h1

De ce nu spune românu „nu ştiu”?

aprilie 16, 2007

Pentru că nu poate.

Merg cu soţia şi copiii la Arieşeni. Nu-i nici un indicator spre Arieşeni, dar întrebăm pe „unul de-ai casei”pe şosele, un şofer de camion: „Bună ziua! Sănătate! Unde este drumul spre Arieşeni, domnu …”. Îşi dă şapca pe ochi, se scarpină la ceafă, are o clipă de cumpănă după care spune: „Mergeţi vreo 20 de km mai încolo şi mai întrebaţi…”. Am mers. Am întrebat. A trebuit să mă întorc cei 20 de km înapoi şi încă 5 pe lîngă ăştia ca să găsesc drumul, după ce am întrebat o femeie cu cărucior şi fără carnet.
Mă duc să o aştept pe mama în gară. Este în vîrstă, a venit cu ceialalţi nepoţi. Întreb pe „unul de-ai casei” unul dintre ciocănarii care verifică roţile la trenuri. Presupun că este cea mai indicată persoană să îmi spună cum ar trebui să fie aranjate vagoanele, cu numerele mici în spate sau în faţă ca să nu alergăm după tren, ca să nu se sperie mama că n-a aşteptat-o nimeni. „Unde sînt vagoanele cu numerele mici? În spate sau în faţă, domnu…”. Are o clipă de cumpănă…dar nu poate să admită că este incompetent în dreptul întrebării, trebuie să se exprime, că doar „este de-al casei”. Îmi spune „E bine…. cam pe unde staţi dvs. pe aici e bine…”.

Am alergat pe lîngă tren.

De ce, atunci cînd sîntem întrebaţi, nu putem spune „nu ştiu”? Pur si simplu. Fără a deveni „încurcă-lume”? Nu ştiu!

Poate ca să nu dezamăgim. Românului îi pasă de ce crede celălalt despre el. Cum să creadă că sunt prost? Asta vine alături de observaţia că românu se pricepe la orice: fotbal, agricultură, politică, muzică (creştină, necreştină, manele, giamparale), astronomie, ca-n crîşma din Moromeţii.

Poate că dintr-o amabilitate pervertită. Să ajutăm cu orice preţ. Chiar dacă ajutorul devine piedică? Nu-i aşa? Românul este cel mai ospitalier european. Da, dar nu cel mai onest şi transparent, nu-i aşa?

Se poate din cauza propensiunii de a se descurca cu orice preţ? „Las, tată, că le rezolvăm noi”. Şi te rezolvăm şi pe tine. Chiar dacă nu este o rezolvare definitivă. Nu-i aşa că pleci fericit din faţa lui. Ai răspunsul, chiar dacă este fals. „Omu se pricepe, bre!”.

Una este că merg eu cu 45 km în plus, alta este că alerg eu după tren, face bine la colesterol, alta este cînd românu se exprimă pe TV-u, pe talk-show-uri, el spune „alea-alea”, cu pumnu sub bărbie, privind şmechereşte, orientîndu-se în teren. Nu contează că nu-i adevărat, dar sună bine. Sînt sătul de impostură. TV-ul devine un loc în care fiecare zăpăcit la modă poate spune orice despre orice. Exemplu emisiunea finalizată anticlimax cu un banc oribil, moderată de Liviu Mihaiu, „Între bine şi rău”. Între Cristi, care a avut curajul să spună la ce se pricepe şi să tacă la ce nu se pricepe, în rest, toţi s-au dat în stambă. Cel mai rău mi-a părut de fostul prieten, C. C., care „s-a dat în reverendă”, crezînd că poţi apăra strîmb o cauză dreaptă. Clericii au impresia că reverenda le dă dreptul să se exprime în dreptul oricărui lucru. Pastorii au impresia că dacă 200 de oameni îi ascultă cuminţi şi cu respect duminica vorbind despre cele sfinte, au căderea să răspundă şi la întrebarea „Părinte, da pentru fiară leneşă ce ceai să beau”.

Să învăţăm să spunem: „Nu ştiu!!!” Este un răspuns mai scurt decît un răspuns prost.

17 comentarii

  1. De ce nu spune Românu „nu ştiu”? Nu ştiu! Sau pe româneşte, habar n-am!


  2. Am nevoie de parerea dumneavoastra, cuvant cu greutate, in urmatoarea chestiune: ce se intampla cu cei ce mor la varste fragede, 2-3 anisori… sau copiii avortati; ei merg in rai sau in iad?


  3. draga Willing to know, imi pare rau ca nu iti pot da un raspuns pertinent si greu.
    Singurul raspuns pe care ti-l pot da in aceasta problema este „Nu stiu” deocamdata.
    Am pierdut un prunc intre Neriah si Naum, am inmorminat ca pastor un copilas de 9 luni si altul de 2 zile.
    Crede-ma ca sint interesat de subiect, dar, asa cum ii sfatuiesc pe altii sa spuna, spun si eu „Nu stiu” ca sa nu ma bag in treaba.
    Daca imi intrebi inima ce spune, deja exista un gind format acolo…


  4. speram sa nu-mi raspundeti „nu stiu”… am cautat indelung in Biblie pasaje care sa dea lumina; se vorbeste de o mantuire personala, constienta… deducem astfel ca doar cei ce aleg sa creada in Isus ca Mantuitor vor capata izbavirea?? dar copiii care nu vin din familii crestine si nu apuca sa auda „vestea buna”? avand in vedere natura pacatoasa a omului… poate ma ajutati cu anumite pasaje sau carti (desi nu stiu sa fie o bibliografie bogata pe tema aceasta) va multumesc pentru sinceritatea raspunsului anterior!


  5. Stimate Willing to know,
    Am un doc. pe acest subiect, un studiu consistent, scris de John MacArthur Jr. Contactati-ma pe adresa: maionescu@dcibv.ro


  6. draga Will, asta este, si eu am nevoie de lamurire,
    Alina, trimite-mi si mie articolul, te rog!
    david@emanuel.ro

    multumesc anticipat!


  7. eu nu intzeleg de ce ishi pune lumea atata incredere in cuvantul bibliei? eu personal nu cred in cuvantul bibliei sau cuvantul celor ce predica biblia. think about it, este o carte. o carte scrisa, rescrisa shi iar rescrisa timp de atatzia ani! cum iti potzi pune increderea intr-o carte care a trecut prin pana atator oameni (oameni de rand, nu iluminatzi sau trimishi) care au putut schimba dupa bunul plac?
    eu consider ca putzina retinere in acceptarea cuvant cu cuvant este necesara.
    eu recomand cititul printre randuri! extragetzi esentza acelei cartzi oameni buni!
    este aiurea sa spui ca un prunc nevinovat, care nu a trait destul pentru pacatui va ajunge in iad, sa fie chinuit pentru eternitate pentru pacatele sale…
    shi am shi eu o intrebare: potzi fi inmormantat daca nu ai fost botezat?
    e bizar cate obiceiuri shi rituri avem…


  8. well… good news 🙂 dupa un studiu mai atent al Bibliei (cartea mea de capatai) mi-am dat seama ca cei micuti (si cei ce nu deosebesc stanga de dreapta) merg in rai!


  9. Will, oare?
    Romani 1 de la 18 la 21 spune că toată revelaţia naturală nu ajunge decît „eis to einai autous anapologetous”, vezi versetul 20, care se traduce,
    „ca să fie de neapărat”.
    Eu îi iubesc foarte mult pe japonezi, mai ales sint un fan al culturii samurailor. Vreau sa imi iau o katana si alte de-astea… si totusi, fara cunoasterea lui Isus Cristos, care ste singura Cale nu stiu… mai bine spun Nu stiu decit sa ii bag pe japonezi in iad sau in rai asa instant si deodata!
    Ce spui?


