Am o nouă delicatesă delicată…

De ieri am descoperit cu soţia o nouă delicatesă: Ceai din boboci de trandafiri.

Se culeg bobocii din trandafirul de dulceaţă. Se lasă la uscat.

Se păstrează ca orice alt ceai şi din patru boboci iese ….. o bunăăăăătateeee!

Merge cu muzică de Vivaldi, Chopin sau orice concert de corzi. Nu merge cu jazz sau şi nici cafe concert! nici cu muzică uşoară, deşi este un ceai foarte uşor.

Se poate îndulci cu puţină, dar foarte foarte puţină miere şi cu discuţii de seară şi cu zîmbete sau glume de familie. Nu merge cu tachinări, chiar dacă sînt amabile.

Nu-i de băut dimineaţa. De-asta n-am avut lumină bună.

Dacă n-aveţi trandafiri de dulceaţă prin curte, încercaţi la Sonnentor, o firmă excelentă, produce ceaiuri, cafea, mirodenii, de cea mai bună calitate şi totul absolut natural.

Merita!

„Toamna patriarhului”

Toamna asta va fi toamna patriarhului.

Nu-i vorba de cunoscutul roman al lui Gabriel Garcia Marquez.

Toamna care începe peste cîteva zeci de zile va fi toamna patriarhului BOR.

Nici nu s-a îngropat actualul patriarh că se aud voci: continuitate sau schimbare? Talkshow-uri, discutii, reportaje, articole, declaratii de presa, plouă cînd mărunţel, cînd cu zgomot.

(Nu mai spun că poţi face mobilă cu limbajul din declaraţiile de presă ale preşedintelui, primului ministru, patriarhiei etc. Lemn curat, esenţă tare, rezistentă la schimbare. )

De la noi, de la baptişti, ce să aştepţi? Dar din partea unor voci care vin din partea BOR aşteptam tăcere în aceste zile de doliu pentru BOR.

Aici o întrebare: de ce să ţină toată lumea doliu naţional? Oare, dacă Wurbrandt ar fi murit astăzi, ar fi fost obligaţi toţi ortodocşii să ţină doliu naţional pentru un pastor lutheran? Doar a fost candidat la Cei mai mari români? Nu? Dacă eu ca baptist nu vreau să ţin doliu naţional, mă amendează cineva? Iată AICI o reacţie care merită atenţie.

„Cu alte cuvinte, pentru a declara doliu national, statul trebuie sa observe ca disparitia unei anumite persoane a afectat atat de sincer si profund natiunea, in covarsitoarea ei majoritate, incat se impune un semn oficial de respect si indurerare.

Acum, poate ca nu se face sa vorbesc de rau un om care tocmai a raposat, dar prea-fericitul Teoctist este departe de a starni un respect atat de covarsitor in natiunea romana si o durere atat de profunda prin disparitia sa.

Ma indoiesc ca concetatenii nostri de alte confesiuni decat cea ortodoxa (greco-catolicii, indeosebi) sau cei lipsiti de vreo confesiune au fata de fostul patriarh sentimente atat de sensibile si de puternice. De altfel, nici macar in sanul ortodoxiei fostul intai-statator nu a fost lipsit de controverse, de exemplu pentru relatia cu un regim ateu, criminal si distrugator de biserici.

Sa fiu bine inteles, nu-mi propun aici sa fac o dezbatere despre aceste lucruri, constat doar ca patriarhului Teoctist n-a fost nici pe departe genul de personalitate a carei disparitie sa tulbure atat de puternic natiunea incat statul sa fie obligat sa ia act in consecinta declarand doliu national.”

O singură corecţie, cine vorbeşte de separarea Bisericii de Stat? Pentru BOR simfonia Bizantină este la rand de doctrină, dar asta este altă discuţie.

Deci, cu doliu naţinonal, în proporţie de 86 %, să se îngroape întîi şi apoi se discută, care, cine, cum. Nimeni nu aşteaptă.

Şi aşa ziarele şi fotografii stau ca vulturii la stîrv. Realitatea TV filma preoţi cu telefoane mobile, vorbind de zor, reportajul Hotnews este dedicat aurului şi SUV-urilor, etc. Uneori am impresia ca ceilalţi ne respectă mai mult morţii decît noi înşine.

Nu se rabdă nimeni din BOR pînă vine toamna şi pînă trece parastasul?

De ce să fie vara patriarhabililor? Lăsaţi să fie Toamna patriarhului. Pînă atunci să citim!

Mitropolitul Daniel – locotenent patriarhal

Acum e sigur. Mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei asigură locotenenţa patriarhală. Deci, de acestă dată s-a respectat una dintre tradiţii. Ca să se asigure elasticitatea, mai era o altă tradiţie respectabilă în conformitatea căreia s-ar fi putut numi locotenentul patriarhal: mitropolitul cu cea mai mare vechime a hirotonisirii. Dar a fost aleasă cealaltă tradiţie. Ori una, ori alta, după cum dictează vremurile.

Pentru 40 de zile, cel puţin, IPS DAniel asigură pregătirile pentru alegeri.

Mai multe despre domnia sa Aici : http://ro.wikipedia.org/wiki/Daniel_Ciobotea

Ce înseamnă asta?

Deocamdată mai nimic. Şi totuşi înseamnă ceva. În buna tradiţie balcanică, înseamnă că avem un arbitru-jucător. Sintagma n-a fost inventată de Traian Băsescu, iar concepţia, modelul, este foarte vechi, încă de pe vremea lui Constantin, cînd, împărat fiind, s-a declarat episcop din afară pentru biserică, un fel de arbitru-jucător. Aşa s-a născut ideea Simfoniei Bizantine. Ce rol vor avea politicienii şi partidele în lupta pentru noul patriarh, asta se va vedea curînd. Cert este că nu a fost cîntat încă postludiul Simfoniei Bizantine.

Mitropolitul Daniel trebuie să asigure pregătirea alegerii noului patriarh. Din punct de vedere teoretic şi din punctul de vedere al fair-play-ului, această poziţie ar trebui să îl elimine din rîndul candidaţilor la conducerea BOR. La noi nu este aşa. Regulamentele, prevederile, regulile unui joc democratic care să filtreze cît mai bine influenţele şi să subţieze sforile care se pot trage, nu prea contează.

În Balcani totul este elastic şi pnevmatic, scris aşa cum se vede. Gonflabil sau uşor de strivit.

Lupta s-a declanşat deja şi majoritatea preoţimii şi a cunoscătorilor politicii BOR înţelege că în felul acesta mitropolitul de la Iaşi porneşte în pole position în cursa pentru Scaunul de la Bucureşti.

Va fi o privelişte pentru toată ţara şi pentru întreaga lume. Sper ca măcar să nu ne facem prea tare de rîs, după ce va trece parastasul de 40 de zile şi va începe războiul declaraţilor şi mişcările de putere.

Biserica Ortodoxă Română are mult şi multe, de aceea miza este mare.

Dacă ne ţine Dumnezeu, om trăi şi om vedea!

Ce ne doare pe noi? Legea Cultelor şi altele ca acestea…

Multe vor rămîne la fel sau se vor schimba în funcţie de alegerea noului patriarh.

Ce reacţie va avea UBR faţă de acest eveniment? Deocamdată nici una, pînă astăzi.

Ar trebui să dea un comunicat de presă? Probabil că da.

Oare de ce este atît de lipsit de inspiraţie webmasterul patriarhiei?

Oare chiar nu verifică nimeni cam ce asocieri de cuvinte răsar pe o pagină la prima accesare?

Acum, cînd toată lumea caută http://www.patriarhia.ro, iată ce se vede in josul paginii, subliniat.

Este afişată pagina în negru, în doliu etc. ca la orice instituţie serioasă, dar rîndurile Faţa ascunsă a prostituţiei legalizate, alături de Părintele Patriarh Teoctist a trecut la cele veşnice nu dă bine deloc.

„Despre morţi numai de bine”, dar nici nu trebuie ispitiţi muritorii…

Sugerăm Patriarhiei mai multă trevzie în aceste zile de priveghi.

Multiculturalismul

Pe blogul gîndurarului găsiţi un comentariu excelent despre multiculturalism, postmodernism etc.  Patetic, in sensul bun al cuvîntului, pasional adică, dar lucid.

„Moartea e o zînă a păcii” – alt comment care merită să devină post

Mulţumim familiei Birgean, care şi-a îngropat fetiţa cu numai cîteva zile în urmă, pentru lecţia pe care ne-o dă.

Sora Alina, cum să vă mulţumim pentru că ne-aţi făcut onoarea de a împărtăşi cu noi această comoară!!!

„Dorim sa atasam o meditatie a fetitei noastre, Rebeca de 11 ani:
Zambet nu mai este. Tacerea si nelinistea au cuprins casa Birgean. Desy e la spital. (Hadasa, feţiţa care a murit, nota mea ) Are o infectie. Nu v-ati dori sa o vedeti. Eu am vazut-o. Da… prietena mea buna era acoperita de tot felul de fire lipite de corpul ei fraged, plapand.Ii trebuie un aparat pentru a respira.E infiorator. Intr-un an si 7 luni am trait atatea… cand s-a nascut, cand a inceput sa gesticuleze, cand stateam cu ea singura acasa, cand ii placea doar la mine in brate… imi amintesc… infricosator pentru oameni.

Dar Dumnezeu este in control. Mi-e greu sa cred ca moartea va pustii si familia noastra… Dar moartea poate fi si o zana a pacii, nu doar un calau, depinde cum o privesti… Cred ca multi o vor invidia pe Desy daca va pleca acasa.

Poate Domnul mai vrea un ingeras la El
De fapt, ce e viata? Totul depinde de niste vene si firisoare din tine? Viata e un mare examen. pe unii insa Dumnezeu ii lasa sa-si scrie doar numele pe foaia de examen. Domnul stie!

Alina Birgean„

Extraordinară feţiţă, Rebeca!

Te îmbrăţişăm cu lacrimi, aşteptînd fiecare dintre noi, la rîndul nostru, Zîna.

Ne-ai ajutat să ne uităm mai bine pe foaia noastră de examen şi să rescriem cîteva rînduri….am dori să ştergem cîteva cuvinte de pe foaia mîzgălită, se mai poate.

Ce frumos ţi-ai început examenul!!!

Nicolae sau Daniel?

Discuţiile despre patriarhul interimar şi despre urmaşul Patriarhului Teoctist au început deja.

Consiliul permanent al Patriarhiei format din toţi mitropoliţii din ţară trebuie să decidă mîine cine va ţine locul Patriarhului.

Numirea aceasta va da un semnal foarte clar tuturor ortodocşilor din această ţară şi nu numai.

Sînt în discuţie două nume:

IPS Mitropolitul Daniel al Moldovei (Ecumenicul) şi

IPS Nicolae al Banatului (Mărturisitorul).

Daniel este un ecumenic declarat, dar numai atît, în declaraţii.

Nicolae a rămas în conştiinţa naţiunii prin mărturisirea sa foarte timpurie legată de colaborarea cu Securitatea încă din anii 90.

Daniel, bine şcolit după experienţa elveţiană, foarte inteligent, un diplomat de excepţie, dar cu mulţi duşmani în Sinod (umbla vorba la un moment dat de o tentativă de asasinat), are toate şansele să fie următorul „Prea Fericit”, în conformitate cu tradiţia care plasează Scaunul Moldovei ca favorit în ceea ce priveşte alegerea noului patriarh. Mînă de fier, a realizat foarte multe pentru Mitropolia Moldovei. Este un negociator foarte abil, un administrator excelent al puterii. Dezavantaj pentru ceilalţi concurenţi: este prea tînăr! Aceasta înseamnă o longevitate foarte mare în scaunul patriarhal.

Nicolae, mai în vîrstă, spirit pacinic, simpatizant al neoprotestanţilor, o voce respectată între „cei vechi”, are şanse mai multe să fie numai patriarh interimar şi să conducă procesul de alegere al următorului patriarh.

Alegerea lui Nicolae ar fi un semn că se începe o rezolvare a trecutului, alegerea lui Daniel ar fi un semnal că realizările politice şi administrative sînt mai importante decît transparenţa şi dialogul.

Dacă m-ar întreba cineva pe mine, eu l-aş prefera pe Nicolae. Acesta ar asigura o tranziţie pentru cîţiva ani, pînă se mai dumireşte toată lumea şi atunci s-ar putea impune o nouă direcţie în BOR, alegerea unui Patriarh mai tînăr care să garanteze nu numai stabilitatea, dar şi un proces de clarificare şi limpezire a tuturor curentelor teologice care tulbură la această vreme BOR.

Update.

Să ne ferească Dumnezeu de Teodosie al Tomisului.

Poate că cineva totuşi se gîndeşte la Mitropolitul Iosif, Mitropolitul bisericilor din diaspora Europei de Vest

N-ar fi o idee rea, dar este prea tinar.

Patriarhul Teoctist a murit…

Ne relatează site-ul Hotnews.ro

Ce înseamnă asta pentru noi ca baptiştii şi de ce luăm seama?

În primul rînd a murit un om şi în faţa morţii trebuie să stăm cuminţi şi cu-minte!

În al doilea rînd a murit un lider al unei biserici care s-a raportat într-un mod particular la istorie, şi liderul şi biserica, la baptişti etc.

În al treilea rînd, ceea ce se va întîmpla după această dispariţie, alegerea unui nou patriarh, va afecta poporul nostru în multe feluri…

Să ne rugăm pentru poporul nostru şi pentru cei care îi vor conduce destinele spirituale!

Să ne rugăm ca nu cumva să se nască o luptă oarbă pentru putere şi pentru influenţă, cum s-a mai întîmplat şi în alte vremuri.

Să ne rugăm pentru Biserica Ortodoxă şi pentru mişcările de reformă spirituală din mijlocul ei.

Dumnezeu să privegheze peste noi!

Dorin Dobrincu la Arhivele Naţionale

N-am prea mare simpatie pentru liberali. Pentru politicieni, in general…. pentru că politica n-a fost niciodată „fată mare”, dar actualul ministru al Administraţiei şi Internelor a făcut un lucru cu adevărat de „Doamne-ajută!”. L-a numit la direcţia Arhivelor Naţionale pe tînărul şi entuziastul cercetător, Dorin Dobrincu, parte dintr-o echipă extraordinară de tineri istorici cercetători din Iaşi. A fost contestat, atacat, demolat: „cine este acesta? Nu-l cunoaştem, dar nu-i bun!”, cam în genul ăsta suna discursul „vechilor”.

Este cunoscut scandalul de la Iaşi în care „vechii” s-au luptat cu „noii”. Vechea mafie a informaţiilor loveşte din nou. De data asta şi la Bucureşti. Personajul Răzvan Theodorescu făcea în urmă cu ceva săptămîni nişte declaraţii războinice vis-a-vis de numirea lui Dorin Dobrincu la conducerea Arhivelor Naţionale, declaraţii care, sînt sigur, vor fi urmate de acte şi fapte, după cum îi cunoaştem şi le cunoaştem obiceiurile „celor vechi”.

5 km de dosare, dintre care mai mult de jumătate în dezordine (ce pretenţii să mai ai la alte instituţiuni care au arhivele varză?) sau „dez-ordonate”. Grea muncă. Urîtă luptă! VEzi articolul din România Liberă On Line.

Eu zic să ne rugăm pentru Dorin, deşi prevăd şi profeţesc iar cu „ochiul de bufniţă”că Dorin nu va îmbătrîni acolo. Cît să-i dăm, un an? Doi?

Vechii sînt prea tari! „Diavolii, cît casa!”, vorba unui prieten. Îmi stă pe limbă un psalm de imprecaţie pentru cei vechi şi ticăloşiţi de vremuri.

Să ne rugăm pentru Dorin, „un nou”, poate face ordine măcar în 500 de m de dosare cît stă acolo, dacă nu reuşeşte pentru toată lungimea de 5 km.

Ehehe! Problemă veche asta cu „ordonarea trecutului”.

În greacă kosmos înseamnă ce este pus în ordine, vine de la un verb. De aici vine şi verbul românesc a „cosmetiza”, dar acum, în limba noastră, are cel puţin două sensuri, unul mai tare decît celălalt. Nu mai înseamnă doar să îţi pui în ordine părul, faţa etc. A cosmetiza are şi un sens periculos. „A cosmetiza” poate presupune şi „a ascunde” sau a modifica ce se vede pentru a fi arătat numai ce este convenabil.

Ce se va întîmpla oare cu Arhivele naţionale, vor fi ordonate sau cosmetizate?

De ce scriu despre soacră-mea? De „parastas”, de-aia…

După cele trei posturi de ieri, cineva m-a întrebat de ce scriu despre familie, „despre soacră-ta”, „ce rost are să mai întorci cuţitul în rană neveste-tii” etc.

Să lămurim lucrurile:

„Soacră-ta” nu este soacră-mea, este maică-mea, dacă vreţi, adică Mama Maria.

„Nevastă-ta” nu este nevastă-mea, este iubita mea, soţia, dacă vreţi neapărat, adică Natalia.

Deci, dumiriţi fiind, scriu pentru că-mi place. Scriu aşa pentru că aşa vreau. Îmi pun sufletul pe masă fără să mă dau rotund (că-s colţuros oricum 🙂 ) cu chestii-trestii pretenţioase şi urbane……că…. voi reveni la asta. Oricum am mai scris o dată de ce mi-am făcut blog…

Asta ştiu să fac, aşa cum fac, fără elucubraţii filozofale şi fără flick-flack-uri stilistice, cu puţine pretenţii estetice şi chiar („uah, uau, ditamai doctoru”) fără reveniri pentru corecturi gramaticale…. .

Fiecare îşi cinsteşte apropiaţii şi iubiţii cum se pricepe mai bine.

Eu aşa fac. Scriu despre ei.

Ăsta-i parastasul* meu de-un an!

Am făcut-o în a treia, în a noua, în a patruzecea zi, la un an, şi o voi face la trei ani şi la şapte ani! Dar şi mai des, dacă este nevoie.

De ce scriu? De parastas, de-aia. Dacă cineva dintre voi, vrea să îi stau alături cumva, să îmi spună, îi scriu ceva, dacă nu pot mai bine, mai prost, dar tot scriu…  Altfel nu ştiu să vă stau alături. Numai spuneţi, şi vin clickăind şi tropăind, degetînd şi ciocănind pe mouse şi tastatură.

*Parastasis înseamnă a sta alături. Zilele acestea am stat alături cei necăsătoriţi, cumnaţii noştri. Noi, cei căsătoriţi, gineri şi nurori, ne găsim cu fraţii şi surorile lor sprijin unul în altul, ne avem alături. Acum, la aceste împliniri de vreme, cînd lacrimile înfloresc iarăşi, ne adunăm ca să facem parastas în sensul original şi cel mai adînc al cuvîntului, să stăm alături de cei care nu mai au alături…Eu nu ştiu să stau mai bine alături decît aşa…adică scriind chestii de-astea banale, simple, din viaţă…

PS.

Mîine o să-mi cer iertare pentru ce am greşit azi. Asta este o greşeală peste care poate să apună soarele.

Newsletter-ul UBR pe luna iulie-august

Iată apăsînt AICI, puteţi descărca newsletter-ul lunii August

Marioara lu’ Gheorghiţă, Gheorghe al Măriei

Marioara s-a luat cu Gheorghiţă. Din dragoste, mare dragoste.

După ce s-au luat toată lumea le-a spus Mărioara lu Gheorghiţă şi Gheorghiţă al Mărioarei.

Asta cît au fost tineri.

Au făcut 10 copii. Au trăit 38 de ani de căsnicie. O familie în care întotdeauna m-am simţit bine. Casa lor? O biserică. Pe Gheorghiţă ajunge să-l stîrneşti, spune poezii de cîte 24 de strofe. Compuse de socrul său, Ion.

Mărioara cînta. Cînd se ruga ea parcă şi ventilatoarele din sanctuar se făceau mai încet. Respectată femeie. Demn bărbat.

Au îmbătrînit frumoşi.

Au făcut copii frumoşi, aşa, ca ei. Fete frumoase, băieţi puternici.

Una mi-a căzut dragă şi ne-am luat şi noi la rîndul nostru.

Mi-au devenit „mamă” şi „tată”. Mamă mai avusesem. Tată n-am mai avut de la 5 ani. M-am ales la 20 de ani cu un tată de nota 10.

N-am vrut să le prea spun mama-soacră şi tata-socru. Aşa că le-am spus simplu Mama şi Tata.

Cînd am aflat că Mama este bolnavă, am scris următorul text către toţi prietenii.

„Dragi prieteni şi fraţi,

Din cauza felului în care cuvîntul „soacră” a fost depreciat, o voi numi “mama Nataliei”. Este sora Mărioara, sora mea în Cristos, care, fiind mama Nataliei, a devenit şi mama mea.

Nu este “mama-soacră”. Este “mama Nataliei”, “mama de la ţară”, cum îi spun copiii, “sora Mărioara”, cum îi spun fraţii din Bircii, “Mărioara lu Gheorghe”, cum îi spun cei din sat.

De fapt Gheorghe este şi el, la rîndul lui, al Mărioarei. Sînt unul pentru altul şi UNA, aşa cum şi-au jurat.

Astăzi am aflat că Mama Mărioara a fost diagnosticată cu cancer la ficat, o boală care are cosorul foarte bine ascuţit.

Întreaga familie ne-a fost măturată de tristeţe. Cel mai mult suferă Naum care ne-a spus că mîine s-a hotărît să postească pentru bunica si care nu se poate opri din plîns.. A hotărît de unul singur.

Mărturisesc că nici eu nu am mai rezistat cînd l-am văzut cu albumul de fotografii în mînă, ţinînd un deget între file. Cînd l-am întrebat ce ţine acolo, mi-a arătat albumul deschis la pagina în care sînt fotografiile celor doi bunici. A fost un moment foarte dificil. Atunci a descoperit şi el că nu este adevărată vorba care spune că „bărbaţii nu plîng niciodată”. Am izbucnit în plîns şi am fugit la baie.

La timpul de rugăciune, Neriah a mulţumit pentru familia noastră şi pentru că sîntem încă împreună. Este mult mai tare. Este din acelaşi material ca şi mama şi bunica ei.

Am simţit anul acesta că va veni o zi a necazului, ca cea din Psalmul 20 “Să te asculte Domnul în ziua necazului.” Nu este decît începtul acestui an. Ştim că va veni acea zi.

Azi am înţeles încă o dată împreună cu copiii, la citirea Scripturilor, că sîntem în Necazul cel Mare, nu-i alt nume mai potriviti pentru lumea în care trăim,  că sîntem pentru o vreme împrumutaţi unii altora şi “fie că murim, fie că trăim”, în cele din urmă sîntem AI DOMNULUI.

Mărioara lu Gheorghe şi mama Nataliei este, în cele din urmă, a Domnului şi se pare că El se pregăteşte să o ia celor cărora le-a fost dăruită pentru o vreme.

Mărioara lu Gheorghe şi mama Nataliei este a Domnului, care ne-o mai poate lăsa, să trăiască pentru Domnul, sau care o poate invita să iasă din acest defileu al umbrei prin Poarta de Mărgăritar.

El ştie cum este mai bine şi de care parte a cerului este mai bine pentru Mărioara.

Şi totuşi

….. Noi am ruga toţi prietenii să se roage împreună cu noi ca să ne mai lungească zilele împreună.

Rugaţi-vă pentru sora Mărioara, Mărioara lu Gheorghe, mama de la ţară, mama Nataliei, mama mea, o păcătoasă mîntuită care ne-a arătat de ce noi nu prea avem sfinţii desenaţi pe pereţi: pentru că nu foarte des, dar cîteodată, îi vedem trăind pe lîngă noi, vieţi spectaculos de bine ascunse în Domnul.
Rugaţi-vă şi pentru Gheorghe al Mărioarei.

Marius, măritul ( regionalism pentru ginere) Marioarei lu Gheorghe”

Aici se încheie textul scris prin Ianurie 2006.

Rugăciunile v-au fost ascultate, prieteni.

În loc de „maxim trei luni”, cît au spus medicii, Dumnezeu ne-a mai împrumutat-o încă 7 luni, pînă în 29 iulie, pe Mărioara lu Gheorghe, pe Maria a lui Isus….

Veselească-se în pace!

Isus a iubit-o pe Maria…

Maria L-a cunoscut pe Isus şi Isus a cunoscut-o pe Maria. Isus a iubit-o pe Maria. Atît de mult a iubit-o încît şi-a dat viaţa pentru ea.

Maria este o femeie simplă care este acum cu Isus. A murit, dar este vie.

Noi n-avem parastase, dar avem şi noi morţi. Azi este un an. Exact la ora 12.33, cînd va fi fost văzut acest post.

Sora Maria a murit în urmă cu un an. Sora Maria ESTE (vedeţi că nu spun A FOST) o femeie extraordinară. Ce zîmbet, ce dantură! După 10 copii avea o dantură de reclamă la pastă de dinţi.

A crescut 10 copii, dintre care unul necesita îngrijire specială. Şi-a crescut copiii în frică de Dumnezeu şi ne-a învăţat asprimea în trăirea cu Domnul. Da, o femeie aspră în trăirea şi umblarea ei cu Dumnezeu.

Am aflat că are cancer în decembrie 2005. În ianuarie 2006 i-am spus ei. Sorţul a căzut pe mine. Dintre toţi, ghemuit şi cocoţat într-un pat, într-o cameră plină cu fraţi, surori, copii, nepoţi şi cîntări, am început:

„Ştiţi, vă iubim prea mult ca să nu vă spunem adevărul….Doctorii au spus că mai sînt trei luni… Domnul…. ”

A fost greu. Foarte greu. Am dat de multe ori veşti rele, din cauza slujbei de păstor, dar de data asta a fost cel mai greu.

Ea s-a uitat la noi roată. A lăsat să îi cadă o singură lacrimă. Am numărat-o de mai multe ori. Una singură a fost şi a spus:

„Dacă aşa voieşte Domnul….Voia Lui să se facă!”

A vărsat o lacrimă, dar nu şi-a pierdut zîmbetul.

Imediat am cîntat cîntarea ACEASTA. Cîntare care îi va fi fost cîntare preferată pînă în ziua de 29 iulie la ora 12.30.*

Isus, Izvor de mîngîiere,
La Tine vin încrezator,
Sunt coplesit de-o grea durere
Si mistuit de-al ei fior

Isus, Isus, azi vin la Tine
Cu-adînci suspin la Tine vin
Iubirea Ta sa ma lumine
Si sa-mi aduc-al Tau alin

Isus, izvor de bucurie,
Sunt întristat azi de vrajmasi
Sa ma pazesti sa-mi dai tarie
Si-n mîna lor sa nu ma lasi

Isus, izvor de har si pace,
Adînca pace Tu sa-mi dai
Chiar carnea de mi s-ar desface
În duhul meu e cer si rai

Ascunde viata mea în Tine
Atunci cînd lupte grele vin
Tu numai Tu sa fii în mine
Izvorul harurilor plin

Care a fost relaţia dintre Isus şi Maria? E simplu.

Pentru Maria, Isus a fost izvor de mîngîiere…

Isus a cunoscut-o pe Maria, Maria L-a cunoscut pe Isus.

Isus a recunoscut-o pe Maria şi Maria şi-a recunoscut Păstorul şi acum este la ape de odihnă şi pe păşuni verzi….

E foarte simplu…

Să compunem propoziţii simple: Isus o iubeşte pe Maria…

Maria L-a iubit atît de mult pe Isus încît şi-a dat viaţa în mîna Lui.

*(Melodia este compusă de Nicolae Moldoveanu şi interpretată de grupul the Messengers)

Cea mai frumoasă moarte…

Am văzut multe morţi şi mulţi morţi. De unii îţi este greu să te apropii. Lîngă alţii e senin.

Sînt paroh şi am stat lîngă o mulţime de paturi de muribunzi şi lîngă multe sicrie, închise sau deschise.

În iulie 2006 am văzut cea mai frumoasă moarte.

Era 12.20. Cald. Linişte. Suspinurile înfrînate se împleteau cu zgomotele din curte, rare şi unele şi altele. Un lighean scăpat pe jos, o găină care a ouat, scîrţitul porţii, mugetul vacii, azi nedusă la păscut, apa vărsată dintr-o căldare şi un geamăt.

Toate s-au împletit în urechile unui bărbat încovoiat de suferinţă, sprijinit de sobă, pămîntiu la faţă, soţul; în inimile celor fete şi gineri, şi în auzul parohului care a căsătorit-o pe muribundă, i-a botezat copiii, pe unii i-a căsătorit mai apoi. N-am mai auzit aşa ceva. La patul morţii să-ţi fie pastorul care te-a botezat, care te-a căsătorit, care ţi-a botezat copiii, care ţi-a căsătorit copii. Mare hatîr!

O moarte este ca un travaliu. Trebuie să ţii pumnii, să iei pulsul, să te rogi, să încurajezi, să strîngi pumnii, să aştepţi pe hol, plimbîndu-te cu paşi repezi, timpul trece greu, dar soseşte şi momentul ieşirii în lumină…

De vreo 12 ore nu mai deschisese ochii, doar gemete….Nu mai mişcase mîinile.

La 12.33 a deschis ochii larg…. S-a uitat dincolo de noi. Parcă nici nu şi-ar fi văzut apropiaţii. Pentru ea erau deja departe…. A întins mîna în sus, fata cea mai mare a sărit să o prindă. A strîns pumnul uşor, aşa cum fac femeile cînd le spui „săru’ mîna”, a expirat adînc, a suspinat frumos, şi a lăsat mîna încet pe cearceaful curat….

Una din fete, asistentă medicală, îi lua pulsul. Exact în momentul în care a dat mîna cu El pentru a ieşi în lumină, s-a oprit inima.

„Gata” a spus cineva.

Nuuu… pentru ea abia a început. Tocmai se terminase travaliul. S-a născut. A treia oară. S-a născut, s-a născut din nou şi acum s-a născut ca să nu mai moară.

Cea mai frumoasă moarte a fost cînd cineva de aici a dat mîna cu Cineva de-acolo. Sub ochii mei, sub ochii noştri.

Nici unul dintre noi n-am ştiut ce să facem, să rîdem, să plîngem? Nimeni n-a urlat, nimeni n-a bocit. Ne-am dat cu toţii seama că am asistat la ceva foarte rar, o moarte neobişnuit de frumoasă. Exact un an de atunci…

După o oră am găsit în casa de curind părăsită de suflet acest tablou

„Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi…”

tot despre muzică

Am vorbit despre fanfare, mandoline, Alin ne-a trimis o chestie foarte utilă în commnents, lucru pentru care mulţumim

„Cum sa ascultam muzica? – 10 prescriptii de baza – George Balan (din ghidul Humanitas, 1998)

1. Dedica muzicii timpul tau cel mai bun, nu clipele de oboseala. Iar ea te va rasplati cu tot ce are mai bun.

2. Non multa sed multum: nu asculta prea mult dintr-o data. Intensitatea, nu durata ascultarii, e importanta.

3. Nulla dies sine musica: transforma ascultarea muzicii intr-o igiena a sufletului. Numai perseverenta te va duce la intelegere.

4. Repetitio est mater studiorum: asculta de nenumarate ori aceeasi compozitie. Cu fiecare reluare vei intelege un pic mai mult.

5. Dupa ce ti-ai facut o impresie globala asupra compozitiei, reascult-o fragment cu fragment. Ii vei intelege asa atit detaliile, cit si arhitectura.

6. Asculta «creator»: fii mereu constient de calitatea inteligentei umane aflate la originea inregistrarii pe care o asculti si incearca s-o egalezi in actul ascultarii.

7. Daruieste-te complet muzicii cind asculti; reprima orice gind nemuzical.

8. Restringe-ti, pentru o vreme, cimpul ascultarii la un singur compozitor sau la un anumit gen muzical caracteristic lui (de pilda simfoniile lui Brahms sau cvartetele lui Beethoven). Iti vei fortifica astfel puterea de concentrare.

9. Nu folosi un disc microsion obisnuit, ci un CD sau o caseta (pe care poate fi inregistrat orice gen de disc). Instrumentele de buna calitate iti usureaza cercetarea.

10. Cind modul descris de-a asculta muzica a devenit obisnuinta, incearca sa integrezi frecventarea muzicii in conceptia ta despre viata. Aceasta perspectiva mai larga te va conduce la descoperiri nebanuite.”

da ce părere aveţi de a capella,

unul dintre cele mai bune grupuri, cu unul dintre cele mai bune cîntece, da-ţi un google la „Real Group” şi vor înflori urechile:

„Apostolu Nelu”

– Păi ce-i aia, băiete, „naştere din nou” de care vorbiţi dumneavoastră acol’?

– Păi, domnu’, despre asta vorbeşte apostolul Ioan, în Evanghelie, capitolul 3, aşa îi spune Domnu Isus unui om cu şcoală, mare învăţat, Nicodim, să „se nască din nou” . El Îl întreabă „cum, să intru din nou în pîntecele mamei”?

– Ia nu mă lua pe mine cu „domnu'”, are dreptate omu’! – pufneşte în rîs – i-auzi, bă, Nelă, să intre la loc, păi ce…. are dreptate…Nu se poate!

– La altceva se referă apostolul Ioan, la naşterea spirituală, la faptul că noi sîntem morţi în păcatele noastre şi trebuie să primim viaţă din nou de la Dumnezeu, El ne face o făptură nouă….După asta, pentru că sîntem noi născuţi din cauza puterii învierii lui Cristos, ne ….

– Cine zici că spune asta? Cum îl cheamă pe ăla? Nelu?

– Nu, Ioan, apostolul Ioan, a fost ucenicul Domnului Isus….

– Păi şi ce-are dacă-i zic Nelu? – rîde zgomotos – Ce pe cumnată-miu după buletin nu-l cheamă tot Ioan? Tot satul îi zice Nelu.

– Bine, dacă vrei mata’, aşa zice apostolul Nelu. Sper să nu se supere….Doamne iartă-mă! Aşa zice el…

– Şi dacă zice, ce?

(discuţie purtată cu un localnic din Tufeni-Stoborăşti, Olt, în anul 2002, vara, la poartă cumnatului său, Nelu)

„Pune-ţi, dragă, cerceii şi … gîndeşte!”

Înainte de admiteri mi-a relatat cineva următoarea discuţie.

Interesantă!

Personajele: un adult, telectual, şi o adolescentă.

„- Ce faci, dragă, unde dai?

– La Emanuel, la universitate…

– Da, da de ce? De ce te duci acolo, să ştii că ăia nu te lasă să gîndeşti.

– Cum aşa?

(Aici vine răspunsul rezultat în urma unei analize foarte adînci şi largi şi foarte înalte)

– Acolo nu te lasă să porţi cercei!”

🙂

Nu- aşa că este interesant?

(Notă pentru cei care nu cunosc ethos-ul tradiţional baptist (pocăiţi): în bisericile noastre femeile nu poartă/nu purtau podoabe de aur şi argint şi altele ca acestea ca o consecinţă a interpretării textului de care nu ne vom ocupa acum:

1 Petru 3:3 Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor,
4 ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
5 Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor;
6 ca Sara, care asculta pe Avraam, şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.

Pocăitele se remarcau prin faptul că nu erau machiate, nu purtau coafuri foarte pretenţioase şi haine foarte scurte sau strîmte, adică, în general şi de obicei se acopereau cînd se îmbrăcau 🙂 şi ştiau o chestie foarte simplă, mai ales nevestele, „la ce nu este de vînzare nu faci reclamă”.

Veţi spune: „alt text care nu duce nicăieri”, „alt text enervant”, „iar bagă fitile” etc. 🙂

Se poate discuta mult şi bine între partidele pro-cercei-machiaj şi anti-cercei-machiaj etc. Nu acesta este punctul focal al discuţiei relatate, ci faptul că destuparea minţii a ajuns să fie judecată după urechi şi de ce anume atîrnă în ele, nu de ce se întîmplă între ele.

Cine poartă cercei, logic, gîndeşte, are creierul „nespălat”, are libertate. E destupată-destupat (că nu mai contează)

Cine n-are, este spălat pe creier. Booooon!

Ca şi cum toată deşteptăciunea şi creierul ar sta în cele două mărgeluşe de lîngă lobul urechii, … dacă-i aşa, atunci „pune-ţi, dragă, cerceii în urechi ca să te faci deşteaptă!” Acu arăţi şi tu „ca lumea”. E bine? Ok. „Aşa fată frumoasă a avut mama, dar acuma-i şi deşteaptă! Numa proastele şi ţărăncile mai umblă aşa….nefiritisite”

Să fim serioşi!

Nici pocăinţa nu stă în lipsa podoabelor, dar nici emanciparea în prezenţa lor. Discuţie lungă şi complicată oricum.

Dar nu-i aşa c-a fost tare telectualul nostru?

Ps.

Vedeţi care este sursa pentru foto? Ironic, nu? Buy IQ!!!!!! http://www.buyIQ.com.

în traducere liberă – http://www.cumpără-ţi deştepciune.com

Ha, ha, ha, e super-ultra-hiper-tare, nu?!?!

Aseară am fost în lumea cărucioarelor…

Aseară am fost într-un loc foarte frumos, între oameni plini de dureri şi suspine. Am fost între oameni-perle.
Firul de nisip întră în scoică şi aceasta, în durere, înfăşoară firul de nisip în sidef. Aşa se nasc perlele.Aseară am văzut şiraguri de perle. Numai perlele false seamănă unele cu celelalte. Cele de aseară erau una mai frumoasă ca cealaltă.

Becky este o fetiţă care s-a născut cu un handicap. Părinţii? Extraordinari.  Au încercat să transforme cum s-au priceput durerea lor în binecuvîntare pentru alţii. Au început să adune oameni-perle, părinţi care poartă de grijă de copii cu handicap pentru a le oferi mîngîiere şi încurajare.

Becky are 20 de ani. A scris o carte despre experienţele ei în căruciorul cu rotile. În urmă cu vreo patru ani a înfiinţat cu părinţii ei o organizaţie prin care încearcă să ajute alte familii, în care s-au născut copii cu handicap, să treacă peste acest fel de dureri.

Aseară erau adunaţi într-o capelă peste 100 de oameni-perle. Oameni cu cearcăne adînci, care n-au avut niciodată un concediu. Pentru unii dintre ei această săptămînă a fost prima evadare din lumea ploştilor şi a gemetelor şi a lacrimilor de ciudă, durere, mînie, resemnare.

Ce să le spui acestor oameni împovăraţi de cruci pe care noi nu le-am purtat niciodată? Copil de 30 de ani care n-a mers şi n-a vorbit niciodată, complet paralizat, copii cu sindromul Down, copii care şi-au pierdut mîinile sau picioarele în accidente cumplite…copii autişti, copii orbi, copii arşi, copii mutilaţi…

Cel mai frumos moment al serii a fost acela în care o femeie de 62 de ani, scriitoare, mamă a trei copii, ne-a povestit viaţa ei.

S-a născut fără picioare.

A fost cerută în căsătorie de un bărbat normal şi frumos. L-a refuzat pentru că nu dorea să îi fie o povară. „Ai să pierzi toată bucuria vieţii cu mine”. „Fără tine aş pierde toată bucuria… ” i-a răspuns el.

S-au căsătorit. I-a fost frică să devină mamă timp de 10 ani.

Au avut trei copii. Ultimul, în ziua în care a împlinit 40 de ani.

Aşa i-a crescut. Ca să îi poată ridica le dădea numai pantalonaşi cu bretele. Îi apuca de bretele şi copiii puneau imediat bărbia pe umărul ei ca să se agaţe.

A luptat ca o leoaică să nu îi fie luaţi pruncii de asistenţii sociali care se uitau cu scepticism la felul  în care o mamă fără picioare îngrijeşte de trei copii.

Acum are copiii credincioşi, umblă cu Dumnezeu, fiecare dintre ei şi-au terminat studiile, şi-au început viaţa, căsniciile, carierele. Este o femeie realizată pe dinafară, dar mai plină de viaţă şi de bucurie lăuntrică.

Ea ne spune: „Prin suferinţa asta l-am văzut pe Dumnezeu, fără handicapul acesta, n-aş fi fost niciodată întreagă!”

Lumea scaunelor cu rotile este o lume fascinantă, adîncă şi plină de bucurie.

Am condus încet în noapte înapoi spre casă, am adormit mai liniştit ca niciodată în ultima vreme. Am adormit cu gîndul la femeia aceea fără picioare căreia i se va da într-o bună zi un nou trup, cu picioare. Nu sînt sigur dacă i se vor da şi aripi. Ar merita!

Doamne, habar-n-am dacă ne vei da aripi, ca îngerilor după înfăţişarea înaintea Ta.. dar poţi, te rog, să le faci un hatîr celor care şi-au petrecut toată viaţa în scaunul cu rotile? Dă-le măcar lor aripi…. te rog!

Primul număr „Creştinul Azi” după Congres

A apărut primul număr al Revistei Creştinul Azi. Primul număr după Congres.

Este un număr care relatează pe larg ce s-a întîmplat în timpul Congresului, redă viziunea noului preşedinte cu privire la mandatul pe care i l-au încredinţat delegaţii, urmează un interviu cu Dr. Otniel Bunaciu, un material prezentat de vicepreşedintele cu educaţia, Dr. Paul Negruţ, informaţii despre Slobozia de Argeş, un articol al preşedintelui de zi al Congresului, fost preşedinte al cultului, Vasile Taloş, intitulat „N-am fost un erou”, apar moţiunile Congresului, o serie foarte apreciată de maxime, de data aceasta „despre pocăinţă” etc.

Citiţi, merită!

Este un număr al preşedinţilor foşti şi cel actual. Aşteptat cu nerăbdare şi care merită citit de cît mai mulţi.

Apare aici din două sau chiar trei motive:

1. Tirajul s-a epuizat şi cred că numărul merită citit de cît mai mulţi dintre credincioşii noştri.

2. Pînă la apariţia paginii web a uniunii, unde sperăm să vedem, aşa cum s-a sugerat, şi revista cultului on line, cred că revista merită distribuită şi pe această cale. Datorită „vizibilităţii” acestui spaţiu, cred că merită folosit ca vehicul şi ciudăţenia asta de blog în slujba popularizării revistei.

3. Din cauza faptului că am avut o contribuţie semnificativă în aprovizionarea cu materiale pentru acest număr, nu cred că trebuie să fiu timid în a promova lucrurile bune făcute de această nouă echipă. Din acest motiv şi pentru că noua echipă a declarat că va promova transparenţa, comunicarea, accesul la informaţie, nu am nici un fel de reţinere pentru a da mai departe spre a tuturor cunoştinţă numărul de faţă.

Iată un prim număr bun şi Dumnezeu să binecuvînteze lucrarea bună a slujitorilor Lui.

La doi ani… în braţele lui Dumnezeu

În faţa lui Dumnezeu, aşa…. faţă către faţă şi de-aproape, îţi doreşti să ajungi cît mai tîrziu. Pentru că aruncarea spre braţele Lui este primejdioasă, înfricoşătoare şi dureroasă.

Un copilaş pentru care ne-am rugat cu două zile în urmă, Hadasa, de nici doi ani, a ajuns drept în braţele lui Dumnezeu (ca unul care am înmormîntat un copil, iertaţi-mă că aşa cred…).

Devreme pentru noi, la timp pentru El, dar cine îl întreabă acum pe El? Întrebaţi-i pe părinţi dacă-i devreme sau tîrziu…

Marius şi Alina sînt părinţi, au ţinut pînă ieri patru copii în braţe. Acum mai ţin doar trei. Unul este în braţele Domnului.

Vineri, 27 iulie va fi o zi grea pentru ei. Vă puteţi ruga să îi ţină Domnul şi pe ei de subţiori să nu se prăbuşească sub durere?

Vineri este pentru lumea creştină zi de post. Rugaţi-vă pentru Marius, slujitor al lui Dumnezeu în Timişoara şi pentru soţia lui şi pentru fraţiorii Hadasei care se vor repezi spre sicriaş să o ţină din nou în braţe pe surioara lor.

Rugaţi-vă pentru adulţi, să le vorbim în aşa fel acestor copii încît să înţeleagă cum Hadasa este în braţele lui Dumnezeu deşi stă în cutia aia de lemn în faţa lor.

Ca pastor, am stat lîngă două sicrie: pe unul scria „9 luni”, pe celălalt, „1 zi”. Pentru al nostru au fost doar 8 săptămîni….

Nu există cuvinte la înmormîntările copiilor. Puteţi încerca… dar va fi greu…..

„Tenkiu eniuei”

Ieri am primit un email care m-a încurajat să continui pentru o vreme să fac ceea ce fac.

Mă gîndeam să mă las de chestia asta. A fost un exerciţiu bun. Dar acum n-are rost după chestia cu topurile. Prietenul meu, Sebastian, spune că topurile sînt lucru dracului şi că nu are rost să mai stai pe unde se fac topuri.

Ducă-s-ar topurile şi locurile lor! Dar iată un email simpatic. Vorbim noi mai tîrziu despre topuri.

„N’am stiut a’ti gasi vreo alta adresa de email pe „patratosu” asa ca’ti scriu aici despre ceva care s’a intamplat si din cauza ta. tenkiu eniuei.
http://danibarna.wordpress.com/2007/07/23/hai-liberarea/„

Poza este de trimis la concurs.

„…Dumnezeu… pupa-I-aş tălpili”

Vara mea, Lucica, este o femeie dintr-un material care nu se mai fabrică. Este diferenţă de vîrstă între noi, dar ne înţelegem ca fraţii, nu ca verişorii. Este bunică nu de multă vreme. Cu necazurile ei de bunică.

Zilele trecute am vizitat-o şi am stat pe buturuga din ocolul ei. Mi-a povestit de toate, cum facem de obicei. Are un limbaj colorat, straşnic, dulce.

„Ehe, Dumnezeu l-a făcut să meargă, pupa-I-aş tălpili…”

Este vorba de nepoţelul Paul care merge. O dulceaţă de copil. N-am văzut copil mai vesel ca el, dar nici care să dovedească mai multă ambiţie. A mers foarte greu, după mai multe operaţii, dar acum zburdă.

La început n-am înţeles ale cui tălpi vrea să le pupe Lucica. Ale nepoţelului care merge? Am înţeles. Ale lui Dumnezeu care l-a făcut să meargă. Asta-i sigur pentru că am mai auzit vorba asta în familia noastră: „Dumnezeu, pupa-I-aş tălpili…”

Iată tălpile Domnului de pupat.

Ştie Lucica ce ştie…. Scumpă verişoară!

Cine mă caută din Japonia?

Chiar, cine mă caută din Japonia?

Noul sitometru pe care l-am descoperit, îmi arată cam de pe unde e lumea care se pătrăţeşte căutînd pe ici pe colo 😉 . Mare mi-a fost supriza să dau peste Tokio de vreo două ori săptămîna asta.

Cred că cineva de-acolo caută katana, tatami etc. şi hop, îi sare site-ul ăsta. Dă peste o limbă care este pentru el sau ea aşa cum este japoneza pentru noi.

Oricum, ne înţelegem bine, tatami, katana, bushido, sushi, hos, adică, „spaţiu de luptă”, „sabie de samurai”, onor’ codul luptătorului”, „peşte crud cu orez în foaie de alge” şi „să ne trăieşti, frăţioare!”

Te salută Sică din Ploieştiu lui CAragiale!*

Sayonara!

şi Arigato pentru că m-ai căutat.

Arigato gozaimasu, dacă mai revii!

*(Şi dacă îl traduceţi pe Caragiale oricum nu înţeleţi nimic, că n-aveţi cum, n-aveţi mentalitatea, aşa cum nici noi nu înţelegem bushido-ul vostru. Putem să vă traducem cuvintele, dar situaţiile? Îl puteţi voi pricepe pe Caţavencu-SAn şi pe Agamiţă Dandanache-san? Fugi d-acilea! )

PS.

Şi toate punctuleţele astea care reprezintă ultimele 100 de căutări sînt oameni sau computere?

La Oradea a început Conferinţa ACSI

Durează trei zile.

ACSI este o organizaţie care adună toate şcolile creştine din lume. Conferinţa este impecabil organizată. Se pare că fiecare ştie ce are de făcut.

Subiectele sînt fascinante. Voi reveni asupra acestui aspect.

Azi, la deschidere am avut un şoc. Este absolut incredibil. Dintre cei două sute şi ceva de participanţi majoritatea este formată din tineri. Tineri sub 30 de ani. Profesorii, educatorii, învăţătorii care predau în seminarii, şcoli generale, licee, grădiniţe sînt abia ieşiţi de pe băncile şcolii. Mulţi dintre ei nu sînt căsătoriţi, deci, nu au copii ei înşişi.

Da, ştiu că puteţi întrevedea posibilele pericole ale lipsei de experienţă, dar gîndiţi-vă la avantaje.

Toţi tinereii aceştia au renunţat la concediu, au venit cu mare entuziasm ca să-şi continue formarea. Participă la seminarii, unii dintre ei sînt ei înşişi lectori.

Ce să mai vorbim de creativitate şi de posibilitatea de adaptare la un sistem de învăţămînt în care se aplică tot timpul reguli noi. Ce visează cineva noaptea, se aplică ziua.

Aceşti tineri vor rezista şi cred că, dacă vor merge pe calea ascultării, disciplinei şi formării continue, ne putem da copiii cu mare încredere în mîinile lor.

Aşa să îi ajute Dumnezeu!

Sînt pentru contra-bass

Eu sînt contra. Sînt contra bass-ului în anumite momente. Am cîntat chitară bass destul de multă vreme, dar sînt bucăţi la care sînt contra basss-ului amplificat prin staţie. Adică sînt pro-contrabass. 🙂

Uite-l. Contrabass-ul pierdut, pe care nu îl mai vedem în proximităţile noastre.

Compoziţia lui Mancini. A mai compus o bucată foarte cunoscută. 🙂

Dragilor, dragi!

Am bănuit eu că se încing spiritele cînd discutăm despre muzică, dar nu aşa din prima! 🙂

Am făcut cîteva observaţii şi deja am început să discutăm despre CE ÎMI PLACE ŞI CE NU ÎMI PLACE MIE!

Expedierea fanfarei doar la înmormîntări şi prejudecata sonoră împotriva sound-ului de mandoline nu face bine unei discuţii „la cald” despre muzică, dar cu sînge rece.

Prea des cînd discutăm despre muzică discutăm din acest punct de vedere: asta-mi place mie, deci asta este bun.

Sau: am văzut eu fanfare şi coruri proaste sau trupe de închinare proaste şi atunci totul este prost.

Putem obiectiva puţin discuţia?

Am început prin cîteva observaţii despre EFECTELE dispariţiei orchestrelor şi fanfarelor din biserici. Dispariţia „notiştilor”, apariţia urechiştior. Apoi am discutat despre tradiţiile noastre, bune sau rele. Merită să aruncăm şi copilul odată cu apa din albie?

Că sînt fanfare şi coruri şi bune (cîteva) şi mai puţin bune, că sînt şi trupe de P&W mai puţin bune şi bune (puţine). Admit.

Nu despre asta este vorba. Ajunge să punem mîna pe instrumente şi iasă muzică de toate soiurile. Chiar şi un muzician bun poate cînta la un moment dat muzică proastă. Depinde ce înţelegem prin muzician bun. Un tehnician foarte bun? Un tip cu mare viteză la deşte? Mood-ul?

Există muzicieni buni şi muzicieni slabi.

Există muzică bună şi muzică proastă.

Care sînt criteriile după care facem deosebirea între unii şi alţii?

După ureche? 🙂