h1

Scrisorile lui Scaraotchi

Aprilie 2, 2007

Scaraotchi este reprezentarea autohtona a lui Zgindarila. Are peste 40 de numiri, porecle, expresii eufemistice în limba română (vezi orice DEX sau DS). Este încornoratul, necuratul, dar şi tartorul, împeliţátul, nefârtátul, pârdálnicul (probabil o metateză de la prădalnic), proclétul (cel care vine în locul? Cui trebuie să vină? Vin duhuri în loc de Duhul?), vicleánul, cel-de-pe-comoáră, cel-din-báltă, ducă-se-pe-pustíi, ucigă-l-crúcea, ucigă-l-toáca, săcrétul (şi al cărui nume trebuie ţinut secret), năpústul, spurcátu, şeitán, şótca, ucigán, bédă, bénga, naiba, carcandílă, sarsán, scalói, şlactráfu, împiedicătórul, nepriitórul.

sarsaila-screw-tape-letters.jpg

 

Michiduţă, ucenicul lui, este aghiuţă, nichipércea, pârlea, sarsaílă mai este numit mititélul, sótea (cel care face şotii), hâdáche (cu siguranţă nu vine de la headache J, ci de la hidos )

În dreptul fiecărui nume s-ar putea face o teză de licenţă, cu toatele ar ieşi o teză de doctorat. Devine interesant studiul familiarismelor de care se bucură cel ce nu trebuie numit între romani. Diavolii nu trebuie numiţi, nu trebuie invocaţi, dar trebuie deconspirate, aduse în lumină lucrăturile lor.

scrisorile-lui-zgandarila.jpg

 

 

 

 

Zgindarila este domn. Este englez. Are aplecări spre retorică, este rafinat, are o intuiţie fină a psihologiei umane, îşi permite o echilibristică a vicleniei subtile. Zgîndărilă este un şiret educat, stilat, răbdător. Este harnic şi ordonat. Umorul lui este fin şi plin de aluzii. Ironia îi este acidă, dar cu multe ascunsuri. Îşi doseşte cu grijă simţămintele. Chiar dacă se mînie, nu se dă pe faţă. Strînge din dinţi şi din pumni şi pregăteşte cu grijă şi cu mare talent de strateg reacţia. Este un fitilist. Umblă cu bîrfa şi zvonul. Urăşte zîmbind. Este chiar bonom şi sub masca bonomiei zgîndăreşte conflictele. Zgîndărilă este de la oraş. Are apucături de domn, dar este natural în toate amabilităţile. Este „ca acasă” şi „la bal şi la spital”, şi pe scara blocului şi în disputele din guvern. Participă şi la vernisaje, aşa cum îl găseşti ascuns şi în cearta dintre vecini pentru locurile de parcare din spatele blocului. Zgîndărilă este urban. Metrodiabolic.

Scaraoţchi este specialist în români şi românism. Este mai puţin cultivat, mai dintr-o bucată. Nu le spune pe ocolite, este mai din topor şi mai direct. Este descris foarte bine de Creangă şi Caragiale.scarao.jpg

Scaraoţchi este şmecher. Viclenia sa este instinctivă, brutală. Este haotic şi impetuos, nu harnic. Este hîtru, are umorul gros. Cînd se mînie este isteric. Loveşte, ţipă, strigă, urlă. Rage. Scaraoţchi este caraghios cînd este rău şi tot timpul este rău. Scaraoţchi este crescut la tîrlă, dar s-a orăşenit şi el şi îşi neagă provenienţa rurală. Este un parvenit şi doreşte să se ajungă cu orice preţ. A ajuns cu greu aşa de jos în ierarhie (ierarhia lor este invers, cu cît eşti mai la talpa iadului cu atît eşti mai bine) şi acum a devenit activistul perfect pentru că vrea să se menţină jos şi să ajungă şi mai jos. Drept urmare face tot posibilul să fie remarcat. Din acest motiv îi scrie lui Michiduţă, ucenicul său cam delăsător şi leneş.

Michiduţă este cam împiedicat şi a întîrziat în facerea răului. Îi trebuie sfaturi la începutu carierei lui de „mic diversionist”.

Orice diavol (diabolos în greacă înseamnă cel care risipeşte, împrăştie, desparte, de la verbul dia-ballo, a arunca în două părţi, a rupe în două etc.) îşi începe cariera ca mic diversionist. Pînă să ajungi la performanţa de a rupe ceva trebuie să începi prin a devia. Devierea este prima mişcare de începător a oricărui încornorat şi împieliţat. Lucrările diavoleşti autentice se sfîrşesc în ură, învrăjbire, despărţire. Drăcoveniile sunt doar nişte abateri, loviri în lateral, hărţuiri, la fel ca în basmele lui Creangă atunci cînd lui Păcală sau lui Dănile Prepeleac aghiuţă îi scoate cuiul de la roata carului. Ciuda şi năduful, obida şi scîrba sunt roadele acestor lucrături zavistnice.

 

Mîine: Scrisoarea I

One comment

  1. Cartea se adreseaza deopotriva necrestinilor si crestinilor din orice confesiune, reprezentind o lectura de calitate si provocatoare.

    O analiza extrem de patrunzatoare a siretlicurilor si stratagemelor pe care le foloseste Diavolul pentru a-i pacali pe oameni si a-i tine in pacat.

    Un drac mai tinar, proaspat absolvent al Colegiului de Instruire a Ispititorilor, este trimis pe Pamint. Primeste o serie de scrisori de la unchiul sau Zgindarila, un drac batrin, foarte versat, cu o bogata experienta in ispitirea oamenilor si bun cunoscator al tehnicilor ce trebuie folosite. Aceste scrisori sint reproduse in carte, dezvaluind sfaturile primite de nepot de la unchiul sau, impreuna cu laudele sau mustrarile primite pentru reusitele, respectiv esecurile reportate in misiunea de ispitire a oamenilor.
    Aceasta tehnica de prezentare face cartea extrem de captivanta, chiar amuzanta, daca cele descrise in ea n-ar fi atit de reale in viata noastra de zi cu zi. Astfel cititorul este invitat la reflectie, este surprins de demascarea propriilor caderi in plasa tesuta de demoni in jurul nostru si, implicit, este invitat la pocainta si alegerea binelui, la infringerea ispitei, fiind inarmat sa-i faca mai bine fata prin demascarea stratagemelor reale folosite de Diavol in viata de zi cu zi.
    Scrisorile lui Zgindarila este cea mai cunoscuta carte a lui C.S. Lewis, de la aparitia ei, in 1941, fiind retiparita de nenumarate ori in limba engleza si tradusa in foarte multe limbi, in intreaga lume.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: