Biserica si statul

În urmă cu ceva săptămîni a avut loc o discuţie, abandonată rapid, despre relaţia dintre Biserică şi stat.

Poate că discuţia ar merita reluată acum cînd o biserică aparţinînd Cultului Creştin după Evanghelie din România (vezi comunicatul de presă despre Biserica Antiohia) trece printr-o situaţie delicată în raport cu reprezentanţii aceluiaşi stat spre mîna căruia unii dintre coreligionarii noştri ne îndreptau.

Să ne fie pricină de rugăciune, dar şi de învăţătură!

„Duhul este chel?” Trinitatea pentru „ochişori micuţi”

“De ce Dumnezeu are barbă?” m-a întrebat fiica mea pe cînd avea 5 ani.,

I-am explicat că aşa este desenat, dar că n-ar trebui să ni-L imaginăm pe Dumnezeu, dar aşa a fost desenat.

Apoi “De ce Isus Cristos are barbă şi plete?”

I-am explicat că aşa este Isus desenat şi că are plete mai mari ca să îl deosebim de Dumnezeu care are barbă mai lungă.

A stat să se gîndească şi a spus,

“Dacă Dumnezeu are barbă mai lungă, Domnul Isus are barbă şi plete mai lungi, atunci înseamnă că Duhul Sfînt este chel.”

Extraordinară intuiţie a unităţii şi distinctivităţii. Copilul şi-a făcut un instrument prin care să judece contiguitatea în Treime, dar şi un instrument propriu de realizare a distinctivităţii. Plete, barbă şi fără.

O blasfemie? Din gura unui copil de cinci ani?

Oare nu asta au făcut părinţii capadocieni atunci cînd au luat modalitatea de originare ca instrument de articulare a unităţii Persoanelor, dar, asemenea, naştereaa ca modalitate de definire a distincţiei dintre Cele Trei Persoane.

Tătăl este numit Nenăscutul, dar Născătorul, Fiul este Cel Născut, Duhul este Purces.