Archive for 15 mai 2007

h1

Ce-ar mai trebui făcut înainte de Congres?

mai 15, 2007

Congresul Cultului Baptist se va desfăşura joi şi vineri. Funcţiile de conducere sînt elective, deci, tensiune electorală.

Ce este de făcut?

Ce-ar mai fi de făcut?

Nu avem legi împotriva campaniilor pînă în ultimul moment.

Se poate. Se poate discuta, analiza, în plen, pe grupuri de susţinători, ne putem împărţi în tabere, se pot trimite SMS-uri, chiar dacă Orange-ul nu a mers ieri, se pot trimite emailuri. Trebuie găsită cazarea, făcute mapele, găsit locuri de parcare… Forfotim. Şi e normal. Ne asumăm responsabilitatea de a pune destinele cultului în mîinile unei echipe de conducere pentru cel puţin patru ani. Va fi un „învingător” şi un „învins”? Un „cîştigător” şi cineva care va „pierde”?

Ce anume va pierde, dacă încercăm să gîndim cu Evanghelia? Dacă Biblia ne pătrunde mintea nu putem gîndi în termeni ca învins şi cîştigător.

Cu toate acestea şi multe altele, parcă totuşi ar mai fi ceva ce ar trebui făcut înainte de Congresul Cultului.

1. Să postim şi să ne rugăm. Conducerea cultului va fi aşezată de noi prin vot în mîinile unor oameni, dar rămînem în Mîinile lui Dumnezeu. Să postim înaintea Domnului şi să ne rugăm pentru curăţie de inimă, pentru urechi destupate la adevăr, pentru ochi care să vadă lumina prin Lumina Lui, pentru picioare care să nu ducă spre locul batjocurei, pentru mîini harnice care să lucreze bine.

2. Să nu ne pierdem entuziasmul, chiar dacă vor cîştiga „preferaţii noştri”, dar mai cu seamă acum, înainte. Să nu ne pierdem dorinţa de lucru şi de implicare. Urmează delasarea după astfel de evenimente şi de partea „învinşilor” şi de partea „învingătorilor”. Cei învinşi stau de ambiţie, învingătorii se lasă pe tînjală. Este la fel de greu să revii şi după o birunţă şi după o înfrîngere pe terenul de bătălie, dar mai greu este pentru un soldat să se întoarcă înapoi la agricultură, la munca grea a cîmpului, dacă s-a învăţat cu sabia.

3. Să nu ne pierdem bucuria şi pacea. Nici în timpul Congresului, nici după, dar mai ales înainte. Aceasta este o atitudine a inimii, o hotărîre că nu trebuie să le pierdem pe acestea. Bucuria şi pacea pot fi înăbuşite de lăstari de amărăciune şi de luptele intestine. Bucuria şi pacea nu trebuie contrapuse adevărului. Adevărul dăruieşte pacea, chiar dacă bucuria ar lipsi.

Ce vom fi şi cum vom lucra după alegeri decidem noi, acum, înainte de a şti rezultatele.

Să postim, să ne rugăm, să muncim cu sîrg şi să plecăm cu bucurie şi pace.

Oricum ne vom saluta cu Pace!

Reclame
h1

o faţă şi doi obraji

mai 15, 2007

Oamenii se nasc cu un Chip.

Biblia spune despre una dintre femeile patriarhilor că era „frumoasă la chip”, nu la faţă, la chip. Chipul este după Chipul lui Dumnezeu. Faţa se duce, se schimonoseşte, Chipul se poate înduhovnici.

Cu timpul, crescînd în cele rele, oamenii capătă o faţă. Faţa ascunde Chipul. Cineva poate fi urîţit la faţă (eu sînt unul dintre aceia. Am prins Cernobîlul în plin, eram la Huşi, trei zile nu am ştiut nimic, am stat afară, la soare… oh, acest trup de moarte!), dar poate încerca să salveze Chipul.

Deci, să reluăm. Omul capătă o faţă, apoi, urmare a căderii, două feţe. Uneori, mai rău, cîte o faţă pentru fiecare om. Românul numeşte acest lucru „făţărie”.

trouble.jpg

Cînd se întoarce către Dumnezeu (noi, neoprotestanţii o numim convertire, „naştere din nou”, un fenomen radical, cu implicaţii ontologice) omul se află ca nou catehumen între două feţe. Faţa dinspre Dumnezeu şi cea dinspre oameni.

Ar trebui să scape de amîndouă şi să recapete Chipul în asemănare şi în-Chipuire după Fiul Său, Isus Cristos.

Aşa că cea mai mare luptă a Sinelui faţă de alte persoane la care se relaţionează devine drumul pe care catehumenul trebuie să îl facă de la starea în care are două feţe spre starea în care îi rămîn doar doi obraji acoperitori ai noului chip cîştigat, un obraz pentru sărutul lui iuda şi „celălalt obraz”.

Creştinul autentic nu are loc pentru două feţe, dar are neapărat nevoie de doi obraji. Unul pentru prima palmă, celălalt pentru a doua palmă.

Călătoria de la două feţe la doi obraji este grea şi periculoasă, dar singura şansă de a pleca din casa Duplicităţii pentru a ajunge în preajma sacrificiului de Sine.

h1

Şi alţii o fac!

mai 15, 2007

În revista Rost apare următorul semnal editorial.

Felicităm comitetul editorial pentru un pas mic pentru naţiune, mare pentru adevăr.

Societatea românească se mişcă încet şi cu paşi mici spre normalitate.

Ce păcat că am pierdut ocazia ca noi să fim primii, noi Biserica şi oameni ei.

Adrian Nicolae Petcu (coordonator)

Partidul, Securitatea si cultele. 1945-1989

„Lucrarea (Ed. Nemira, Bucuresti, 2005), editata sub egida Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, cuprinde 12 studii despre Biserica Ortodoxa Româna si despre alte culte din perioada comunista. Temele acestor studii sînt extrem de variate, mergînd de la Reactiile elitei românesti fata de dictatul de la Viena (Petre Liviu Nitu) si Implicarea unor slujitori ai altarelor în Miscarea legionara (Adrian Nicolae Petcu) pîna la Revista Bisericii Sfintii Arhangheli din Paris între 1961 – 1966 (Nicolae Videnie).

Volumul mai contine si o foarte utila bibliografie postdecembrista privitoare la Biserica Ortodoxa Româna în timpul regimului comunist.

Cartea pune „într-o noua lumina rezistenta Bisericii Ortodoxe Române si a celorlalte culte din tara fata de intentia regimului comunist de a le servi, a le limita si controla cît mai mult activitatea” – dupa cum remarca, în prefata sa, Pr. Acad. Mircea Pacurariu.”

citat din prezentarea din Revista Rost

%d blogeri au apreciat asta: