Iata cu adevarat un subiect de discutie care exemplifica cel mai bine”aflarea in treaba” şi „dat cu părerea” sau poate că „lăsatul baltă”?
Este subiectul lansat la discutie publica pentru luna aprilie de ziarul care nu publica nici drept la replica, nu informeaza despre schimbarile din cadrul comitetului redactional, asa cum se face în presa civilizată, ziarul Santinela. Acelaşi ziar publică însă, în unul dintre primele numere, lista cu cei care garantează prin numele lor seriozitatea ziarului, dar, la retragerea acestora, cu scrisoare sau fără, tace mîlc. Caută contaminarea de respectul care stă în dreptul unor persoane, dar, după trecerea în registrul bălăcărelii, doreşte să păstreze miresmele bune lăsate în urmă de aceştia.
Acesta este ziarul „care este”. Santinela există. Atît. Am luat la cunoştinţă. Dacă însă ar fi să ne luăm după cineva care face astfel de topuri, atunci este „dezamăgirea sezonului”. Păcat. Santinela ar fi putut fi un ziar adevărat. Primul de după 89. Se pare însă că şi Santinela şi-a ales un alt drum, să se înscrie în lista tot mai lungă a comportamentelor specific naţionale „aflare în treabă”, „dat cu părerea” şi „lăsat baltă”. Cu alte cuvinte, mult zgomot pentru nimic. „S-a scremut muntele şi a născut un şoarece”.
Asa suna anuntul de chemare la discutii:
„Santinela din luna aprilie va dezbate
PUTEREA SI AUTORITATEA BISERICII CONTEMPORANE
Va invitam sa va exprimati opiniile.”
Sa vedem cum ar suna opiniile pe aceasta tema. Se dezbate? Unde? Dacă da, de către cine? De enoriaşi, de foşti enoriaşi, de viitori enoriaşi, de potrivnicii Bisericii, de prieteni, de pricepuţi, de nepricepuţi, de zăbavnici? Despre care biserică este vorba? de Biserică, de biserică, de biserici, de Biserica?
S-ar putea sa am eu deformaţii profesionale (adica trebuie sa definim exact despre ce este vorba), dar se pare ca cei care au lansat subiectul nu au minima disciplina de circumscriere a unui subiect de discutie. Şi acest lucru se poate învăţa, dar cei de la Santinela nu fac diferenţa dintre amatorism şi diletantism. Amatorul este cel care plăteşte preţul pentru a face ceva cu dragoste şi respect pentru cele de care se apucă. Dilentantul nu are nici un fel de respect pentru obiectul preocupărilor sale şi, ca urmare, nici nu depune vreun efort pentru a se perfecţiona. El pur si simplu „se află în treabă”. Acum cînd blogurile şi site-urile pot face din oricine un jurnalist, suntem invadaţi de diletantismul de cel mai prost gust, fiecare crede că poate discuta în orice context, cu oricine, despre orice, în orice termeni. Halal democraţie! Să ne trăiască!
Dar să revenim la discuţia lunii, iată că mîine-poimîine trece luna şi nu am „tras confuziile” asupra subiectului: deci – „puterea şi autoritatea Bisericii contemporane”. Aşteptăm cu nerăbdare concluziile acestui sobor virtual, conclav ad-hoc.
Mă tot întreb însă ce discutie poate fi in jurul unui subiect in dreptul căruia ştim deja concluziile: „Matei 16:18 Şi Eu …..voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.„
Dar să presupunem că vom dori să discutăm lucrurile din perspectivă socială, sociologică, nu biblică, nu teologică, sau mai ştiu eu din ce perspectivă.
Le dorim mult spor celor care doresc sa îşi „dea cu părerea” asupra puterii care, autorităţii (peste ce?) şi a „bisericii contemporane” (???). Ce bine că nu doare cînd „dai cu părerea”! Ar fi pline spitalele de loviţi şi lumea n-ar mai înceta din strigăt.
Probabil în aprilie anul viitor vom avea o dezbatere despre „influenţa şi ubicuitatea Duhului Sfînt”, sperăm să discutăm vîrtos şi despre, de ce nu, „eternitatea Tatălui” sau dacă Evangheliile sunt despre Cristos sau numai despre Isus. Ce-ar fi dacă am relua puţin discuţiile, măcar pentru şase luni ca să egalăm un record istoric, subiectul privitor la „dumnezeirea lui Cristos” sau „uniunea ipostatică”? Cineva ar putea propune, de ce nu, subiectul la care nu s-a ajuns încă la o concluzie temeinică: „dacă intră o muscă în undelemn sfinţit, ce se întîmplă, se sfinţeşte musca sau se spurcă undelemnul?”. De ce nu şi următoarea temă de gîndire: „oare cîţi îngeri pot încăpea pe un vîrf de ac? Unul sau 1001?”
Afirmaţiile tautologice de genul „unde este multă lume este şi aglomeraţie” şi genul de analize „deep insight into the obvious”, cum ironic spunea Colin Gunton cînd se spunea cîte o trăznaie de genul ăsta… (sic! „O. Yes! Interesting! Interesting! A deep insight into the obvious”), acest gen de afirmaţii şi analize ne cotropesc acum cînd „ţara arde”.
Ne aduceţi cumva nişte găleţi, că piepteni avem destui!
PS.
Mi s-a promis „Ai grijă, vei fi monitorizat oră de oră şi cu atenţie!”. Slava Domnului! Asta ne ţine smeriţi. Dar am şi eu o întrebare: „pe monitori, cine îi monitoritează?”
Aşa de mult mi-a plăcut, bănuiţi că nu sunt obiectiv ca profesor de latină, dar aşa de mult mi-a plăcut citatul „Quis custodiet ipsos custodes?” aflat la sfîrşitul scrisorii cuiva, chiar dacă este greşit atribuită lui Platon. De fapt este a lui Iuvenal, Satira a VI-a, parcăl! Platon a scris în greacă. Nu ştia latină. Oricum, îi iubesc pe cei care folosesc latina şi dacă sunt acuzaţi că sunt snobi. Rămîne problema: „Deci pe păzitori, cine îi păzeşte?”
Păcat! Santiela ar fi putut deveni un ziar bun „un proiect remarcabil, unic în spaţiul evanghelic” cu „rubrici conduse de oameni capabili”, cum spunea chiar cineva care a fost implicat în proiect. Am privit cu mare speranţă. Odată compromis un brand-name, nu se mai poate face nimic fără o „naştere din nou”. Păcat că cei de la Santinela au compromis nu numai numele, ci şi ideea. Îndrăznim totuşi să privim cu nestinsă nădejde la vremea cînd vom avea şi noi un ziar serios al evanghelicilor. Reviste avem destule. Să ne trăiască!
„Nu treziţi totuşi cătana aia care doarme-n post?”
„Aaaa, nu-i soldat? E doar un copil care se joacă de-a armata?”
„Bine! aaa adică nu e bine, e rău! că induce în oroare!”
Apreciază:
Apreciere Încarc...
La patratosu 
