Duminică fratele Avram, cel mai bătrîn enoriaş al bisericii, 87 de ani, s-a rugat aşa:
„Doamne, îţi mulţumesc că m-ai ţinut pînă la adînci bătrîneţe!”
Bun!
Atunci mi-am dat seama:
1. că „bătrîneţe” este la plural. De fapt este „adînci bătrîneţi”, nu este „adîncă bătrîneţe”!
2. că bătrîneţile astea sînt adînci şi nu înalte. Nimeni nu spune „îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai adus pe culmile, pe înălţimile, bătrîneţilor.”
Bătrîneţile sînt la plural pentru că sînt mai multe. Este bătrîneţea cordului, bătrîneţea ochilor, bătrîneţea pielii, bătrîneţea durerilor, bătrîneţea singurătăţilor şi azilului, bătrîneţea văduvei, bătrîneţea fracturilor de şold şi ale osteoporozei, bătrîneţea paraplegiilor. Toate acestea sînt bătrîneţi, adică feţe ale aceleiaşi realităţi, ale aceleaşi pietre netezite pe mai multe părţi.
Bătrîneţile sînt adînci pentru că percepţia omului este că merge în jos şi finalul bătrîneţii este la mormînt, cel mai de jos dintre cele ce coboară în viaţa noastră.
Deci, uşurel, atenţie la trepte, să coborîm cu grijă, cîte o zi o dată! Gata! Imediat ajungem şi la adîncime şi la bătrîneţi. Sau poate că numai la adîncime? …