Archive for 11 mai 2007

h1

Să citim din nou, tot pentru terapie, Steinhardt!

mai 11, 2007

“Sunt primit afabil de oameni niţel grăbiţi, care m-ascultă, îmi rezumă crezul lor respectiv. Partea aceasta o judec toată destul de stereotipă. Dar mă cuprinde mereu emoţia când mi se propune cu neforţată ingenuitate „câteva clipe de tăcere meditativă în doi” ori o rugăciune. Let us pray: şi îngenunchează în mijlocul biroului, al salonaşului — sală de primire, al arhivei, de parcă şi-ar fi scos batista albă din buzunar ca să-şi şteargă sticla ochelarilor.“

steinhardt2.jpg

“Nu este nevoie să ai o simpatie deosebită pentru protestanţi, dar cine poate spune că nu 1-a mişcat, dacă a fost la Paris, monumentul lui Coligny pe care stă scris A rămas neclintit ca unul care a văzut pe nevăzutul împărat?

Toate-s bune şi frumoase până la adicătelea; atunci se dau cărţile pe faţă, atunci, cum grăieşte Pavel, nu se mai vede ca prin oglindă, în ghicitură; ci faţă către faţă; şi atunci rămâne numai acesta: curajul în faţa morţii. Restul, oameni buni şi fraţi bărbaţi, restul reprezintă cum spun contestatarii: nu cuvinte, ci vorbe; nu vorbe, ci palavre; nu palavre, ci lozinci.“

Jurnalul Fericirii

Reclame
h1

Binele cui? sau „să dezgropăm viii!” acum şi pdf

mai 11, 2007

Binele cui? (click pentru pdf)

„Să dezgropăm viii!” Scrisoare „la vedere” tuturor celor ce vor sa ramînă in ascuns, despre efectele marturisirii

 

Am prins cutremurul din 1977. Mama a venit la 22.15…

Mama a venit din nou. Este la noi pentru prima dată de cînd i-am dat articolul pe care l-am publicat în Creştinul Azi. Este vorba de articolul din cauza căruia am fost prezentat în ultima vreme în bisericile în care am ajuns să predic ca „fratele care a scris articolul”…Tot acum am primit unul dintre ultimele numere ale acestei reviste. Vizita mamei, aceste pagini, interviul cu Gunter Grass şi cîteva reacţii ale celor care ar trebui să fie repere morale pentru comunităţile în care trăim mi-au făcut sufletul să ardă din nou.

Read the rest of this entry ?

h1

Iţic

mai 11, 2007

Să mai şi zîmbim puţin în toată volburarea asta! 🙂

Poate se mai detensionează lumea. Să trecem generos şi să încheiem cu povestea asta care bate spre penibil pentru că românul este abia la începuturile lui în folosirea spaţiului public şi nu prea mai ştie să îşi ceară scuze cînd a greşit. Ce să facem atunci cînd nu prea mai ştim ce să spunem? Ca pe vremea lui Ceauşescu, spuneam cîte o chestie catharhică, o glumiţă fără o morală foarte adîncă.

Iţic a fost evreu. Iţic era pe patul morţii. Prietenul lui Iţic, Ştrul, a aflat cu îngrijorare de boala terminală a acestuia, dar cu mai mare îngrijorare de faptul că Iţic a trecut de la religia mozaică la Islam.

L-a întrebat complet uluit de decizia neaşteptată a bunului său prieten de-o viaţă.

– Shalom, Iţic, shalom, ce s-a întîmplat cu tine, dragule, cum de ne-ai făcut de rîs tot neamul, după o viaţă întreagă petrecută lîngă învăţăturile lui Moşe?

– Saalam, Ştrul, pssst…. uite care-i miza: mai bine să moară unul de-al lor decît unul de-al nostru, nuuu?!

Şi acum serios 😦 , morala:

Nenea Richard a fost evreu. A fost şi pe patul morţii. Avea simţul umorului, dar nu ştia bancuri şi nici n-a trăit şmechereşte…

Cine citeşte (zglobiu) să înţeleagă (chibzuit)…

%d blogeri au apreciat asta: