h1

„apelu telectualilor”

februarie 13, 2007

Cu puţin timp în urmă a apărut un apel al intelectualilor „pro-Băsescu, anti-PSD” cum a fost etichetat şi tocmai aici stă problema. Vezi link-ul.

Ca orice act disperat şi acesta suferă în ceea ce priveşte expresia şi nu numai.

Starea naţiunii este gravă dacă trebuie să alegem între PSD şi Băsescu, dacă vedem intelectuali la televizor „linşîndu-se unii pe alţii” cu lexeme. Am ajuns undeva aproape de situaţia în care a trebuit să alegem pe Iliescu numai ca să nu cîştige prezidenţialele Vadim Tudor. Acesta este pendulul care se leagănă tot mai sălbatic din cauza sîngelui nostru de latini.

Mai grav decît atît mi se pare faptul că un grup de 50 şi ceva de intelectuali, se pare că 60 şi ceva pînă la urmă, scriu atît de neorînduit un apel public, un text la care te aştepţi să fie copt pe toate părţile şi la care elaborare au participat şi critici literari şi filozofi din şcoala lui Noica.

Aşa cum spunea Seneca „acolo unde rostirea este coruptă, probabil şi gîndirea este coruptă”. Cred ca cel mai grav lucru care s-a întîmplat deja este faptul că intelectualitatea noastră şi-a pierdut nu numai luciditatea şi dreapta cumpănă, ci şi puterea de expresie.

Intelectualilor le-a stat bine de-a lungul timpului naivitatea, dar nu şi proasta ordonare a ideilor şi scriitura plăpîndă. Ce bine ar fi fost să avem la citit un text mai ferm, mai clar şi, de ce nu, mai lucid, mai puţin pasional, cu mai puţine epitete şi figuri retorice, dar mai penetrant-profetic. Este ca o luptă cu sabia boantă sau, mai precis, aşa cum am păţit cînd am tăiat găina cu un cuţit neascuţit. Chinul a fost şi de o parte şi de alta.

Rămîne întrebarea de ce nu înţelege poporul din prima ce au semnat intelectualii, de ce nu înţelegem că nu susţinem pe Băsescu, ci România, o idee, un program etc.?

Domnul Liiceanu, dacă Băsescu va derapa cu totul de la lucrurile „bune” făcute pînă acum, ne-a promis un text scris de mîna dînsului. După cum se văd lucrurile, s-ar putea să vedem acel text. Să sperăm că va fi un text mai bun. Sau să îl delegăm pe domnul Pleşu, că ultima scriitură a lui Dinescu din Adevărul este o amestecătură de cuvinte fără noimă ce lasă impresia că a deschis dicţionarul la întîmplare pentru a crea un circ de cuvinte şi dresaj de epitete.

Dovadă a faptului că avem de-a face cu un text suferind în formă este aceasta: dacă vorbeşti împotriva textului, eşti PSD-ist; dacă îl semnezi, „ai semnat pentru Băsescu”. Un asemenea text nu este scris numai pentru intelectuali, ci şi pentru oamenii de pe stradă intervievaţi de TVR-u. Dacă ei nu pricep ce dorim să transmitem poporului, atunci trebuie să ne lăsăm de meserie. Dacă un asemenea text scurt necesită un text mai lung drept „cheie de lectură”, ca cel al lui Alexandru Lăzescu din Ziarul de Iaşi, instrument hermeneutic care să vină în ajutorul celor care se „disociază” de această iniţiativă, atunci am ajuns într-o situaţie demnă de jale. Mai rău, dacă nu semnezi, te crede lumea de-a lui Voiculescu, chestie mai gravă decît să fii pesedist. E de rîs că trebuie să fim lămuriţi ce a înseamnat cu adevărat gestul. „ Din pacate multi nu reusesc deloc sa faca aceasta separatie si dau o tenta excesiv de subiectiva si partizana intregii dispute.” Oare n-ar fi trebuit textuleţul acela scurt să ne lămurească asupra acestui lucru? Asta nu a intrat în capul meu pătrat. Ce bine ar fi fost să fi fost urmată sugestia lui Doru Buşcu de a fi creat un „tsunami mediatic” facînd ceea ce se pricepe intelectualul mai bine, afirmarea părerii proprii într-o singurătate care-i este caracteristică şi care îl identifică.

Efectul de pendul creat de acest apel este proba cea mai evidentă a faptului că suntem la foarte mare distanţă şi de maturitatea politică şi de normalitatea socială. Dumnezeu să ne ajute!

5 comentarii

  1. Bun comentariu. Nu am citit apelul, dar am urmărit emisiunea de aseară de pe TVR1. Visceral sunt de partea grupului Liiceanu et al. Găsesc lamentabil atacul la adresa lui Macovei-Băsescu. Însa deturnarea categoriei de ‘intelectual’ spre dreapta politică este exagerată şi nedemnă. Exagerată pentru că, cu siguranţă, sunt mulţi intelectuali care îi sustin pe ceilalţi, cică de stânga. Nedemnă pentru că, dacă simţi nevoia să-ţi susţii poziţia cu rezonanţa găştii, poate e o poziţie prea slabă pentru a merita efortul.


  2. Da, Adi, problema este de rezolvat în jurul întrebării „Ce este pînă la urmă un intelectual?”. Cred ca aici este miezul problemei. Ce este un intelectual român în societatea românească de azi? Pînă la urmă vom ajunge la a discuta criza beletristicii, poeziei şi criticii literare româneşti. Să o mai aşezăm şi pe cea a teologiei româneşti? (Cea ortodoxă undeva spre o retorică de genul „E mare Stăniloae, bre”, a noastră, între înţepeniri în proiect şi un discurs dezlegat de realităţile eclesiale şi sociale care ne ard)

    Deci ce este intelectualul român ca să facă apel la cine? Este profetul de servici al societăţii, este interpretul faptelor de rînd pentru omul de rînd, mintea lucidă care ne ajută să ne ducem povara adamică a deosebirii între bine şi rău? Cine sunt intelectualii români sau de aiurea ca să poată cîştiga dreptul de a fi băgaţi în seamă acum mai mult azi ca ieri, mai mult pe ei decît pe alţii? Pe cînd un apel al croitoreselor şi frizeriţelor sau al strungarilor şi lăcătuşilor-mecanici în dreptul aceloraşi probleme? (Ştii bine că nu sunt egalitarist!) Cititul a cîtorva rafturi de cărţi şi scrierea unuia nu este o garanţie a lucidităţii. Din cîte se vede nici măcar a unei expresii închegate. De ce am asculta mai mult acum de un grup de intelectuali, dintre care unii s-au îndepărtat atît de mult de la modelul „filosofului” care avea nu numai ştiinţa de a gîndi bine, ci cunoştea şi arta de a trăi frumos? Vorba cuiva într-un articol de azi, atunci cînd intelectualul trece de pe coperta cărţii spre a forma un grup gălăgios, se creează aceeaşi distanţă de la „pasărea măiastră la un grup de bibilici” (Doru Buscu).

    Dreptul la expresie comună şi dreptul de a fi ascultaţi în grup este dat de altceva decît de o foaie semnată împreună. Ghiciţi de ce anume? Credibilitatea unui discurs laolaltă este dată de o minimă tradiţie şi istorie comună. Împerecherile de circumstanţă, motivate de disperare într-o situaţie în care viaţa intelectuală românească seamănă cu îmbulzeala gălăgioasă dintr-un autobuz de navetişti ne lasă rece.
    Definirea unei alterităţi ca „noi” faţă de „ei” presupune un proces puţintel mai complex decît siragul de semnături analizabil statistic.


  3. A sustine Romania, idea, un program, e prea general si nu ajuta concret omul obisnuit.

    „Cititul a cîtorva rafturi de cărţi şi scrierea unuia nu este o garanţie a lucidităţii.”
    Atunci intrebarea cu intelectualii si opinia lor cade pentru ca sunt doar telectuali.


  4. Draga Ihtys, ce este un intelectual?


  5. Pe scurt si epitetic vorvind intelectualul nu are cravate si luciditati defazate ci maturitate in gandire, sclipire geniala in opere si consecventa in vietuire.
    E fara toane de gascan dar impartial la aderarile amicale.
    Fara putrezeala in suflet si fara gandaci sub ghiuveta inimii gadalitzi cu parfum Boss…



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: