De ce mi-am făcut blog?
iunie 11, 2007Cînd am fost la Iaşi la o conferinţă un tînăr din spatele sălii m-a luat pe neaşteptate cu o întrebare care aluneca din tematica prelegerii, dar foarte importantă şi inteligent pusă.
„De ce v-aţi făcut blog?”
Măgulit că mă citeşte tînărul 🙂 , am ezitat un pic cînd mi-am dat seama că răspunsul nu-mi stătea tocmai „în gît”.
Chiar, de ce mi-am făcut blog? Pentru că toată lumea îşi face?
„Nu ştiu alţii cum sînt….” vorba dragului Creangă, dar eu mi-am făcut blog din următoarele motive:
1. Pentru că scrisul este un act katarhic, eliberator. Aşa m-am obişnuit. Am umplut caiete întregi pînă acum. Primul a fost prin 1984, un caiet roşu de 200 de file. Pe computer e mai uşor. Scriu Jurnalul 1, 2, 3, 4, merg cu fiecare pînă începe wordul să dea semne de oboseală. De pe la 1 mega începi să salvezi foarte greu, se închide brusc, treabă de Microsoft.
Un coleg mi-a spus după 19-20 mai: „Vezi de ce-ai păţit asta? Pentru că nu ai mai scris… De ce nu te-ai apucat de scris, să-ţi treacă…” Mare dreptate a avut.
2. Pentru că am nevoie de odihnă şi scrisul este odihnitor. Veţi întreba: Dacă medicii nu vă dau voie să munciţi, ce atîta activitate pe blog? Tocmai asta este, pentru mine scrisul, ca şi condusul maşinii este plăcere, „odihnă şi tratament”, băi şi staţiune. Dacă îmi bate inima aiurea, mă apuc şi scriu. Sau să alerg, dar acum mă dor genunchii foarte rău! Ghinion pentru unii! 🙂
3. Pentru că trebuie să mă vindec tot timpul „de mine” şi scrisul este terapeutic. „De ce nu scrii pentru tine? Mai lasă-ne în pace cu pătrăţelile tale! Cin-te crezi? Ai vreun complex mesianic, te pomeni? Matale te crezi cumva important în tîrg?”
Am scris şi pentru mine şi încă păstrez un roman de sertar pe care îl voi lăsa să fie publicat după moartea-mi! 🙂 E un roman de dragoste! Singurul pe care l-am trăit!
Ştiţi ce? Blogul este o chestie foarte egoistă pînă la urmă. Am descoperit că cel mai mult îmi foloseşte mie. Mărturisesc că nu m-am gîndit să slujesc altora, să fiu o lumină a secolului, să ajut prin comentariile mele la iluminarea poporului…, să ţin predici pe internet, să dau sfaturi premaritale, să ajut cu înţelepciunea foarte înaltă pe cei în căutare de pietre filozofale. Nu!
Pur şi simplu am început toată chestia asta pentru „c-aşa îmi vine cîteodată….” vorba lui Ducu Bertzi.
În felul acesta sînt în contact mult mai aproape cu oameni pe care altfel îi intimidez. Rolurile sociale m-au îndepărtat foarte mult de dialogul fără bariere. La 25 de ani aveam deja parohie şi funcţie administrativă cu subalterni. Unii dintre aceştia aveau copii de vîrsta mea.
Prin scris şi sub diferite pseudonime, Răţuşca, Alina, Mircea, Cristi S. Arhip, etc. oameni plini de sensibilitate şi care au ceva de spus, mă pot interpela, mustra, certa, fără să se încurce în tăbliţa de pe uşa biroului.
Nu vă spun cum m-am simţit cînd cineva m-a înjurat, şi în engleză şi în româneşte. Asta e! mi-am şters flegma de pe faţă şi am pornit mai departe. Asta-i lumea! Uitasem cum e!
