h1

Masa rotunda1, 2, conul de hîrtie şi confesionala 1

martie 10, 2007

În vara-toamna aceasta am asistat la un „fenomen”, cum l-au numit unii, interesant. Iosif Ţon a chemat peste 700 de persoane în cadrul unui forum virtual, masa rotundă, la analiza situaţiei unui cult din România. Au venit comentarii dinspre vreo patru culte, dar numai despre tema propusa nu s-a discutat, însă nu acest aspect este important. Nu comentăm şansele de succes ale ideii în sine. La un moment dat ne-a fost milă tuturor de moderator. A fost o încercare nebănuit de grea chiar şi după o experienţa unei vieţi de peste 70 de ani şi peste 50 de ani în lucru cu oamenii.

Anumite subiecte au fost interesante, unele dispute remarcabile, s-a creat o efervescenţă care ar fi putut oferi mai multe idei, dar, la un moment dat, după un prea timpuriu climax, totul a îngheţat. Glorios început, fîsîit sfîrşit. Nu putem să ne gîndim altfel la această experienţă decît ca la un act ratat. După cîteva luni în care s-au schimbat cîteva mii de mesaje, masa rotundă s-a închis ex abrupto, ghiciţi de ce?

masa-rotunda-de-flavius-petrisor.jpg

„Pen’că nu ştim a ne esprima în public”. Simplu, nu? Pentru că nu ştim a vorbi şi raporta unii la alţii. Ca balcanici avem alterat simţul alterităţii. Nu văd alt motiv în afară de acesta. sau, dacă mă gîndesc bine, poate or mai fi şi altele, dar acesta cred că are picioarele cele mai lungi, lasă totul în urmă. Ne curge prin sînge atmosferă de tîrg şi piaţă. Uitaţi-vă la Parlamentul ţării, spuma şi caimacul românilor, bălăcăreală şi busculadă. Parcă ne aflăm într-un autobuz aglomerat în mijlcul verii în care ne înghesuim printre înjurături.

Masa rotundă, slavă Domnului, n-a ajuns acolo, dar s-au ciocnit orgolii, s-au oţărît şi zdrobit îngîmfări, unii au zburdat prin hiper-suprageria deschisă tuturor dîndu-se ca adolescenţii cu rolele printre şi prin faţa domnilor în redingote care gesticulau plini de importanţa subiectelor care au cuprins aproape tot între Geneza şi Apocalipsa, de la ctisiologie la escatologie, de la codul bunelor maniere, la statutul cultelor, legea cultelor, reguli gramaticale, reguli de bun simţ în spaţiul virtual şi altele. Megasufrageria, aşa cum a descris-o unul dintre comeseni, a ajuns spre sfîrşit un fel garage-sale, clubul cu pretenţii aristocratice a ajuns talcioc de idei, unele cu totul năstruşnice. Fiecare a adus ce-a avut şi ce-a vrut. Găseşti orice de la candelabre la brichete, gînduri luminoase, dar şi destul catran şi smoală.

Motivul real pentru care s-a închis masa rotundă este că nu ne-am format încă civilizaţia dialogului şi nu ne-am înfrînt instinctelul de a deveni primadone. Este ca la fanfarele pe care le-am ascultat uneori: toţi cîntă tare pentru că fiecare crede că este solistul. Era previzibil un sfîrşit pentru o astfel de aglomeraţie zgomotoasă, de genul acelora de la bursă, în care toată lumea vorbeşte şi numai doi cîte doi se înţeleg, dar numai prin semne şi aluzii.

În plină revoltă unii, parte din ei exclusi de la prima masa, au deschis masa rotundă 2. Se pare că, dacă prima masă a fost o încercare nereuşită de a imita parlamentul britanic, cu adresări de genul „onorabile cutare” şi totul a sfîrşit cu supărări de genul celor pe care le poţi găsi pe orice scară a blocului; a doua masă, începută ca un club al prieteniei şi solidarităţii celor obidiţi, a devenit un fel de bătaie cu perne ca într-o sală de internat. Plictisul este greu de biruit. Cel puţin deocamdată MR2 este „a step down” faţă de MR1, începînd de la subiectele abordate pînă la stilul discuţiilor. Unii comeseni ai MR1 s-au înscris repede şi pe MR2 după care, la fel de repede s-au şi retras. Stomac sensibil. Alţii nici nu s-au înscris măcar. Intuiţia.

Între paranteze: cred că ar trebui ca cineva să adapteze pentru spaţiul balcanic şi pentru toate popoarele cu sînge fierbinte, atît de ordonatul şi recele Robert’s Rules of Order.

Să nu ne pierdem speranţa totuşi. Iată încă o invitaţie la dialog. Poate că pe lîngă fascinantele subiecte de discuţie propuse de cei de la Santinela, prin al lor „Clopot de hîrtie”, vom avea şi un minimum minimorum al regulilor de „etiquette” şi „netiquette”, dar pe care să le şi respectăm, că idei, slavă Domnlui, avem. Să ni le exprimăm corect din punct de vedere formal şi bine din punct de vedere comunitar. Asta este mai greu.

Sperăm. Să sperăm că anunţatul clopot de hîrtie va avea glas şi nu va deveni un coif de party sau con pentru studiul unor abstrageri. Deocamdată atît.

cone1.jpgcone.jpg

Sperăm să iasă bine. Vom privi cu emoţia pe care am cunoscut-o în ochii ucenicului clopotar din Andrei Rubliovul lui Tarkovski. Acea emoţie a primei înfăptuiri.

copilu.jpg

Sperăm să se toarne bine şi la timp şi să iasă clopotul şi după ce va fi dezgropat de zgură să şi sune. Abia aşteptăm, mai ales tema despre dosaridă, dar şi cea despre autoritatea eclesială. Pînă atunci între rotund şi con, rămînem la pătrat şi la careu. Cineva a rămas mut pînă cînd clopotul a scos primul sunet fermecător.

Să auzim primele sunete şi mai vedem!

Update!

De curînd s-a deschis un nou forum. Confesionala! Am primit cu onor invitaţia de a face parte din acest nou grup, dar cu onor am şi refuzat-o. Este o formă de post. S-ar putea să se dezbată chestiuni interesante acolo. S-ar putea să se dezbată şi foarte civilizat. Aşa sper. Aşa am decis! Nu mă voi înscrie pe confesionala! Masa mi-a fost de ajuns! Masa rotundă 2 nu face nici un fel de progrese.

Şi acum un derapaj de la confesionala la confesional

confesional.jpg

Confesionalul este un spaţiu îngust, este o mică construcţie în construcţie. Orice confesional are un cer prea jos, grilaj între preot şi enoriaş. Apoi ca să ajungi în confesional trebuie să ai ceva de confesat. Dacă nu ai nimic de confesat, înseamnă că ai memorie foarte scurtă. Dacă trebuie să mă confesez, neoprotestant fiind, nu mă voi duce în confesional. Nu cred în scaunul confesionalului, dar cred în suportul de genunchi de la băncile din bisericile baptiste, suport pentru rugăciune, nu cred în ferestruica dintre mine şi preot, dar cred în poarta deschisă, în fereastra deschisă a baptisteriului, nu cred în confesional în biserică, dar cred în părtăşie în biserică, nu cred în absolvirea de păcat din partea unui intermediar între om şi Dumnezeu, creatură ca şi mine, dar cred în relaţia personală cu Dumnezeu…. doar un mic derapaj…

Încă în aşteptare…

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: