Archive for 7 mai 2007

h1

A murit Octavian Paler. Cearta peste sicrie.

mai 7, 2007

Cu Viata pe un peron ne-am terminat adolescenta.

A murit de citeva ore si disparitia lui a atras atentia tuturor de la penibila batalie politica din Romania. Comentariile au inceput sa curga. Parea la inceput a fi un bocet colectiv care implica intreaga natiune. Un mesaj transpare dincolo de citeva „Dumnezeu sa-l odihneasca”: „se duc mintile lucide cind tara se cufunda tot mai mult in confuzie.”

Celălalt zgomot care se aude este un rîu de imprecaţii. „călău comunist, lingău, etc.”. La ora asta nici măcar „despre morţi numai de bine” nu mai rezoneaza pentru un popor fracturat pe orizontală.

Aştia e românii! Dă-le o viaţă şi se vor împărţi în jurul ei, dă-le o moarte şi se vor scuipa peste sicriu, indiferent de mort. La ora asta sîntem o naţiune împărţită. Credeam că avem un şir de motive pentru care să ne confruntăm. Nuuu!

Românului nu îi trebuie motiv, dă-i un preşedinte, ia-i un preşedinte, dă-i o viaţă, dă-i o moarte, ia-i totul şi atunci se va certa pe NIMIC!

Reclame
h1

Wurmbrand a ramas „orto-dox” pina la moarte

mai 7, 2007

De curînd pe un blog pentru care am avut respect pina de curind, a fost reiterata o prostie care s-a mai vehiculat în timpul programului „Mari Romani” şi anume că Richard Wurbrandt, pe patul de moarte, şi-ar fi schimbat confesiunea.

Cine l-a cunoscut personal ştie că pastorul era imprevizibil, dar, ca orice mistic avea un comportament şi o structură de gîndire coerentă cu sine. Cu mare respect pentru toţi oamenii şi toate credinţele creştine, pastorul lutheran, a fost atît de repede adoptat de toţi românii tocmai datorită faptului că s-a înfrăţit în lanţuri şi chinurile închisorii cu pastori penticostali, baptişti, preoţi catolici, greco-catolici, ortodocşi, răspîndind mesajul iubirii pentru toţi.

O asemenea încercare ieftină de confiscare după trecerea prin testul popularităţii unui program atît de discutabil ca MAri Români (unde au locul lor de „cinste” şi Nicolae Ceauşescu şi Gigi Becali), nu aduce nici un serviciu bisericii ortodoxe, cu atît mai puţin colportorilor de zvonuri de acest fel. Sa-l lăsăm pe „fratele Richard” ceea ce a fost un creştin sui generis, a făcut parte dintr-o categorie pe care a umplut-o singur.

Wurbrand a fost un „drept-credincios”, în acest sens, a rămas ortodox pînă la moarte, fără a avea nevoie de botezări şi rebotezări.

Cineva care l-a vegheat la căpătîi pînă în ultimele momente (şi există probe mai tari decît zvonistica) spunea ieri (daca voi avea acordul îi voi da numele şi întreaga scrisoare):

„Ca unul care am fost la capataiul dansului in ultimele zile (la un spital de aici) deplang aceste fantasmagorii elucubrante si sunt intristat de moralitatea indoielnica a unor asemenea demersuri …Fratele Richard a murit asa cum a si trait: „Ca un crestin adevarat”. Prin aceasta, el apartine tuturor celor ce fac parte din aceiasi categorie. Cred ca aceasta ar trebui sa fie suficient pentru ca si biserica Ortodoxa sa-l valideze. Nu este nevoie de inventarea unor evenimente care nu s-au petrecut si nici de minciunile sfinte ale celor ce vor neaparat sa-l incartiruiasca intr-un anumit regiment al oastei lui Dumnezeu de pe pamant.”

h1

De-a v-aţi ascunselea…cu Esau

mai 7, 2007

„De-a v-aţi ascunselea” cu pocăinţa.

Ce bine că s-a dus valul cu dosariada! Am scăpat cu toţi cu feţele aproape curate. A fost şi s-a dus. E bine! Sîntem un popor iertător, chiar şi atunci cînd nimeni nu recunoaşte, cînd nimeni nu regretă, cînd nimeni nu îşi face mea culpa. Sîntem un popor îngăduitor: „Lasă că toţi sîntem cu bube-n cap…” sau „Numai fraierii se dau în stambă ca Nicolae Corneanu şi alţii ca el”.

Joaca de-a pocăinţa şi regretul este foarte periculoasă. Pocăinţa se poate ascunde de noi aşa de bine că nu mai poate fi găsită.

Iată cum s-ar putea traduce versetul 17 din Epistola către Evrei, capitoul 12.

„Evrei 12:17 Căci ştiţi că şi după aceea vrând să moştenească blagoslovenia, a fost neprimit; de vreme ce loc de pocăinţă nu a aflat, măcar că şi cu lăcrămi o căuta pre ea” NT ediţia 1857. Traducerea este corectă.

Expresia metanoias gar topon ouch euren kaiper meta dakruon ekzetesai auten sau cum spune Vulgata enim invenit paenitentiae locum quamquam cum lacrimis inquisisset eam

În ambele cazuri se poate traduce „nu a mai aflat locul pocăinţei deşi o căuta (pe aceasta) cu lacrimi”

Deci Esau nu binecuvîntarea o căuta cu lacrimi, ci pocăinţa şi nu a mai găsit locul în care aceasta s-a ascuns de el.

Ekzetesai este construit cu un preverb care are dublu rol, intensiv şi lexical. La fel ca la verbul kaio, care înseasmnă „a arde”, dar katakaio înseamnă „a mistui”. Esau căuta cu sîrg şi lacrimi un loc pentru pocăinţă în viaţa lui şi nu l-a mai găsit. Viaţa lui era prea aglomerată şi prea îngustă pentru generoasa pocăinţă. Căuta cu lacrimi locul în care pocăinţa s-a ascuns de el şi nici pe acela nu l-a mai găsit.

A dat peste el „orbul împietririi”. A rămas cu mintea blestemată şi în voia ei.

Nu ne putem juca „bîza” şi nici „de-a v-aţi ascunselea” cu pocăinţa. Pocăinţa prin definiţie înseamnă acordarea unei alte şanse din partea lui Dumnezeu. Cînd abuzezi şi de această concesie, atunci mînia lui se descoperă fără să mai poată fi ascunsă şi pocăinţa se ascunde fără a mai putea fi găsită.

Noi ne putem ascunde o vreme, Dumnezeu ne găseşte şi în gaură de şarpe, şi dacă vor cădea munţii peste noi şi la marginea mării şi în adîncul Hades-ului. Dumnezeu numără încet cînd stă cu spatele şi cînd se întoarce ne găseşte. Dacă se ascunde El, şi lumina cea mai strălucitoare este tot întuneric pentru noi. Şi nu Îl vom mai putea găsi.

Esau s-a jucat „de-ascunselea” şi s-a pierdut pe sine însuşi.

%d blogeri au apreciat asta: