Ce-ar putea face un creştin care nu este de acord cu homosexualitatea în România?
Ce-ar putea face un om normal, într-o ţară anormală?
Să meargă la marşuri, la demonstraţii? Ce simplu ar fi să rezolvăm totul într-o zi, cu cîteva zbierăte!
Ce faci dacă te trezeşti în mijlocul unora cu bîtele care vor să îi ia la bătut şi la împins pe homosexuali şi lesbiene? Asta este calea? Nu s-a întîmplat în anii trecuţi? Să-i ameninţi că îi violezi cu bîtele, că aşa merită, că ştii tu ce vor?
Ce faci dacă te trezeşti în aceeaşi mulţime cu Noua Dreaptă!
De ce în România normalitatea este apărată de extremişti, de fascişti, legionari, de fanatici, de bătăuşi, de „băieţii buni” care rag şi trag?
Ce-am putea face noi?
Să mergem la marşul pentru normalitate de azi? Probabil că nu!
De ce? Pentru că, pe lîngă faptul că transmit un mesaj uşor de descrifrat, fac şi declaraţii nedorite şi nespuse în cuvinte.
Pe lîngă motivele expuse mai sus înseamnă să recunosc faptul că normalitatea aparţine unei minorităţi, aceleia care iese în stradă (cîţi s-or aduna? Cîteva mii?) şi mai declar ceva fără să vreau, că normalitatea are nevoie de apărare în acest fel, cu apărători ai dreptăţii şi normalităţii pe care nu vreau să îi am în preajmă. Ar însemna să recunosc că anormal este doar homosexualul. Eu cred că anormal este şi adulterinul şi curvarul de şef care îşi exploatează secretara. Anormal este şi hoţul şi curva. Pe cînd un marş şi împotriva lor? Altfel gîndim ca Ţîntăreanu.
Poate că ar trebui să ne întoarcem din nou acolo unde este rădăcina problemei, să începem cu sistemul de educaţie din familie în primul rînd şi din şcoală, cu ora de religie, cu sprijinirea familiei formată din bărbat şi femeie, căsătoriţi în faţa altarului, cu o propovăduire a Bisericii pentru lumea de azi, o propovăduire biblică, dar atacînd izvodirile minţii contemporane.
Lumea e sătulă şi de lozinci de amvon şi de strigături de horă. Ne aşteaptă o luptă de lungă durată cu atitudinile şi gîndurile cele mai ascunse. O luptă de ani, nu de o zi. O luptă între pereţii caselor şi zidurile şcolilor, nu pe drumuri şi la răscruci.
Normalitatea se apără trăind normal în fiecare zi, în tăcere şi decenţă, nu o dată pe an, strigînd pe uliţe, după care ne întoarcem la acelaşi potop de desfrîu. Ca să fim consecvenţi, dacă îi găsim pe homosexuali anormali, atunci trebuie să ne ţinem privirile ascunse şi cînd trece o fustă scurtă pe lîngă noi. Aceaşi biblie ne învaţă că „că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” Matei 5:28
Ce voi face eu azi cînd este marşul pentru normalitate?
Stau în casă şi nu de laş că oricum Bucureştiul e departe!
Voi sta în casă cu soţia şi copiii şi le voi explica copiilor (grea treabă) de ce în Biblie din cînd în cînd se spune pentru a sublinia cît de mult a decăzut naţiunea „s-au găsit şi sodomiţi în ţară”…
„1 Regi 14:24 Au fost chiar şi sodomiţi în ţară. Au făcut de toate urîciunele neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.”
Într-o lume anormală, într-o ţară anormală, lucrurile nu se rezolvă cu un marş anormal.
Mîine voi continua un exerciţiu normal într-o familie normală: vom lua Biblia şi ne vom uita să vedem ce ne învaţă ea despre subiecul cu pricina. Voi continua cu biserica, cu şcoala, cu blogu, cu prietenii.
Isus cu ucenicii lui n-au făcut marşuri, dar au schimbat lumea. Vestirea Adevărului în mijlocul minciunii şi rugăciunea în cămăruţă, nu răgete şi bîte prin pieţe.
Cred că aşa aş traduce eu îndemnul altermedia: „fii responsabil, ia atitudine!” Tocmai asta e! Atitudinea este greu de schimbat, că activişti avem destui!
Părerea mea este că e mult mai greu să fii normal decît se pare! Cere mult efort, multă perseverenţă, îţi cere eroismul de trăi fiecare zi decent, de a-ţi asuma crucea în fiecare zi.. părerea mea…;)
Apreciază:
Apreciere Încarc...
