Archive for Iunie 2007

h1

Ce se mai poate spune acum?

Iunie 30, 2007

Iată ceva ce merită adus în faţă de la comentariile scrise cu litere foarte mici.

După toată ziua de azi de cuvinte risipite în stînga şi dreapta, după laude de sine şi ironii mai boante sau mai ascuţite…acum, seara, mi-a venit în comments ceva absolut năucitor. Poate că abia acum este bun blogul ăsta pentru ceva. Să fie un stîlp şi un zid al plîngerii. Rîndurile sînt scrie de tatăl lui Tudor, tînărul motociclist care a murit în urmă cu cîteva zile la Arad.

Iată:

„Sint tatal lui Tudor. Ce stiti voi stiu si eu. Ce nu stiti voi stiu eu. Stiu ca la oro 2 noaptea cind mergeam la ARAD, dupa TUDOR un prieten m-a sunat si mi-a spus: “spune-mi ca nu-i adevarat”. Da e adevarat TUDOR a murit, dar multumesc lui TATA ca pe mine nevrednicul (si fam. mea) m-a gasit vrednic sa trec prin valea umbrelor mortii, cu TATA DE MINA.

IOV A PIERDUT 10 (ZECE) COPII intr-o singura zi si totusi cititi (si sa nu uitati niciodata) ce scrie in IOV 1:20,21. Si ce mai conteaza?

Conteaza ce nici macar tata si mama nu stiau: ca era o camaruta modesta in orasul ARAD in care TUDOR, un baiat de nici 22 ani la 700 km de parinti trgea usa dupa el (ASA CUM L-A INVATAT MIRELE LUI DRAG) SI SE RUGA IN FIECARA ZI pentru familie, pentru copii orfani, pentru prieteni si colegi…

DOAR ASTA CONTEAZA.

SI ca o paranteza, ca inima familiei lui e mangaiata de TATA. TUDOR A PLECAT SPRE TARA CANAAN SI A AJUNS IN TARA CANAAN.(POATE SI ASTA CONTEAZA)….

tata lui TUDOR.”

h1

„Opel your eyes!”

Iunie 30, 2007

Am avut vreo 10 maşini! Nu toate ale mele. Cele mai multe în folosinţă. Maşini de servici!

Cea pe care mi-o amintesc cel mai bine este o Dacie 1100 din 1970. Îi ştiu pînă şi mirosul şi îi simt încă striaţiile volanului şi imitaţia de lemn maro de pe bord. Ţin minte una dintre cele mai dulci imagini din viaţa mea. Eram pe bancheta din spate, la vreo 5 ani, cu faţa în sus, vedeam peisajul răsturnat, în maşină era cald. Mama şi tata vorbeau fără să ştie că sînt treaz. Cîteodată mă aşez pe bancheta din spate culcat în vreo maşină. Aşa mi-am petrecut partea cea mai frumoasă a copilăriei.Pe Valea Oltului şi-a Prahovei, Văleni de Munte şi Potcoava… Era verde. Era maşina în care a murit tata.

sursa-masini-de-vinzare.jpg

Am părăsit-o, sau ea ne-a părăsit, imediat după 1975, prin 1977. Solidă maşină, tablă de 1, motor pe spate, de REnault, zgomotoasă, dar de încredere.

Prima maşină pe care am condus-o, Dacia de la şcoala de şoferi. Ca să intre în viteza a III-a, trebuia să o bag întîi într-a patra. Cu Dacia 1300 nu te plictişeşti niciodată. Trebuie să te dai jos, să mai sufli în furtune, să mai legi cu sîrmă ..Cu maşina aia am văzut numai Oradea, cu toate stopurile, intersecţiile şi spaţiile posibile de parcare. Instructorul, foarte bun, a compensat.

Prima maşină pe care am condus-o eu de eu a fost un VW TRansporter din 1981. Motor Boxer. O minunăţie. Şi acum mai merge prin ORadea. E galbenă cu o dungă albastră. Un jaf de maşină la interior, dar mergea ca o vrabie. Consuma mult. Primul drum serios: Oltenia. Al doilea, la mama, la Iaşi. Apoi drumuri de misiune pînă i s-au înfundat galeriile de admisie de aer şi asta la un motor boxer este moarte… Acum e diesel!

vw-si-transit.jpg

A doua maşină, am mers vreo 70.000 de km cu ea. Am vîndut-o de nevoie. O parte din ea a intrat în apartament. Mari satisfacţii am avut cu ea. Cutia de vieteze? Cu un deget băgai într-a-ntîia, cu mijlociul băgai într-a-doua, te uitai un pic la manetă şi intra în treapta a III-a, într-a patra şi a cincea intra dacă loveai puţin cu manşeta cămăşii, ca din greşeală. Nu se mai faci maşini ca atunci. Un Golf II din 1988. M-am rugat pentru ea. M-am rugat lui Dumnezeu să îmi dea un Golf II, cu motor de 1,6 pe motorină, albastru metalizat, cu genţi de aliaj, bună, să pot face multe drumuri cu ea. M-a ascultat! UUUUfffff! Am uitat să Îi spun să fie cu patru uşi! 🙂 A văzut cele mai urîte drumuri din ţara asta. Oltenia, Moldova, BAnatul, Dobrogea, Bucovina, drumuri de şes, drumuri de munte, văgăuni şi cătune, noroaie şi gropi. Avea suspensia modificată tocmai pentru a fi în stare să facă ceea ce am făcut cu ea.

primul-golf-ii.jpg

A urmat un REnault 18. Benzină. Am bătut recordul cu ea de la Slatina la Aleşd în vreo 5 ore jumătate. Tablă bună. Din 1986. Nu se mai fac acum maşinile aşa. Nu am văzut maşină să aibe mai mulţi avertizori la bord ca maşina aia. Delicatessen! Acum este la cumnatu. Încă merge. Cară scule. Este maşina primei călătorii în Albania.

sursa-forum-auto-com.jpg

Apoi, maşină de servici, un Ford Tranzit de 2,5 TD, tracţiune pe spate. Maşina aia se bucura şi bătea din palme cînd vedea dealul. Piatra Craiului? O joacă. Şi acum îi ţin minte torsul. Am făcut vreo 120.000 de km cu ea.. Povestea ei s-a încheiat destul de trist. Dar pînă atunci, a văzut Ukraina, Turcia, Albania, Kosovo, Republica Moldova. Aici este undeva în Turcia prin fostul Constantinopol.

cu-masina-in-turcia-1.jpg

Au mai fost cîteva junk cars pe ici pe colo… Vorba multă, sărăcia omului…

Nu prea mă păcălesc la maşini, dar are Dumnezeu pentru fiecare o modalitate de-a umili. Cea mai mare ţeapă am luat-o cu un VW Passat II din 1986. Mi-a vîndut-o cineva „de încredere”. Eu am cumpărat-o de milă („familie mare, remuneraţie mică, are nevoie de boiler, să facă încălzirea la casă” etc.) şi strîns de nevoie. Nu mai aveam cu ce să fac naveta la biserică. Maşina aia avea 383000 de km la bord. Motorul mergea impecabil. Nu curgea nimic din motor, dar ploua în ea… E o poveste nostimă. Am vîndut-o în pierdere mare. Se întîmplă. Eu, la rîndul meu, i-am spus actualului proprietar că plouă în ea. 🙂 I-am dat o listă întreagă cu defecte de omul nu ştia ce să creadă. Am făcut fix 6000 de km cu ea. Unul din drumurile frumoase le-am făcut ca să văd o Broscuţă verde. 🙂

vw-passat.jpg

A urmat o scurtă pauză în care am avut un fel de vehicol… Un Matiz. Prietenul meu, mult mai înalt ca mine, trebuia să scoată scaunul din faţă, putea să conducă de pe bancheta din spate. Era cu spatele pe un număr şi cu tălpile pe celălalt număr. Nu merită poza! În chichineaţa aia de maşină trebuie să bagi tot timpul 7 litri pentru fiecare sută de km ca să se mişte a maşină.

