„Bă, băiatule, bă!” (regat)
„Ce faci, fă?” (regat)
„Făi fetico!” (exact aşa! „făi” – prahova, valea călugărească-tătaru)
„Ci faci, băi!” (mold, urban, Iaşi, pentru că rural este „Şi faşi, ăi sau uăi!”)
„Mă, copile!” sau „Măi! copile”
Interjecţiile, cel puţin aşa le clasează dicţionarele noastre, iată interjecţiile-particulă care dau culoarea uliţelor satelor noastre, autobuzelor de navetişti, apartamentelor de bloc, expresii ale familiarităţii în agresiune.
„Bă, hahalero!” cum sună în gura războinicului luminii? Îîîî?
De unde vin acestea?