Expresia „aflarea în treabă la români” îi aparţine lui Petre Ţuţea. Am auzit-o la începutul anilor 90 într-un interviu pe care i l-a acordat domnului Liiceanu.
Bătrînul lucid a intuit una dintre problemele neamului românesc. Ne place să ne băgăm în orice şi să atingem nivelul maxim de incompetenţă în problemele care ne privesc cel mai puţin şi la care ne pricepem cel mai puţin, ba mai mult, pe care dorim să le probăm cu fapta cel mai puţin.
Românul este diletantul care şi-a perfectat arta improvizaţiei, el improvizează la moment o soluţie pentru altul. Este gata să urle soluţii pentru Mutu din tribunele stadioanelor de fotbal şi să se lovească a necaz cu palma peste pulpă că nu a fost auzit. Îl înjură vîrtos pe Piţurcă. S-ar pricepe mai bine în scaunul lui de antrenor. La o cană de vin sau la un ţoi de ţuică se rezolvă tot: problemele uniunii europene, demiterea lui Băsescu, problema fondurilor pentru agricultură. Ca-n Moromeţii. La un ziar citit în comun şi ameţiţi de aburii de alcool şi de propriile vorbe, românii rezolvă în mintea lor absolut tot. Au soluţii, numai că nu găsesc pe aceia care să le şi pună în aplicare.
Românul poate vorbi orice, orîcînd, oriunde, cu oricine despre orice numai ca să se afle în treabă. Asta înseamnă că nu este leneş? Nu, pentru că „aflarea în treabă” nu este totuna cu treaba însăşi. Aflarea în treabă este periferică şi exterioară lucrării în sine. Cel care se află în treabă stă pe marginea şanţului şi rîde pe sub mustăţi în timp ce joacă table cu colegii strigînd „Mai tare, Dorele? Mai ai, mă? Ne ţii pînă seara acilea?”. Dorel se electrocutează. Băieţii rîd pe înfundate. Dorel a făcut treabă. Ei s-au aflat în treabă. La spital, bînd tuica se află toţi în treabă.
Aflare în treabă s-a extins de o vreme încoace, mai precis din vara trecută şi peste noi. Unii care n-au săpat niciodată şanţul ne ţin teoria lopeţii „inima lui Stalin” (numai cei care au fost pe şantier înţeleg conceptul) şi a tîrnăcopului cu coada scurtă. Masa rotundă 1 a fost un astfel de forum în care 700 de oameni au strigat la vreo 50-60 despre cum ar trebui făcută treaba în cultul baptist, cum ar trebui predicată evanghelia de la amvoane etc. O mulţime care a ascultat strigătele a cîtorva lideri de galerie cu fularele cu insemnele echipei după gît, dar împovăraţi de pop-corn şi de burţi rotunde (şi eu am una acasă 😉 ) care i-ar fi împiedicat să intre pe teren şi să facă treaba alergînd după balonul rotund. Ba, mai mult, dacă cineva şutează mingea spre ei se feresc, nu cumva să le strice nasul.

Imaginea Footballers of the future David Murtagh
Read the rest of this entry ?
Apreciază:
Apreciere Încarc...