Cristian Bădiliţă la Oradea! Despre Evanghelia lui Iuda, Anticrist, Evanghelii false, imaginar şi imagine.

La invitaţia lui Marius Cruceru, Cristian Bădiliţă, coordonator al proiectului Septuaginta editat de Polirom, autor al mai multor volume care au stîrnit controverse în lumea culturală românească, specialist în patristică, va fi găzduit la Universitatea Emanuel şi va susţine o conferinţă în data de 27 martie, între orele 10 şi 12 în CApela Mare a universităţii.

Titlul conferinţei este Iuda, între excesul damnarii si moda reabilitarii.

De ce „pătrăţosu”?

Am fost întrebat ieri din nou: „De ce pătrăţosu?”

„Patratosu” este o poreclă.

Este porecla pe care mi-au dat-o unii dintre studenţi în primul an în care am predat literatură patristică şi limbi clasice în 1994. Au ţinut-o în secret. Unul dintre ei, după ce a absolvit, a avut curajul să îmi spună cum m-au numit colegii lui în timpul studenţiei. Şi el şi eu am căutat legătura, dar nu am avut răspuns, eu, din iubire de sine, el, din timiditate şi mult bun simţ.

Este o poreclă de care, cu timpul, am devenit mîndru pentru că trimite pe ocolite, pe la o altă sclitadă, la lucrurile simple, clasice, solide, bine făcute, pe care te poţi baza.

„Pătrăţosu” este porecla care s-a dat şi unei maşini, Mercedes G-Classe. O maşină de teren clasică, solidă, fără fiţe, bine făcută, pe care te poţi baza. Are un singur defect. Este foarte scumpă şi de aceea foarte rară pe şosele. Este tipul care a avut cele mai puţine reclamaţii de cînd a fost lansat primul model pe piaţă. Toată admiraţia pentru rezistenţă, în ciuda comentariilor despre designul colţuros (a propos de designul care sacrifică paralelipipedul sferei vezi un articol excelent de Cosmin Popan în Cotidianul: Designul e rotund).

Deci, cu această „povară”, tinichea legată de nume, vă invit la lucruri simple, clasice, bine făcute, rare şi scumpe, vă invit „La Pătrăţosu” ca să ne rotunjim colţurile.

„Pătrăţosu”

Despre „aflarea în treabă la români” şi „datul cu părerea”

Expresia „aflarea în treabă la români” îi aparţine lui Petre Ţuţea. Am auzit-o la începutul anilor 90 într-un interviu pe care i l-a acordat domnului Liiceanu.

Bătrînul lucid a intuit una dintre problemele neamului românesc. Ne place să ne băgăm în orice şi să atingem nivelul maxim de incompetenţă în problemele care ne privesc cel mai puţin şi la care ne pricepem cel mai puţin, ba mai mult, pe care dorim să le probăm cu fapta cel mai puţin.

Românul este diletantul care şi-a perfectat arta improvizaţiei, el improvizează la moment o soluţie pentru altul. Este gata să urle soluţii pentru Mutu din tribunele stadioanelor de fotbal şi să se lovească a necaz cu palma peste pulpă că nu a fost auzit. Îl înjură vîrtos pe Piţurcă. S-ar pricepe mai bine în scaunul lui de antrenor. La o cană de vin sau la un ţoi de ţuică se rezolvă tot: problemele uniunii europene, demiterea lui Băsescu, problema fondurilor pentru agricultură. Ca-n Moromeţii. La un ziar citit în comun şi ameţiţi de aburii de alcool şi de propriile vorbe, românii rezolvă în mintea lor absolut tot. Au soluţii, numai că nu găsesc pe aceia care să le şi pună în aplicare.

Românul poate vorbi orice, orîcînd, oriunde, cu oricine despre orice numai ca să se afle în treabă. Asta înseamnă că nu este leneş? Nu, pentru că „aflarea în treabă” nu este totuna cu treaba însăşi. Aflarea în treabă este periferică şi exterioară lucrării în sine. Cel care se află în treabă stă pe marginea şanţului şi rîde pe sub mustăţi în timp ce joacă table cu colegii strigînd „Mai tare, Dorele? Mai ai, mă? Ne ţii pînă seara acilea?”. Dorel se electrocutează. Băieţii rîd pe înfundate. Dorel a făcut treabă. Ei s-au aflat în treabă. La spital, bînd tuica se află toţi în treabă.

Aflare în treabă s-a extins de o vreme încoace, mai precis din vara trecută şi peste noi. Unii care n-au săpat niciodată şanţul ne ţin teoria lopeţii „inima lui Stalin” (numai cei care au fost pe şantier înţeleg conceptul) şi a tîrnăcopului cu coada scurtă. Masa rotundă 1 a fost un astfel de forum în care 700 de oameni au strigat la vreo 50-60 despre cum ar trebui făcută treaba în cultul baptist, cum ar trebui predicată evanghelia de la amvoane etc. O mulţime care a ascultat strigătele a cîtorva lideri de galerie cu fularele cu insemnele echipei după gît, dar împovăraţi de pop-corn şi de burţi rotunde (şi eu am una acasă 😉 ) care i-ar fi împiedicat să intre pe teren şi să facă treaba alergînd după balonul rotund. Ba, mai mult, dacă cineva şutează mingea spre ei se feresc, nu cumva să le strice nasul.

Imaginea Footballers of the future David Murtagh