„A lăsa baltă!”

Balta stă. Balta se învecheşte. Balta seacă. Balta pute.

Balta nu e lac. Lacul se împrospătează dinlăuntru. Lacul este taciturn şi profund. Limpede în liniştea lui. Experimentează hesychia, liniştea nevălurită.

Balta nu e rîu. Rîul este impetuos, maiestuos. Cîntă în registru de bas-bariton.

Balta nu este cascadă. Viguroasă, veşnic curgătoare, penetrantă şi spectaculoasă. Cascada este zgomotoasă şi periculoasă, este între şoaptă şi strigăt răguşit.

Balta este mică, stătută, adunată din zoaie şi mîloasă. Balta face cele mai zgomotoase broaşte.