Apoi a urmat masina care ne-a căzut dragă de tot, şi mie şi soţiei şi copiilor. De la început!. A fost prima experienţă de condus pentru soţia mea. Un Opel Astra Classic, 2001, argintiu. Diesel. Motor 1,7 DTI. O frumuseţe de maşină. Am făcut cu ea vreo 135000 km. O bunăciune! 4,7l la sută în afară, 5,5 în oraş. Pînă trebuia să alimentez eu se schimbau benzinăriile prin oraş. Dintr-o dată am constatat că nu mai este Shell, ci în locul Shell-ului se construise Moll. Am uitat de alimentare de mai multe ori.

sursa-opel-punct-ro.jpg

Aer condiţionat manual, ce-ţi trebuie climă? Jenţi de aliaj, dacă aveam de fier, eram de multe ori pe drumuri făcînd pene. Pe Valea Oltului am luat bolovani pe sub ea de m-a aruncat în sus. N-a avut nimic. M-am uitat cu lanterna pe sub ea, aşteptînd să îmi curgă baia de ulei, nimic!!! Am mers mai departe. Întreţinere? la 60% faţă de VW.

Nu ştiu de ce este tot românul înnebunit după VW şi iar VW şi iar VW. La toate Vw am observat că fac faruri proaste. TRebuie să mergi prin credinţă noaptea, nu prin vedere. Iar încuietorile? Mai mare ruşinea! Cum poate un neamţ care face motoare atît de exacte şi bune să facă o încuietoare simplă aşa de proastă? Apoi, la drumurile noastre rezistă din ce în ce mai prost. Să te apuci de bucşăraie acum la VW? La opel, am făcut acelaşi număr de km şi i-am schimbat un rulment pe care îl stricasem într-o groapă prin Bucureşti! La VW cînd începe să scîrţiie şi să se clatine şi să bată, trebuie să te scormoneşti bine prin buzunare.

În primul rînd VW nu mai este ce-a fost! BA te lasă una, ba te lasă alta. I-au băgat tot mai multă electronică şi, se ştie, nemţii sînt specialişti la mecanică, nu la electronică. Să îţi iei maşină japoneză cu multă electronică pe ea, da nu nemţească!Vrei confort, ia-ţi maşină franzuţească!

În al doilea rînd, la preţ mai mic, Opelul oferă tot aceleaşi lucruri, ba chiar mai bine.

La design? Vw, plictisitor. Opelul? Noul Opel? Siguranţă, confort, dotări? Face de ruşine VW-ul la orice oră.

Acum bocim Opelul în care avem atîtea amintiri. Am alergat după medici cu problemele de sănătate, cu ochii şi inima, am fost la înmormîntări ale unor dragi din familie, am rîs în ea, am plîns în ea, am dormit în ea (este una dintre puţinele maşii la care bancheta din spate se transformă într-un pat drept, fără denivelări), am alergat prin Bucureşti după ucenicie profesională, pe la părinţi, în multe localităţi din ţară ca să predic. Am citit Biblia în ea, reviste, am scris pe laptop concluziile la teză, în timp ce Natalia conducea pe autostradă. Concedii! Copiii noştri, ca şi mine, au crescut pe bancheta din spate a maşinii. Ca şi mine au privit cerul senin sau cerul cu stele culcaţi în spatele nostru.

Din 2003 încoace am trecut prin multe împreună. Fără să mă lase-n drum, fără accidente. Acum, la 265000 km, este ca o doamnă care are în jur de 46 de ani, dar arată de 30. Încă tînără şi plină de viaţă. Nu „fumează”, tot timpul pe drumuri, în stînga, în dreapta. Credincioasă la orice pornire, fie la -25 de grade, cît ami prins la Bistriţa în una dintre ierni, fie la 40.

Îmi pare aşa de rău că pleacă de la noi! O vindem! Cu durere, dar asta-i!

Guys, „Opel your eyes”. They are building better cars…!

PS:

Care-i maşina mea preferată dintotdeauna?

Maşina după care am bătut ţara ca să îmi cumpăr … aşa… una de drag? Broscuţa?

Iat-o, Beetle cea veche, nu cea nouă. Cea nouă este un kitsch oribil! Se miră lumea că n-a avut succes la vînzare. La fel de proastă la sistemele electrice-electronice!

volkswagen_beetle_last_edition_2003.jpg

Care îmi este marca preferată?

SAAB! Oricînd! L-am condus pe-al unui prieten! Te simţi ca în avion! Totul este diferit. Chiar şi contactul. Nu am avut vizibilitate mai bună în nici o altă maşină! Saab, pentru cei care nu ştiu fabrică avione şi maşini, pe o poartă ies avionele, pe altă poartă ies maşinile.

Mi-aş lua-o oricînd, numai că este o singură problemă. Pe lîngă ele sînt nişte băieţi tineri şi simpatici care le păzesc tot timpul 🙂 . Ehe, Saabu nu-i pentru români cu buget limitat. Maşină de domni şi cucoane! E acră! 🙂2006saab9-5sportcombi-sursa-autowire-net-2.jpg

Mai vorbim! Acum Saab, Opel şi Chevrolet s-au aşezat sub acelaşi acoperiş de garaj. GM! Ce înseamnă asta? Vom vedea!

Cînd au început, chiar de la avioane au început!

first-saab-automobile-sursa-wikipedia.jpg

Uite dovada! Aşa arăta primul Saab. Poate şi de asta îmi plac atît de mult. Am vrut să devin pilot de aviaţie militară.

Deocamdată mă gîndesc tot la Opel. Opel your eyes, români, şi încercaţi să uitaţi un pic de Golfuri şi Broscuţe din 70. Nu se mai fac maşini din alea!

h1

Care-i Molochete şi care-i Morochete?

Iunie 29, 2007

A propos de forme şi, de data asta, relaţia dintre auditiv şi vizual.

Uite un exerciţiu de fonetică! Profesorul Puiu de la Iaşi ne-a distrat cu el.
Spunem că sunetele nu au nici o importanţă, da?

Vă rog atunci să îmi spuneţi care este Molochete şi care este Morochete dintre cei doi de aici?

m2.jpg

m1.jpg

h1

De ce lui Dumnezeu îi plac colţurile?

Iunie 29, 2007

Să îmi spuneţi şi mie de ce, într-o cultură în care corturile erau rotunde şi în care spaţiile de închinare erau circulare, Dumnezeu le cere evreilor să facă chestii pătrăţoase? Dreptunghice, masa ?

Şi Templul?

Bisericile le-am rotunjit noi.

De ce? De ce lui Dumnezeu îi plac colţurile?

De ce termină soarele şi luna la finalul creaţiei ca să construiască un cub?

h1

Cum se vede Congresul la lumina Farului?

Iunie 28, 2007

Cum se vede? Destul de mititel. Se pare că înălţimea Farului nu a fost destulă pentru amploarea evenimentului. Este totdeauna interesant de privit prin ochii altcuiva. Presa ne oferă acest prilej. Poţi să te uiţi, mai ales dacă n-ai fost acolo, prin ochii ofiţerului de presă, prin ochii redactorilor, reporterilor etc. O invenţie extraordinară presa, dar şi de mare responsabilitate. Aşa că cine se apucă de presă, pentru că nu poate spune chiar tot ce sîmţeşte, …uite ce păţeşte! Că presa nu-i jurnal intim!

Deci, putem privi evenimentul prin ochii altora, da? Dar dacă ai fost acolo? Dacă lucrurile se văd diferit? Atunci nu trebuie oare operate corecţii? Cine îşi asumă responsabilitatea de a face presă îşi asumă şi posibilitatea intervenţiei atunci cînd evenimentele sînt deformat redate.

Ieri am primit „Farul Creştin, revistă creştină a baptiştilor de pretutindeni”, o revistă decentă, cu grafică excelentă, mai ales la ultimele numere, cu articole interesante (chiar am apreciat articolul Străinul din acest număr, numărul iunie 2007) cu ştiri de la diferite evenimente din ţară etc.

Sînt abonat de cîtiva ani.

Azi, citind pagină după pagină am dat peste o un comunicat care mi-a stîrnit un zîmbet, dar amar.

În cele 20 de rînduri dedicate evenimentului, redactorul revistei vede un singur aspect central, o singură mare problemă şi o singură mare realizare.

„La acest Congres au participat 480 de delegaţi din bisericile din întreaga ţară şi de asemenea aproximativ 100 de fraţi care nu au avut drept de vot, datorită faptului că nu au achitat contribuţia către Uniune!” (sublinierea ne aparţine)

Buun. Asta a fost neajunsul. Faptul că cei 480 i-au reprezentat pe cei care au plătit contribuţia lor pe patru ani de zile, cîte 3 (TREI) lei de membru pe an (PE AN, adică cam o sticlă de cola) !!! Şi au mai fost 100 de fraţi, cei mai mulţi oameni cuminţi, liniştiţi şi care au stat în banca lor, fără să devină revedicativi, care i-au repreztentat pe cei care au dorit să vină la părtăşie. Nu i-a oprit nimeni de la participare, numai că n-au putut vota pentru că, din diverse motive, bisericile lor nu au plătit „împovărătoarea” contribuţie.

Care este marea realizare? Exact trei rînduri sînt dedicate noului statut şi alegerilor, după care apare următoarea informaţie, pe alte 8 rînduri:

„Amintim faptul că delegaţii la congres, prin noul statut au decis ca participarea la Adunările Generale ale Comunităţilor şi la Congresul Cultului Baptist să nu mai fie în funcţie de contribuţia financiară. Bisericile sunt încurajate să susţină financiar lucrarea comunităţilor şi a Uniunii, însă participarea la aceste întîlniri nu va fi condiţionată de procentul contribuţiei.”

De pe fereastra mea pătrată lucrurile se văd puţin altfel, cu alte dimensiuni. S-ar putea ca mai important să fi fost ieşirea din mişcarea ecumenică, alegerile şi implicaţiile lor, statutul şi implicaţiile, moţiunile etc. Despre astea nimic??? Dacă nu se face dreptate acestor importante decizii în alte comunicate fie ale cultului, fie alte mijloace ale presei baptiste, probabil va trebui să revenim.

Deci mai mult de jumătate din comunicatul de presă este dedicat unei chestiuni secundare, problematice şi care a stîrnit mari dezbateri şi va mai stîrni, cu siguranţă: faptul că cei care declară că sînt interesaţi de viaţa cultului ar trebui, vorba americanului, ar trebui „să îşi pună banii unde le este gura!”

Da, este adevărat, cu retorică de genul „Noi nu vrem să cumpărăm părtăşia!” şi „Ce, avem două feluri de fraţi?” a cîştigat partea reprezentată prin vocea redactorului de la Farul, la cîteva voturi diferenţă, după trei numărări (aici mi-am cenzurat comentariile)
Fraţii mei! Om trăi şi-om vedea!

Cred că deja noua conducere a Uniunii înţelege cam pe unde vor fi problemele noului mandat. Finanţarea va fi una dintre chestiunile care vor stîrni multe dureri de cap. Este ceva neimportant? Apostolul PAvel însuşi a fost interesat de susţinerea lucrării şi a bătut obrazul unor biserici că s-au cam delăsat cu dărnicia.

Trecutul a demonstrat că atunci cînd a fost interes electoral (ce păcat că numai atunci!), bisericile şi-au adus aminte imediat de sumele derizorii care trebuiau date către Comunităţi şi Uniune. Era un mijloc de a-i determina pe cei care erau generoşi în declaraţii să devină generoşi de-a binelea. Cei largi la gură, dar strîmţi la buzunar, deveneau dintr-o dată, de voie, de nevoie, darnici. Era democratic, pentru absolut toţi cei care voiau prin vot să participe la schimbarea destinelor cultului. Erai interesat de viaţa cultului, voiai să votezi în ce direcţie vrei să mergem, atunci dovedeşte-o.

Sînt foarte curios, foarte foarte curios: ce se va întîmpla acum? Mă tem că un îndemn pe trei rînduri în revistă nu vor ajuta prea mult. Oricum se pare că sînt singurul care mă agit cu chestiile astea. Aşa cum bănuiam s-a făcut tăcere după alegeri. Nimeni nu mai este interesat nici de banii de la stat, nici de ordinări, nici de programe, de nimic. Ce păcat că încă o dată am cîştigat rămăşagul! 😦 .

Ce bine că bisericile noastre nu trăiesc din dezbaterile de pe internet şi din agitaţia unor ideologi şi analişti conjuncturali! Ce bine că vestirea Evangheliei nu depinde de comunicatele de presă! Ce bine că bisericile continuă să dea fonduri imense pentru misiunea externă, în Turcia, Albania, Bulgaria, REpublica Moldova, Slovacia, Ukraina etc.! Ce bine că mai mult de jumătate din fondurile pentru şcolile creştine, pentru prima dată anul acesta vin în primul rînd din ţară, de la donatori necunoscuţi, dar dedicaţi! Ce bine! Ce bine că pe teren lucrurile stau altfel!

Cu Uniunea şi Comunităţile lucrurile stau altfel!

Om trăi şi om vedea! Fiecare biserică are problemele ei, ne aşteaptă o secetă mai mare ca cea din 1948, oamenii s-au întors la ale lor, cei de la Rîmnicu Vîlcea aşteaptă rezolvarea situaţiei în care se află etc.

Dacă pînă acum se aduna la Uniune un procent pe care fiecare dintre cei care am fost la Congres şi la Conferinţă îl ştim, mă tem că de data asta 10% este deja foarte optimist.

La următorul Congres vom fi 1000 de delegaţi, pe puţin. Deci, cine doreşte să ne fie gazdă? 🙂

Să dea Dumnezeu să nu am dreptate! Să dea Domnul ca optimismul unora din noua conducere a Uniunii să devină realitate: „dacă oamenii se vor simţi slujiţi, vor dărui”!

Deocamdată ce este îngrijorător este că Farul luminează numai într-o direcţie şi suprafaţa de analiză şi prezentare asupra unor probleme esenţiale este destul de redusă. Păcat! Aşteptăm să vedem dacă atît de blamata revistă Creştinul Azi va prezenta alt unghi de vedere. Poate că totuşi va fi prezentat nu numai un articol din statut şi nu doar un punct din ordinea de zi a Congresului.

Mai este ceva! A propos de comunicare!

Au fost destui în ultima vreme care au reclamat faptul că vechea conducere este criptică, nu dă informaţii, nu prezintă, nu dă sfoară în ţară, ţine toate informaţiile la sertar. Este oare mai bună o prezentare trunchiată şi „cu program” decît o tăcere?

Oricum, va fi de urmărit, ca şi pînă acum, felul în care se reflectă în presa nostră viaţa cultului. Sperăm că Farul îşi va păstra nivelul şi nu va deveni o lanternă, sperăm ca Revista Creştinul Azi să apară mult mai des (pînă acum au fost critici virulente asupra rarisimei apariţii, mă întreb cu ce bani va fi îndesită apariţia)…altfel se va transforma în Creştinul Ieri.

Abia aşteptăm să vedem noul stil promis: deschis, transparent, popular, accesibil. Sperăm (pentru că vechea conducere a fost criticată acid, că nu comunică, că nu este transparentă) să vedem un web-site al Uniunii pe care vechea conducere l-a refuzat cu insistenţă.
Poate si Revista Crestinul Azi on line, să vedem procesele verbale în emailul tuturor membrilor consiliului şi altele ca acestea.
Oricum, este de urmărit să vedem unde şi cum vor fi împlinite acele lucruri care au fost atît de criticate la vechea conducere de cei care acum au responsabilitatea de a purta poverile.

Şi în final şi cel mai important lucru: să ne rugăm pentru ei, pentru noua conducere a cultului, că nu le va fi uşor, dar şi pentru presa baptistă! Să fie cît mai diversă, cît mai la îndemînă, cît mai corectă etc. Poate vedem şi un ziar, altceva decît ce a fost Santinela, fie-i ţărîna uşoară! Să îndesim Creştinul Azi şi să mergem şi cu Farul la reparat!

PS.

Sper că ciracii au citit cum trebuie! 🙂 Ştiu ei despre ce este vorba, numai să facă corect „copy and paste” pentru raportul la superior! 🙂

De asemenea vă rog să vă uitaţi bine: iată îmi pun blogul în slujba campaniei electorale! 🙂 Cineva a profeţit că blogul meu va funcţiona doar cu scop electoral şi numai pînă în mai! Halal profet! Să-i dea Dumnezeu sănătate tot aşa cum îmi merge mie blogul! 🙂 Se pare că tocmai alte bloguri şi discuţii pe grupuri s-au înţepenit după 19 mai. Fiecare cu interesul lui!

Ghiciţi de ce-mi pasă cum se reflectă Congresul în presă?

Post post scriptum:

Campania electorală a trecut, dar eu refuz să intru în amorţeală şi în anestezia generală post-event, asta este cauza pentru care îmi fac atît de mulţi „prieteni”! Nu?

„Deci tot nu te linişteşti, nu?” Nu! între linişte şi luciditate, o aleg pe cea de-a doua!

Între o tăcere nepăsătoare şi o verbariţă care să-i nu-i lasă să doarmă şi pe alţii, tot pe-a doua o prefer!

Dacă n-am dreptate, vă rog să mă amendaţi! Nu pentru asta este blogul?

h1

Psalmul 4

Iunie 28, 2007

Doamne, ai văzut cum arată fierul şi piatra făcute de noi?
Cale ferată şi terasament!

Ai văzut ce-am făcut din copacii Tăi?
Stîlpi de telegraf!

Am făcut ceva care sigur o să-Ţi placă!
Am făcut oglindă din metalul făcut de noi!

Să să se vadă pietrele Tale, stîncile!
Şi verdele Tău, copacii!

peisaj-in-linie.jpg

h1

Psalmul 3

Iunie 27, 2007

M-am uitat la o frunză pălită în verzeală de o boală maronie.
Ştiu că-i de la noi, de la oameni!
Geme toată facerea de otrava care s-a scurs din mărul muşcat.

Şi totuşi, Doamne, ai văzut-o cum te laudă?
Sigur ai văzut-o!
Tu, care ştii şi firele de păr, ştii şi frunza şi iarba!

Ai văzut-o cum se leagănă în vînt, aşa cu boala în ea?
În cîteva de zile cade, dar şi-a făcut rostul:
Mi-a vorbit în tăcere despre laudă în stricare.

Ai văzut-o, Doamne?
Aia de lîngă calea ferată.

psalm-3.jpg

%d blogeri au apreciat asta: