Am văzut o poză cu un călugăr. Bine aranjat, bine pieptănat, conştient că era fotografiat. M-am întrebat? Oare un călugăr are voie să se fotografieze?
Nu prea stiu, dar vă întreb. Ce cred acum? Nu prea cred. Un călugăr din aceia ca în trecut, poate că nu! Da ce ştiu eu, că sînt baptist şi noi n-avem călugări. Dar am o vagă bănuială, din cîte am citit, că unul care poartă hainele călugăreşti, dar nu are deplina cunoştinţă a tradiţiei din care vine şi vocaţia cea mai înaltă a chemării sale, poate că da, poate că şi-ar face poze!
Dacă pe vremea cînd s-au spus cuvintele din Patericul Egiptean ar fi fost aparate de fotografiat, anahoreţii ar fi fugit ca de diavol, ar fi fugit de duhul mîndriei, de scoaterea la iveală, s-ar fi ascuns în bărbi şi glugi, să nu fie văzut trupul puturos şi vrednic de moarte. Ar fi făcut poze numai la porunca Avvei, ca pedeapsă, nu de voie!
Un călugăr care doarme pe scăunelul aplecat şi care se aşează în raclă întins cel puţin o dată pe zi ca să îşi aducă aminte că este trecător, nu prea cred că ar pune mîna la tîmplă, şi-ar deschide o cărticică în faţă, ca şi cum ar citi ceva şi s-ar uita spre obiectiv să fie întipărit în hîrtie…nu prea cred. Pentru ce, pentru cunoaştere, pentru recunoaştere? Pentru cine, pentru posteritate? Nu prea cred!
Dar acu văzui că s-au updatat şi călugării! Să-i judecăm? Nu cred că este cazul, mai ales că sîntem din afară. Dar ceva totuşi nu se potriveşte cu trecutul în şirul acesta de „feţe smerite” care se lasă fotografiaţi la computere, cîntînd în strană, ne zîmbesc larg, scot burta abia strînsă cu centura cu insemne la iveală, vorbind despre post, iar preoţii se îmbracă în veştminte în afara bisericii şi în afara liturghiei, prin propriile apartamente, pe lîngă diverse obiecte casnice şi nu lîngă altar unde le stă bine „la epitrahil”.
Călugării se fotografiază! Se aşează cu atenţie, îşi piaptănă impecabil părul lung, îşi mîngie barba, întreabă fotograful dacă vor ieşi bine!
„Păsăricaaaa! Gata dom’ călugăr, a ieşit! Aţi ieşit frumos ca un mire!”
Vi se pare cumsecade?
Păcat! Şi-acolo şi-a băgat stăpînul închipuirilor coada. La ce folos duhovnicesc?
Părerea mea, că altceva nu am, n-am sugestii şi n-am judecăţi, părerea mea este că NOI n-ar trebui să fotografiem călugări. Le facem rău. Şi lor şi spiritualităţii pe care doresc s-o reprezinte şi tradiţiei din care vin. Imageria şi călugăria n-au ce căuta împreună, dar poate greşesc, că sînt baptist şi noi, baptiştii, nu avem călugări.
Mie îmi place să mă dau în poză! Dacă aş fi fost călugăr, adios! 🙂
La patratosu 