Archive for 23 mai 2007

h1

pe 19 mai mi-am încheiat tinereţea… în pijamale

mai 23, 2007

Am dispărut cîteva zile pentru a-mi încheia tinereţea.

Cineva spunea că se termină la 40 de ani. Se termină pentru fiecare altfel şi altcîndva.

Pe 19 mai am început o zi normală de lucru.

Adică…

După 5-6 ore de somn s-a făcut sîmbătă. Am dormit mai mult că este sîmbătă. Nu am crezut niciodată că sîmbăta este zi de odihnă. Am luat-o de la capăt şi aveam planuri mari şi pentru ziua de duminică, binecuvîntare de copil, sărbătoare orchestră, Arad, hirotonisire, discuţii despre un doctorat…

Dumnezeu a lucrat 6 zile, este adevărat, dar …
În piept a început să mi se zbată o pasăre.

SMURD. Branulă. Fibrilaţii. 20 de ore. Cărucior de invalizi. Pijamale. Telefon mobil. Mesaje. Sotia. Biblia. Doctorul V. cu priviri îngrijorate care încerca să mă „convertească” (convertirea în limbajul cardiologilor înseamnă ieşirea din fibrilaţii, chimic sau elecric şi revenirea la ritm normal)

„Nu mai faceţi nici o mişcare. Băieţii vă vor ajuta! Rămîneţi la noi…”

şi …

camera 606.

În camera 606 mi s-a încheiat tinereţea în pijamale. Fără cravată şi costum. Umilitor, făcînd injecţii în burtă. Anticoagulante.

Cînd am lepădat hainele bussiness-casual şi am intrat în pijamale ca cel mai tînăr pacient la camera 606, atunci am ştiut că ceva definitiv s-a întîmplat. Ceva care îmi va schimba radical nu numai ritmul de viaţă, ci şi modul în care voi privi viaţa însăşi.

Dintr-o dată timpul s-a năclăit. Din cascadă s-a prefăcut în miere. Nopţile era ca un gem de prune.

Totul a început să curgă foarte încet. Mişcările trebuie foarte bine calculate cînd ai branulă în mînă. Mersul la toaletă presupune aventuri la fel de mari ca o călătorie lungă.

Camera 606 este o altă lume, o cu totul altă lume. Voi reveni acolo, dar azi tocmai am ieşit de acolo.

Mă gîndesc la domnul C. care are gînduri de sinucidere, la domnul N. care are inima foarte obosită şi care mi-a cerut o biblie, la domnul A. care nu ştie ce are, dar noi ştim, la domnul J. care a plecat ieri strigînd ca la sfîrşitul armatei „Hai liberare” şi la domnul D. care are părul alb ca o coroană de cinste.

Mă voi întoarce acolo, altfel, dar cele 4 zile petrecute în camera 606 mi-au frînt viaţa în două.

Acolo, la camera SMURD şi la 606 referendumul, agitaţia de afară, declaraţiile, piaţa, maşinile, conferinţa Ioanei.. toate erau aşa de departe…

Acolo sînt aproape ploştile pline ale colegilor, cana cu ceai pe care domnul C. nu o poate duce la gură, gemetele, picioarele umflate de apă ale celui de vis-a-vis, tuburile de oxigen şi un neon care nu se stinge niciodată.

Ieri de lîngă camera 606 a ieşit o targă cu cearceaf. Era al cincilea.

Azi, cînd m-am îmbrăcat din nou în „hainele de stradă”, m-am plimbat mult dintr-o parte în alta, să mă obişnuiesc să mă privesc ca un om obişnuit.

Da, tocmai asta este… va trebui să trăiesc „obişnuit”. Adică să trăiesc într-un altfel de timp decît cel pe care l-am năvălit peste mine pînă acum, într-un timp de miere, nu de apă, între odihnă şi lucru, lucru şi odihnă, cu nopţi negre ca gemul de prune, nu albe ca lumina de neon.

Tocmai am aflat că Ralu Filip a decedat.

17ralu-filip_.jpg

Eu ştiu cel mai bine de ce. Pentru că nu şi-a încheiat tinereţea la timp. Prietenul său cel mai bun a spus că nu l-a văzut odihnindu-se nici în concediu. Ştiu cum este…

A trebuit să îmi spună doctorul V., simpatic, bun profesionist, 38 de ani, cu vocaţie, un medic „normal”, într-un spital „anormal”, că ar trebui să îmi iau cel puţin „o zi pauză pe săptămînă” şi că nu sîntem „de fier”.

Atunci mi-am adus aminte dintr-o dată… că Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi a celebrat o zi şi că ne-a făcut din ţărînă, nu din fier.

Mi-am încheiat tinereţea în pijamale, voi începe să albesc înţelept, sper…

Ajutaţi-mă, prieteni, să fac ca Dumnezeu… să mă odihnesc un pic!

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: