„Adînci bătrîneţe”
iunie 14, 2007Duminică fratele Avram, cel mai bătrîn enoriaş al bisericii, 87 de ani, s-a rugat aşa:
„Doamne, îţi mulţumesc că m-ai ţinut pînă la adînci bătrîneţe!”
Bun!
Atunci mi-am dat seama:
1. că „bătrîneţe” este la plural. De fapt este „adînci bătrîneţi”, nu este „adîncă bătrîneţe”!
2. că bătrîneţile astea sînt adînci şi nu înalte. Nimeni nu spune „îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai adus pe culmile, pe înălţimile, bătrîneţilor.”
Bătrîneţile sînt la plural pentru că sînt mai multe. Este bătrîneţea cordului, bătrîneţea ochilor, bătrîneţea pielii, bătrîneţea durerilor, bătrîneţea singurătăţilor şi azilului, bătrîneţea văduvei, bătrîneţea fracturilor de şold şi ale osteoporozei, bătrîneţea paraplegiilor. Toate acestea sînt bătrîneţi, adică feţe ale aceleiaşi realităţi, ale aceleaşi pietre netezite pe mai multe părţi.
Bătrîneţile sînt adînci pentru că percepţia omului este că merge în jos şi finalul bătrîneţii este la mormînt, cel mai de jos dintre cele ce coboară în viaţa noastră.
Deci, uşurel, atenţie la trepte, să coborîm cu grijă, cîte o zi o dată! Gata! Imediat ajungem şi la adîncime şi la bătrîneţi. Sau poate că numai la adîncime? …
La patratosu 
interesant..
http://4youfather.blogspot.com/
Poate ca adancimea nu inseamna numai sfarsit … poate ca inseamna si profunzime.
Eu spre asta tind … nu-mi pasa de moarte.
Te aşteptăm să ne mai scrii până la ‘adânci’ bătrâneţi şi, sperăm că tot pătrăţos o să rămâi. Stau şi mă întreb cum va arăta blogul unui pătrăţos venerabil? Cred că mă depăşeşte acest exerciţiu de imaginaţie! Oricum, dacă mai ajungem până acolo, sper ca blogurile să nu dispară între timp…
Cu apreciere,
Mihai
Imi place sa cred ca coboram spre rampa de lansare…
da, Alexandru, ai dreptate, ar fi aşa de frumos ca atunci cînd ne apropiem de adînci bătrîneţe să devenim mai profunzi, să nu dăm în mintea copiilor!…
asta îmi doresc. să devin înţelept „cînd o să mă fac mare „
Mihai, multumesc, sper să bloguim pensionăreşte, poate nu vom spune şi noi ca alţii:
„Ehe, bă, tată, bă, nu mai e blogurile de azi ce era pe vremea noastră!…”. 🙂
Poate vom scăpa de asta…
da, rampa asta de lansare este ca un topogan.
V-aţi dat pe topogan?
Aţi observat că nu are nici frîne, nici volan, nici marsarriere?
Odată ce te-ai dat, te duci pînă la capăt, nu te mai poţi opri, nu mai poţi schimba direcţia, nu mai poţi da înapoi, speri eventual ca la capăt să poţi sări în braţele Tatălui!
[…] Aici este la fel ca în alpinism, dacă nu laşi greutăţile în urmă, nu mai poţi urca. Urca? Atunci de ce se spune adînci bătrîneţe? […]
[…] zilele acelea am avut timp să meditez la tot felul de lucruri, moartea a fost printre favorite. Bătrîneţea, pe locul doi. Dacă tot am scăpat, m-am întrebat dacă voi termina săptămîna […]