h1

Terapie cu „boieria a la Steinhardt”

martie 8, 2007

”O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blând, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic ş.a.m.d.
Din relatările Evangheliilor — fără excepţie — ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile minunate ale unui gentleman şi cavaler.

Mai întâi că stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Şi încrederea e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a şmecherului. Gentlemanul e cel care — până la dirimanta probă contrară — are încredere în oricine şi nici nu se grăbeşte, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie — putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei.”

steinhardt2.jpg


„E mereu — şi cu osebire de grijuliu asupra acestui punct — atent şi politicos; prietene îi spune lui Iuda. Niciodată o insultă ori o vorbă dispreţuitoare faţă de păcătos. Nu se vede din nici un text vreun mo­ralism înţepat, vreo pudoare de comandă. Şi nici o condiţie prealabilă pusă păcătoşilor, nici o discriminare: Pe cel ce vine la mine nu-l voi scoate afară. Fiului risipitor îi iese în cale (şi încă departe fiind… ). Iar ori de câte ori dă, dă, din belşug, mai mult decât s-ar cuveni, boiereşte. (Ce poate fi mai străin de contabila meschinărie şi fariseic drămuita socoteală, şi mai bună dovadă de mărinimie, decât aceste cuvinte de la Ioan 3, 34: „Căci Dumnezeu nu dă duhul cu măsură”?) Gospodăreasca, nu, cuvântul e prea frumos, administrativa îngrijorare a lui Iuda pentru banii cheltuiţi pe mir arată, pe de o parte, că vânzătorul era lipsit de simţul dărniciei, iar pe de alta că Domnul de la sine trecea — boiereşte — peste orice calcul şi avariţie (fie ele sulemenite în opere de binefacere şi patronaj) pentru a gusta bucuria de a risipi (care-i tot una cu a jertfi) în clipe de înălţare sufletească. Şi acesta este un gest de nobil, nobilul fiind oricând în stare să-şi sacrifice viaţa sau să-şi spulbere averea. (Nobilul îşi va da uneori viaţa în duel pentru motive mundane ori îşi va pierde averea la cărţi — dar purtările lui, ca tot ce-i pământesc, nu-s decât stângace imitaţie a virtuţilor mărinimoase; dragostea trupească nu-i oare şi ea biată contrafacere a dragostei divine?)

Încredere în oameni, curaj, detaşare, bunăvoinţă către cei năpăstuiţi de pe urma cărora nu te poţi alege cu nici un folos (bolnavi, străini, întemniţaţi), un simţ sigur al măreţiei, predispoziţia pentru iertare, dispreţul faţă de prudenţi şi agonisitori: toate sunt trăsături ale gentlemanului şi cavalerului.”

Din Jurnalul Fericirii, de Nicolae Steinhardt

Terapeutice pasaje!!!

15 comentarii

  1. imi face bine terapia asta…


  2. Mie imi spui? Mai ales in contextul asta de murdarie!


  3. ” Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. ”
    Isus sa aiba incredere intr-un om? Eu as spune ca precaut si in acelasi timp discret, stiind gandurile oamenilor. Mie mi se pare ceva gresit in fraza citata.

    Pe langa punctul asta, da, e o terapie buna 🙂


  4. draga Titirez, îţi mulţumesc că mi-ai adus aminte de postul ăsta… aveam atîta nevoie de el acum….

    Nu, aşa-icorect… Isus nu este bănuitor, tocmai pentru că ştia ce este în inima omului… bănui atunci cînd nu ştii ce este dincolo de pieptul aproapelui

    Atotştiutorul nu bănuieşte pe nimeni… El este întotdeauna sigur… şi … relaxat.


  5. „Va marturisesc ca-mi vine adeseori in gand, ca ma obsedeaza cutremurandu-ma si ingrozindu-ma. Iat-o: Hristos sta pe scaunul de judecata in ziua de apoi, pe tronul Sau nepartinitor si oamenii vin toti in fata Lui. Si el imparte in doua cete: de-a dreapta si de-a stanga, oile si caprele. Pe cei din dreapta ii binecuvanteaza si-i trimite in rai, acolo unde este fericirea vesnica. Pe cei din stanga, blestematii, ii trimite in gheena focului, acolo unde-i plangerea si scrasnirea dintilor. Dar mai exista o a treia ceata! E a celor pe care inainte de a-i osandi ii trimite in iad,Domnul, de cat Ii este de sila si scarba de ei, nici nu vrea sa-i vada, sa se uite la ei: si cand I se infatiseaza, El isi ridica bratul drept, saltandu-si cotul si acoperindu-si ochii cu palma. De cat ii este sila si scarba de ei. Nici macar o privire nu le arunca!…. Pe cei care s-au lepadat de El, pe hulitorii Sfantului Duh, pe prietenii, urmasii si credinciosii lui Iuda (pe vanzatori adica, pe delatori, pe turnatori) El ii trimite acolo unde le este locul fara a-i socoti vrednici macar de cautatura Sa cea mai aspra, Imaginea aceasta ma obsedeaza si va marturisesc, iubiti credinciosi, ca adesea ma rog lui Dumnezeu sa nu fie asa si pentru mine cand voi veni la Judecata. Sa ne rugam cu totii fierbinte sa nu fie asa pentru niciunul dintre noi. Sa nu-si ridice Judecatorul bratul spre a-Si acoperi ochii, spre a nu fi silit sa priveasca. Sa nu avem parte de aceasta suprema lepadare si aceasta infricosatoare rusine. Sa nu fie asa.” N. Steinhardt- Daruind vei dobandi. (Lepadarea de Hristos)

