M-au ajuns blestemele „piraţilor”? 🙂
Nu cred, „piraţii noştri sînt mai buni decît ai lor”. Piraţii noştri nu blastămă.
Acum am reuşit să intru din nou pe internet. Cu întreruperi.
Cea mai enervantă chestiune este că cei de la Microsoft, să le dea Dumnezeu sănătate ca să poată perfecţiona toate chestiile proaste pe care le-au făcut pînă azi, îmi tot cer să îmi autentific Windows-ul. Şi mă tot bruiază.
Nici nu poţi deschide o fereastră în internet fără protecţie de la AVG sau Zonelab, că într-un minut, înainte de a termina instalarea te-ai şi virusat.
Acu mă lupt cu serviciul call de la Microsoft. ro.
De ce totuşi mi-a crăpat!
Ghiciţi!
Calculatorul a fost oprit. Sursa întreruptă. Am şi protecţie, back-up, APC, sursă neîntreruptibilă, cu filtre de curent, siguranţe etc.
Un singur lucru am uitat şi nici măcar prin cap nu mi-ar fi trecut că se poate întîmpla.
Acum am confirmarea din mai multe părţi şi m-am deşteptat şi eu.
Prietenul E., băiat deştept, el m-a luminat: SCOATEŢI CONECŢIA LA INTERNET CÎND TUNĂ ŞI FULGERĂ.
Vă arde placa, chiar dacă tot calculatorul este scos din priză. O descărcare de curent vă arde placa de bază PRIN cablul de conecţie la internet.
Cînd plouă ar trebui să fim cuminţi! Să ne uităm pe ferestre afară cum plouă cînd plouă tună şi fulgeră, nu pe windows.