Ad hominem, in personam, ab persona homineque?

CINE sau CE? CINE despre CE?

S-a discutat zilele acestea despre nelegitimitatea atacului la persoană şi desirabilitatea de a discuta idei. Excelent. Da, însă trebuie fixat cadrul discuţiei. S-ar putea ca acest excurs teoretic să pară puţin complicat, dar cred că este util şi poate ne mai relaxează puţin.

Atacul ad hominem

Este de nedorit atacul „la om”, aşa cum sună traducerea verbatim, în orice condiţii. Atacul de genul, „Tu vorbeşti, bastardo, pui de securist, chiorule”, chiar dacă jignirile de mai sus s-ar putea să conţină ceva adevăr în contextul în care o fiică care nu îşi cunoaşte tatăl vorbeşte despre divorţ sau un fiu al cărui tată a semnat un angajament cu securitatea vorbeşte despre dosariada sau cînd cineva care vorbeşte despre lumină are ochelari. Acesta este atacul „la om”, ad hominem. Este „otrăvirea fîntînii”. Se urmăreşte distrugerea autorităţii celui care vorbeşte prin exploatarea unor defecte sau daturi neschimbabile pentru a ataca o idee, de altfel validă. Nu este de acceptat un astfel de atac într-o discuţie civilizată niciodată.

Atacul in personam

Argumentul referitor la persona este cu totul altceva. Persona este „masca socială” constituită din relaţionarea mai ales instituţională. Cred că revolta unui mecanic cu vechime care ascultă un şofer amator cu portocala pe geam dînd lecţii despre radiatoare este absolut legitimă. „Matale ce meserie ai? Aha, profesor de istorie, bine, să ştiţi că ăla pe care puneţi mîna nu este radiatorul ci carburatorul…. ” Acesta este un atac in personam. Este atacată legitim autoritatea epistemică a cuiva într-un domeniu dat. Lipsa de experienţă sau deplasarea dinspre aria de specializare spre alte arii de specializare pot deveni obiect al acestui fel de mustrare. Fiecare avem autoritate într-un domeniu bine circumscris şi într-un număr de domenii limitate. Nu putem da sfaturi oricui despre orice, deci este legitimă întebarea „Dumnevoatră cu ce vă ocupaţi de fapt de vorbiţi despre ….?”

Argumentul ab persona homineque

Traducerea ar fi „de la cine vine” – cu ce se ocupă şi cine este cel ce vorbeşte? Mai ales în lumea teologilor şi în contextul problemelor pe care le dezbatem nu cred ca putem despărţi omul, homo, de persona, de „meseria”, cu greu îi putem spune aşa, de vocaţie. În teologie nu poţi admite despărţirea omului de idee. Ideea teologică nu este neutră. Actul teologic nu stă doar în spaţiul ideatic care poate fi desprins de praxis şi, în consecinţă de împlinitor. De aceea vorbim de act teologic, nu de idee teologică. Adică „de la ce persona şi de la ce om vine”. Cu ce se ocupă şi cine este cel care vorbeşte despre atare lucruri?

Dacă în dezbaterea politică sau sociologică, filozofică, artistică este important CE se spune, în teologie este important CINE spune CEEA CE se spune şi CUM împlineşte ceea ce se spune?

Isus a avut dreptate nu pntru că i-a convins pe oameni prin argumente retorice asupra adevărului, ci pentru că s-a legitimat pe SINE ca fiind ADEVĂRUL. Cu alte cuvinte, a fost important să demonstreze CINE este mai întîi, CE A experiat şi CU CINE (a fost Fiul care s-a urcat şi a coborît şi a stat în sînul Tatălui, de ceea ni l-a putut povesti). Apoi a făcut ce a spus.

Niciodată dezbaterea teologică din evanghelii şi din epistole nu a fost o luptă doar de idei, ci o luptă între personalităţi şi experienţe care au construit paradigme de gîndire suplimentate de expertiză şi de martiriu. Pavel, Ioan, Iacov, la fiecare început de epistolă îşi prezintă credibilitatea. Aceasta este captatio benevolentiae lor.

Deci, în contextul nostru este important nu numai să ne exprimăm asupra unor idei. Este important să aflăm cine spune ceea ce spune. Cu ce autoritate şi din ce experienţă derivă ceea ce se spune? De aceea credem că trebuie făcută o distincţie între atacul ad hominem, atacul in personam şi argumentul ab persona homineque.

În toată această dezbatere, pentru că nu ne dăm cu părerea despre fructe şi legume, nici despre culori şi stiluri muzicale, cred că este importantă legitimarea prin credibilitatea cîştigată prin expertiza personei şi prin auctoritas homini..

Mai este un lucru: argumentul cui prodest?

Cui va folosi soluţia teoretică obţinută? Este important să înţelegem dezbaterea şi din acest punct de vedere, dar şi din punctul de vedere al împlinirii acestor lucruri. Dacă discută fratele Adonis Vidu şi dă soluţii cine le va împlini. Nu ar fi mai bine ca cei care sunt pe teren să discute lucrurile pe care tot ei vor fi chemaţi să le împlinească. Nu numai păstorii, ci toţi cei care sunt gata să plătească şi preţul trecerii spre fiinţă a ideilor excelente care se vehiculează. Nu este periculos să ascultăm pe cineva care nici nu are habar cum şi ce se face şi nici cum şi ce se va face şi implementa? Cui prodest? După congres unii ne întorcem la masa de lucru şi suntem plătiţi din banii de la intreprindere iar pe păstori îi trimitem în gura lupului numai pentru că ne-a plăcut dezbaterea?

Din această cauză cred că merită să discutăm demiterea ideilor pornind şi de la argumentele de mai sus. Deci CINE vorbeşte despre CE? CINE poate vorbi despre CE?

DE aceea cred că sunt subiecte despre care nu ne putem da părerea cu toţii despre orice. Ce mare dreptate avea Tuţea cu a lui foarte colorată expresie „aflarea în treabă la români”.