pe zi? Vă daţi seama 700 de oameni care să te asculte în fiecare zi? Cum să nu te ispitească cel rău?

Am avut o bucurie sfîntă şi duhovnicească cînd am văzut că bloguri pe care erau expuse femeiuşti disponibile de măritat sau jurnale de perverşi rămîn în urmă.

Închei cu blogăreala în sensul ăsta, pentru că nu mai am nimic de demonstrat. Am făcut-o şi pe asta. Eu am încercat şi se poate. Încă mai există o audienţă care rezistă să citească posturi care n-au carne, accidente, lichide, fluide, scursuri, vomitături, înjurături, chestii tari etc.

Acum este rîndul vostru, dragi confraţi “pocăiţi”. Eu am încercat să deschid un drum. Se poate.

Ce voi face acum? Asta nu înseamnă că nu mai scriu aici. Am să fac un rebranding. Voi scrie aşa, cînd îmi vine ceva important de spus, dar nu programatic, susţinut, “impulsiv”, “vijelios”, “încrîncenat”, ca pînă acum

Mă pensionez de la blogging, dar, ca pensionarii mecanici de meserie, după ce joacă şah cu băieţii în parc, din cînd în cînd nu se pot abţine să nu-şi bage nasul în maşina lui nea Gicu din faţa blogului, pardon, faţa blocului .

Ce-am învăţat din asta?

ce regret?

Regret cîteva lucruri: am consumat foarte mult timp, mi-am supărat cîteodată soţia, scriind şi luptîndu-mă cu unii şi cu alţii, regret că am dat prea multă importanţă unora, m-am învăţat minte, nu merită. Am amînat cîteva proiecte pentru cîteva luni. Regret că m-am apucat din cînd în cînd de cine nu trebuie şi dur. Iertare. La vremea potrivită le-am cerut şi lor iertare, personal.

Care sînt lecţiile bloggingului pentru prietenii mei? O grămadă. Vă dau toate ponturile pe gratis. Sînt sigur că sînt bloggeri mai ştiuţi ca mine, dar eu vorbesc pentru publicul meu.

Faceţi bine ceea ce faceţi. Orice faceţi, să faceţi ca pentru Domnul, chiar şi bloggingul.

Asta e. Un an am hotărît să alerg în cursa asta, un an am alergat.

A fost frumos. Îmi va lăsa gura apă şi în continuare să fac asta, dar trebuie să ştii să te opreşti la timp. Blogul cade, de astăzi, de pe scara de priorităţi cu mare viteză. Nu deodată. Aici este ca la slăbit. Nu trebuie să slăbeşti mai mult de 2 kg pe lună. Încet trebuie, dar sigur, ca să nu faci rău nimănui.

Vorba lui Daniel, mai trebuie să facem şi post de post.

Aşa să îmi ajute Dumnezeu!

PS.

Şi acum din nou vă spun şi vă rog să mă iertaţi că au fost şi lucruri fireşti în blogul ăsta. Fireşti şi fireşti

PPS.

Tocmai mi-a propus cineva să public tot blogul Să rîdem, deci!

Delavad e din nou on line!!!

Delavad alias Avadoru e din nou on line!

Îl ştiţi! Prietenul nostru cu “Doamne iartă-i pe toţi care au bloguri şi pe mine c-am avut!”

Acum se poate ruga: “Doamne iartă-i pe toţi care au bloguri şi pe mine, că am din nou!”, cel care şi-a omorît blogul în direct.

Oricum: Welcome back, Doru!

Ne-ai lipsit!

Cum te-am dibuit?

Secret profesional!