Cineva m-a întrebat în urmă cu cîţiva ani cu o superioritate greu de ascuns dacă am făcut armata! Dacă ştiu ce-i aia viaţă! Dacă sînt „bărbat”! Am pufnit în rîs! Scuze, de fapt i-am rîs în nas, că era foarte aproape!
Da, am făcut, şi încă foarte grea. De ce? Că puteam să scap. Eram întreţinător de familie şi altele…
M-am dus la tata socru, pe atunci, viitor tată socru, un om extraordinar, şi i-am spus că m-am îndrăgostit de fata lui.
M-a întrebat de care dintre ele, că avea şapte.
I-am spus.
Mi-a spus: „Te duci, faci armata şi mai vorbim!”
De-asta am făcut armata. Din dragoste. Nu de armată.
Ce-am găsit acolo şi ce-a făcut armata cu mine? Oricum, nu-mi pare rău, a meritat. Dar ce-a fost acolo?
Poate că şi asta m-a-nrăit aşa. 🙂 Nu? Totul are o explicaţie!
Uite cum am fost!
şi uite cum am ajuns după armată! 🙂
Am făcut la batalion disciplinar pentru cadre. Topraisar. Regiment compus special de intervenţie şi protocol. Loc de băgat armata în oase, nu numai nouă, ci şi cadrelor (Ah, ce superbă fază cînd Maiorul Crintea venit de la Focşani, la prima adunarea a cadrelor dimineaţa, pentru că s-au mişcat prea lent, a făcut instrucţie cu ei în faţa noastră, i-a alergat pe tot platoul, dar am primit şi noi după aia… am săpat trei gropi de infanterie cu lopăţica din poziţie culcat în înaintare …, a treia, cu masca pe figură).
Apă? Dimineaţa şi seara, doar jumătate de oră.
M-am ras de nenumărate ori „pe uscat”. Am rămas cu o sensibilitate foarte mare la faţă de acolo.
Am curăţat bude turceşti cu mîinile goale că nu mai merge „şarpele” şi n-aveam apă să mă spăl de excrementele coapte şi închegate de pe mîini. Am curăţat un WC-u care nu fusese desfundat de 6 (ŞASE) luni!!!
Am făcut armata în timpul revoluţiei. Am stat 17 ore în gardă neschimbat! Era să mor îngheţat. Viaţă de cîine. Cu revoluţia este altă istorie!
Verişorii mei, Delia şi Viorel, au plîns cînd mi-am dezbrăcat ţinuta nespălată de aproape 3 săptămîni, la prima permisie.
Încă mai ţin minte numărul armei BC 3388! Din somn dacă mă scoală cineva, îl ştiu. Cum să nu îl ţii minte cînd, dacă ai fi pierdut arma, luai 5 ani de puşcărie?
Am alergat 6 km cu tot armamentul din dotare. 1 km cu masca pe figură. Am urcat pe biută. Am primit „adunarea în copac”. Am sărit de pe şina de cale ferată după ce am mers 5 metri în echilibru la 2,2 m deasupra pămîntului. Teava akm-ului m-a lovit în ceafă. Am văzut stele verzi. Pe colegul cu AG 7 l-a lovit ţigarea aia de fier de i-a dat sîngele.
Am dormit în camioane Carpaţi, în cabina îngheţată. (am fost norocos că am avut postul de la parcul auto). Da, am dormit în post de frig şi de foame. Mai ales pe timpul „revoluţiei”.
Am săpat adăposturi de infanterie cu lopăţica, culcat, din 5 în 5 metri. (De ce? şi acum îmi vine să rîd, dar altă dată despre asta!)
Am rîs cu Clim, am plîns la „revoluţie”. Oare pe unde o fi prietenul meu Clim? Dan Clim! Ce viaţă! De roman!
Poate cel mai greu moment a fost cînd un regiment întreg (paraşutişti, scafandri, marinari-submarinişti, infanterişti, cercetaşi-diversiune, grăniceri, antiaeriană, tanchişti…) am auzit ordinul din partea Colonelului Cornilă, secretarul de partid pe regiment (probabil este la pensie acum şi sigur are pensie mare)
„Partidul ne cere să apărăm statul şi ordinea de drept….” ceva în genul ăsta…
Oricum ceea ce a urmat a fost incredibil.
Practic ne pregătea pentru ordinul de a trage în populaţie.
Vă spun eu că avea dreptate cine-a spus „Armata a tras în aer, şi populaţia a tras aeru-n piept!”
Cînd am priceput despre ce este vorba, TR-iştii ne-am sfătuit între noi şi am ascuns muniţia. Primisem din belşug. 250 cartuşe pe soldat. Cineva „ne-a dat în gît”. Am fost imediat degradat, Capitanul G. (ce-am mai rîs cu toţii cînd şi-a dat cascheta jos prima dată, nimeni nu se aştepta să răsară o chelie atît de superbă, dar am mîncat instrucţie şi pentru asta) a venit şi mi-a luat şireturile şi centura şi ne-a băgat în arest între 20 Decembrie ora 20.00 şi 22 Decembrie, ora 12.30. Şi acum îmi amintesc cum îl întrebam în disperare: „Unde ne duceţi toarăşu’ capitan?”
