Pentru că ar fi frumos.
Ar fi ca o săptămînă.
Imediat ce am împlinit 36 de ani mi-a venit o idee trăznită.
Dacă am asemăna viaţa unui bărbat cu o săptămînă?
7 „zile” de cîte 12 ani. De ce 7 şi 12? Trebuie să citim Biblia ca să înţelegem. Numerele preferate ale lui Dumnezeu!
Lunea – de la 0 la 12 ani. Vîrsta la care Cristos a fost dus la Templu. Perioada copilăriei. Să îmi spună mie cineva că după 12 ani un băiat mai este băieţel! Atunci îl trimit la doctor! La endocrinolog. La 12 ani se încheie copilăria. La 12 ani toţi băieţii ar trebui să aibe cei 12 ani de-acasă. La 12 ani băieţii se desprind de mame şi se apropie de taţi ca prieteni.
Marţea – de la 13 la 24 de ani. Este ziua formării secunde. Şcoala, meseria. Ucenicia la alţi meşteri. La noi, liceul, facultatea, etc. La 24 de ani ar fi timpul ca un bărbat să îşi întemeieze o familie. Este gata din punct de vedere social, poate să îşi cîştige singur pîinea.
Miercuri – de la 25 la 36 de ani. Este timpul perfecţionării în cele ce faci. Un bărbat care ajunge la 36 de ani ar fi trebuit să acumuleze destul ca să poată dărui altora. Probabil că la 36 de ani ar trebui scrisă prima carte, poate şi a doua (eu aşa am făcut, dar nu îmi dăduse prin cap teoria asta 🙂 , trebuie să îmi apăr cumva sistemul…). Pînă la 36 de ani omul este încă tînăr şi ar trebui să facă ce spune Ieremia în Plângerile 3:27 „Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. 28 Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz; 29 să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea; 30 să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări.”
Joi – de la 37 la 48 de ani. Este perioada maturităţii depline. Atunci societatea este îndreptăţită să aştepte rodirea completă. Un bărbat la 48 de ani ar trebui să fie ca un pom aplecat de rod. Cu ucenici, cu un început de şcoală în urma lui. Este perioada marilor realizări şi marilor răsplătiri.
Vineri – de la 49 la 60 de ani. Ultima perioadă de activitate. Senioratul. Presbiteriatul. Pregătirea pentru a deveni patriarh. este vîrsta la care bărbaţii ori devin cu adevărat înţelepţi pentru prima dată în viaţă, ori dau în mintea copiilor. Îşi vopsesc părul, îşi lasă nevasta, se culcă cu secretara şi îşi cumpără o maşină sport roşie, ca pierde vară de italienii de pe la noi, care-şi toacă banii cu (autocenzurat) …… noastre. Între 50 şi 60 de ani te scoli în fiecare dimineaţă şi te doare cîte ceva. „Asta înseamnă că nu eşti mort”, vorba unui medic român. Spre deosebire de sportivi, oamenii din profesia mea, devin tot mai buni spre bătrîneţe, ca vinul. Cu cît sînt mai aproape de senectute, cu atît sînt mai buni, dacă nu şi-au trăit viaţa degeaba.
Sîmbăta – de la 61 la 72 se ani. Apropierea de odihă. Pensia. Senectutea. Patriarhatul. Atunci se scriu memoriile. Este timpul bătrîneţii. Am văzut două feluri de bătrîni. Unii care nu îşi acceptă îmbătrînirea şi sînt tot timpul acri şi puşi pe ceartă „pe vremea noatră, eh, bă, tată, ce ştiţi voi….” şi unii care au ştiut să devină patriarhi înţelepţi, care au căpătat pacea şi serenitatea. Au feţe calde, zîmbitoare, satisfăcute. N-au albit degeaba.
Duminica – de la 73 la 84 de ani. Asta este bonus. „Adînci bătrîneţe”. Duminica niciodată nu m-am odihit. Am avut slujbe tot timpul. De asta zic eu că nu mai prind bonusul. Cu chiu şi vai poate mă întind pînă sîmbătă, atît cît să prind o săptămînăzi întreagă de lucru…. Prefer să las ziua de Duminică, dacă vreţi, a şaptea, dacă vreţi, prima zi… pentru eternitate. Prefer să las aştia 12 ani ca primii petrecuţi dincolo de partea asta a istoriei. E mai eficient şi mai simplu. Dacă Dumnezeu mă ţine pînă la 84 de ani este ca să plătesc toate greşelile din celelalte zile. Presbitism, reumatism, înţepeniri, uitări. Bătrîneţe, haine grele!
Cine ştie, s-ar putea să nu mai prind ziua de joi!
Cînd apare postul asta deja voi fi fost internat în spital. L-am programat de duminică!
Azi sînt în operaţie, e miercuri, sper să prind joi şi vineri! Poate şi sîmbătă.
Dacă nu mă trezesc din anestezie… oricum a fost foarte frumos! O jumătate de săptămînă foarte frumoasă! Mie mi-a plăcut! 🙂
Să-i spuneţi Nataliei că m-a făcut fericit! Am tot încercat să îi spun de 20 de ani şi tot nu mă crede!
Şi mamei c-am iubit-o mult mai mult decît a ştiut ea! N-am apucat să îi spun prea multe! am plecat pe la 13 ani de-acasă să mă fac „vîntură-lume”
Copiilor nu trebuie să le spuneţi nimic, că le-am spus deja!
La patratosu 