Lăsaţi-ne în „plata Domnului”!

Răspuns la Episodul 1 pentru Adonis Vidu.

Bun venit la masa pătrată! Sau în ringul pătrat?

Sper să nu ne accidentăm prea tare în colţuri. Mutaţi-vă mai spre centru! Dacă este masă, atunci spre centru este mai bine, vă feriţi de colţuri, dacă este ring, în centru este dezbătaia 🙂.

Preambul

Se pare că dezbaterea se încălzeşte şi atmosfera este încărcată. În toate aceste condiţii să nu uităm de principii, chiar dacă vom recurge şi la concret; să nu uităm de eleganţă, chiar dacă vom ataca atît argumentele, cît şi experienţa şi ideile persoanelor care emit argumentele, vom folosi şi argumente ab qua persona homineque; să nu uităm de frumuseţea discursului, chiar dacă pe alocuri va fi presărat cu ironie, sperăm socratică sau măcar în spiritul aceleia cristice; să nu uităm de Cuvîntul Domnului, chiar dacă acesta va fi citat într-un context plin de asprime şi ascuţit…. şi să nu ne pierdem pe drum simţul umorului. 😉

DECI:

Încă o dată remarcăm cu bucurie faptul că „se muşcă” din strategia lui Onisim Mladin. Este un lucru bun pentru că asta demonstrează că are “carne”, adicătelea conţinut. Dintr-un salut frăţesc sau schiţă de predică foarte aerată, cu un bun suport grafic şi mnemonic, este adevărat, nu se poate muşca astfel. S-ar putea ca tocmai această diferenţă de greutate şi consistenţă să fie cauza pentru care „viziunea Bunaciu” nu este pusă în discuţie absolut deloc. Nu dorim să bănuim alte cauze :).

O altă observaţie care arată spre obiectivitatea şi echidistanţa la care se află unii dintre comentatorii celor două documente este aceea că se aminteşte faptul că strategia Mladin are idei bune, dar acestea sunt survolate rapid, fără a fi recunoscute sau enumerate măcar. Nici eu nu le voi sublinia de vreme ce sunt evidente, adică ideile „este” faţă de altele la care nu este.

1. În sfîrşit să ne uităm la „primul episod” cu atenţie: Adonis Vidu, vine să atace lucrul la care ne aşteptam cel mai puţin. Se ştie că biserica Emanuel, biserica din care dînsul face parte şi a cărei pastor este şi tatăl său, a fost una dintre primele biserici care au promovat şi practicat principiul votat mai apoi de conferinţa naţională de la Deva şi anume separaţia bisericii de stat, cu o concretizare în refuzul salarizării faţă de stat. În acest context critica lui Adonis Vidu este cel puţin surprinzătoare pentru că la vremea la care s-a discutat şi în comitetul comunităţii din care făceau parte păstori ai bisericii Emanuel, inclusiv fratele Vidu, (dar nu Paul Negruţ) toată lumea a fost de acord că acea cale este cea mai bună şi biblică. Deci, de unde aici linia negruţiană? Aş putea-o numi la fel de bine hnatiuc-iană sau vidu-iană? Să înţelegem că Adonis Vidu se desparte şi de linia promovată de biserica din care face parte, o campioană în dezbaterea cu pricina şi de linia promovată de tatăl său, unul dintre principalii promotori ai acestui mod de gîndire? Sau Adi se desparte în gîndire de biserica în care este membru sau fratele Hnatiuc şi cu fratele Petrică Vidu s-au schimbat între timp şi au altă poziţie în această direcţie. Atunci ar fi trebuit să o comunice şi la comunitate şi la consiliul uniunii atunci cînd s-au discutat amendamentele la statut. Deci nu s-a schimbat nimic, rămîne totul modificat. J. Oricum este de gîndit asupra acestui aspect. Subiectul? Consecvenţa.

2. Adonis Vidu spune „Argumentul care pare sa convinga cel mai mult spune ca daca biserica ar accepta o salarizare statala a pastorilor, aceasta ar conduce la o aservire a ei fata de stat. Acesta din urma ar putea sa dicteze bisericilor ceea ce trebuie sa faca, sa spuna, si asa mai departe. Nu ni se spune insa cum ar putea sa survina acest control/manipulare.”. Urmează o înşiruire a două sau mai multe scenarii posibile, unul dintre ele fiind refuzul ajutorului dacă descoperim că statul se comportă ca un bogătan beat care ne-a lipit suta pe frunte ca la lăutari şi apoi ne dictează melodia pe care o cîntăm sau dacă descoperim că acelaşi stat se comportă ca soldatul rus beat care îi punea pe prizonieri să danseze după melodia kalashnikovului. Dacă Adonis continuă pe această linie de argumentaţie ori nu a privit cu destulă atenţie la istorie (nu numaidecît cea a României) ori nu are cunoştinţă de perversitatea, insidiosul si perfidia modului în care statul a încercat să controleze bisericile pe vremea comunistă. Nu ştiu ce vîrstă avea Adonis în 1989, bănuiesc că era încă destul de tînăr ca să îşi amintească pe propria piele ce s-a întîmplat şi cum anume.

Aici trebuie să fac iar apel la experienţă. Am un unchi care a făcut puşcărie pentru credinţă. Familia Mladin pe de altă parte poate vorbi mult mai mult despre aceste lucruri. Am avut un tată care a fost înfrînt de securitate şi care a plătit cu viaţa pentru asta (vezi articolul Despre Dumnezeu numai de bine!). Eu am fost anchetat de securitate împreună cu prietenii mei la numai 17 ani. Ştiu din propria experienţă prelungită şi după anii 1989 cîtă încredere şi cît spaţiu de negociere există în astfel de probleme după un mariaj cu statul. Aici nu se poate juca jocul „să presupunem totuşi…”. Este un semn de înţelepciune cred ca după ce ne-am ars cu borş să suflăm şi în chişleag, nu?

Odată luate hotărîri de către o comunitate ca a noastră aceste decizii influenţează istoria într-un mod dramatic după cum demonstrează şi Istoria scrisă de fratele Bunaciu sr. şi cea în curs de apariţie a fratelui Alexa Popovici. Aici nu se pot face experimente istorice. Observ în scriitura lui Adonis Vidu că neavînd experienţa pastoralei şi vieţii de cult tratează aceste probleme ca pe un capitol dintr-o carte în care poate elucubra pentru realizarea unui construct ideatic în spatii foarte intortocheate ale gîndirii pentru că „hîrtia suportă orice”, realitatea, frăţietatea, nu.

Ca pastor al unei comunităţi eclesiale de 230 de membrii nu pot judeca în aceşti termeni, ca vicepreşedinte al unei comunităţi cu un număr atît de mare de biserici şi aproape 100 de pastori nici atît. Cred că diferenţa dintre noi asupra acestor probleme nu stă numai în modalitatea de abordare diferită şi în stilul diferit ci şi în asumarea responsabilităţilor odată ce ideile au fost emise. Fratele Adi se duce înapoi la biroul de lucru fotografiat pe blogul dînsului , eu mă întorc înapoi pe teren.

Aceasta ne face să abordăm diferit lucrurile funcţie de sarcinile pe care am ales să le purtăm şi mai ales în perspectiva istorică pe care o întrevedem. Viitorul după luna mai apare diferit pentru fiecare dintre noi. În funcţie de această perspectivă îmi asum tirada de faţă împotriva unui discurs care se apleacă periculos spre un discurs circumstanţial şi limitat temporal şi bine circumscris contextual.

4. Partea cu pîrghia legală m-a făcut să zîmbesc încă o dată. Deci suntem sfătuiţi să intrăm în horă şi apoi să ne trezim în procese nesfîrşite, dînd de lucru la procurori şi avocaţi în loc să ne ocupăm de lucrarea la care ne-a chemat Dumnezeu de la bun început şi în conformitate cu principiile stabilite de apostolul Pavel în epistolele în care îşi descrie praxisul în această problemă? Să fim serioşi. Nu aşa a rezistat Biserica pentru mai bine de 2000 de ani cînd state şi imperii s-au prăbuşit!

Avem treabă, fraţilor, frate Adonis! Cred că şi avocaţii au alte treburi cu infractorii decît să scoată gîtul baptiştilor dintr-un laţ în care se vor fi băgat singuri, nu? Iarăşi cred că Adonis Vidu nu cunoaşte bine realităţile la care se referă şi nu cred că ştie ce s-a întîmplat la Rîmnicu Vîlcea recentissime. Îmi pare rău că trebuie să facem apel prea mult la exemple, dar acestea suplimentează demonstraţia pe care trebuie să o opunem unei argumentări care porneşte de la premise hiperoptimiste în ceea ce priveşte bunăvoinţa statului faţă de cultul baptist. N-au fost aceste întîmplări pe vremea dinainte de 1989. Credem că puţină informaţie la faţa locului i-ar folosi şi un pic de bătut cîmpiile ţării ne-ar scuti de a bate cîmpii, „cu graţie” este adevărat, în acest domeniu.

Se întîmplă ca de 10 ani să lucrez în misiune, în Oltenia, în Dobrogea, în Moldova, în anii de democraţie, sub legi, dar şi sub ameninţări, cu împotriviri de primar şi consiliu local şi cu iminente procese (pot oferi istoria tragi-comică a felului în care s-a obţinut terenul pentru clădirea din Scorniceşti). Din nou fratele Adi este departe de realitate şi în gînd şi în faptă. Din această cauză cred că argumentul „in personam” oferit de fratele Vereş este la locul lui ca o mustrare înţeleaptă. „La muncă, fraţi, pentru Cristos” cum spune „poetul de cîntare”, condeiul şi o inteligenţă strălucitoare sau imaginaţie foarte bogată nu ne ajung în acest caz.

5. Chestiunea cu încălcarea constituţiei. Se vede că Adonis Vidu nu este la curent nici cu ce s-a întîmplat cu Legea cultelor. S-a făcut apel la organisme internaţionale, s-au scris scrisori către guvernanţii statului nostru de acum nu de atunci. Îl rugăm pe Adonis să se informeze asupra procesului de lobby făcut în direcţia aceea şi asupra felului în care conducătorii statului şi legiuitorii au tratat problema. La fel, o altă temă de casă, Uniunea Europeană ne dă în judecată că nu le cumpărăm maşinile, credeţi că i-a interesat o comunitate de peste 100.000 de credincioşi, deşi au fost rugaţi să intervină? Pur şi simplu fratele Adonis este prea tînăr pentru a înţelege prin ce au trecut bisericile şi de ce majoritatea fraţilor în vîrstă au votat convinşi împotriva salarizării de la stat şi de ce pastorii sub 30 de ani cochetează cu ideea suportului din partea statului. De altfel terapia pentru tinereţe este să îi întrebăm pe bătrîni, pe părinţii noştri. Fratele a fost sfătuit de cîteva ori în această dezbatere să îşi întrebe tatăl asupra acestor lucruri şi sperăm că o va face. Naivitatea politică şi istorică se adaugă lipsei de experienţă pastorală şi misionară pe teren şi iată ce rezultă: improvizaţii pe teme date.

6. Cred că la păstoritul bisericilor de ţară deja s-a dat răspunsul. Soluţia nu este trimiterea către ele a oamenilor fără vocaţia de a deveni păstori. Nu intenţionez în nici un fel să îl expediez ironic pe Adi spre bisericile de ţară de vreme ce se preocupă de ele. Alta este chestiunea!

Problema pentru care Domnul s-a rugat a fost nu avem mai multe seceri şi combine, nici lei şi ruble pentru secerători. Domnul s-a rugat pentru secerători, pentru lucrători. Din experienţa pastorală şi de la comunitate confirm că asta trebuie să ne fie rugăciunea Luca 10:2 Şi le-a zis: „Mare este secerişul, dar puţini Sunt lucrătorii! Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său. Dacă Adonis Vidu găseşte să rezolve „probleme mai mari a UBR: pastoritul bisericilor mici de la tara” altfel, atunci se deplasează din cadrul oferit de Sfînta Scriptură. Mai mulţi bani de la stat nu vor ridica mai mulţi păstori la ţară. Uitaţi-vă ce se întîmplă cu profesorii plăţiţi de la stat pentru sate. Sunt ei mai motivaţi să rămînă în creierii munţilor prin provenienţa salariului?

Mai este ceva. Nesalarizaţi de stat aşa cum sunt acum, n-am întîlnit încă păstor sărac şi care să moară de foame. Nu vi se pare că pierdem timpul degeaba cu o falsă problemă?

7. Răspuns la întrebarea lui Adonis Vidu „de ce preferam sa ne ferim de un pericol distant, teoretic, putin probabil, si care poate fi combatut printr-un intreg arsenal de mijloace, cind am putea sa rezolvam aici si acum o problema asa de presanta cum este nevoia bisericilor mici de la tara de pastori?” a) pentru că pericolul nu este nici la distanţă, nici teoretic şi nici puţin probabil şi istoria o va dovedi curînd b) arsenalul este superb, dar lipseşte cu desăvîrşire şi s-ar putea să trebuiască să îl probăm imediat. Fratele Adonis se rătăceşte pentru că nu cunoaşte scripturile care spun că am fost trimişi nu cu avocaţi în tribunale, ci numai cu Duhul Sfînt apărătorul, Paracletul (Advocatum) şi ca nişte miei în mijlocul lupilor (Luca 10:3) Armele noastre sunt cu totul altele decît tîrîiala prin tribunale şi pe la curţile uniunii europene.

8. Vidu spune „Pozitia lui Mladin nu este doar neintemeiata si detrimentala, dar in acelasi timp oarecum contradictorie, pentru ca pe de alta parte este gata sa accepte sprijinul (se subintelege financiar) acordat de organizatii din tara sau din strainatate. Oare in cazul acestor organizatii nu exista pericolul manipularii?”. Orice ajutor presupune o relaţie, cu siguranţă. Întrebarea este în ce fel de relaţii alegem să ne angajăm. Într-o relaţie cu filistenii sau cu neamurile lui Israel? Preferăm o vînzare în piaţa publică sau o relaţie de parteneriat, în care Mladin a fost campion, de tip „win-win situation” cu fraţii noştri de credinţă. Cred că opţiunile nu sunt prea multe, dar mai poate fi o variantă. Biserica pe care o păstoresc, după ce a înţeles unde este bătălia şi-a crescut contribuţiile de la 300 de milioane pe an în 2004-2005, la 900 de miliooane pe an în 2005 – 2006, la 230 de membri. Cred ca o biserică care are buget de aproape 1 miliard şi-ar putea plăti lucrătorii şi ar putea ajuta şi cîteva bisericuţe mai mici cum ar fi Cacuciul Vechi dacă s-ar găsi păstor pentru ea. Repet, criza nu sunt banii, izvorul ştim unde este. Lucrătorii sunt problema. Ridică-i, Doamne, că avem de unde să îi plătim!

9. Răspuns la întrebarea „Dar am incercat sa arat ca se poate accepta ajutor din partea strainilor cu buna stiinta a pericolelor influentelor seculare. De ce nu am accepta un ajutor similar din partea statului, chiar si acceptind (de dragul argumentului) existenta unui atare pericol?”. Pe lîngă celelalte teme pe care trebuie să le facă Adonis Vidu mai este una legată de istoria baptiştilor şi anume radicalismul acestora de la apariţia lor în această problemă. Baptiştii în mod tradiţional au fost radical împotriva colaborării de orice fel cu statul. Statul recunoaşte ce face biserica şi nu invers şi dacă statul ne pune piedici, putem şi fără recunoaşterea lui. Ne aflăm şi în faţa unei probleme de consecvenţe faţă de istoria şi teologia noastră pînă la urmă, nu?

10. Argumentul „Banii care ar veni de la stat sunt banii nostri, pe care-i platim prin impozite si taxe de tot felul.”. Simplu. Prefer ca banii aceia să se ducă spre poliţie, pompieri, salvare, gardieni publici, canal ca EU sa le pot cere LOR, nu EI sa imi CUMPERE păstorii.

Iarăşi Adi spune „Insasi acceptarea scutirii bisericilor de la anumite taxe si impozite este o forma de ajutor financiar din partea statului.” Ce pot cere? O scutire de taxe, poate? Asta este alta discuţie. Atunci nu mai dau banii, adica opresc circuitul la pasul 1, faţă de cealalta varianta în care să pun cu dreapta în mîna statului 10 lei, ca să cerşesc cu stînga 1 leu, milogindu-mă şi sărutînd dreapta preaputernicului stat. Prefer să păstrez în buzunar ce este al meu în loc sa îmi transfer prin alte buzunare unsuroase banii. Problema pe care o avem cu statul român faţă de alte state civilizate este că statul meu drag nu mă lasă să fac ce vreau cu banii mei, aşa cum fac altele pe aiurea, ci vrea el să îmi administreze banii cum vrea. Poate că de aceea merită să ne păstrăm imnul naţional cît mai multă vreme: „Deşteaptă-te, române!”. Baptiştii vor cînta acest cînt întotdeauna cu putere şi entuziasm pînă i se vor împlini versurile.

11. „Neîntemeiat, detrimental, contradictoriu” acuză Adonis Vidu??? Sunt curios ce urmează în următoarele episoade. Acelaşi gen de argumente? Sper că în sfîrşit se va ataca ceva care ţine de competenţa preşedintelui şi secretarului general al Uniunii şi de perspectiva pe care o oferă cele două programe propuse. Deocamdată discutăm această problema degeaba. Orice viitor preşedinte, fie Oni, fie Oti, nu vor putea schimba hotărîrea de la Deva. Slavă Domnlui!

Mă tem însă că discuţia va deveni din „tensionată” cum o numea cineva, hilară datorită disproporţiei dintre conţinutul documentului şi atacul virulent; dintre scurtimea cîtorva fraze din program care ascund dincolo de ele experienţa pastorală, administrativă şi de viaţă pe care o are în spate Mladin (viaţă care include şi arestările din familie) şi lipsa de tăiş a argumentelor elongate care se bazează mai mult pe un joc de presupuneri şi scenarii şi o înşiruire de întrebări retorice ale lui Adonis Vidu.

Acest fel de discuţii se pot purta pe bloguri, acceptăm şi admirăm curbele ideatice ale lui Adonis Vidu, dar nu se pot proba în realitate pe curbele dealurilor pe care le-am bătut şi fratele Mladin şi eu şi alţii spre bisericile de la ţară amintite de Adonis Vidu. Pe blog ne-am văzut, sper să ne vedem şi pe teren şi sper să ne vedem şi după luna mai pe-acolo. S-ar putea să nu mai fie atîtea pricini de tensiune şi contradicţie. Pînă la proxime întîlniri cred că Adonis Vidu trebuie să îşi facă temele istorice, juridice, pastorale, misionare pentru a şti exact care este dezbaterea şi despre ce vorbeşte Mladin de fapt.

Dragii noştri prieteni, lucrători, păstori, simpatizanţi, critici etc. dacă nu va continua să vă intereseze subiectul şi după adunare generală şi congres, pentru că tot discutaţi despre salariile noastre, vă rugăm insistent lasaţi-ne „în plata Domnului”, nu ne lăsaţi în plata statului! Dacă mă întrebaţi pe mine: prefer să mănînc ca Ilie din ciocul negru al corbilor şi din oalele unei sărmane văduve decît să folosesc banii strălucitori ai bugetului lui Ahab.

Slăvit fie Dumnezeu că nu ne-a lăsat niciodată pînă aici!