„apelu telectualilor”

Cu puţin timp în urmă a apărut un apel al intelectualilor „pro-Băsescu, anti-PSD” cum a fost etichetat şi tocmai aici stă problema. Vezi link-ul.

Ca orice act disperat şi acesta suferă în ceea ce priveşte expresia şi nu numai.

Starea naţiunii este gravă dacă trebuie să alegem între PSD şi Băsescu, dacă vedem intelectuali la televizor „linşîndu-se unii pe alţii” cu lexeme. Am ajuns undeva aproape de situaţia în care a trebuit să alegem pe Iliescu numai ca să nu cîştige prezidenţialele Vadim Tudor. Acesta este pendulul care se leagănă tot mai sălbatic din cauza sîngelui nostru de latini.

Mai grav decît atît mi se pare faptul că un grup de 50 şi ceva de intelectuali, se pare că 60 şi ceva pînă la urmă, scriu atît de neorînduit un apel public, un text la care te aştepţi să fie copt pe toate părţile şi la care elaborare au participat şi critici literari şi filozofi din şcoala lui Noica.

Aşa cum spunea Seneca „acolo unde rostirea este coruptă, probabil şi gîndirea este coruptă”. Cred ca cel mai grav lucru care s-a întîmplat deja este faptul că intelectualitatea noastră şi-a pierdut nu numai luciditatea şi dreapta cumpănă, ci şi puterea de expresie.

Intelectualilor le-a stat bine de-a lungul timpului naivitatea, dar nu şi proasta ordonare a ideilor şi scriitura plăpîndă. Ce bine ar fi fost să avem la citit un text mai ferm, mai clar şi, de ce nu, mai lucid, mai puţin pasional, cu mai puţine epitete şi figuri retorice, dar mai penetrant-profetic. Este ca o luptă cu sabia boantă sau, mai precis, aşa cum am păţit cînd am tăiat găina cu un cuţit neascuţit. Chinul a fost şi de o parte şi de alta.

Rămîne întrebarea de ce nu înţelege poporul din prima ce au semnat intelectualii, de ce nu înţelegem că nu susţinem pe Băsescu, ci România, o idee, un program etc.?

Domnul Liiceanu, dacă Băsescu va derapa cu totul de la lucrurile „bune” făcute pînă acum, ne-a promis un text scris de mîna dînsului. După cum se văd lucrurile, s-ar putea să vedem acel text. Să sperăm că va fi un text mai bun. Sau să îl delegăm pe domnul Pleşu, că ultima scriitură a lui Dinescu din Adevărul este o amestecătură de cuvinte fără noimă ce lasă impresia că a deschis dicţionarul la întîmplare pentru a crea un circ de cuvinte şi dresaj de epitete.

Dovadă a faptului că avem de-a face cu un text suferind în formă este aceasta: dacă vorbeşti împotriva textului, eşti PSD-ist; dacă îl semnezi, „ai semnat pentru Băsescu”. Un asemenea text nu este scris numai pentru intelectuali, ci şi pentru oamenii de pe stradă intervievaţi de TVR-u. Dacă ei nu pricep ce dorim să transmitem poporului, atunci trebuie să ne lăsăm de meserie. Dacă un asemenea text scurt necesită un text mai lung drept „cheie de lectură”, ca cel al lui Alexandru Lăzescu din Ziarul de Iaşi, instrument hermeneutic care să vină în ajutorul celor care se „disociază” de această iniţiativă, atunci am ajuns într-o situaţie demnă de jale. Mai rău, dacă nu semnezi, te crede lumea de-a lui Voiculescu, chestie mai gravă decît să fii pesedist. E de rîs că trebuie să fim lămuriţi ce a înseamnat cu adevărat gestul. „ Din pacate multi nu reusesc deloc sa faca aceasta separatie si dau o tenta excesiv de subiectiva si partizana intregii dispute.” Oare n-ar fi trebuit textuleţul acela scurt să ne lămurească asupra acestui lucru? Asta nu a intrat în capul meu pătrat. Ce bine ar fi fost să fi fost urmată sugestia lui Doru Buşcu de a fi creat un „tsunami mediatic” facînd ceea ce se pricepe intelectualul mai bine, afirmarea părerii proprii într-o singurătate care-i este caracteristică şi care îl identifică.

Efectul de pendul creat de acest apel este proba cea mai evidentă a faptului că suntem la foarte mare distanţă şi de maturitatea politică şi de normalitatea socială. Dumnezeu să ne ajute!