De obicei copiii noştri învaţă la şcoală mai multe mijloace de îmbogăţire a vocabularului: prin derivare, prin compunere, schimbarea valorii gramaticale, împrumuturi şi neologisme şi altele.
Citind Biblia cu ai noştri copii acasă am avut satisfacţia ca atunci cînd găsesc un arhaism, să descoperim împreună o nouă lume. Una care nu este îngropată, ci aceea care merită descoperită şi din care ne putem îmbogăţi cuvîntarea şi mintea. Perspectiva lor despre lume şi viaţă se lărgeşte prin noile sensuri ale unor cuvinte pe care unii ar dori să le îngroape cu zile. Mare şi condamnabilă crimă. Să îngropi de vii cuvinte care mai suflă.
La întîlnirea cu domnul care a iniţiat traducerea The Living Bible acesta ne-a povestit cum i-a venit ideea. Citea Biblia copiilor şi a observat că aceştia nu înţeleg o mulţime de cuvinte. Îl tot întrebau ce înseamnă cutare sau cutare lucru şi atunci a considerat că este mai bine să reducă Cuvîntul la limbajul lor, al copiilor, la universul lor, eliminînd arhaismele. Bună metodă!
L-am întrebat imediat de ce nu le-a explicat ce înseamă cuvintele pe care nu le înţelegeau? De ce a sărăcit Cuvîntul şi nu a îmbogăţit mintea copiilor. A evitat inteligent întrebarea: „Yes, this is a very interesting question…”. Şi ne mirăm de ce rîdem de anumite naţii că nu ştiu unde este Europa? Probabil pentru că facem traduceri înguste pentru minţi tot mai înguste şi se creează un ciclu greu de oprit. Traducerile înguste micşorează tot mai mult orizonturile. Să mergem pe aceeaşi cale şi nici noi nu vom mai şti unde este Humuleştiul.
Moda a devenit mai cunoscută (deşi discuţia are o istorie veche) de la penibila intreprindere cu „The Living Bible” (de parcă cea englezească cu arhaisme ar fi fost „moartă”) şi a continuat pînă la scandalosul „The Message” a lui Eugene H. Peterson, nici interpretare (că exegeză nu este, dar te îndreaptă spre anumite interpretări prin frazare), nici traducere.
Tendinţa aceasta a pătruns şi la noi. Ne-am mai exprimat o dată cu privire la fenomenul de neologizare a Bibliei Cornilescu, asupra metodologiei „după ureche” şi asupra legitimităţii acestui demers care distruge opera unui autor prin violarea unui text care are propria sa logică lăuntrică.
Avem şi noi o variante de tot rîsul în genul Living Bible, variante care au fost respinse cu efervescenţă de comunitatea eclesială: Noul Testament pe înţelesul tuturor (că celelalte ar fi numai pe înţelesul elitelor? sau al bătrînilor? sau al profesorilor de literatură? pe cînd un nou testament pentru mecanici auto? pe cînd unul pentru croitorese, că cel pentru femei deja a apărut, este traducerea pe care am făcut-o celebră cu selecţia antologică traducerea expresiei „a intrat mîntuirea în casa ta” s-a realizat „a intrat salvarea în casa ta”!)
După o gramadă de isprăvi care mai de care mai scumpe şi cu rezultate îndoielnice, iată că în sfîrşit se sfîrşeşte o acţiune de care am auzit mai demult, dar acum ochii ne-au văzut-o.
De curînd a apărut o nouă traducere. Menţionăm că acest post NU ESTE o critică a acestei traduceri asupra căreia vom reveni la momentul cuvenit. Este doar o critică a unui fenomen asupra căreia ne îndreaptă din nou atenţia prezentările acesteia fenomen, pe care îl bănuiam, din discuţiile cu unii dintre traducători, şi pe care l-am considerat nedorit: evitarea arhaismelor în favoarea unui abuz de neologisme.
Acest fenomen nu face decît să ne sărăcească limba, nu să o îmbogăţească. Şi „limba ne vorbeşte”, nu-i aşa?
De ce anume am traduce Biblia în limba vorbită de Andreea Eţca la ProTV?
De ce să evităm „a scormoni” pentru a-l înlocui cu „a căuta”. Scormonirea este un anumit fel de căutare, aspectul este intensiv. Cine scormoneşte dă la o parte, răstoarnă, dar caută şi în crăpături şi în aţele de lînă şi în sertarele cu scule. Cine caută s-ar putea să găsească, cine scormoneşte, va găsi sigur! Vom scormoni altă dată prin traducerea amintită.
Vom reveni şi cu alte exemple din care dumneavoastră puteţi alege varianta cea mai bună potrivit contextului, dar luaţi cîteva aşa de gust:
Ia încercaţi înlocuirea lui:
„a tăbărî” cu „a cantona”
„pribeag” cu „rătăcitor”?
„a mîngîia” cu „a consola” (cum sună „Domnul mă consolează?”)
„urîciune” cu „abominaţie” („Abominaţia distrugerii sau devastării” în Locul preasfînt, în loc de „urîciunea pustiirii”… )
„a săvîrşi/sfîrşi” cu „a termina” (Cuvîntul de pe cruce – „s-a terminat!”)
„chelarul” cu „economul” de ce nu „contabilul”?
„a zăbovi” cu a „aştepta” (Domnul nu aşteaptă în împlinirea promisiunilor Lui?)
Menţionez că toate exemplele acestea au fost deja propuse într-un articol de un respectabil specialist în VT, articol care revine acum într-o nouă formă, după ce în vechea variantă a fost mult mai fervent în apărarea neologizării.
O traducere „moderna si contemporana” nu înseamna abandonarea tuturor arhaismelor care creeaza efecte stilistice deosebite. O limba care renunta la cuvintele vechi renunta la culoarea si puterea pe care le-a capatat în multiplele recontextualizari. O astfel de actiune este echivalenta cu o lobotomie care ne-ar face sa ne uitam trecutul lingvistic.
Pentru a traduce bine nu este necesară numai cunoaşterea limbii ţintă şi a limbii sursă, nici măcar un doctorat în filologie clasică nu ajută. Este necesar în primul rînd un „simţ al limbii” pe care Cornilescu l-a avut, fără îndoială. Este uimitor cum un născut în Mehedinţi foloseşte un evantai atît de larg de regionalisme. Este fascinant cum un fost călugăr fără prea multă şcoală foloseşte metafora atît de comod şi … putem continua.
Chiar, de ce trebuie să admitem procesul de sărăcire a minţii şi reducerea universului care se creează în mintea copiilor noştri între limitele manualului şcolar?
Vă rog faceţi un exerciţiu – citiţi primele pagini din Amintiri din copilărie de Ion Creangă împreună cu copiii. Nu vor înţelege mare lucru. Dumneavoastră s-ar putea să vă prăpădiţi de rîs pentru că cineva v-a explicat ce este culeşerul „pe cînd mă mîngîia mama cu culeşerul…”. Ia înlocuiţi cu neologisme, înlocuiţi verbul a „a zghiui” cu un neologism sau expresia „ne întindeam de calc cu genunchii la gură” cu expresia „tremuram de frig”. S-a pierdut efectul stilistic, deşi s-ar putea să fi înţeles totul foarte bine, dar mult mai plictisitor, în alb şi gri. Cam aşa este şi cu noile traduceri ale bibliei. S-ar putea ca aceasta să fie mai „corectă”, dar cu totul lipsită de culoare stilistică. Ca desenul tehnic. E corect, reprezintă piesa, dar nu o descrie. Cînd te uiţi la un desen tehnic nu simţi nimic, deşi totul este milimetric de bine proporţinat. O lucrare de artă, luată în detaliu, reprezintă lumea incorect, dar frumos. Linia de penel a alunecat prea mult sau cuţitaşul de pictură a lăsat mai multă materie decît te-ai fi aşteptat, dar efectul de ansamblu este superb.
Sînt cuvinte cu potenţial poetic, literar şi altele de pus doar în instrucţiunile de montaj ale motoarelor sau în manuale pentru aeromodelişti.
Punem pariu pe ce vreţi că în Cornilescu nu veţi găsi cuvîntul „eficient”?
Şi acum luaţi-o ca o glumă.
Psalmul 23 într-o traducere academică…
Nici nu ştiu de unde o mai am. Aş vrea să îi dau „credit” autorului. Nu eu am făcut-o! Sînt nevinovat. Sînt eu rău, dar nici chiar aşa :).
Psalmul 23 intr-o traducere academica*
Domnul si cu mine suntem intr-o relatie de pastor-fiinta pastorita si asta ma plaseaza intr-o pozitie cu o excelenta prognoza de zero negativ.
El ma alimenteaza cu verdeata suculenta a spatiilor verzi si ma conduce in proximitatea laterala a acumularilor acvative non-torentiale.
El imi restaureaza nivelele initiale de satisfacere ale alcatuirii mele psihologice.
In ciuda unui progres ambulatoriu prin intersectia slab iluminata cu incidenta mortalitatii, in mine nu se vor manifesta senzatii de teroare anxioasa datorita tangentialei mele atingeri cu Atotputernicia Lui.
Proteza care-I inlesneste mersul si dispozitivul de constrangere pe care-l foloseste imi induc o stare de comfort personal.
Tu proiectezi si produci o structura portanta de nutrienti chiar si in contextul prezentei unor elemente ostile si necooperante.
Initiezi un ritual folcloric care implica extracte vegetale infuzate asupra capului meu, iar containerul desemnat alimentarii mele exchibitioneaza constant o totala depasire a parametrilor volumetrici.
Da, factorul ne-deductibil de intensitate emotionala si atributul de nonviolenta amabilitate ma vor insoti pe toata durata nemortalitatii mele.
Si voi avea drept de rezidenta permanenta in spatiile de habitat aflate in proprietatea Domnului pe o durata nedefinita cu acces pozitiv spre axa infinita a timpului.
Nu-i aşa că-i urîţică?
La patratosu 