  10. Draga z8us, pentru că este singurul lucru care nu s-a mişcat, schimbat şi căzut în atîtea mii de ani. N-am prea auzit oameni dezamăgiţi de Biblie, de guverne şi iubiri, da, de Biblie şi de Dumnezeu, dacă L-au luat în serios şi nu s-au jucat cu El, nu prea.
    Încearcă un experiment, să crezi ceva din Biblie cuvînt cu cuvînt să vezi ce iese. Testează-L pe Dumnezeu, pune-L la încercare, să vezi ce iese.
    Şi eu tot aşa am devenit creştin. Am încercat Yoga şi Budismul Zen.
    Da, poţi fi înmormîntat dacă nu ai fost botezat.
    Tocmai de asta există „pocăiţi” în lume, pentru că avem prea multe obiceiuri şi rituri care nu prea spun mare lucru nimănui.
    Tocmai de asta avem Protestanţi, noi credem că trebuie să încerce fiecare să pătrundă esenţa Bibliei, că fiecare poate înţelege dacă cere din partea Tatălui, prin Duhul, cu Cristos în inimă.
    Sper că nu te-am complicat prea tare. 🙂


  11. Am gasit un fragment dintr-o predica a lui J. Piper, la inmormantarea unui nou nascut.

    „There are clues that God does not condemn those who are physically unable to know the truth that God has revealed in nature or in the gospel. I’ll mention two clues.

    One comes from Deuteronomy chapter one. God is angry because the people would not trust him to help them take the promised land. They rebelled against him. So he says, “Not one of these men of this evil generation shall see the good land that I swore to give to your fathers [except Caleb and Joshua, who had trusted him].” Then he adds a word about the children: “And as for your little ones, who you said would become a prey, and your children, who today have no knowledge of good or evil , they shall go in there. And to them I will give it, and they shall possess it” (vv. 35, 39).

    Not having the “knowledge of good and evil” takes away the judgment. They were not yet physically able to know what they needed to know, and so God does not sweep them away with the adults who wouldn’t trust God.

    The second clue confirms this principle from the New Testament. It’s found in Romans 1:18-21. The text is not about children, but the same principles of justice apply. Listen to the relationship between having available knowledge and having accountability. “What can be known about God is plain to [men], because God has shown it to them. For ever since the creation of the world his invisible nature, namely, his eternal power and deity, has been clearly perceived in the things that have been made. Therefore they are without excuse; for although they knew God they did not honor him as God or give thanks to him.”

    The point is this: to be held accountable at the judgment you need two things: 1) available knowledge of the glory of God whom you should have adored and thanked; 2) the physical ability to know it, to perceive it. If this knowledge were really not available, then, Paul implies, there really would be an „excuse” at the judgment. No adult, except perhaps profoundly retarded or mentally ill ones, have this excuse. That’s Paul’s point. We adults are without excuse. But children are in another category. They do have this excuse. They don’t have the physical ability to know what God has revealed. Therefore we believe that God will apply to them the blood and righteousness of Christ in a way we do not know. We adults can have this pardon and righteousness only through faith. That is the clear teaching of Scripture (Ephesians 2:8; Romans 3:28 ). How are infants united to Christ? We don’t know. And speculation would not help us here.”


  12. Din cate imi aduc eu aminte din Biblie, reiese ideea ca omul bogat nu va ajunge niciodata in rai! dar tot din biblie reiese ca daca te caiesti cu adevarat, si crezi cu adevarat ai sanse mari sa-ti fie iertate pacatele si sa ajungi in rai. Daca eu sunt un om de afaceri prosper, credincios si evlavios, fac doar fapte bune, donez din banii mei celor nevoiasi, dar tot sunt bogat & afacerist – ar trebui sa ajung in iad conform bibliei… hmmm…
    Eu totusi nu cred ca Biblia nu s-a schimbat de-a lungul secolelor (ca totusi nu sunt mii de ani, inca).
    Eu personal sunt dezamagit de Biblie; mie mi se pare o carte scrisa pentru cei care vor sa creada. ea de sine statatoare nu te convinge sa crezi in ea daca nu vroiai deja sa crezi in ea. ea vine in intampinarea celor care o cauta, celor care vor speranta pe care le-o ofera ea. Biblia nu s-a raspandit singura, de la om la om. ea a fost impusa de niste oameni, uneori impusa chiar foarte brutal. Biblia este prima unealta a bisericii, unealta pe care o folosesc toti liderii religiosi, si pe care o interpreteaza fiecare din ei dupa bunul plac…
    Apreciez intr-un fel Biblia, ca si Coranul, pentru ideile bune pe care le poti extrage din ea. Daca stai sa crezi ad literam totul, ar trebui sa stai in rugaciune tot timpul si sa astepti sa-ti vina de la El mancarea, apa, etc… Ambele carti sunt pline de pilde si metafore din care trebuie extrasa doar esenta.

    Eu L-am tot testat, dar vezi tu, nu am asteptat doar de la El, ci m-am zbatut si singur, asa ca nu pot spune ca uite, m-am rugat pentru asta, si El mi-a auzit ruga si m-a ajutat…

    Stii, daca ne luam dupa Biblie, toti soldatii care au luptat miile de razboaie pentru a-si apara familia, sunt in iad, pentru ca nu era dreptul lor sa-i judece pe ceilalti, si mai ales nu era dreptul lor sa le ia viata!


  13. draga z8us, iti multumesc pentru comentariul amplu.

    Sint unele lucrui despre care CREZI TU ca scrie in biblie ASA CUM REDAI aici.
    Nu prea! Ce-ar fi sa te apuci s-o citesti, fara prejudecati, să vezi ce se intimpla.
    Apoi incearca sa iti scoti din cap rugaciunile invatate de pe la altii.
    Incearca sa discuti cu Dumnezeu ca si cu un prieten foarte apropiat. Ia-l „de guler” daca vrei, nu se va supara. Supara-te pe El! Indrazneste. Lupta-te cu El. Spune-I tot ce nu-ţi convine.
    Daca te uiti prin psalmii care apar pe site-ul asta, cam asa cred ca ar putea suna o rugaciune. De fapt cam asta fac, imi transcriu rugaciunile.

    Nu, soldatii care au luptat in razboiaie nu sint in iad, in Evrei cap. 11 sint soldati care au luptat si sint considerati marturisitori ai credintei. Iata un exemplu ca nu tot ce crezi despre Biblie si ce scrie in ea e asa…
    Daca dai peste ceva ce nu intelegi, intreaba! Prietenii mei vor sari imediat sa iti spuna ce cred ei :).
    Vorba parintelui Piciorus, baptistii sint niste „clickări de duzină”.


  14. Si un articol tot de pe site-ul lui Piper, pe tema vesniciei bebelusilor.
    http://www.desiringgod.org/ResourceLibrary/Articles/ByDate/2006/1622_What_happens_to_infants_who_die/


  15. Mulţumim, Alina!
    da, cred ca este drept aşa.
    Noi să ne preocupăm de mîntuirea noastră.
    Cum îi mîntuieşte Domnul pe japonezi şi bebeluşi, este treaba Lui! El ştie cel mai bine!
    Am încredere în El că nu este nicidecum nedrept!


  16. Matei 19:14 Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.”
    Iona 4:11 Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor…

    ar fi just ca cei ce nu pot intelege jertfa Domnului Isus sa ajunga in iad doar din cauza naturii pacatoase mostenite (si sa nu aiba sansa de a alege)? cat despre cei maturi, indiferent de natie, cred ca nu vor avea nici o scuza la judecata in afara de justificarea prin credinta in Isus Cristos.


  17. […] nou am constatat cît de greu ne este ca români să spunem “îmi pare rău, nu ştiu” şi cît de lesne ne este “să ne aflăm în […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: