Cineva mi-a trimis aceste “perle” prin email! Nu întotdeauna citesc acest fel de scrisori trimise la grămadă, dar de data asta m-am uitat cu atenţie şi mi-am adus aminte de cuvintele lui Isus:

Marcu 10:14 Iar văzând Iisus, nu i-a părut bine, şi a zis lor: Lăsaţi pruncii să vină la mine, şi nu-i opriţi pre ei; că a unora ca acestora este Împărăţia lui Dumnezeu. 15 Că amin zic vouă: Oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca pruncul, nu va intra întru ea.

Matei 19:14 Iar Iisus a zis lor: Lăsaţi pruncii, şi nu-i opriţi pre ei a veni la mine; că a unora ca acestora este Împărăţia Cerurilor.

Ce înseamnă să primim Împărăţia “ca pruncul”?

După părerea mea Domnul nu ne spune “să nu fim cumva” cînd se referă la copii… ne spune cum să fim. Ne vorbeşte despre o atitudine, nu despre o listă de fapte.

Am ascultat de multe ori exerciţii exegetice asupra acestor versete şi toţi predicatorii aminteau de “bunătatea” şi “puritatea” copiilor. Capacitatea lor de a ierta etc.

Copiii sînt răutăcioşi. Foarte. Înrăutăţiţi! Copiii au perversităţile şi şmecheriile lor.

Numai cine n-a crescut copii poate spune: să fim transparenţi şi sinceri, buni, să uităm repede ca nişte copii. N-aţi fost minţiţi niciodată de un copil care are doar trei săptămîni! Asta-i!

Trăsătura fundamentală a copiilor nu este bunătatea. Nebunia este lipită de inima copiilor. (Proverbe 22:15 Dacă nebunia se pripăşeşte în inima celui tânăr, numai varga certării o va îndepărta de el.)

Nu! Trăsătura fundamentală a copilului nu este nici sinceritatea şi nici bunătatea. Copiii pot ascunde multe, copiii ţin minte răul, ţin minte nedreptatea. Copiii se răzbună cumplit.

…………………………….

Am căutat nume pentru fetiţa noastră în aşa fel încît să nu fie poreclită la şcoală. I-am căutat un nume frumos şi rar , dar simplu, Neriah, care în traducere din ebraică înseamnă Lumina sau Lampa lui Dumnezeu.

A mers cu emoţie la grădiniţă şi încă din prima zi copiii i-au găsit porecla: “Neria-PEria, Neria-Peria”. Nici nu ştiau să zică bine fonemele, dar au găsit porecla.

…………………………….

Veţi spune: Copiii sînt puri! Poveşti! În păcat m-a zămislit mama mea. Nu am fost niciodată pur. Nu mai ţin minte! (Psalmi 51:5 Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea). Răul este lipit de noi din pîntecele maicilor noastre. Copii sînt drăgălaşi, dar nu puri.

Nuuuu! Copiii sînt foarte răi şi răzbunători. Altceva este important la copii.

Trăsătura esenţială a copiilor este CREATIVITATEA!

………………………….

Aici este cheia Evangheliei, după umila mea părere! Nu putem înţele absolut nimic din ce spune Isus fără creativitate.

Aceasta le-a lipsit ucenicilor atunci cînd n-au priceput ce a vrut Isus să spună. Nu curăţia de inimă, ci creativitatea.

Copii sînt în stare să privească lumea dintr-un alt unghi. Nu lipsa de prejudecăţi este creativitate, ci capacitatea de a crea noutatea şi noutatea este creată prin re-construirea lumii.

Creativitatea este una dintre valorile care mi-au ghidat viaţa de la vîrsta adolescenţei de cînd am devenit creştin. Am considerat-o şi o consider una dintre valorile centrale ale creştinismului.

Am fost fascinat de cursurile lui Dave DeWitt, autor al Cărţii bărbatului matur, prelegeri care mi-au cimentat convingerea că orice creştin ar trebui să-şi cultive creativitatea în aceeaşi măsură în care îşi cultivă viaţa de rugăciune, de citire a Scripturilor, postul, solitudinea.

Creativitatea este obiect al disciplinei spirituale. Ar trebui pusă lîngă celelalte discipline spirituale, cele clasice.

…………………………….

Cîntaţi Domnului o cîntare nouă! (Psalmi 98:1 (Un psalm) Cântaţi Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni. Dreapta şi braţul Lui cel Sfânt I-au venit în ajutor.)

Creativitatea mi-a devenit atitudine fundamentală şi stil de viaţă. De asta m-am apucat de desen, de pictură, de sculptură, de cîntat (deşi am fost diagnosticat ca afon e o poveste lungă pentru care nu îmi mai rămîne timp din cauza timpului care mi s-a scurs… ).

Aceasta este parte din explicaţie pentru “sprinţăreala” Pătrăţosului. Unii i-au spus spirit ludic, joc! Pentru mine a fost un exerciţiu serios, parte integrantă a Evangheliei.

Aceasta este una dintre cauzele pentru care am făcut blogging de performanţă. Dacă veţi căuta în urmă veţi găsi peste tot acest strigăt pentru “cîntarea nouă!”. Nu întotdeauna am reuşit, dar a fost parte din ceea ce a ţinut coloana vertebrală a acestui discurs aparent haotic.

Am vrut să privesc Împărăţia ca pruncu, din puncte de vedere cu totul noi. Perspectiva a fost şocantă pentru unii, dar a fost parte din căutarea acordurilor pentru cîntarea aceea nouă compusă pentru Isus.

(Ah… Isus n-a fost doar Răspunsul… El a fost şi întrebarea)

Iată demonstraţia, iată ce înseamnă să fii precum copiii!

………………………………

De ce circula singele in corp?
Sangele umbla prin corp, ca sa ii prinda pe microbi si sa ii inece.(6 ani).

…………………………….

La ce folosesc sprancenele?

Sprancenele folosesc ca sa tina fruntea sus, sa nu-i vina fruntea pe ochi. (6 ani)

…………………………….

De ce ne spalam cu sapun?

Noi ne spalam, ca sa dam sapun in ochi la microbi. (5 ani)

…………………………….

Ce sunt amprentele?
Amprentele e cand punem mana pe o clanta si raman degetele acolo si le gaseste politia. (8 ani)

…………………………….

Ce este sufletul?

Suflet e cand iti pune mama prajituri pe farfurie si ii lasi prajituri si lu ala mic. (8 ani)

Sufletul are o forma de inima. (8 ani)

…………………………….

Ce este tristetea?

Tristete inseamna cand un om vine la altul si bea mult. (7 ani)

…………………………….

De ce sa pun potcoave la cai?

La cal se pune potcoave, sa nu cada calul pe spate, atunci cand pune frana calul se intepeneste in potcoave. (9 ani)

…………………………….

Ce inseamna cuvantul ‘modern’?

Modern e cand vezi ceva frumos si e scump si n-ai bani. (7 ani)

…………………………….

Cum se face parfumul?

Parfumul se face din apa, dop si din parfum. (5 ani)

…………………………….

Cum se inteleg pasarile sau animalele intre ele, daca noi, oamenii, vorbim si de multe ori nu ne intelegem?

Pasarile sau animalele vin unele langa altele si vorbesc in soapta si noua ne spun numai ‘miau’. (10 ani)

…………………………….

Ce este timpul?

Timpul este o vreme care trece tot timpul. (5 ani)

…………………………….

Ce sunt buruienile?

Buruienile sunt niste plante folositoare doar lor. (12 ani)

…………………………….

Ce este acela un secret?

Secretul este atunci cand nu trebuie sa stie militia. (6 ani)

…………………………….

Ce este zambetul?

A zambi inseamna sa razi parca in gandul tau. (8 ani)

A zambi este cand niste oameni rad cu gura inchisa, ca sa nu deranjeze oamenii de la bloc. (7ani)

…………………………….

La ce foloseste steagul?

Steagul foloseste, ca atunci cand veneau turcii peste noi, ei nu stiau pe ce tara veneau si atunci noi le aratam steagul si dupa aia ei stiau.

…………………………….

Ce este acela un minister?

Minister inseamna, ca sa te duci acolo sa te razbuni. (9 ani)

Minister este o incapere mare unde se aduna toti ministrii ca sa faca sedinte pentru a imbunatati cartierul lor. (9 ani)

…………………………….

Ce este igiena?

Igiena este cand vin neamurile si vad ce curat e in casa. (7 ani)

…………………………….

Din ce se face sapunul?

Sapunul se face din mai multi clabuci, la un loc. (6 ani)

…………………………….

De ce isi fac oamenii cadouri?
Oamenii isi fac cadouri, ca sa nu fie nesimtiti. (7 ani)

…………………………….

De ce da dirijorul din maini, cu un bat, cand dirijeaza?

Dirijorul da din maini, ca sa arate ducerea sunetului. (11 ani)

Dirijorul are un bat in mana, ca e urat sa arate cu degetul, la ala care canta cu contrabasul ca sa vada cum merge simfonia. (10 ani)

…………………………….

De ce gaina nu zboara pe sus, ca celelalte pasari?

Gaina nu zboara pe sus ca celelalte pasari, pentru ca-i e frica sa nu scape oul, cand ii vine sa-l faca. (10 ani)

…………………………….

şi mai sînt…

copiii sînt inepuizabili…

Probabil că aşa ar trebui să fim şi noi… Nu?

Am învăţat multe despre creaţie şi creativitate în acest an de zile.

Pentru mine a fost un exerciţiu spiritual, dar şi un experiment, o serie de experimente.

Îmi cer iertare pentru aşchiile sărite în urma experimentelor mele, pentru soluţiile acide vărsate din greşeală prin “laborator”, pentru fum şi accidente, pentru lutul şi pensulele arse sau irosite.

Vă mulţumesc tuturor pentru călătoria prin “pruncia bătrînească”!

Cineva spunea că cea mai mare pedeapsă atunci cînd faci pe prostu este să rămîi aşa…

Eu m-am copilărit un an, mare mirare pentru toţi cei care mă cunosc, mai ales pentru studenţii care ştiu că pot spune orice glumă încruntat ca un Sfinx, m-am “copilărit”, sper să rămîn aşa….

În cadrul Universităţii Emanuel din Oradea, în data de 15 mai 2008, are loc Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu tema “Sanctitatea Vieţii”.

Lucrările se desfăşoară între orele 10-12, lucrările în plen şi 15-16.30, prima parte a lucrărilor pe secţiuni şi 17-19, a doua parte a lucrărilor pe secţiuni.

Astă seară, la Fabrica de bărbaţi începem să discutăm despre Şcoala Rugăciunii. Întîlnirea va fi la ora 20.00, la Campusul Universităţii Emanuel din Oradea, sala C 3.

Ce este rugăciunea?

Cui ne rugăm?

Cît să ne rugăm?

Cum să ne rugăm?

Există vreo postură standard în care putem să ne rugăm?

Ce limbaj putem adopta în rugăciune?

Există vreun ghid în privinţa rugăciunii?

Trebuie să ne rugăm diferit dacă ne rugăm singuri, în Biserică, cu familia?

Rugăciunile noastre, dacă sînt greşit, le corectează cineva înainte de a ajunge la Tronul lui Dumnezeu?

Ascultă Dumnezeu toate rugăciunile? Pot să mă rog chiar tot ce-mi trece prin cap?

Există rugăciune “interzisă”?

Există rugăciune “corectă”?

Pot folosi rugăciunile altora, cărţi de rugăciuni?

Cum recunosc vocea Domnului? Cum îmi răspunde El?

Nu sîntem în primejdia autosugestiei şi auto-masajului psihologic atunci cînd credem că ne rugăm?

Ce rol are tradiţia Bisericii în învăţarea rugăciunii?

şi … altele

Dacă nu credeţi asta, citiţi cartea lui Iov.

Uite ce cred eu despre asta.

După ce citeşti Iov, nu poţi să nu rămîi netulburat, atîtea tensiuni, atîtea întrebări, atîtea neclarităţi. Oare nu este aşa viaţa însăşi?

Cine poate răspunde la întrebarea DE CE? Acesta este una dintre temele din cartea Iov. De ce Domnul dă suferinţă unora şi pe alţii îi lasă cu coapsele pline de osînză?

Care este nebunia prietenilor lui Iov? Dau răspunsuri proaste la întrebarea De ce? Nu cred! Problema lor este una care se leagă direct de Dumnezeu!

Ce spui ei?

La prima vedere teologia le este impecabilă.

Dumnezeu este mare, sfînt, măreţ, poate cineva să îşi ia apărarea în faţa lui Dumnezeu?

Ne-ai muls ca pe lapte şi ne-ai închegat ca pe brînză. O închegare de pămînt, asta este omul.

Tot ce spun prietenii lui Iov pare că este corect, Dumnezeu este bun, omul este rău…

Dar este ceva ciudat în capitolele 12 pînă la 15

Iată un discurs al lui Iov care arată esenţa cuvintelor drepte ale lui Iov, pentru ca în 15 să se arate nebunia unuia dintre prietenii lui.

„Iov 13:6 Acum, ascultaţi, vă rog, apărarea mea şi luaţi aminte la răspunsul buzelor mele! 7 Vreţi să vorbiţi lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Şi să spuneţi minciuni, ca să-L apăraţi? 8 Vreţi să ţineţi cu El şi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu? 9 Dacă vă va cerceta El, va găsi bine oare? Sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi pe un om? 10 Nu, nu; ci El vă va osândi, dacă în ascuns nu lucraţi decât părtinindu-L pe El. 11 Nu vă înfricoşează măreţia Lui? Şi nu cade groaza Lui peste voi? 12 Părerile voastre sunt păreri de cenuşă, întăriturile voastre sunt întărituri de lut.”

Nu-i aşa că este ciudat textul?

Vedeţi care este problema?

Din perspectivă omenească Dumnezeu face un lucru nedrept şi aşa este: NEDREPT! Şi Iov nu vrea să Îl linguşească pe Dumnezeu. Îi spune drept că e nedrept. Îl trage la socoteală pe Însuşi Dumnezeu.

Îndreaptă pumnul în sus şi îşi mustră prietenii că se fac apărători ai lui Dumnezeu, nişte lingăi şi mincinoşi. Vreţi să vorbiţi de bine de Dumnezeu spunînd minciuni? Credeţi că Îl puteţi duce cu vorba ca pe un om: Domnu Şefu, vedeţi că aţi avut o scamă pe costum… eu tocmai am luat-o sînteţi mai frumos aşa! Deştept ca dvs. nu este nime!

……………………………..

El este suveran, este stăpîn şi aşteaptă să vadă ce spun supuşii lui despre el.

Ce face Iov? Spune ce crede despre Dumnezeu şi Dumnezeu pare să jubileze. Aşa Iov, dă cu pumnu în palma mea, fiule. Exact aşa cum mă jucam eu cu Naum! Dă, tati, descarcă-te. Loveşte, dă-mă jos! Hai să facem trîntă în nisip!

Ce fac prietenii lui Iov? Atitudinea balcaniului: scuipă în jos şi linge în sus! Linguşeala faţă de cei superiori şi nedreptate faţă de subalterni, dispreţ faţă de egali.

Domnul urăşte linguşeala. Dacă mie îmi este scîrbă de linguşeală, credeţi că Dumnezeu nu este la fel.

Prefer confruntarea şi dialogul în locul linguşelii.

Vreţi să ţineţi cu El? Da? Dar nu-L cunoaşteţi, prieteni dragi. Nu-L cunoaşteţi aşa de bine ca mine, spune Iov. Am petrecut timp cu El. Face ce vrea şi nu explică nimănui, asta vreau eu să vă explic, că Dumnezeu este inexplicabil în acţiunile Sale.

Are nevoie Dumnezeu de părtinire şi de plecăciuni gratuite? Are nevoie un astfel de Dumnezeu de temenelile noastre, de gudurătura noastră.

Are nevoie de epiteletele noastre umflate, de metaforele gonflate, de bombeurile frecate cu atitudine de slugă cînd El ne-a invitat să-i fim prieteni? (Căci nu vă mai numesc robi, ci vă numesc prieteni! Ioan 15:15  De acum nu vă mai zic vouă slugi; că sluga nu ştie, ce face Domnul său; ci pre voi v-am zis prieteni; că toate câte am auzit de la Tatăl meu, am arătat vouă.)

…………………………………

Domnul a cercetat şi a văzut că nu este bine ce făceau prietenii lui Iov.

Din toată povestea lipseşte unul, cel mai tînăr şi cel mai tupeist.

Uitaţi-vă şi la discursul acestuia.

…………………………………

Corectă în atitutinea lui Iov este înfiorarea în faţa lui Dumnezeu şi în faţa măreţiei Lui, dar Iov are aceeaşi atitutine ca David – îndrăzneala de a se lua de piept cu Dumnezeu, îndrăzneala de a lua cerul de mînere şi de a striga către El: nu-mi place ce faci! Eşti un Dumnezeu cu care aş vrea să mă lupt!

“Doamne fă-mi dreptate şi vezi că sînt în mijlocul vrăjmaşilor!”

Cîtă îndrănezală să spui astfel de lucruri în faţa lui Dumnezeu cu revoltă, o revoltă legitimă – “să le rămînă copiii orfani, sparge-le dinţii, dar tot El adaugă vezi dacă sînt pe o cale bună şi du-mă pe calea veşniciei. (PS 58:6) Mai încercaţi şi Psalmul 109.

Ideea este că Iov, ca şi David îi spune lui Dumnezeu, cu mare tupeu, despre sine şi alţii, cam tot ce-l doare.

Este onest, îi dă cinste lui Dumnezeu pentru că este cinstit cu Dumnezeu, nu este doar respectuos, ci transparent şi sincer.

……………………………………

Dacă ţi se pare că ţi s-a făcut o nedpretate întreabă-L pe El. Spune-i tot ce te doare!

Nu îmi spune mie! Spune-i direct Lui!

Cînd cineva mă întreabă în biroul pastoral: PAstore, spune-mi, te rog, de ce sufăr atît, cum de îngăduie Dumnezeu aşa ceva, cum puteţi să îmi spuneţi că este bun!

“N-am spus că este bun, îi răspund, n-am spus nimic, dar am o întrebare… pe El, pe El, direct… pe El L-aţi întrebat cumva?”

“Cum să-L întreb?”

“Exact aşa cum mă întrebaţi pe mine: Cum de te numeşti un Dumnezeu bun, dacă mă faci sufăr atît, cum de îngădui aşa ceva.. de ce eşti un Dumnezeu aşa… şi aşa…. şi aşa….. “

“Pot să Îi spun aşa …. direct?”

“Păi ce aveţi de pierdut?”

“Dacă mă bate?”

“Mai rău ca pe Iov, pe Iov a încetat să-L bată după ce s-a răstit la Dumnezeu. Eu zic să încercaţi şi dvs. la fel…”

Nu aşa spune cîntarea noastră?

„E obrazul tău brăzdat de lacrimi

De ţi-e teamă că furtuna vine

Spune-i lui Isus, Spune-i lui Isus”

……………………………………..

Noi dispreţuim pe fraţi şi linguşim pe Domnul.

Domnul nu are nevoie de laude gratuite dintr-o gură mincinoasă, din aceeaşi gură a izvorului să curgă şi apă pentru fraţi amară şi apă pentru Domnul, dulce.

Apăsăm pe fraţi şi facem temenele balcanice Regelui regilor? N-are nevoie Dumnezeu de aşa ceva. Era cît pe ce să îi omoare pe prietenii lui Iov.

De ce?

Pentru că “nu aţi vorbit aşa de drept despre Mine cum a vorbit robul meu Iov”.

Cum au vorbit ei? Corect! L-au “lăudat” pe Domnul!

Cum a vorbit Iov? “Incorect!” S-a “răstit” la Domnul!

Credeţi că El nu rezistă la apăsarea noastră şi la dialogul nostru cu El?

………………………………

Ce-ar fi să vii aşa înaintea Domnului: “S-ar putea ca eu să nu am toată perspectiva, dar „Doamne, nu este corect, nu este drept, dar luminează-mă Tu”

Nu vreau să-mi anulez simţul dreptăţii şi nici inteligenţa şi ştiu că nici Ţie nu-Ţi place să ai în faţă o momîie programată să te laude în orice situaţie. Nu-mi convine ce îmi faci. Pur şi simplu! Uite, am spus-o!

Îmi pare rău că Te iau prin “surprindere” şi nu vin întodeauna cu laude înaintea Ta, dar ştiu că nici Ţie nu-ţi plac laudele previzibile.

Nu vreau să Te plictisesc, Doamne, cu lucrurile pe care le ştii despre Tine: eşti Mare, eşti Tare…. etc. Mă poţi asculta cu nişte lucruri pe care oricum le ştii despre mine, dar pe care nu le pot accepta?

……………………………………..

Dumnezeu ne lasă pe noi să îi judecăm faptele. Ce har! Ce mare pogorămînt!

Vrea să ştie ce credem despre El.

Şi El îmi spune:

Ştiu că nu ai toată perspectiva, că nu ai totă cunoaşterea, dar vreau să ţin cont de părerea ta, Mă interesează foarte mult dialogul cu tine, pui de ţărînă, fiul Meu, Eu am ales să te pun la masă, oaie cu scaieţi şi să te fac rege, aşa că spune…. spune… spune…

Vrei să ne luptăm?

Ştii că tocmai de asta mi-a plăcut Iacov-Israel? Ne-am distrat o noapte întreagă!

E adevărat, fiule, nu-mi plac lingăii, momîile, iubesc tăiaţii împrejur cu inima, dar pe cei care s-au castrat sentimental.

……………………………….

Atunci de ce mai discută Domnul cu Iona?

“Bine faci tu că te mînii?”

“Da, bine fac” răspunde Iona, şi mă voi mai mînia că nu mi-ai făcut aşa cum am vrut eu.

Dacă ăsta nu-i tupeu, atunci care este? Iona se poartă ca un copil alintat.

Ce face Dumnezeu?

Stă la vorbă cu el!

Şi Domnul stă la negocieri cu el, şi îi dă lecţii cu curcubetele.

………………………………

Noi sîntem baptişti şi ce credem şi practicăm noi este relaţia directă şi nemijlocită creativă cu El.

Dar unde am dus acum acest tip de relaţie?

La un fel de expresii standard, rugăciuni previzibile, la o atitudine Ce mă doare este că ascultăm rugăciuni standard, liturgice

De cînd n-aţi mai auzit: Doamne m-ai lovit, nu-mi convine, dacă ai fi aici, te-aş întreba şi ţi-aş spune în faţă… Nu-mi place ce faci, dar privesc ca un rob la mîna stăpînăului….

De cînd nu ţi-ai maistrigat lac rimile şi necazutile înainte Lui?

Ştiu că eşti drept, dar mie mi se pare că ai făcut ceva nedrept. Cerceteată-mă şi pătrunde-mi gîndul înainte să se nască el….

………………

Elifaz din Teman în cap 15 – pînă la v. 4.

“Iov 15:4 Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu. 5 Nelegiuirea ta îţi cârmuieşte gura şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni. 6 Nu eu, ci gura ta te osândeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta. 7 Tu eşti omul care s-a născut întâi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor? 8 Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu; şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?”

Unde are dreptate, în a doua parte, dar n-are dreptate în prima.

Domnul s-a uitat la cuvintele lui Iov şi n-a găsiit nici o greşeală. Nimic!

Uitaţi-vă la toată cartea lui Iov şi vă rog să vă întrebaţi cum a suportat Dumnezeu toata revolta omului?

Cum de l-a răbdat? Cum s-a raportat Dumnezeu la cuvintele grele şi nepotrivite într-o rugăciune?

……………………………………….

Ce răspuns extraordinar al lui Iov în cap. 16 şi 17.

Trăim într-o vreme a formulelor, a expresiilor fixe,  rugăciunilor prefabricate şi copierilor, ne rătăcim că nu mai citim Scritpurile, ne rătăcim şi în rugăciune pentru că nu ne ispirăm din Sfintele Cărţi.

Noi sîntem sfinţi prin credinţă ca Avram, putem negocia ca Avram cu Dumnezeu!

Noi sîntem regi ca David, atunci ca David să vorbim!

Noi sîntem profeţi călători ca Moise, atunci ca Moise să ne apropiem de Dumnezeu pînă ni se luminează faţa de Lumina Lui!

Noi sîntem oameni ca Iov, dar n-avem curajul lui Iov?

Oare Dumnezeu n-avea altă treabă decît să piardă timpul cu Avram, cu Moise, cu David şi cu Iov? Avem un dumnezeu care îi place să piardă timpul cu noi! El vrea să stea de vrbă cu noi în termenii noştri!

Dar tu îi vorbeşti Lui? Cine îi mai vorbeşte Lui şi cît de pe placul Lui?

El este Regele, dar nu Tiranul medieval care are nevoie de clowni.

Dacă îi vorbeşti, atunci cum?

Îndrăziţi, ne spune Cristosul-Mijlocitorul, îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea….

Să îndrăznim, prin El şi în Duhul, către Tatăl! Să îndrăznim!

Îndrăzniţi să intraţi într-o relaţie sinceră, transparentă , curată, frumoasă! Nu vă temeţi să puneţi toate poverile înaintea Lui, nu vă temeţi să puneţi toate frustrările şi mîniile împotriva lui.

Scăunelul de rugăciune duce mai multe decît canapeaua psihanalistului şi Cuvîntul ajută mai mult decît mintea împăiată cu Freud a doctorului care se freacă cu pixul în barbă.

El le-a purtat pe toate, suferinţele, nervii, frustrările, necazurtile noastre. Toate le-a purtat, cum spune Isaia 53. Ne ştie cu totul în în toate.

S-a întrupat şi a purtat cu demnitate toate cele nouă deschideri ale corpului nostru. Să venim cu îndrăzneală,  cu mai mare îndrăzneală decît Iov, acum cînd Îl avem şi pe Cristos de partea noastră!

…………………..

Vino înaintea Lui cu nervii tăi, nu înaintea soţiei, bate cu pumnul în masă înaintea Lui, nu înaintea copiilor, revarsă-ţi frustrările înaintea Lui, nu înaintea subalternilor, războieşte-te cu El, nu cu cei mai slabi ca tine.

Dacă n-ai vorbit cu El pînă acum aşa, vorbesşte cu Dumnezeu ca Iov şi ca David şi El va găsi de bine …

Iov 42:7  După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, i-a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.
8  Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”
9  Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naama s-au dus şi au făcut cum le spusese Domnul. Şi Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov.
10  Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese.

Că tot veni vorba despre modalitatea de apropiere de oameni în contextul conferinţelor din ultima vreme. Iată un articol foarte interesant AICI.

Vă mai amintiţi de “Cărbuni”? Cărbunii Eulaliei?

Ce-i asta?

Care-i legătura cu fanii Poli şi toată povestea asta?

Explicaţi-mi, vă rog, care este legătura cu Evanghelia?

Lămuriţi-mă şi pe mine:

Care este relaţia dintre cool, imagine, Evanghelie?

Care este relaţia dintre timiditate, siguranţă şi Evanghelie?

Pînă şi afirmaţia manelistului “supărat sînt, Doamne, supărat” conţine mai multă apropiere de o afirmaţie teologică decît această penibilă invitaţie care îi ia pe oameni drept stupizi.

Şi de cînd, mă rog, Evanghelia are de-a face cu ne-supărarea? Ba, omul firesc este supărat de Evanghelia autentică, întristat şi zdrobit. Abia apoi vine, prin Duhul, bucuria în suflet.

Domnul ne-a chemat să fim pescari de oameni, nu de peşti. Asta înseamnă că trebuie să îi tratăm pe oameni cu respect, presupunînd că şi ei au tot atîta minte ca şi noi, nu cît nişte animale mute.  Pescuirea oamenilor nu presupune prostirea şi manipularea lor. Evanghelizarea este o proclamare a lui Cristos cel răstignit, nu ca soluţie psihologizantă, masaj de ego pentru o generaţie care nu poate fi atrasă decît cu semi-adevăruri.

Pavel nu i-a considerat pe atenieni lipsiţi de idee, de asta a folosit retorica, a citat din poeţii lor… şi tot nu s-au prins.

Evanghelia este întotdeauna de la bun început despre Cruce şi Cristosul Răstignit. Omul trebuie să ştie, dacă eşti onest, cinstit, cu cine şi cu ce are de-a face.

M-am considerat jignit cînd un prieten adventist mi-a spus că vrea să mă invite la o conferinţă despre sănătate şi probleme cardiace pentru a descoperi că toată conferinţa era de fapt o prezentare a credinţei adventiste cu mai multe citate din Helen White decît din literatura de specialitate.

În orice discuţie cu un om despre Cristos trebuie să îl consider cel puţin la fel de inteligent ca şi mine, cel puţin la fel de treaz din punct de vedere hermeneutic ca şi mine. S-ar putea să îl supraestimez. Şi ce dacă? Asta-i smerenie…

Ducerea cu preşul nu este evanghelizare este prostire pe faţă. La aşa ceva, mulţumesc, nu, nu vreau să fiu parte.

Eu unul, m-am pus în locul unuia care ar primi acest fel de bilet şi aş considera că sînt luat de prost fără drept de apel.

De ce? Sper că nu mai trebuie să explic!

Îmi este ruşine de acest fel de abordare şi acest fel de acţiuni împreună cu alte motive pe care nu vreau să le fac publice m-au făcut să mă decid în privinţa participării în vreun fel la Festivalul din această vară.

Nu vreau să împiedic în nici un fel lucrarea Domnului, dar nici să fiu parte la ceva despre care nu am toată încredinţarea că reprezintă felul în care bisericile pe care le păstorim înţeleg lucrarea Domnului.

Fraţii şi surorile din biserica mea nu se vor fi simţit bine în cadrul unei seri ca cea de sîmbăta trecută. Vezi AICI.

Şi vă rog să mă lămuriţi şi cu alte lucuri.

Lămuriţi-mă şi pe mine:

Discuţiile din timpul conferinţei naţionale n-au avut nici un fel de efect asupra organizatorilor?

Deci se merge înainte în acelaşi stil, da? Ok! Atunci, dacă este de la Domnul să se meargă înainte, dar bănuiesc că mai multe biserici vor sta de-o parte.

Lămuriţi-mă şi pe mine:

Probabil unii se vor întreba şi care este legătura între Commando Viola Ultra Curva Sud şi Festival. Lămuriri aveţi aici.

Lămuriţi-mă şi pe mine:

Dacă toate biletele sînt gratuite, atunci cele pentru fanii Poli Timişoara sînt mai gratuite?

Şi mai am şi alte nelămuriri, dar le păstrez pentru mine.

…..

M-a întrebat cineva ce voi face cu Festivalul?

Mă voi ruga! Pe asta puteţi conta!

am mai adăugat un subiect de rugăciune: înţelepciune pentru organizatori!

Din pepenii mei pătraţi.

Mi-am “ieşit din pepeni”… Ce expresie! Alături de altele… “gras pepene”, “gras ca un pepene” (aşa fusei), mi-am pierdut răbdarea cu cineva… mi-am ieşit din fire…

Mi-am ieşit din ţîţîni…

Zilele trecute mi-am ieşit din pepeni, dar m-am abţinut.

Imaginaţi-vă!

Stai ascuns în pepenii copţi.

De ce? De răul hoţilor.

Oriunde în ţărişoara asta dragă, cînd dau în copt rotundele şaflice pline cu apă şi zahăr, apar hoţii. Dau tîrcoale.

Din această pricină proprietarii “holdei” trebuie să se mute efectiv pe tarla. TRebuie să doarmă acolo noaptea, să stea de pază ziua. Mănîncă pîine cu pepeni.

Stai ascuns! Pîndeşti! (e greu să stai ascuns în “lanu” cu pepeni, că te vezi, dar te tupilezi între vrejuri, lungit cît eşti de scurt, în cazul meu… )

Vine hoţul ….. trage căruţa, începe să încarce….

şi îţi dai seama că este cumnatu, vecinu,

Atunci ieşi din pepeni şi alergi după dînsul…. spunînd:……………………………………..

………………………………………

Săptămînile trecute mi-am ieşit din pepeni…. şi am hotărît să ies definitiv din afacerea cu pepeni pătraţi…

….. tot 9. Ce urmează nu-i de rîs, este de plîns!

Oamenii vor să-l ajute!

“Lăsaţi-mă în pace, ştiu eu!”

Aia-i o altă boală românească: daţi-ne banii, ştim noi ce să facem cu ei! Lăsaţi-ne, ştim noi mai bine!

Multe lucruri ne lipsesc ca naţie, dar unul ne este dat din belşug: siguranţa de sine!

Există şi instrumente de măsură pentru această calitate mixată şi amestecată în sîngele nostru de, aşa se spune, latini: cineva a propus, nu-s deloc original, să fie măsurate cu becalul şi vanghelul (1000 de vangheli este egal cu un becal, 1000 de becali este egal cu un …..). Tupeul, siguranţa de sine, impertinenţa, lipsa de complexe…

Noi le ştim pe toate: agricultură, fotbal, politică… ca-n Moromeţii. Nu ştie multă lume să citească ziarul, dar toţi înţeleg.

Avertisment 1: post lung şi complicat.

Avertisment 2: inainte de a posta comentarii, cititi tot articolul nu numai titlul!

Avertisment 3: în cazul în care sensibilitatea lingvistică şi receptivitatea la concepte vă trădează, abandonaţi acest post şi încercaţi postul de anul trecut pe vremea asta!

………………………………………

Ablativul absolut este între virgule, una dintre cele mai grele cruci ale limbii latine. Atîtea posibilităţi de traducere… Ablativul absolut, într-un sens, este liber, în alt sens, nu, este silit de context.

Libertatea în sensul dezlegării de orice, libertatea “absolută” nu există. Dumnezeu Însuşi nu este absolut în sensul etimologic al cuvîntului.

Absolutus în limba latină înseamnă “dezlegat”. Vine de la absolvo, absolvere care înseamă liber, care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

Relativus înseamnă relativ la ceva, care se raportează la ceva. Relativismul implică relaţia.

Să ne gîndim la Absolut şi Relativ în contextul lui Isus Cristos.

Este Isus Adevărul absolut? Da! Este Isus absolutus? Nu!

Este Isus relativ. Nu! Este Isus Relativus? Da!

De ce?

Oare cît de şocant trebuie să fie din nou ceea ce spun? Sper să fim înţeleşi bine.

După cum am mai spus, Einstein nu spune că totul este relativ, ci totul este relativ la un sistem de referinţă. Dacă sîntem în tren, pentru noi picăturile de apă cad oblic, dacă sîntem în gară, picăturile de apă cad drept.

Cine are dreptate, cel din gară sau cel din tren? Amîndoi au dreptate, dar din perspectiva sistemului de referinţă la care se raportează. Fiul este cel care este din veşnicii, în afara trenului nostru, dar a trăit în carne şi sînge în trenul nostru, în întrupare.

Isus este Adevărul Absolut din trenul nostru pentru că El este şi în tren şi în gară în acelaşi timp. El este sistem de referinţă pentru Sine şi Cel care defineşte veridicitatea oricărui adevăr. Îşi este proprie măsură pentru adevăr, dar nu propria măsură fără Tatăl şi Duhul. Isus Însuşi s-a relaţionat tot timpul la Celelalte Două Persoane ale Trinităţii toată viaţa şi lucrarea şi cuvîntarea Sa.

Din această perspectivă Fiul este Relativ. Este relativ Tatălui. El nu este absolutus, nu este dezlegat de Tatăl, El este ceea ce este pentru că întotdeauna se relaţionează la Tatăl şi la Duhul.

Fiul este Adevărul Relativ în acest sens, este Relativ la Tatăl, pentru că El este ceea ce este pentru că este doar şi numai în relaţie cu Tatăl şi cu Duhul. Nu putem imagina Fiul fără Tată şi relaţia dintre Fiu şi Tată în absenţa Duhului (CApadocienii, Augustin, Stăniloae, Gunton … vezi toate liniile)

Isus este Adevărat în relaţie cu El Înşuşi şi este El Însuşi ceea ce este pentru că este în relaţie cu Tatăl şi Duhul, iar Tatăl este ceea ce este pentru că este în relaţie cu Fiul şi Duhul, iar Duhul este ceea ce este pentru că este în relaţie cu Fiul şi cu Tatăl.

În consecinţă Adevărul Absolut nu este absolutus, nefiind dezlegat de un sistem de referinţă.

………………………………………..

Dumnezeu este Dumnezeu pentru că Îşi este Sieşi sistem de referinţă şi este absolut faţă de lume, faţă de tot ce este exterior Dumnezeirii….. dar…. dar… în “lăuntrul Dumnezeirii”? În primul sens Dumnezeu este absolutus faţă de lume, dar nu este Absolut faţă de Sine.

El se relaţionează la Sine în Fiinţa Sa, fiindu-Şi Sieşi suficient faţă de lume, dar în Sine, ca Treime, nu este Absolut pentru că Fiecare dintre Persoanele Treimii este Relativă la Cealaltă, în sensul relaţionării.

Relaţia este constitutivă Persoanei; dacă Tatăl, Fiul şi Duhul n-ar fi în relaţie, Dumnezeirea aşa cum ne-o descoperă Sfintele Scripturi, n-ar putea exista ca Treime şi dacă Dumnezeirea n-ar exista ca Treime n-ar exista deloc. (afirmaţia este geamănă cu Un Isus neînviat nu este Fiul)

Fiecare dintre Persoane este Ceea ce este în cauza relaţiei.

…………………………………..

Pentru Dumnezeu nu este măsură ultimă în afară de Dumnezeirea Însăşi.

Pentru Fiecare dintre Persoane “măsura” este în Celelalte Două.

Pentru Om lucrurile stau altfel. Măsura omenităţii mele este relativă nu la delfin sau porc, ci la Dumnezeu. Omenitatea este “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.

Nu sînt om pentru că nu sînt cîine, sînt om pentru că nu sînt Dumnezeu. Relativitatea mea se îndreaptă pentru definire spre Dumnezeu, spre nimic altceva sau altcineva.

Relativitatea lui Dumnezeu se defineşte spre nimic altceva decît spre lăuntrul Lui!

Sînt om nu pentru că sînt biped, fără pene şi gheare întoarse! Sînt om pentru că mă pot uita în sus şi porcul nu poate? Din ce sistem de referinţă definim omenitatea? O definim apofatic? Sînt om pentru că nu sînt plantă, nu sînt insectă, că nu sînt carnivor patruped? O trestie gînditoare?

Sistemul de referinţă pentru om este Dumnezeu Însuşi. Sîntem după chipul şi asemănarea Lui.

Unitatea de măsură a umanităţii noastre, după întrupare mai ales, devine al doilea Adam, Cristosul Întrupat.

Omul este relativ la Cristosul Întrupat şi Fiul este relativ la Tatăl. De aceea singurul mijlocitor, relator, între Om şi Dumnezeu este Fiul, Dumnezeul-Om şi singurul mijlocitor între moarte şi viaţă este Întrupatul care nu mai moare.

Nu sînt om pentru că sînt raţional. Om este şi idiotul şi copilul născut cu inima în afară şi fără cap. Nu raţionalitatea, inteligenţa, sănătatea mentală, “caracteristicile” aristotelic definite mă fac om, ci modul în care am fost creaţi, cu toate tarele păcatului asupra nostră. Tot ce iese din om este Om, aşa cum ceea ce iese din Dumnezeu, Dumnezeu este.

Păcatul prin care se nasc copiii cu malformaţii şi din care eu îmbătrînesc şi mor este purtat la cruce şi omenitatea îmi este răscumpărată din pricina Omului-Dumnezeu care a venit să moară pentru a Învia.

…………………………………

Există ceva mai mare ca Dumnezeu care să-L măsoare pe Dumnezeu? Nu!

Există ceva la care să se raporteze Dumnezeu în afară de Dumnezeu? NU!

Există Cineva mai mare, considerînd în întrupare, ca Fiul, DA! TAtăl!

Există Cineva la care să se raporteze Fiul în afară de Fiul? DA! TAtăl şi Duhul.

Dumnezeu este “absolvabil” faţă de noi şi creaţie, dar este relativ la kosmos şi la omenitate pentru că aşa a ales El, dar nu este Absolutus, considerînd relaţia Treimică, pentru că altfel decît în relaţie nu poate exista.

Iată ceva ce Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul nu “poate”: Tatăl nu POATE exista altfel decît în relaţie. , Triadologia nu poate admite absolutismul intratrinitar, dezlegarea de părtăşia perichoretică întru Treime.

Iată felul în care Dumnezeu Însuşi există “relativist”. Relaţionîndu-Se la Sine, Sine şi Sine.

În acest sens şi numai în acesta Isus nu este “absolut”, dar este relativ. În acest sens şi numai în acest sens Dumnezeul-Treime nu este absolut întru Sine, dar este Relativ în Sine. Ba, Dumnezeu nu este absolut nici faţă de lume, nu este dezlegat, pentru că aşa a ales, din pricina iubirii Sale:

“Ioan 3:16 Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, cât şi pre Fiul său cel Unul născut l-a dat, ca tot cel ce crede întru el, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
17 Că nu a trimis Dumnezeu pre Fiul său în lume, ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin el.”

…………………..

Sistemul de referinţă la care mă raportez pe mine ca adevăr relativ este Dumnezeu Însuşi, precum Cristos se relaţionează pe Sine ca Adevăr Relativ la Dumnezeu Tatăl.

Eu sînt un adevăr relativ, eu nu sînt un adevăr absolut.

Cristos Însuşi este Adevărul Relativ faţă de mine şi Tatăl şi Duhul!

Slavă lui Cristos că nu S-a dezlegat pe Sine de mine şi că nu s-a absolutizat faţă de lume şi că nu-i “absolvit” de Tatăl şi de Duhul.

………………….

Ce este Omul ca să te gîndeşti la el?

“Evrei 2:6 Şi a mărturisit oareunde oarecine zicând: Ce este omul, că îl pomeneşti pre el? Sau Fiul Omului, că-l cercetezi pre el?” “Iov 7:17 Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,” Psalmi 8:4 îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? Psalmi 144:3 Doamne, ce este omul, ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el? Eccleziastul 6:10 Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat de mult: se ştie că este din pământ şi nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el.”

Ba uite ce face Trinitatea, se relaţionează la Om, ba mai mult, vine şi locuieşte în Om. Cristos în noi, nădejdea slavei (Coloseni 1:27 cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.)… Duhul ne locuieşte ca într-un TEmplu (1 Corinteni 6:19 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?)

Ioan 14:23 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.

Ce religie din lumea asta mai vede “practicantul” ca ospeţit de Dumnezeire, locuit de Dumnezeire, luînd Dumnezeirea înlăuntru.

Poate locui Fiul fără Duhul, poate locui Duhul fără Fiul, putem fi locuiţi de Fiul şi Duhul fără a primi pe Tatăl? (Ioan 10:30 Eu şi Tatăl una suntem.”)

Omul “închide” Dumnezeirea în sine, poartă infinitul, carnea suportă Duhul, mintea concepe negînditul.

Nu, nu m-am senilizat :). Ştiu că am mai povestit istoria lui RAvi, dar mi se pare important să reluăm tema din următoarele puncte de vedere:

1. nu cred că-i cazul să ne batem joc de postmodernism, cum îmi spunea un prieten. Aş întreba: cine face asta şi de ce? Pînă la urmă blogul este  un  produs postmodern, da?

2. este important, cred eu, să înţelegem ce oferă şi ce ne răpeşte postmodernismul.

3. cred că este important de sesizat paradoxul inconsecvenţei. Postmodernul nu pretinde consecvenţa, dar mintea noastră, aşa cum a fost creată dînsa, o solicită co obrăznicie. Cum facem pace?

Iată istorioara:

Într-un oraş s-a construit prima clădire a cărei arhitecturi reprezintă cel mai bine postmodernismul. Fiecare fereastră avea altă formă, ferestrele erau nealiniate, erau scări care nu duceau nicăieri, uşi care nu se deschideau, stîlpi care nu sprijineau nimic, totul în numele ludicului, jocului.

Ghidul era foarte mîndru de faptul că această clădire era în oraşul în care locuia dînsul.

“Vedeţi? Ce realizare…

La care unul dintre vizitatori spune:

Vă rog să mă scuzaţi, am şi eu o întrebare: Văd că sînt faorte multe lucruri interesante aici, fascinant, se pare că toată clădirea oglindeşte extrem de bine spiritul postmodern, dar… aţi putea să îmi răspundeţi unei frămîntări de inginer: la fel au făcut şi cu fundaţia? Din cîte văd eu, fundaţia a fost “clasică”.”

Postmodernismul pretinde jocul, dar jocul trebuie să respecte regulile jocului.

Filozofii postmoderni ai limbajului încearcă să ne convingă de faptul că limbajul este un joc şi că nu are sens să ne batem capul să înţelegem, dar se folosesc de lexeme cu sensuri bine definitite, de limbaj tehnic, de gramatică, de limbajul însuşi pentru a ne convinge că limbajul este mort …

Care sînt fundamentele noastre? Ce anume nu poate fi negociabil pentru ca “jocul” să poată exista?

Şi, a propos…

Trăiască regele! La Mihai mă refer!

Unii ştiu de ce spun asta chiar de 10 mai!

Nu-i propunerea mea, nu-s original, dar o susţin. Ravi Zaccharias comentează faptul într-una dintre cărţile sale, Deliver Us from Evil, carte căreia îi scriu un răspuns în aceste luni.

Emil Brunner a propus, cinic de altfel, dar cîtă dreptate este în propunerea sa….: să i se dea un doctorat în teologie post-mortem lui Hitler.

De ce?

S-au dat doctorate în teologie pentru te miri ce prostii, pentru demonstraţii inutile fără a rezolva probleme grele ca musca şi undelemnul sfinţit sau îngerii de pe un fir de ac… de ce să nu îi dăm un doctorat în teologie lui Hitler care ne-a demonstrat atît de clar nu cum ar arăta… nu potenţialmente, ci cum a FOST lumea fără creştinism.

Merită! Un doctorat în teologie creştină. Poate că este una dintre cele mai valoroase achiziţii ale cunoaşterii umane din ultimul secol… şi cît de scumpă. Cel mai scump plătită.

Dacă s-ar scrie numai prenumele tuturor celor ucişi din cauza lui Hitler, volumele ar umple rafturi întregi de bilbiotecă.

Cine acceptă să fie în comisie?

Să i se dea doctoratul şi apoi să i se ia … pentru lipsă de originalitate, pentru plagiatu Diavolului.

Hitler este un plagiator care “a scris” mai mult şi mai “adînc” în carnea umanităţii.

Un hoţ de idee, dar apărut la momentul oportun şi foarte harnic. Să i se dea şi să să i se ia în următoarea zi.

Asta-i!

PS.

Propun acelaşi lucru pentru Stalin, al cărui ultim gest pe pămînt a fost pumnul îndreptat spre cer…

Ia apăsaţi aici să vedeţi ce vine. După ce m-am preumblat puţin aseară din nou pe la Dan prin site, după ce am chemat-o pe Neriah, care acum învaţă la flaut să o audă pe Ioana, am dat peste site-ul lui Alexandru, fratele ei.

Alexandru cîntă la vibrafon.

Fascinant instrument, dar mai fascinantă este tehnica de folosire a “maletelor”.

Priviţi cum le desface şi le adună, controlînd intensitatea percuţiei.

Atingerile sînt în lungul receptorului de aluminiu, în diagonală, în lat, în “măturare”, apoi… desertul: cu arcuşuri de violoncel.

De ce oare îmi aduce aminte tehnica asta de Eduard-Omul Foarfecă, vă aduceţi aminte filmul?

Maletele devin o prelungire a degetelor instrumentistului, dar degete greu de controlat.

Alexandru îmi demonstrează că vibrafonul nu se potriveşte numai cu Jazzul (Martin Fabricius, Gary Burton, Henry Manning) şi caffe-concert-ul, ci şi cu instrumentele orchestrei simfonice.

Am stat şi am ascultat cu Natalia şi copiii, înţelegînd poate mai mult decît cei care n-au pus mîna pe vreun instrument vreodată cîtă disciplină şi cîte ore de muncă sînt în spatele acelor atingeri cu maletele.

Cum citeşte un vibrafonist o partitură? trebuie să o memoreze. Nu are încotro. Vibrafonul îi stă împotrivă şi nu are suport de partitură ca pianul. Nu este îngust precum chitara.

Şi cum îl cară, cum îl montează… Se acordează?

Alexadru a făcut să vibreze aluminiul şi nu numai o timpanele noastre….

Probabil că şi pentru a face blogging de performanţă îţi trebuie reflexe de vibrafonist…

Aşa cred eu…

La cererea “ascultătorilor”, cu mare frică şi timiditate, am pus şi varianta audio a mesajului de la Cluj, Calea, Adevărul şi Viaţa. Sînt şi celelalte pentru cei interesaţi. Îi mulţumesc lui Pety pentru munca de editare. Excelentă muncă.

Este o predică despre Noul Chivot - Isus. El este noul Toiag - Cale, este noul Vas cu Mană - Viaţă, este noua Tablă a Legii - Adevărul.

Nu ştiu dacă trebuie să îmi cer scuze pentru accentul moldovenesc. Dimpotrivă

În rest, editaţi voi bîlbele şi parantezele.

Da, am vorbit alert pentru că m-am luptat cu timpul. Nu strig de obicei la lume. Nu-mi place, dar de data asta mă alerga limba mare de la ceas.

Iată AICI.

Avertizare: această scenă este fictivă!

Eşti în faţa medicului. Se uită la pantofii tăi, la cravata ta, la nasturi, dar nu în ochi…

“Pot vorbi sincer cu dumneavoastră?… “

“Da, vă rog, am văzut morţi, am stat lîngă muribunzi, am văzut destule la viaţa mea… este rău nu-i aşa?”

“……..dumneavoastră…de fapt este mult mai grav…sînt complicaţii…”

“Cît?”

“Trei săptămîni, poate mai puţin… dar ultimele zile vă veţi simţi foarte rău.. de fapt mai aveţi foarte puţin”

“Nu se poate face nimic, nu-i aşa?”

“Este foarte agresivă… “

…………………………………………………………………….

Am plecat spre casă, casă pentru încă puţin timp, casă de pus în rînduială…

……………………………………………………………………

Ce-ai face dacă ai mai avea două săptămîni de trăit?

Nu este vorba de cîntecul lui Florin Chilian. Ce urmează este o cîntare, nu un cîntec. Este un fel de bocet. Este un alt “Chiar dacă”. Zilele trecute am auzit-o cîntată “corect” de un muzician profesionist, dar suna prost cu play back şi solouri de chitară electrică…

Această cîntare se cîntă cu ochii legaţi, cu gluga de condamnat la moarte pe faţă, cu pumnul în gură, printre dinţii scuipaţi şi sînge. Se cîntă la chitară spartă cu patul Kalaşnikovului.

Eu am cîntat-o incorect, aproximativ, amatoriceşte, cu voce tremurîndă, pipăind notele ca la “focul de tabără” dintr-un lagăr de concentrare. Am cîntat greşit, ştiu, dar corect în mood, zic eu. Trebuie cîntată într-un mood rusesc (iată oximoronul), cu “retrăire” (perijvati)

Cîntarea trebuie cîntată cu lacrimi. Neapărat.

Pentru că asta este o cîntare care a fost compusă cu perspectiva arestului, cu un Kalaşnikov la ureche, cu gîndul la deportare în Bărăgan, confiscarea bunurilor, a pierderii celor dragi şi vieţii, de aceea nu se cîntă cu playback şi nici cu orchestraţii, briz-briz-uri, ci cu acorduri simple, glissando-uri şi cu improvizaţie la fiecare strofă. Ecoul de stepă se potriveşte … ecoul de peşteră şi de cameră de puşcărie.

Folclor curat. Fiecare interpret cîntă alt cîntec.

Eu l-am pus în cîntec pe unchiul cu puşcăria lui, pe tata mort, sîngele care i-a curs din cap pînă în bocanci prin cămaşa de corp şi izmene, am pus ameninţările, şantajul, fiecare pune cîte ceva. Eu am avut puţin, foarte puţin de pus.

IAtă cîntecul AICI. Iertaţi interpretarea şi înregistrarea. Este live, în Biserica din Cluj, la sfîrşitul mesajului despre Calea, Adevărul şi Viaţa. Scuzaţi aplauzele. Nici ele nu se potrivesc aici.

La un moment dat o femeie a izbucnit în plîns. A fost acompaniamentul potrivit. Cineva mi-a spus că tocmai pierduse pe cineva drag cu ceva săptămîni în urmă.

Iată versurile:

Chiar daca-ar fi să-ndur din greu dureri

Şi lacrimi şi ruşine

Ajută-mi, Dumnezeul meu, să nu

Pot să mă las de Tine

Chiar daca-ar fi să mi se ia tot ce-am

Avut pe lîngă mine

Sărac şi gol de-aş rămînea să nu

Pot să mă las de Tine

Repetă

Chiar daca-ar fi să zac flămînd, bolnav

Şi-uitat la uşi străine

Lovit şi alungat nicicînd să nu

Pot să mă las de Tine

Chiar daca-ar fi cei dragi ai mei răpiţi

Şi duşi de lîngă mine

Zdrobit de dorul după ei nicicînd

Să nu mă las de Tine

Chiar daca-ar fi să ştiu că mor departe

Dus în zări străine

Tînjînd de-al casei mele dor să nu

Pot să mă las de Tine

Repetă

Chiar daca-ar fi să fiu ucis de cei

Cu mîini de sînge pline

Pîn la sfîrşit să spun deschis că nu

Pot să mă las de Tine

Iar pentru toate acestea sus tot ce

Doresc eu de la Tine

E ca să ştiu atunci Isus că nici

Tu nu te laşi de mine

Oamenii aceia care au compus cîntarea asta au înţeles foarte bine pentru ce merită să-ţi dai viaţa.

Iată AICI proverbele Avvei Sebastian.

Aşa cum ştiţi, am început un pateric împreună. Probabil îl vom continua, dar în tăcere şi ascundere. În orbire. În ascundere faţă de lume şi în orbire faţă de noi înşine.

Acest text este un început şi un sfîrşit …. Răspunsul meu va veni în ascuns.

…………………………………………………………………………….

Iată ce scriam în iulie

În urmă cu vreo opt luni luni ne-a mai trecut prin minte o idee. Din mintea mea în mintea lui şi apoi, invers. A trecut dintr-o parte în alta. S-a întors. A trecut din nou şi s-a înţepenit în mintea amîndurora. Gînd tare la cerbice.

Dacă vrei să înţelegi un Pateric, atunci trebuie să copiezi unul. După ce îl vei fi copiat, poate că poţi îngîna, precum pruncii, spusele celor înţelepţi. Nu aşa învaţă copiii noştri să vorbească, ne imită şi îngînă? Aşa să facem şi noi!

Ne-a băgat în cap duşmanul că trebuie să fim originali. Noutatea desenului urmează disciplinatei trasări pe calc.

Aici este o pagină “ruptă” din Pateric.

Nu-i pateric de postmodern, adică nu este nici scris de o minte postmodernizată, sperăm noi, şi nici pentru postmoderni nu este. Este un pateric de post, adică de abstinenţă, dar postul acesta este un post special. O abstragere dintr-un spaţiu mental în care ne-a încercuit şi asediat modernitatea.

Patericul acesta este scris în perioade de post din faţa acelor ispite care ne-au determinat a deveni ceea ce am ajuns.

Iată cîteva rînduri din partea unui prieten foarte bun care s-a semnat …. Ansamblov. Unii îşi vor da seama imediat despre cine este vorba.

A făcut o analiză asupra celor întîmplate pe acest blog în ultima vreme. Este perspectiva lui, sînt cuvintele lui.

Nu vă spun ce cred eu deocamdată despre ce spune el.

Acesta este textul

Salutare la toti

Citeva mici observatii apropo de ce se intimpla pe blogul patratosului:

- unii postatori (mai ales neoprotestanti) par ca apeleaza foarte usor la un limbaj foarte colorat cind nu au altceva mai bun la indemina

- aceiasi postatori, imediat ce vad ca cineva a facut o greseala, trebuie sa intervina toti ca sa-l corecteze pe gresit

- rectitudinea teologica a tuturor (si conforma cu teologia lor), e vitala pentru unii postatori

- toate greselile altora sint monumentale si urgente - se posteaza o suta de comentarii pe zi, fara pauze, cooling down etc.

- orice mentiune a unui lucru rau trebuie condamnata ferm in acelasi text; daca postatorul nu face asta, ceilalti trag concluzia ca autorul nu are o atitudine destul de dura fata de acel lucru rau, deci este un crestin cu probleme

- cind credinta este atacata in orice punct (care sint multe), postatorul credincios incepe sa isi apere credinta, dar se apara chiar cu pretul atacului necredinciosilor, uitind evanghelizarea, dragostea, smerenia etc.; ca si cum o mica afirmatie a unui om pe un blog rastoarna crestinismul

- cind limbajul devine neinteligibil sau argumentele prea complicate, unii credinciosi revin la formule sigure, curate, certificate de la amvon, indiferent cit sint ele de irelevante pentru subiectul discutat

- mi se pare ca unii postatori gasesc ca un ateu/necredincios in dialog (critic) cu crestinismul este un lucru rau si respectivele persoane trebuiesc ‘puse la locul lor’

- ghilimelele sint folosite de multe ori pentru a pune distanta intre ce se gindeste si ce se scrie, ca si cum o expresie e mai putin jignitoare daca e in ghilimele, ca si cum a fost mai putin gindita, a trecut mai rapid prin neuronii autorului; (apropo de “Isus va fi fost un ‘loser’ “, aici ghilimelele au fost folosite corect, pt ca era vorba de un citat din alta persoana; in rest, nici macar in acest caz nu trebuie ghilimele - realitatea cuvintului ‘loser’ este devastatoare, la fel de devastatoare pe cit a fost si coborirea Fiului intr-un trup care transpira, procesa alimente, putea fi lovit, ii era somn, tusea etc.); la fel cu patlagelele ; zimbetul scuza rautatea limbajului? daca face cineva o gluma nu e inteligibila ca gluma decit daca e urmata de o patlagica? fragila comunicare…

- ce e lung sau complicat nu se citeste; aparent, blogul este pentru interpelari scurte si simple - asa ‘va fi fost’ de la inceput acest blog? asa l-a inceput patratosul?

- blogul patratosului este considerat mai ‘sfint’ decit alte bloguri; aici trebuie sa fim cuminti; nu conteaza ce se spune pe alte bloguri, aici - liniste de catedrala si vorbim intre noi cu psalmi; nu avem voie sa argumentam linistit, sa evaluam cinstit, sa folosim termeni tehnici sau limbaj lumesc; asa cum zicea cineva (parafrazez) ‘crestinismul de azi merge inainte ca si cum Nietzsche nu a existat’, asa pun si eu intrebarea: un blog ‘crestin’ trebuie scris ca si cum bloguri ca a lui mangaloy sau Lorena nu exista?

Concluzia mea: vad o lipsa de flexibilitate, dificultatea de a mentine in tensiune credinta noastra cu realitatea exterioara si cu credinta sau necredinta altora. Dar amintiti-va ca, desi exista oameni ne-‘salvati’ (majoritatea!), toti sint ‘salvabili’. De aceea va implor in genunchi: fiti verzi precum crengile tinere, ca uscati ne rupem (asta e o imagine tarkovskyana, unora le place acest autor). Lasati-va indoiti sub povara indoielii altora, suportati-le necredinta si iubiti-i. Asa ar face si Hristos.

God bless us all!

Al vostru,

Ansamblov

Avertizare: Post lung şi încîlcit.

îmi cer scuze pentru caracterul dezlînat al acestor rînduri. Nu reprezintă altceva decît o schiţă de predică. Aş fi împărţit-o în 10 mini eseuri, dar nu mai am timp…

Am postat-o pentru că a fost solicitată de cîţiva prieteni.

Umplutura? Diseară la Iris

Introducere - din nou la fundamente

Ce este cultura?
Ce este religia?
Ce este adevărul?

Creştinism versus Creştini? Ismele? „În-creştinătatea”

Pacea ca răspuns la nevoia sentimentală - să nu vi se tulbure inima

Credinţa-încredere ca răspuns al raţiunii
Credinţa-perspectivă ca răspuns la nevoia de comuniune

Creştinism sau Cristos?
Creştin sau Creştinism?

Calea
Adevărul
Viaţa

La capătul Căii, dincolo de Adevăr, dincolo de Viaţă?
Religia creştină o religie care te învaţă cum să mori

Isus - Chivotul

Toiagul - Calea
Vasul cu mană - Viaţa
Tablele Legii - Adevărul

De ce nu a crezut Toma? Probabil pentru că nu avea întrebarea potrivită pentru a primi răspunsul potrivit…

Ioan 14:1 Să nu se tulbure inima voastră; credeţi întru Dumnezeu, şi întru mine credeţi.
2 În casa Tatălui meu multe lăcaşuri sunt; iar de nu, aş fi zis vouă, voi să merg să gătesc vouă loc.
3 Şi de voi merge să gătesc vouă loc, iarăşi voi veni; şi vă voi lua pre voi la mine, ca unde sunt eu, şi voi să fiţi.
4 Şi unde eu merg ştiţi, şi calea ştiţi.
5 Zis-a Toma lui: Doamne, nu ştim unde mergi; şi cum putem să ştim calea?
6 Zis-a Iisus lui: Eu sunt Calea, şi Adevărul, şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl, fără numai prin mine.
7 De m-aţi fi cunoscut pre mine, şi pre Tatăl meu aţi fi cunoscut; şi de acum îl cunoaşteţi pre el, şi l-aţi văzut pre el.
8 Zis-a Filip lui: Doamne, arată nouă pre Tatăl, şi ne va ajunge nouă.
9 Zis-a Iisus lui: Atâta vreme cu voi sunt, şi nu m-ai cunoscut pre mine Filipe? Cel ce m-a văzut pre mine, a văzut pre Tatăl; şi cum tu zici: Arată nouă pre Tatăl?

Ce este comun culturii şi religiei? Ambele sînt rezultat al întrebărilor. Întrebările necesare (Eliade)

Cultură? Religie? Care este diferenţa dintre ele?

Ce este cultura?

„Cultura reprezintă efortul de a alcătui un set de răspunsuri coerente la situaţiile existenţiale fundamentale care confruntă toate fiinţele umane în trecerea lor prin viaţă” Daniel Bell.

(Care sînt acestea? Moartea, viaţa, sacru-profan etc. )

Întrebările sînt aceleaşi pentru toate culturile, răspunsurile sînt diferite. De aici se creează culturile diferite.

Adevărul stă în întrebare în primul rînd, nu în răspuns. Coerenţa este scopul culturii, nu răspunsurie.

Ce este religia?

De ce există religii diferite şi care este relaţia dintre cultură şi religie?

Religia oare nu pretinde acelaşi lucru?

Religia reprezintă încercarea de a articula un sistem de răspunsuri caracterizate de consistenţă, coerenţă şi consecvenţă la întrebări fundamentale cum ar fi: Dumnezeu, Om, Creaţie etc.

Şi religia pretinde răspunsul la întrebări fundamentale, dar nu coerenţa este scopul de această dată ci obţinerea păcii, ca sentiment, sensului pentru raţiune, credinţei ca răspuns la dorinţa de proiecţie, protecţie şi comuniune.

Dar, religia pretinde veridicitatea răspunsului.

Şi pentru a închide cercul, aparent vicios, religia presupune revelaţia.