De ce scriu cu î din i şi nu cu â din a?
mai 26, 2007Am fost întrebat şi de studenţi şi de prieteni, corespondenţi, bloggări etc. De ce scriu aşa cum scriu? Mă dau mare? Ca să fiu şi eu ca Humanitasu? Nooo!
Explicaţiunea este mult mai simplă.
De-aia. C-a fost decizia unei academii de ruşine să se scrie aşa cum se scrie. Au decis că trecerea la î din i a fost o decizie stalinistă şi în încercarea glorioasă de a scăpa de sechelele comuniste au revenit la scrierea înterbelică. Ce bine ar fi să scăpăm aşa de uşor de cicatricile comuniste, schimbînd căciuliţele la litere!
Argumentele cele mai solide se găsesc în cartea domnului Stelian Dumistrăcel Lupta în jurul literei â şi demnitatea Academiei Române. Imperativele integrării culturale a tuturor românilor, Iaşi, autoeditare, 1993. Am avut onoarea să lucrez cu dînsul în practica studenţească din facultate la Institutul de lingvistică. Ştiut om!
S-a spus că trecem la scrierea care să arate originile noastre latineşti. Prostii!
Dacă ar fi fost aşa atunci rîu trebuie scris cu î din i, pentru că vine de la rivus, iar fântână, cu â din a, pentru că vine de la fontana. Pentru a putea scrie aşa trebuie să ştim carte, adică cel puţin la fel de bine latineşte ca Maiorescu.
Atunci decizia de rîs a academiei române a fost rodul unei bulibăşeli specific româneşti.
Au votat inginerii (fără nici un fel de lipsă de apreciere pentru profesia cu pricina). N-a votat nici un filolog. A fost un entuziasm postrevoluţionar care ne-a încurcat şi mai tare. Limba română are o scriere fonetică şi scrierea urmează evoluţia limbii, nu arată originile ei.
Ce să mai spunem?
Mai trebuie vreun argument că academia este de rîs?
Iată-l.
Azi pe Hotnews a apărut o chestie dură de tot. Îi mulţumim doamnei Mihaela pentru sesizare!
Se referă la indicaţiile de publicare pentru manuscrise editate de forul cu pricina.
Iată ce a găsit doamna Mihaela:
„În NORME MINIMALE PRIVIND PREZENTAREA MANUSCRISELOR, am marcat cu rosu un termen „exotic” (calc dupa EN foot note), pentru care avem „nota de subsol”:
„9. ELABORAREA NOTELOR
Daca o lucrare contine note de picior, acestea se vor marca intr-un singur mod (cu cifre arabe sau asteriscuri). Toate notele mentionate pe o pagina trebuie sa se regaseasca in subsolul paginii respective”
Este bine că academia se involvează în astfel de chestiuni şi dă indicaţii preţioase, dar vom face decizia să vorbim limba română pe româneşte.
Dacă nu îmi rog studenţii să folosească note de picior (rîsu curcilor cum spunea mama mea), atunci nu îi voi obliga să folosească nici â din a.
Sper să recuperăm cu timpul demnitatea instituţiilor neamului acestuia obidit, nu numai demnitatea parlamentului, dar şi pe cea a academiei române, fie-i ţărîna uşoară!
La patratosu 
Mda, e totusi incurajator, ba nu, consolator pentru mine sa vad ca si altii care urmaresc normalitatea sint suspectati ca se dau mari (mie mi s-a intimplat sa fiu acuzat ca fac tulburare cind ceream cu vehementa normalitatea la adunarea generala a bisericii: sa nu se propuna votarea ordinii de zi INAINTE de a se numara numarul participantilor pentru a se constata ca se indeplineste numarul necesar pentru a fi Adunare generala). Si, mai putin consolator, e ca am dreptate, iarasi, cu critica mea la adresa ideologizarii diferitelor aspecte ale vietii noastre. Iata, decizia Academiei a fost si ea, cum spune Ion Bogdan Lefet, un caz de speculare politica a limbii romane: „Sa ne mai reamintim si disputele pe care le-a stirnit dupa caderea regimului decizia Academiei Romane de revenire la dubletul i din i – a din a. La mijloc a fost iarasi un joc politic. Inalta institutie stiintifica se compromisese grav de-a lungul deceniilor de comunism. Inainte de 1989, in fruntea ei ajunsese… Elena Ceausescu, sotia dictatorului-cizmar. Burdusita cu pseudo-savanti deveniti membri doar datorita obedientei ideologice, Academia s-a vazut in 1990 supusa unor critici vehemente din partea noii societati civile. Un memoriu semnat de sute de intelectuali a acoperit intreaga prima pagina a unei editii din Romania libera, singurul ziar independent al momentului. In atari conditii, cuiva i-a venit o idee „salvatoare“: ce-ar fi daca ar face Academia o demonstratie de „anticomunism“?! Cum?: „demascindu-l“ pe i din i ca fiind „de inspiratie sovietica“ si impunind intoarcerea la a din a. Singurii membri lingvisti au boicotat – de altfel – initiativa (Emanuel Vasiliu a votat impotriva, iar Ion Coteanu s-a abtinut, desi era un sustinator al puterii „neocomuniste“ de atunci). Degeaba. Si tot degeaba au pledat colegii lor de meserie si mare parte a elitei noastre intelectuale cum ca simplificarea scrierii e utila, ca alternarea celor doua simboluri grafice pentru acelasi sunet induce confuzie sau ca doar unele cuvinte care contin sunetul vin din latina. Degeaba numeroasele articole si studii rationale care s-au publicat pe aceasta tema. Asa se face ca si astazi, dupa peste un deceniu, in ciuda normativului Academiei, principalele reviste culturale romanesti (intre care Observatorul cultural) si o serie de edituri importante continua sa foloseasca scrierea doar cu i din i…” (Observator cultural, Nr. 86)
As vrea sa stiu si parerea prof. Prutenu !
O sa caut ,sa vad ce spune domnia sa ;este sfant pentru mine in materie de ….ortografie sa-i zic.
Pruteanu??? care propunea pentru lap-top, „computer de poală”? şi pentru hot-dog?
avea cîteva chestii faine.
În general… cine simpatizează cu România mare nu ….
masura din 1993, scriam de pilda in primii pasi cu „sânt”, dar mi-a trecut iute, cind unele materiale de presa m-au lamurit ce si cum.
Parerea mea.
Noi pina la 1800 am vorbit linistiti cu „sînt”. In Secolul natiunilor insa, a trebuit sa ne punem si noi insa ceva la butoniera. A ne fali cu originea latina fu una dintre cai. Nu am construit bai, feredeie precum acestia, dar ne-am tras pe sunt.
Uneori l-am tras si de par, cum s-a intimplat cind nu se optase definitiv pentru reprezentarea lui î, puneam caciula pe ce vocala apucam, sînt se scria si „sunt” cu caciula pe u, citindu-se tot î…
Ce mai, dadea bine – mai ales ardelenilor.
Odata uniti cu Tara, in 1918, aceiasi carturari din Transilvania cam strimbau din nas la contactul cu Miticii, drept care regatzenii (ce le promisesera marea cu sarea, pina i-au adus sub guvernul de la Bucuresti) le-au facut o concesie sau alta. Una a fost acceptarea in 1932 (via Academie) a scrierii cu i din a (care ducea tot spre mareatza Roma…) si sunt.
Antisuntistii si-au luat revansa in 1953, ce-i drept avind ghinionul ca punctul lor de vedere sa prinda bine si fratilor rushi ocupanti. cert este ca lucrurile erau mai simple. Aveam un singur semn pentru î, dupa cum a fi reproducea exact vorbirea de pe strada, populara – la o adica, aceea existenta intre venirea romanilor si cam 1800.
Dupa revolutie, a existat o puternica dorinta de a reveni la scrierea cu i din a. Am inteles destul de tirziu de ce… Stiam ca, dincolo de uminatia mintii cuiva, instinctul ramine foarte puternic, inclusiv in ce priveste nestavilita nostalgie pentru vremurile cind – iertata fie-mi expresia – bateai in masa si cu altceva decit cu ciocanul… S-a dezvoltat insa, in timp, si un sentiment de acsta al carturarilor, al lumii cit de cit intelectuale. Acest tip de scriere era si o mica victorie a ei asupra plebei. Am senzatia ca acest lucru o mina mai mult decit orice azi in lupta.
Caci ideea trasului de la Râm nu mai face doi bani azi (ori îmi scapa mie şi altor 2o0 de milioane…), cînd e mai bine sa te tragi din Silicon Valley.
Altminteri, este de-a dreptul comic sa-l vezi pe un Alex. Stefanescu perorind in presa scrisa despre justificarea lui „sunt”, iar el sa vorbeasca la TV cu „sint”!
Da, exista o categorie intelectuala care se imbujoreaza cind pronunta „sunt”, si cred ca tocmai in ideea de care pomeneam, ca asa sint mai cu motz decit plebea cea pronuntzatoare de „sînt”. Aici un umar grozav pune radioteleviziunea publica.