Deja am experimentat prea multe funcţii mult prea devreme şi puterea de orice fel, administrativă, eclesială, academică etc. strică pe oricine, la orice vîrstă, mai ales dacă nu mai eşti împins în autobuz şi nu te mai înjură nimeni.
De etichete şi abţibilduri m-am săturat, le-am avut pe unele la care unii ajung la 50 de ani, nu-mi iubesc cartea de vizită, de aceea nu îmi înşir toate titlurile pe la semnătură. Sînt utile, dar nu pentru sine, pentru alţii.
Semnînd cu „Pătrăţosu” fac în primul rînd un exerciţiu terapeutic. Pentru mine însumi. Pot să mă asund între tineri care nu îmi bănuie vîrsta, funcţiile şi altele ca astea şi mă pot trata ca pe orice alt blogger, adică la TU!, într-un dialog fără fandoseli dumneavostreşti.
Aşadar, vreau să mă expun, să fiu corectat, dacă e cazul (şi nu e? numai la Dumnezeu nu este de adăugat şi de scăzut) amendat, dacă sar pîrleazul, tutuit, apropiat, prietenit.
4. Pentru că aflu o gramadă de lucruri noi la răspuns. Scriind mi se scrie. Prin intermediul blogului, pot afla de „la sursă” lucrurile care îi frămîntă sau de care nu le pasă deşi, după mine, ar fi trebuit să le pese. În felul acesta învăţ limba în care ar trebui să mă adresez generaţiei căreia îi voi sluji în continuare prin predică.
6. Pentru că mă distrez de minune. Aici nu cred că mai trebuie să argumentez. „Cogito ergo sum”, în traducere liberă „Rîd, deci prostia există” (nu mai ştiu cine-a tradus-o aşa!)
5. Pentru că unele lucruri mi se par importante la spus. Cred că uneori este important să spunem ce spunem! Da, dacă nu ai din cînd în cînd cîte o umbră de complex mesianic, dacă nu crezi că este important ce faci şi ce spui, nu mai faci şi nu mai spui. Dacă nu e important…nu? Atunci devii leneş şi nepăsător, mut şi nelucrător.
Poate că dezbaterea despre softurile piratate a folosit cuiva. Cred că în primul rînd lui Vladimir Pustan.
Poate că „mor după tine” a meritat lăsat peste gard aşa cum se lasă cireşul afară din curte ca să ia oricine după plac şi gust.
Sau despre Iisus şi Isus, poate că şi despre Noua traducere merită să vorbim, chiar dacă deranjează.
S-ar putea ca unele subiecte să fie considerate minore şi acre. „Cui nu-i place să nu mănînce!” nu?
Pînă una alta se pare că voi contina, chiar dacă am întîlnit ceva pietre de poticnire! 🙂
Cineva mi-a sugerat să fac o carte din chestia asta! Am rîs copios. Păţaniile lui Cristi cu jurnalele publicate mi-a ajuns. Întîi munca, după aia plăcerea!
Aştept să împlinesc 50 de ani întîi.
Deocamdată: „Bine v-am găsit, bloggeri!”
E înghesuială, uneori pute, alteori se aud înjurături ca la Topraisar, unde am făcut armata, alteori e ca la un spectacol de muzică clasică sau şuierături, vaiete, cîntece, poezie, bocete, flegme, glume, şotii, calambururi, trăzneli, eseuri filozofice, politică, bîrfă, teologie pentru ieri, azi şi mîine, acid, praf în ochi, tot ce vrei! Nu-i asta lumea?
„Rău te-am găsit, lume!”
Vreau să-ţi dau cu lumină pe retină şi cu sare în ochi! (Matei 5:13-14). S-ar putea să îţi par bătăios şi agresiv. De fapt sparg ziduri!
Vreau să te cercetez şi să-ţi iau bunătăţile acasă. (1 Tesaloniceni 5:21). S-ar putea să îţi par egoist. Da, de fapt mă voi îmbogăţi.
Aşa să mă ajute Dumnezeu!
La patratosu 
nu prea le am cu blog-urile, nici nu prea am avut timp sa vad ce-i cu ele;
am ajuns pe blog-ul lui „patratosu” prin „roboam visitors”, dupa congresul de la Cluj,( unde l-am vazut pe „patratos” in prezidiu )am citit, mi-a placut,revin cu placere pe blog-ul lui, imi dau seama ca acest „patratos” are „ceva de spus” si ca nu-ti pierzi vremea citind comentariile lui – ( sa ai grija sa nu ti se urce la cap )
eu te incurajez sa continui aceasta buna lucrare care e buna nu numai pentru tine, asa cum ai spus, dar poate sa mai deschida ochii cuiva, candva, undeva…
in sfarsit un raspuns pe masura intrebarii 😛 v-a luat ceva timp sa-l rumegati 😀
Foarte bine ca v-ati facut blog si scrieti in el des! Mie-mi place sa-l citesc… 😉
cam colturos raspuns. ma bucur ca nu toate lucrurile sunt rotunde.
asteptam un raspuns mai acru si conservator.
va intreb D-nule Patratosu’ .. oare „parohia” simte ca a scapat generatia tanara de sub `mana`, blogul fiind un alt lucru de „propaganda”, aratand subtil tinerilor directii? scuzati-mi paranoia, dar intrebarea deschide o portita si cum de fel tinerii din ziua de azi au nevoie de dovezi sa creada, un raspuns sincer ar elucida, sa zicem asa, statutul dvs. de drept-copil al luminii. (nu ce afirm imi releva credinta, de aceea se numeste discutie, dar nu e exclus)
Draga Dani,
eu sint ca Sancho Panza, cu mintea mai simpla. 🙂
Poti sa imi spui ce vrei sa spui?
Care parohie, a cui?
Pai da, blogul este de propaganda, nu?
Ca daca n-am crede ca influenteaza pe cineva, am vorbi singuri in dus. Tocmai de asta e sa dea directii si sa semnaleze directiile gresite, cum e cu softurile.
Iti scuz „paranoia”, nici o problema 🙂
Totusi la ce intrebare trebuie sa raspund sincer? Asta n-am prea inteles.
Bai frate, ce polologhie, dar asta te-a „salvat” 🙂
Ma uit la arhiva si va ca incepi sa iti intri bine in „scris” daca ar fi sa ma uit la numaratoarea post-urilor. Imi plac argumentele tale . Am sa te mai vizitez. Mult succes .
Da, se pare ca asta m-a salvat, Balaure! 🙂
Şi dacă vrei să trăieşti mult, plînge-te. Fii ipohondru.
Este o vorbă pe care am auzit-o de curînd
„Te plîngi ca o babă în băi!” adică în staţiune 🙂
am replicat
„Vezi, de-aia au ajuns bătrîne, că s-au plîns, cei care ţin în ei mor repede, şi de-aia au ajuns în staţiune, ca să scape lumea de ele, le-a trimis la odihnă şi tratament”.
Deci e bine să te plîngi cînd te doare!
interesant treaba asta cu blogu’, chiar daca dialogurile devin uneori destul de impersonale, cu siguranta ca asa omul are mai mult tupeu de a spune ce-i trece pe la mansarda, si chiar sancho fiind poti trece drept cavaler
totusi cred ca este o buna oportunitate de a sta la taclale cu lumea, chiar daca nu in fata casei pe bancuta , sau in fata bisericii, ci in fata monitorului
Dragă Tonyss,
Mulţumesc de aprecieri. Acum am descoperit blogul tău. Felicitări. Îl pun în blogroll. Mă interesează. La fel şi ţie: mult succes la rostire şi scris.
Unii tot vorbesc despre cum să îţi creşti ratingul şi chestii din astea. Părerea mea este că ce trebuie să ne îngrijoreze este cît de adevărat şi de adînc ar trebui să fie ceea ce spunem, nu cît de sus ne merg click-urile. Oricum adevărul nu a fost un subiect foarte popular vreodată.
da, Mihai,
mai ales cînd omul se ascunde sub pseudonim, îşi poate asuma un alter ego, uneori mai adevărat decît cel pe care îl poartă prin lume în fiecare zi.
Acu cine vrea să prindă prilejul să mă spurce de sub cuvertură, îi dă drumul, dar ăsta este preţul, nu?
Succes în lucrarea ta!
„va intreb D-nule Patratosu’ .. oare “parohia” simte ca a scapat generatia tanara de sub `mana`” insemna ca cineva (daca nu biserica atunci cine?) trebuie sa aibe grija de ei, chiar si in locuri ciudate, mai ales ca internetul e refugiul perfect pentru marea majoritate complexata, iar nu multi dintre cei cu ani respectabili au capacitati slabe de adaptare. mi-ati raspuns la intrebare, deja.
PS: apreciez lucrarea facuta prin/de dvs. keep going.
Oricum, daca ai zeci de mii de vizitatori … la fel dormi si la fel mananci 🙂
La fel, tonysss, uneori chiar mai bine! este ca şi cum ai avea curtea deschisă pentru vecini şi pentru copiii vecinilor.
Ei vin, iau cîte o lopată, îşi fac treaba în grădină, de obicei o aduc înapoi.
Copiii lor se joacă cu ai mei, uneori îşi sparg capetele, asta este, ca între vecini.
Blogul este o formă de învecinare, de îm-prejmuire, voluntară.
Dacă vreau să închid porţile, mîine o pot face, dar nu vreau.
Avantajul cu miile de vizitatori este că nu îmi fac zgomot, nu îmi pun manele la urechi, nu repetă la tubă în subsol, nu îşi bat nevestele în marchiză…
Am înţeles, Dani, mulţumesc. Acum m-am uitat şi eu pe blogul tau, la reper. Da-i înainte!
„Parohia” simte că a scăpat generaţia de sub control, dar încearcă alte metode cum ar fi.
1. să nu-i mai lase să meargă la discotecă, dar să le aducă discoteca în biserică. Mi s-a întîmplat să merg la o întîlnire de tineret unde am ascultat pentru vreo 90 de minute muzică cu ficatul şi cu pancreasul, nu cu ciocănelul şi timpanul din ureche. Nişte băieţi incompetenţi au chinuit un stratocaster şi un roland la maxim, cu mii de watts, habar-n-aveau să facă şi alte game în afară de tonică, dominantă şi subdominantă. Unul a fost penibil cu un solo de doi bani pe chitară, rîsul curcilor.
L-am întrebat pe pastor, de ce permite aşa ceva? „Las că e mai bine să îi avem pe-aici, decît să meargă în lume…”. Prost gust, muzică de proată calitate, înterpretată prost, versurele de doi bani.
2. Cei mai mulţi pastori nu încercă să meargă acolo unde sînt tinerii (75% dintre români au internet acasă şi 50% au folosit emailul sau chat-ul). Asta este de admirat la Vladimir Pustan. Merge acolo unde sint tinerii, pe internet, cu Ciresarii (ca actiune media, nu ca muzica), cu editorialul, isi inregistrează predicile să fie dowloadate pe internet (biblicitatea acestora e alta treabă). Parohia încearcă să se adapteze unui portret al tînărului care nu corespunde deloc realităţii, sacrificîndu-i pe cei mai mulţi dintre tinerii decenţi în favoarea cîtorva obrăznicături, care negociază venirea lor la biserică cu achiziţionarea unei baterii pentru secţia ritmică.
N-am nimic în principiu împotriva secţiei ritmice, dar mă presează pe creier atunci cînd începe careva să folosească prost beţele şi cîntă „numai harul” în ritm de bossa-nova…
3. Cred că biserica nu înţelege deloc lumea cu adevărat. Noi avem impresia că ştim ce vor oamenii din lume. Fals. Ştim ce vor unii dinte frustraţii din bisericiile noastre şi încercăm să ne adaptăm serviciile pentru ei, să nu mai fie ei frustraţi, dar îi mîniem pe cei care vin şi ne vizitează bisericile pentru prima dată. Cred că cei care propun tot felul de update-uri la bisericile noaste nu au mai stat de vorbă cu un „om din lume” de o grămadă de vreme sau niciodată.
Cei mai mari fani ai adaptabilităţii şi relevanţei bisericii sînt, de obicei oameni care au citit Bill Hybels, dar nu prea citesc presa românească şi nu prea stau de vorbă cu oamenii la răscruci sau în trenuri sau în pieţe.
Eu încerc să mă adaptez, nu încerc să adaptez biserica.
Încercă să vorbesc „blogongleza” ca să fiu cu grecul, grec şi cu scitul,scit.
Blogomana sau blogongleza sint noi dialecte pe care trebuie să le învăţăm pentru a ajunge acolo unde oamenii sînt, la locul lor.
nu trebuie să transformăm bisericile noastre în nişte imitaţii ale swhoului lui Andreia Marin, „Stupize, Stupize” (licenţă Divertis), ca să îi convingem să rămînă la noi, nu trebuie să transformăm bisericile într-o sală de spectacole prost realizate şi cu muzică şi poezie de proastă calitate ca să îi facem să rămînă „la noi”.
Noi trebuie să mergem la ei, aşa cum ne-a învăţat Domnul, şi în Biserică ei trebuie să găsească liniştea şi pacea pe care numai El poate să o dea.
Lozinca bisericii noastre este „Biserica Creştină Baptistă Sfînta Treime, un loc în care ai putea să te simţi mai bine ca acasă… „
Aha, de ce mai scriu blog?
Pen’că pe la Revista Creştinul Azi s-ar putea să nu-mi mai fie publicate articolele… Să vedem. Nu pun pariu, dar am o bănuială. 🙂
Dar mai este ceva. Revistele în forma clasică vor fi pe cale de dispariţie.
Să faci revistă e scump.
Şi îţi trebuie şi cîteva softuri piratate, dacă vrei să o faci totuşi mai ieftin. 🙂
Aşa… lux.
Şi fiecare dintre voi poate spune ce crede prin comments sau propriul blog.
Şi mai pune că de vreo două zile încoace sînt circa 800-900 de accesări zilnic… adică deschideri de revistă, măsuraţi voi avantajele.
Cam asta e!
am primit un feedback pozitiv din europa de vest, la reper.org, si ne indemnau sa scriem o revista in diferite limbi. dupa o analiza am renuntat si la idee. costuri enorme, interes scazut. majoritatea dintre oameni acceseaza internetul si prefera sa citeasca presa on-line, respectiv blogosfera.
aveti foarte mare dreptate ca e nevoie de scris cu impact puternic.
Excelent! Felicitari pentru articol. Ma bucur ca ai ales sa ne arati cine e Patratosu in loc sa ne predici. :)Desi, predici de genul „Sare si lumina in cetate” ar trebui spuse des.
Cu adevarat „acest patratos are ceva de spus”, nu numai de predicat. 🙂
De ce oare evanghelicii romani, inainte sa infiinteze un ONG, ianinte sa construiasca o cladire gigantica la care-i zic biserica, inainte sa creeze un blog, nu incep de la :”de ce?”?
Am 24 de ani si de multe ori raman surprins de generatia mai tanara, 14-18 ani! Chiar azi mi-am facut un cont pe hi5 sa vad ce mai misca unii copii pe care-i iubesc.
Pacat ca cei care-ar trebui sa pastoreasca „turma” traiesc pe alta planeta. Dar vor trece si vor veni altii, iar lumea va merge mai departe, asa cum a facut-o dintotdeauna. Sau se va opri, ca tre’ sa se opreasca la un moment dat.
Sustin ideea ca noi trebuie sa mergem!
Draga Filip, Ce să îţi spun! Nu-i băga pe toţi într-o oală! Aşa crezi tu? Că cei care păstoresc turmele trăiesc pe o altă planetă? Nu sînt toţi la fel. Unii, din păcate, sînt mult prea aproape de pămînt. Mult prea tereni.
[…] Deci, dumiriţi fiind, scriu pentru că-mi place. Scriu aşa pentru că aşa vreau. Îmi pun sufletul pe masă fără să mă dau rotund (că-s colţuros oricum ) cu chestii-trestii pretenţioase şi urbane……că…. voi reveni la asta. Oricum am mai scris o dată de ce mi-am făcut blog… […]
Zilele trecute am rămas fără internet. Pentru câteva ore. Ploaia mă ţinea încuiat în casă şi, am realizat că sunt dependent de surffing, adică de navigat pe bloguri. Mi-aş fi dorit atunci să am o versiune offline a pătrăţosului, ba mi-am propus să scot la imprimantă blogul…deşi e huge.!.!. (nu cred că o s-o scot)
Oricum, că tot citisem pe pagina UEO „ce se intamplă după absolvire?”, mi-am dat seama că blogul înseamnă pentru mine, şi cred că pentru mulţi alţii, un fel de alumni foarte eficient. Chiar dacă, poate, uneori, pe spaţiul electronic pare mai la îndemână o adresare de genul „Salut, Marius” în locul lui „Pace fr Cruceru” (apropos, numele, Cruceru, ce înseamnă şi ce rădăcini are?), continuăm să învăţăm, iar asta pe mine mă încântă în mod deosebit, şi vă mulţumesc. Îmi pare, de asemenea, că blogul are şi o funcţie pastorală. Şi una odihnitoare. Şi una socială. Şi … ok, eu mă bucur că există.
[…] De ce mi-am făcut blog? […]
[…] ce îşi fac evanghelicii bloguri Pătrăţosu (11 iunie 2007): “Pentru că scrisul este un act katarhic, eliberator. Aşa m-am obişnuit. Am […]
Mi-a placut cartea dvs. >> aia cu oglinda
Ma timpeste faptul ca unii, pe linga faptul ca vorbesc cu-n ‘patratosu’ mort’, mai stiu si cine este.
Suntem evanghelici si de curand am lansat site-ul http://www.contracurentului.com pentru a-i ajuta pe cei care vor sa renunte la homosexualitate.
Sunteti de acord sa facem schimb de linkuri? Daca da, va rugam sa ne anuntati.
[…] Blogul este un jurnal … şi asta ar trebui să rămînă. Cînd devine meserie, sursă de cîştig sau agenţie de informaţii se pare că nu sînt de ocolit consecinţele. Din cînd în cînd şi eu trebuie să îmi aduc aminte de ce mi-am făcut blog. […]
[…] Răspuns: cu mine însumi, nu vreau să demonstrez nimănui nimic, gîndesc cu voce tare. Atît. Pentru mine scrisul este acţiune katarhică şi anamnetică, adicătelea terapeutică în esenţă, golitor-curăţitor-arzătoare şi diacronic-reamintitoare. Iată aici cîteva răspunsuri la întrebarea: De ce mi-am făcut blog? […]
[…] de blogging. Exact la ora 17.51. Aşa cum spuneam într-o altă postare, am început dintr-o joacă, o joacă care a devenit serioasă, deşi a păstrat oarecumva spiritul ludic de la început. […]
[…] ce am citit în aceste două postări (De ce mi-am făcut blog? la Pătrățosu și ‘Vindecarea nu vine fugind, ci implicându-te’ la Îndrăznește) m-a determinat […]
[…] 2007 – Marius Cruceru: De ce mi-am făcut blog? […]
[…] 2007 – Marius Cruceru: De ce mi-am făcut blog? […]
[…] 2007 – Marius Cruceru: De ce mi-am făcut blog? […]
[…] 2007 – Marius Cruceru: De ce mi-am făcut blog? […]