    In contextul problemelor actuale se cade sa combinam lucrurile pt claritatea imaginii de ansamblu.


  6. Mulţumesc, Vlad, bun citat…


  7. esti binevenit 🙂
    Marius, daca um om ca Steinhardt a vazut asa, ma apuca groaza in ce mizerie ne balacim, curata groaza, de unde binecuvantari? fara curatenie? grea treaba.


  8. draga Vlad, puţin spirit Steinhardtian nu ne-ar strica acum… un pic de „boierie”.

    Şi nenea Nicu era un român adevărat… tăiat împrejur… de ce oare toţi marii români poartă nume nepotrivite?
    Eminovici, Steinhardt, CAragiale (să vedem dacă ghiciţi ce fel de nume este ăsta), Wurmbrandt… ?

    Unde sînt miticii noştri, unde sînt „eştii”?

    Se pare că mai mult de rău avem de pe „Escu”, da, avem Enescu, sigur, dar număraţi-i pe ăştilalţi.. Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu…

    Vreau un preşedinte cu un nume nepotrivit!!!!


  9. Tot nu pricep(răbdare, rog!).
    Mi-aţi răspuns unde cu câteva cuvinte mai departe de nedumerirea mea „nu-i bănuitor”.
    Dar rămâne „apoi că are încredere în oameni”. Asta nu-mi vine bine…de ce ar avea Isus încredere într-un om, având în vedere că îi ştie apucăturile, şi, Biblia spune despre încrederea în oameni. „blestemat să fie cel ce..”


  10. Cred ca unul din cele mai eronat citate versete este „blestemat….” acolo spune ca blestemat este omul care isi abate inima de la Dumnezeu si o pune intr-un muritor. Deci blestemul este peste cel ce isi pune increderea ca mod de viata intr-un om dupa ce si-o abate de la Dumnezeu. deci nu increderea normala intr-o relatie, altfel nu mai este vorba de relatie ci de contact verbal de la distanta.

    Marius, incearca tu sa fii boier cu lupul dar nu uita sa lasi un testament ca nu cred ca voi mai auzi vorbindu-se de tine ca despre unul dintre noi.:((((

    lasa si mie ceva, asa de amintire, coltul din stanga sus.


  11. Mulţumesc, Vlad L. Chiar dacă iau versetul doar aşa – aplicând doar celor ce îşi lipesc nădejdea de oameni (greu îmi vine sa îl iau doar aşa, mi se pare că se „pune” într-o oarecare măsură şi celor care îşi trag nădejdile de mandatul următorului preşedinte – blestemul constând în însăşi dezamăgirea pricinuită), chiar aşa , rămâne blocajul logic – dacă Isus ştie gândurile inimii, de ce ar avea încredere în oameni?


  12. Increderea banala, in sinceritate nu in dependenta de cineva, Domnul Isus nu se incredea in oameni, spune la un moment dat pt ca stia ce este in om.
    Chestia cu banuitorul se refera la profesia aceea de neincredere, suspiciune-tipul celui ce nu poate fi tras pe sfoara(crede el), ca sa nu mai spun:

    „Cand cei rai te trag pe sfoara,
    de obida sa nu strigi.
    Ei te mint, tu strangi comoara. E
    Ei te-nseala tu castigi”

    Noi avem nevoie de lectia incredere-inselare cu tot ceea ce inseamna ea: iubire, smerire etc.


  13. dragilor, Titirez, dacă ai traduce încredere cu „credit”.
    Adică Dumnezeu, deşi te cunoaşte, cu toate dedesubturile tale, totuşi crede în tine ca un prieten… vrea să reuşeşti..

    Draga Vlad, cine ştie, poate nu mai rămîne nici un colţ de mine… dacă lupul sfîrtecă? 🙂 Dar am un Păstor…

    draga Titirez, din nou, Vlad a spus bine, acolo sensul versetului este să nu îl părăseşti pe Domnul pentru om…


  14. Am inteles! Multumesc! Aveam o interpretare gresita a versetului. Comparatia cu ‘credit’ m-a ajutat mult. 🙂


  15. Ok, mă bucur că a ajutat!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: