De ce m-am îngrăşat?

Cînd m-am căsătorit aveam 20 de ani şi 56 de kg.

Lunile trecute mi-am bătut tristul record personal de 96 de kg.

M-am îngrăşat mai întîi brusc, prin 1995, după care, dacă te ţii consecvent de treabă, se poate pune kg după kg 🙂

O parte dintre problemele cu inima vin din cauza asta. TRebuie să înţeleg ce s-a întîmplat ca să pot schimba ceva, nu?

De ce totuşi m-am îngrăşat? Vă spun şi vouă, care mai aveţi timp, să schimbaţi ce se poate schimba.

1. Genetica. Cu genetica nu-i de joacă. Cu un tată şi doi fraţi din partea tatălui de peste 100 de kg (fratele care a murit de infarct miocardic avea 130 kg) am un software de flămînd care este scris în urmă cu vreo 150 de ani. Pe vremea aceea se murea de foame, nu erau frigidere şi mîncare la dispoziţie tot timpul, aşa că atunci cînd ne aflăm la masă codul nostru genetic dă un semnal „Depune, depune, depune, că o să mori de foame!” Nu subestimaţi genetica. se poate lupta cu ea, dacă vă uitaţi cu drag la părinţi, dar cu îngrijorare la voi.

2. Sedentarismul. Mîncăm la fel ca în urmă cu 150 de ani, cam de cînd ne ştim ca neam, dar unchiul meu mănîncăî brînză şi grăsime, dar „după nămiezi” trage o coasă bună pînă seara. Noi mîncăm cam aceleaşi lucruri, ba şi mai şi, dar consumăm exact fix 2 (DOUĂ) calorii cît scriem pe tastatură la computer. REvin la asta.

3. Stress-ul. Îndelung şi consistent administrat. Stress-ul funcţionează diferit la fiecare. Mie, atunci cînd sînt stresat de cele de la şcoală, de cele de la parohie, de cele de acasă, de lucrări, dead-line-uri (liniile morţii 🙂 ), corpul îmi comandă „mănîncă, altfel nu supravieţuieşti”. E fapt ştiinţific demonstrat că nopţile pierdute se transformă în kg în plus. Nu ştiu formula exactă, dar vă asigur că aşa e. 🙂

4. Mîncarea bună acasă şi aiurea. Soţia mea găteşte olteneşte. Adică nu rîntaşuri, clisă, chestii de-astea care te pun jos cu colesterol şi trigliceride. Colesterolul mi-e 181, acum 100. TRigliceridele sînt singurele care sar dincolo de analizele normale 263. Dar mîncarea este super-extra-de bună. Slabă, dar bună. Mîncăm la fel, în aceleaşi cantităţi şi eu şi soţia. Ea a rămas la fel, eu am luat 40 kg. De ce? Pentru că ea merge pe jos şi nu adaugă la mesele de acasă, alte mese de „protocol”.

5. M-am lăsat de sport. Aici e important. Ce-i mai important am lăsat la urmă. Am făcut sport de performanţă. Ani la rînd. Atletism şi arte marţiale. Prin 1991 am lăsat-o mai moale. Am sărit spre 75 kg. În 1995 am fost la un stagiu de cercetare în ţara în care s-a inventat McDonalds-ul (beah!), TAco Bell-ul (yami, yami!), Starbucks-ul (uuuuff, acolo am scris o mulţime de pagini) şi altele ca acestea. În 12 săptămîni mîncare la liber, mişcare doar printre rafturile de la biblioteci, din maşină, jos şi de jos, în maşină. Mişcare nimic. N-am băut un strop de apă, numai sucuri, cola, dr. Pepper. Am pus 10 kg în 12 săptămîni.

Cînd am venit acasă soţia a trebuit să îmi dea obrazii bucălaţi la o parte ca să îmi poată vedea ochii şi între noi se aşezase o frumuseţe de burtă. 🙂

Nu s-a putut abţine: „Parcă te-a umflat cineva cu pompa….”

6. Am început să obţin ce doresc. Am dus-o greu şi mult timp. Crescut de văduvă, am tînjit ani la rînd după multe lucruri. De prin 1998-2000 am început să cîştig binişor. Tot ce mi-am dorit, pe masă. Dulciuri, chestii simandicoase, peşte mai ales, bunătăţi, „ducă-s-ar pi gît”, vorba lui Creangă.

7. N-am mai băut apă. Demult. Numai ceaiuri. De toate soiurile. Sînt un degustător înrăit. Avem chiar şi specialitatea casei care i-a scăpat pe mulţi de pietre la rinichi. Toată lumea ştie că apa ajută la elibereara de grăsimi. Ajută ficatul, rinichii, creierul. Nimic nu poate înlocui o apă plată bună. Nici cea carbogazoasă nu-i bună, ce să mai spunem de alte alea!

8. Nu m-am mai uitat prea mult în oglindă. Nici la imaginea pe care o vedeau alţii nu prea m-a mai stresat. Am considerat că dacă soţia mă înţelege aşa cuprinzător cum sînt… nu mai trebuie să mă îngrijesc prea mult de cum arăt. Greşit. Apostolul Pavel spune că trupurile noastre sînt temple ale Duhului Sfînt. Duhului, pentru că este duh, nu-i trebuie un templu mare, ci un templu îngrijit, ca poată fi folosit cît mai mult. Aici am greşit foarte mult şi în unele aspecte este iremediabil. Am crezut că doar mintea contează. am uitat „mens sana in corpore sano”.

9. Nu pot să refuz. Nu prea puteam să spun NU. Acum am o scuză excelentă şi adevărată: „Inima, regimul… „. Încercaţi să vă luaţi la întrecere cu priceperea bihorencelor la gătit orice, la făcut prăjituri cu cremă şi cu amabiliatea şi ospitalitatea celor de pe aici. Greu. „Hai, numai atît? Mai luaţi, vă rooog, nu se poate…”. Greeeu! Acum am învăţat lecţia.

10. Mi-am luat maşină şi îmi place să conduc. Pîinea, banca sînt la maxim două minute de mers. Ce credeţi? cheile şi hop în maşină. Vrrrrmmm! Peste tot cu maşina. Chiar şi la ieşirile cu copiii, am renunţat la parc, la biciclete (şi de răul golanilor), preferam să ne suim cu toţi în maşină şi să ne ducem în munţii Pădurea Craiului. Îmi place foarte mult să conduc! Stau cu orele pe scaun, tot atît cît stau şi la computer. Nu mă deranjează! 🙂 Conduc orice de la DAcie din 1984 pînă la Volvo şi Saab! (şi vehicule şi maşini adevărate, se înţelege că Dacia este doar un vehicul motorizat 🙂 sorry, no offense pentru dacifani).

Mai sînt şi alte motive. Mă opresc aici.

Am început să slăbesc. De pe 19 mai încoace am pierdut 6 (ŞASE KG). Mîine vă spun cum.

Nu cu cure de slăbire extrarodinare, nici cu prostioare de medicamente, nici cu înfometări stupide, nici cu masaje cu mentă şi spanac, nici cu saună, nici cu …. Vă spun mîine.

Deja îmi vine să rîd de poveştile de adormit domnişoare pe tema asta.

Oricum am pus pozele eroilor mei, cei mai buni prieteni, pe amîndoi îi cheamă la fel. Unul a slăbit 40 de kg, altul 20 kg. Cum? Cu creierul, fraţilor, cu creierul. Creierul contează. Acolo este motivaţia.

Ne vedem mîine fără 200 grame. 🙂

Publicitate