Treaba asta a dus la o scindare teribila, intr-un fel se vorbeste pe strada, intr-un fel in mediile pasamite spalate, academice. Unul ca mine se agita aici, dar sint curios cam ce-o fi in mintea celor care sustin i din a, iar dupa 15 ani de aplicare succesele in aplicare sint, totusi, modeste… Soldate, intre altele, cu vreun vorbitor care paseste decis in stilul oficieal, apoi, la jumatatea frazei, deja aluneca in formula care ii este familiara…
Faptul ca presedintele Traian Basescu foloseste pe „sunt” (imitat realmente slugarnic de apropiati politic) ma lasa rece… Am avut deja ocazia sa ma conving ca iau in serios spusa Academiei de la 1993 tocmai tipii excesiv de disciplinati, incapabili sa puna situsi de putin sub semnul intrebarii ceea ce li se livreaza… Tocilarii, le-as spune. Verificati!
Deseori, cind observ generatia ceva mai in virsta folosind pe sunt, stau si ma intreb cum de actuala nu pare a-l lua in serios. Chit ca il vede scris cam peste tot (caci procentul vietzuitoarei care nu stie ce duce pare sa se ridice la 95%, daca nu mai mult…).
In primul rind, am impresia ca alde contemporanii mei nu mai cad pe spate la ideea de latinitate. Totodata, au mai mult simt critic la ce li se livreaza. Da, il folosesc in scris, dar nu si in vorbirea curenta…
Nu trebuie uitat cum a fost reintrodus i din a in 1993…
Cu depunctare, daca bietul elev indraznea sa scrie cum, de altfel, aceiasi academicieni gasisera potrivit vreme de 40 de ani…
Cu campanii parshive de presa, numit drept masura sovietica, antiromaneasca schimbarea din 1953, cind, de fapt…
Altminteri, om trai si om vedea…
PS Interesanta modificarea grafiei in Jurnalul National… Nu ma asteptam ca tocmai JN sa intoarca roata )desi, simt, e vorba de a exploata gayetareste un fapt despre care vor fi auyit ca se va petrece curind…=
Mircea Ordean,
Mulţumesc pentru lecţia de istoria a limbii…
Cred că toată povestea cu î şi â este una artificială. De aceea am refuzat să acord unui „om de ştiinţă” ca Pruteanu statutul de poliţai al limbii.
Fiecare îşi dă cu părererea fără un studiu aprofundat de istoria limbii şi de lingvistică.
Aşa cum spui, a fost o simplă coincidenţă în 1953. Să nu uităm că atunci în Academie erau lingvişti adevăraţi nu simionişti şi ingineri care şi-au dat votul într-o chestiune de lingvistică foarte delicată.
[…] că există chiar o “inflaţie” de asemenea subiecte! Doar unele dintre ele: 1, 2, 3, 4, 5 (iată cum se dicută problema şi pe un forum: 6) […]
Bravo, bun articol…acum l-am vazut si eu datorita link/ului de mai sus.
De ce nu faci o carte cu studii din astea sa mai luminezi poporul?
Inapoi la carte!!!
tocmai am citit doua articole prin Dilema despre cultura facuta pe internet.
Ma bucur ca ti-ai priceput menirea si te-ai lasat de culturalizarea maselor pe internet, desi la fel am descoperit si eu astfel de articole utile, prin Google. Sper ca acum scrii chestii serioase, cel putin ca textul de mai sus.
Dupa ce te-am descoperit pe tine, l-am descoperit si pe Rotund. Ala chiar e grav! Sufera exact de ce spune Plesu. Curiozitate, imprastiere si topaiala. PEnibil. Lui si celor ca el le dedic doua articole superbe. Ti l-as fi dedicat si tie daca nu te lasai de blogareala
Uite aici:
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=244&cmd=articol&id=9271
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=246&cmd=articol&id=9366
Nişte discuţii recente pe această temă, cu multe argumente în favoarea folosirii lui „Î din I” şi „sînt” se găsesc la adresele următoare:
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=454379
http://www.mandrivausers.ro/forum/index.php/topic,7973.0.html
http://groups.google.ro/group/diacritice/t/3ccb9fd307381f4c
[…] Iată un text eminescian. Este atît de actual cînd mă gîndesc la actuala lege a învăţămîntului sau la scrierea cu î din a: […]
[…] o dată avertizez asupra primejdiilor DEX-ului, carele este inutil în cazuri anume. Ce să mai vorbim de î din a? A propos, cum se scrie Gîdea? […]
[…] Marius Cruceru: De ce scriu cu î din i şi nu cu â din a? […]
[…] Marius Cruceru: De ce scriu cu î din i şi nu cu â din a? […]