h1

Ce este bunul simţ? Pseudo-pledoarie

Aprilie 2, 2007

Ce este o pledoarie?

Pledoaria este un termen avocăţesc şi va rămîne probabil multă vreme în zona justiţiei.

Pledoaria aparţine de obicei avocatului apărării şi este un discurs prin care se construiesc argumentele în favoarea celui acuzat.

Deci

Pledoaria este (genul proxim) un discurs.

Pledoaria este (diferenţa specifică) un discurs de apărare în favoarea cuiva.

Pledoaria, prin extensie, poate fi şi în favoarea a ceva (idee, teză etc.)

Pseudo-pledoaria este o pledoarie care nu este pledoarie pentru că se creează situaţia în care cel învinuit nu are nevoie de apărare.

Pseudo-pledoaria poate fi un discurs despre un adevăr.

Cine sunt „vinovaţii”?

Cine este de apărat? „Vinovaţii” în cazul nostru sunt Demnitatea, se presupune făcută de rîs şi ruşinată în piaţa publică şi Dialogul, izgonit în exil.

Al treilea vinovat, pentru că s-a pustnicit şi a plecat prea devreme de la Societatea românească care flirtează cu Postmodernismul, este Bunul Simţ. Dacă îl lăsăm pe pustia neagră, ne lasă şi fără Demnitate, iar fără Demnitate nu este Dialog. Nu?

Există dialog între sclav şi stăpîn? Dialogul poate exista doar între demnităţi egale, iar dacă demnităţile nu sunt egale, atunci dialogul poate avea loc totuşi prin pogorămîntul şi concesia celui mai mare, celui mai matur, celui înălţat.

Dacă dialogul se face între cer şi pămînt, între sfînt şi păcătos, între infinit şi abur, atunci acela se cheamă rugăciune. Prin rugăciune demnitatea omului este recuperată după ce Sfîntul va fi renuţat la demnitatea Sa prin întrupare.

Pseudo-pledoarie pentru vinovatul Bun Simţ

Trebuie să demonstrăm pentru reîntoarcerea Bunului simţ înapoi spre casa noastră în primul rînd din acest motiv: Demnitatea ne este interzisă fără acesta şi fără Demnitate, Dialogul devine imposibil. Iar pustnicul este greu de găsit.

 

Ce este bunul simţ?

Bunul simţ este înrudit cu smerenia şi sunt foarte apropiaţi. Umblă tot timpul împreună.

Bunul simţ a crescut în casa Dreptei cumpăniri şi Simţul măsurii i-a fost tată.

Bunul simţ este frate cu simţul realităţii şi cunoaşterea duhovnicească, frate vitreg cu cunoaşterea ştiinţifică, pentru că ignorantul nu are bun simţ. El numai „se dă mare”.

Bunul simţ stă cel mai bine între frica de Dumnezeu şi evlavie (euvse,beia, etimologic vorbind este „buna frică de Dumnezeu”). Bunul simţ şi înfiorarea trebuie citite întotdeauna în acelaşi context. Frica şi cutremurul de Dumnezeu ne aduce în adevăratele şi bine-cumpătatele simţiri. Oare cum s-ar interpreta altfel textul din Iov 15:4 cînd reproşul este că printr-o vorbire lipsită de simţire, se nimiceşte frica de Dumnezeu. Nu putem vorbi despre demnitate în faţa oamenilor fără să venim umiliţi dinaintea lui Dumnezeu. Moise a avut autoritate înaintea poporului după ce a fost umilit într-o crăpătură de stîncă de slava strălucitoare de dinapoi a lui Iahve.

Bunul simţ este direct proporţional cu credinţa. Cristian Bădiliţă spunea săptămîna trecută la Oradea că unul dintre primele semne pe care le are cineva care crede şi care este locuit de Duhul este politeţea. Asta înseamnă eleganţa vorbei, smerenia atitudinii, retragerea înaintea competenţei şi altele ca acestea. Altfel cum am putea înţelege Romani 12:3 „Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” Iată ce casă bună fac simţirea cumpătată, smerenia, credinţa în gîndirea apostolului!

Bunul simţ nu se înţelege cu ignoranţa stăpînită de mîndrie. Bunul simţ stă la aceeaşi masă cu judecata dreaptă, cu nepărtinirea. Cel cu bun simţ are simţ bun, are intuiţie asupra oamenilor şi situaţiilor. Nu ştie de ce ştie, dar ştie de ce nu este bine ceea ce nu este bine. Cel ce are simţurile bune, are bună creştere, nu neapărat şcoli bune. De aceea deosebeşte repede stînga de dreapta şi rezolvă uşor dilemele etice.

Acela este adevăratul înţelept pentru care s-au scris pildele lui Solomon şi numai acela pricepe cuvintele scrise cu tîlc. Acela care este deopotrivă evlavios şi curat, politicos şi credincios, elegant şi smerit, cunoscător al celor sfinte, bine crescut, imparţial şi nefăţărit.

Proverbe 1:1 Pildele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel,

2 pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii;

3 pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire;

4 ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă,

5 să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă-

6 pentru prinderea înţelesului unei pilde sau al unui cuvânt adânc, înţelesul cuvintelor înţelepţilor şi al cuvintelor lor cu tîlc.

Chemăm Bunul simţ din nou la masa dialogului şi să îi dăm demnitatea care i se cuvine.

Oare cum altfel l-am putea aduce decît învăţîndu-l şi reînvăţîndu-l, prin cunoaşterea cea de sus, învăţătura înţelepciunii, înţelegerea conceptelor greu de pătruns (ce expresie superbă „cuvintele minţii”, adică cele ce sunt dicibilia, neexprimate, dar exprimabile), prin ascuţirea agerimii, dar şi prin învăţarea cu jugul chibzuinţei la cele scrise şi cele spuse.

Bunul simţ nu ţine seama de diplome şi doctorate, fie acestea de oriunde şi cît de multe, poate să asculte doctorul în ştiinţe şi îşi va mări ştiinţa, îndemînaticul va căpăta mai multă îndemînare şi cu toţii vom înţelege ceea ce nu am înţeles pînă acum, adică cele cu tîlc.

Bunul simţ simte ceea ce nu se simte cu celelalte simţuri.

„Ce este necesar pentru un tînăr poet? Aroganţa şi lipsa de experienţă. Şi mai ales apetitul de a spune ceva important!”. Leonard Cohen

Chiar dacă nu este important? Chiar dacă nu are nimic de spus? Chiar dacă datorită lipsei de experienţă alunecă din adevăr?Deci un tînăr poet arogant cu potfă de a spune s-ar putea să fie lipsit de bun simţ.

Anunțuri

3 comentarii

  1. […] atentia mi-a fost atrasa de cateva pledoarii: una pentru dialog, alta pentru demnitate si  o alta pentru bun simt. Era vorba despre dialogul teologic in primul rand. Despre dialogul teologic evanghelic, in al […]


  2. […] fi fost probabil de acord că există o artă de a trăi, ar fi văzut că pentru el au existat şi pseudo-pledoarii scrise mai demult, ar fi găsit cum este văzut de mai departe şi cum  şi-ar regăsi […]


  3. Foarte frumos,felicitari pentru blog!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: