De ce în şcoli? De ce la Virginia Tech?

M-am tot întrebat după masacrul de ieri de la Virginia Tech, masacru în care a murit unul dintre cei mai respectaţi profesori, român „de-al nostru” (evreu de origine):

De ce în şcoli?

De ce nu se duc în autogări, în gări, în aeropoarte? De ce astfel de evenimente se întîmplă mai ales în şcoli?

Două explicaţii îmi vin în minte, şi mi le permit, prima, pentru că lucrez într-o universitate. A doua o voi motiva la vreme. Vi le scriu acum, după o întîmplare recentă, una cu un student, alta cu un fost student.

1. Şcoala este o experienţă frustrantă. Orice experienţă educaţională serioasă are partea ei de durere, frustrare şi complex. „All education starts with forbidding” spunea Leo Baeck în Essence of Judaism. Orice proces educaţional începe cu interdicţii şi continuă cu umilinţă şi frustrare, vrei nu vrei. Numai că ucenicul postmodern nu mai doreşte să se lase ucenicit strîngînd din dinţi şi din pumni. Nu mai înjură profesorul printre dinţi, ci îşi ciupeşte profesoarele în clasă şi ameninţă profesorul cu dricul. Pe lîngă asta, invidia este la ea acasă în universităţi. Orgoliile rănite, mîndria zdrobită, ego-ul ferfeniţă.

Imagine: INVIDIA de Gerincault

Daţi-i o armă în mînă şi asta se întîmplă?

2. A doua explicaţie este de ordin mistic. Îmi veţi permite „deraierea”. Îmi este scuzabilă, de vreme ce sînt „faţă bisericească”.

Cred că Înşelătorul luptă împotriva Adevărului, tatăl minciunii, nenumitul şi de nenumit, ducă-s-ar pe pustii, luptă împotriva oricărui adevăr şi oricărei manifestări a acestuia. Legea lui Bernoulli sau legile fizicii newtoniene sînt parte din adevărurile lui Dumnezeu. Acestea ne arată felul în care Dumnezeu a întemeiat lumea. Universităţile ar trebui să se ocupă de găsirea căilor spre adevăr. Universităţile nu sînt decît nişte mari intersecţii semaforizate în drumul spre adevăr şi Adevăr. Nu sînt depozitarele adevărului. Atunci, cred eu, admit că s-ar putea să fie o prostie, Tatăl Minciunii are război deschis cu Adevărul şi cu toate manifestările adevărurilor. Din această pricină instituţiile sale preferate pentru atac sînt Biserica şi Universitatea.

Virginia Tech este o universitate bună. Deci foarte frustrantă.

Virginia Tech este o universitate, deci o intersecţie semaforizată spre adevărurile rostite de Dumnezeu la întemeierea lumii (mecanică generală, fizică, anatomie etc.).

Virginia Tech deci „merită” vendetta frustraţilor (în multe cazuri atacurile din liceele din statele unite au avut la rădăcină răzbunări asupra colegilor sau profesorilor), Virginia Tech trebuie să devină un loc nesigur pentru oricine este neliniştit în curiozitatea lui asupra lumii. Performanţa trebuie pedepsită de mediocru. Curiozitatea sănătoasă trebuie pedepsită de mincinos. Un motiv este pur sociologic, unul (dacă am dreptate) ţine de războiul nevăzut (deci, teologic). Probabil veţi fi de acord cu primul, veţi zîmbi pe sub mustăţi la al doilea. Pot să traiesc cu asta.

O universitate bună, un liceu bun, o instutiţie de cultură, un aşezămînt al adevărului vor fi atacate. Oare de aceea este atîta linişte în universităţile noastre?

Sper să luăm seama pînă nu este prea tîrziu.

Reclame

Ce este un „telectual”?

Cineva m-a întrebat, după ce a citit postul despre „bre”, ce este un „telectual”?

Foarte simplu.

Un „telectual” este o persoană care a terminat o facultate. O persoană care a terminat o facultate şi care citea. Asta este doar „genul proxim” – un telectual poate fi un fost intelectual o vreme, dar nu neapărat. Care-i „diferenţa specifică”? Încă un pic să zăbovim asupra istoriei şi exemplificărilor.

Dacă „telectualu” este mai în vîrstă de 40 de ani, pe vremea lui Ceauşescu cumpăra „cărţi la pachet”, că aşa era moda. Cumpăra Shogun la pachet cu Raportul la cel de-al XII-lea Congres, pentru „că colegele vorbesc în cancelarie despre Shogun şi trebuie să o am şi eu”. Nu prea a citit. Mama a trimis-o la facultate să se facă „intelectuală” ca să nu „muncească ca ea, de-aiurea! să stea ca o cucoană!” A cumpărat şi Dicţionarul Latin-Român al lui Guţu, „ca să aibe copiii” sau pentru că se potriveşe bine pe raftul de sus în bibliotecă. Din această cauză telectualii au cărţi pe care nu le-au deschis niciodată.

Acum diferenţa specifică: un „telectual” este o persoană care a terminat o facultate, dar nu mai citeşte. Poate, ziare. Toată cultura i se strînge între „9595” „Hotnews” şi „National Geographic”. Se uită la televizor sau citeşte ziarul electronic. Nu mai comentează cărţi în cancelarie, ci filme sau sport, televizat, se înţelege. De aceea se numeşte TELE-ctual. Dacă în cancelarie comentează telenovele, se numeşte TELE-ctuală.

Se mai numeşte TELE-ctual şi intelectualul celebru „făcut” de televiziuni şi talk-show-uri, nu de cărţile scrise. El se numeşte tele-CTUAL, pentru că nu este altceva decît un OM ACTUAL, nici măcar „recent”. Este la modă, în actualitate. Participă la toate dezbaterile, indiferent de subiect, la toate prezentările de carte, de pictură, la vernisaje, la premiile UNITER, este un homo multiversalis. Poliglotul postmodern.

Telectual este şi cel care joacă rolul de intelectual în public, dar este un prefăcut. Dă sfaturi cu generozitate la toată naţiunea, este psihologul nostru de serviciu, este „dialoghistul” spilcuit care-i năşeşte pe toţi şi, mare mirare că nu şi-a găsit naşu pînă acu, este Liviu Mihaiu sau Andrei Gheorghe (ei formează două categorii pe care le umplu singuri). Vorbesc despre Eminescu, Wurbtrand, Bine, Rău sau Goethe cu aceeaşi uşurinţă ca despre cauciucuri. „E isteţi”, au charm, prezenţă scenică. Se descurcă. Iar cînd nu se mai descurcă vor prezenta Vremea sau vor vorbi singuri în faţa camerelor de luat vederi într-un fel de „Revista presei” pentru un „cuib de cuci”.

Telectualitaea este molipsitoare prin comparaţie cu autentica ştiinţă de carte, se molipseşte ca gripa. Telectualii formează telectuali. Se exprimă unii ca alţii. Se multiplică prin parazitaj. Gazda este virusată pentru cîţiva ani, după care, are impresia că ştie, că mai bine „vede filmu decît să citească cartea…”. E gata. Vindecarea este grea şi complicată. Prespune luciditatea şi, vorba unui scriior român „luciditatea este dureroasă”. Problema cu un telectual este că devine surd şi orb, nu mai recepţionează nimic. Nu-şi mai ascultă prietenii, nu îi mai intră nimic în minte. Rămîne doar cu nişte urme, cu nişte reflexe de gîndire care imită gîndirea adevărată, la fel ca la broasca căreia i se mişcă indepdent piciorul secţionat de corp pentru o vreme. Devine surd şi orb, dar nu mut. Este gălăgios. Trebuie să spună la toată lumea ceea ce oricum a văzut toată lumea, este o vistierie plină de „ştiaţi că… „. Ştie multe despre puţine lucruri, că „aşa a arătat la TV-u”.

Spuneţi-i, vă rog, că diazepanele şi extraveralele nu se mai dau în România decît cu reţetă. Vreţi să adoarmă repede? Daţi-i o carte în mînă!

PS.

Am mai găsit o explicaţie interesantă. ESte dată de Tuddan, pe forumul Realităţii TV,

„Potrivit principiului antonimiei, care e la moda acum in lumea politicii, de exemplu:
– incult – cult
– incapabil – capabil
rezulta urmatoarele:
– intelectual – telectual
deci cetateanul Dan Voiculescu nefiind intelectual e un TELECTUAL q.e.d.”

Deci, cele două sînt antonime. Bravo, Tuddan. Eşti un intelectual.