Se ridică întrebarea…
iunie 26, 2007Am corectat ceva lucrări. E sezonul.
Din cînd în cînd revine următorul reflex, într-o lucrare chiar de prea multe ori, „se ridică întrebarea…”
Deci, curentul cade, aşa singur de la el… pentru alţii „este luat”, iar întrebarea „se ridică”.
Întrebarea ori „se pune”, ori „se ridică”.
Întrebarea care se ridică este următoarea: întrebarea se ridică singură sau o ridică cineva?
Şi dacă o ridică, de unde o ridică?
De jos! Cineva a pus-o acolo.
De-aia întrebările sînt „uşoare”, adică uşor de ridicat şi „grele”, ca nişte grinzi care îţi cad pe umeri. Te poţi scrînti cu ele.
Se pare că întrebarea se ridică singură singurică. Ne apare înainte, ni se ridică în minte ca un pisoi de la piciorul mesei, ca milul de pe fundul apei, ca nisipul din pahar, ca strugurii din must.
Întrebarea care se ridică singură ne sperie precum pisica neagră care-o făcea pe mătuşa să scuipe-n sîn; ne tulbură, ca mîlul şi nisipul şi strugurii.
Ce viaţă să trăieşti fără să culegi întrebările de pe jos!? Ce urîtă viaţă!
Cine a pus întrebarea jos ca să ne încurce cînd se ridică?
Păi, probabil cineva care vrea să nu ne lase mintea odihnită… Dumnezeu îi pune întrebări lui Iov, vreo şaizeci şi ceva, el trebuie să le ridice…Grele întrebări. Uşor răspuns: „auzisem vorbindu-se despre tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut… ”
Iov a dat cu toate întrebările de pămînt…a răsuflat uşorat şi s-a lăsat ridicat deasupra întrebărilor.
La patratosu 
Inseamna ca va trebui sa DAM niste raspunsuri sau poate mai bine sa le PRIMIM, ca e mai usor sa primesti. Si mai placut. Insa e mai ferice de cel ce da, decat de cel ce primeste, nu? 😀
Numai ca, inainte sa il DAI, trebuie sa CAUTI un raspuns. pe sub dulap, pe sub pat, pe sub birou, pe sub calculator, pe unde s-a nimeri. Cu cat mai multe obiecte acasa, cu atat mai lunga cautarea. cu cat mai lunga cautarea, cu atat mai mare satisfactia.
Si de cum CAUTAM depinde daca raspunsul va fi BUN [poate il putem si manca dupa] sau prost [nu l-am dus la scoala destul de mult] sau slab [nu i-am dat nici destula mancare] sau tare [i-am dat sa manance fier,se pare]. 😛
da, e drept, deasupra lor ne e cel mai bine… de cate ori am ales sa le las acolo si sa ma uit dincolo de nori, mi s-a inviorat sufletul… si au venit si raspunsuri mult cautate, mai tarziu, de unde nu ma asteptam… se pare ca si raspunsurile se ridica 🙂 atunci cand lasi intrebarile „balta”.
da, CAmi, a da şi a primi, atunci eu voi ARUNCA o întrebare şi tu o vei prinde, cu răspunsul cum facem?
La fiecare început de curs le spun studenţilor să n se teamă de răspunsuri proaste. Este bine să dea răspunsuri proaste şi să pună întrebări proaste.
este eliberator, este ca un fel de act katharhic.
Atunci cînd ai spus o prostie ai scăpat de ea, nu mai este în tine, este în afara ta. Este aşa de bine, te simţi aşa de uşor, chiar dacă ceilalţi rîd…
Mi-ar placea sa am detasarea sa ma simt eliberata cand spun o prostie. 🙂 E foarte bine ca studentii sunt astfel incurajati. In general, intrebarile prostesti capata peste nas.
Cu raspunsul? Raspunsul il re-turnam. ca la bumerang. ce vine, trebuie sa si plece. ce intra, trebuie sa si iasa. nimic nu se pierde, totul se transforma. 😀
Da, Cami, nu te simţi eliberată cînd spui o prostie ca să scapi de ea ca să devii mai înţeleaptă pentru că ţii prea mult la imaginea de sine.
Te îngrijeşti prea mult de ce cred ceilalţi despre tine, ce-o să zică cutare şi cutare,
mai ales presiunea dintr-o sală de curs… ha… e cumplită!
mai ales la începutul unui curs cînd nimeni nu cunoaşte pe nimeni şi „toţi vrea să se dea băştepţi”
Încearcă să te relaxezi puţin, oricum este cineva care te iubeşte mai mult decît ei, tu însuţi! Nu-i aşa!
Ştii ce eliberator este să constaţi că nu eşti geniu? 🙂
Şi să te accepţi aşa cum eşti? (Oricum mama altul nu mai face! 🙂 )
Dacă reuşeşti asta, atunci abia îi poţi iubi şi pe ceilalţi (Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi!)
Aia e, spui prostia, devii mai deştept!
Reuşeşti să te accepţi pe tine, poţi iubi pe alţii. Necondiţionat.
Inteleg acum de ce unele chestiuni sunt mai putin verificate inainte de a fi trimise spre publicul cititor. 🙂 Exista si un farmec al aproximarilor, al venirilor tot mai aproape.
Nu-i aşa, RoB?
e fain sa citesc si eu ce scrieti voi paci. chestia cu prostia de care te eliberezi trebuie sa o incerc si eu mai mult.
de ceva vreme traiesc sentimentul launtric de teama de a nu scrie prost ..:)) ce prostie, nu? si cand te gandesti ca e o eliberare tocmai de realitatea scrisului prost…