La cutremurul din 1977 eram în bloc şi mîncam pîrjoale (chiftele). Eram în sufragerie şi am văzut cum toată biblioteca lăsată de tata începe să danseze şi pleacă spre uşă. Am văzut cum aleargă pe tavan crăpăturile şi cum uşile se scălîmbăie la mine.
Am fost atît de uimit încît am continuat să muşc din pîrjoală tot timpul.
Următorul cutremur l-am prins la casă. Am simţit că sînt pe o farfurie care se roteşte pe marginile ei.
La fel şi următorul. Tot la casă.
Aşa că … următorul aş vrea să mă prindă tot la casă.
Odată mamaia a venit la noi la bloc. N-a putut sta, nu s-a putut odihni, pentru că nu putea sta degeaba. Femeie cu 12 naşteri.
Spunea: “Cine le-o fi dat în cap ăstora să pună oamenii unii peste alţii?”.
Nu putea dormi pentru că ştia că stă în capul altcuiva şi altcuiva şi altcuiva. Eram la ultimul etaj.
Casa ideală pentru mine este o casă ţărănească. O casă mică, sănătoasă, dar voinică. Neapărat din pămînt, chirpici sau lemn. Pămîntul şi lemnul sînt materialele de construcţie date de Dumnezeu, fără atingerea omului.
Să fie cu trei camere, camera de dormit şi sfîntă a sfintelor de rugăciune. Un holişor, care să fie şi bucătăria, cu masă rotundă, mică, cu 7 scăunele şi camera pentru oaspeţi şi biblioteca.
Toate camerele să fie cu două funcţiuni. Cămara să fie şi beci.
Şindrilă pe acoperiş, încălzire cu sobe.
Îmi voi lua de acilea cărţile, furca de lemn, buciumul, scara, tot biroul din lemnul lui tata-socru, făcut cadou la nuntă din care este făcută toată biblioteca, armoniul cu foale, lingurile de lemn şi prima lingură pe care am cumpărat-o cu soţia.
Fără prea multă mobilă. Simplu, ca bojdeuca lui Creangă. Încă mă gîndesc dacă să iau frigiderul şi unde să-l pun şi ce să fac cu el. Televizorul va trăi în exil şi izgonit pe vecie.
Curentul electric, un compromis trist, la fel ca şi baia în casă, din cauza bătrîneţilor şi neputinţelor, dar lampa cu gaz şi lumînările îşi vor avea locul de cinste şi vara …. afară.
Ah, mai am un dulap la care ţin mult. Şi ăla.
În rest… toate la copii.
şi geamurile?
Ca la templu, mai largi înăuntru, mai înguste spre afară.
……………………………………………………………………………………………….
Restul?
Îmi pare rău după Toma Caragiu… şi după rolurile lui rurale şi haiduceşti.
), coborînd în canioane şi, din cînd în cînd mai dă iarăşi prin bălţi… de data asta se va stropi numai pe el însuşi…. din cauza singurătăţii.