Noroc c-a căzut Ceauşescu!
Era să fiu între eroii Revoluţiei! Eram sigur că în ziua aia ne împuşcă!
Ne scoseseră la aer cînd a trecut o slăbătură de soldat de la „termen” care a vrut să facă armata neapărat ca să se însoare. Avea vreo 48 kg. A trecut urlînd „A căzut tiranul, a căzut tiranul!!!!”
Ne-au dat din nou armele! S-au purtat frumos cu noi! (cum să nu te porţi frumos cu un tip care dă semne de rebeliune şi are un AKM în mînă cu 250 de cartuşe?)
Nici la porumb n-am mai mers, dar am mîncat în continuare fasole cu pietre şi grăsime de porc crudă neafumată, iar la 10.00 dimineaţa o conservă de sardine la 9 (NOUĂ ) oameni. De mîncat cu baioneta.
Am făcut toată instrucţia şi toate tragerile. Am tras cu mitraliera de companie, cu TT-ul, cu Carpaţi-ul, cu PSL-ul (luneta), cu mitraliera de pe TAB (14,5), cu AG-7 şi AG-9. Din poziţie culcat, în picioare etc.
Am făcut şcoală de ofiţeri de rezervă. Citit regulamente. 112 oameni pe mînă, prin rotaţie. Curat exericţiu de tîmpire organizată. Patru plutoane.
AOSPC! Viaţă bună ca AOSPC!. Cine ştie, ştie!
Am scăpat cu trei luni mai devreme. atunci s-a scurtat armata! 6 luni TR-ul, 1 an, trupa.
Aşa am scăpat de locul ăla! Repede, dar greu!
Vara trecută l-am vizitat. Este în paragină. Cădere liberă. SAtul de tătari, înfloritor cînd găzduia 1800 de militari, acum regreta plecarea tinerilor în care mai băgau din cînd în cînd cuţitele la discotecă, pentru că se legau de fetele lor.
Aproape de fiecare dată cînd mă duc la mare trec pe acolo. Anul ăsta nu vom merge.
Nu vă puteţi imagina ce sentiment de libertate ai cînd scapi dintr-un astfel de loc.
Multă vreme după ce venise liberarea am avut coşmaruri, mă trezeam la 5.30 din reflex şi altele.
Da, am făcut armata.
Îmi pare rău? Nuuu! Am făcut-o pentru ea, pentru soţia mea! Pentru asta a meritat!
Cine este rău, în armată se face şi mai rău! Cine este bun, nu poate decît să se îmbunătăţească. În armată nu rămîi la fel.
Oricum, în şase luni am schimbat şase comandanţi de companie. Capitanul G. a dat cu cascheta de pămînt de disperare că nu poate băga armata-n noi. Din fericire armata n-a intrat în mine, dar mi-a intrat frigul în oase, mi-am pierdut dinţii de la pietrele din fasole şi dintr-o lovitură, am venit cu ficatul în pioneze de acolo.
Nu îmi pare rău. Probabil şi pentru că acum pot răspunde unei astfel de întrebări.
Un lucru e clar, nu ştiu cine a spus-o, poate că Iorga: „acolo unde se sfîrşeşte logica, începe armata!”
Ce instrucţie am luat eu pentru că am scăpat vorba asta printre dinţi!!! Locotenentul era LM-ist (făcuse şi Liceul Militar, nu numai Şcoala de ofiţeri şi îi curgea armată prin sînge)
„Drepţi! Culcat! Salt-nainte! Culcat! Salt-nainte! Culcat! 50 de flotări! Cu bătaie, soldat” (urmau înjurăturile, în armată se folosesc în loc de punctuaţie)
Armata română! bine că s-a desfiinţat serviciul militar obligatoriu.
Şi totuşi, din cînd în cînd, îmi vine să îi duc pe unii dintre puştanii pe care îi văd necopţi şi prostindu-se cu viaţa măcar cîteva ziel într-un loc ca ăla.
Ar trebui făcută un fel de clinică, ceva care să semene cu regimentul ăla, în care să îi ducem pe moftangii măcar 21 de zile să le iasă prostiile din cap.
Ştiu că preoţii, pastorii şi cei care au vreo legătură cu teologia au fost scutiţi de armată încă înainte de a se hotărî desfiinţarea armatei obligatorii. Şi pe mine m-au lăsat în pace cei de la CMJ imediat după hirotonire. Eu tocmai pe aştia i-aş duce vreo cîteva săptămîni la greu, în ceva asemănător cu armata, să muşte un pic ţărîna, să se scoale devreme, să răcnească cineva la ei un pic, să le scoată „talentele din cap” (ştii cum este să te crezi băiat deştept, curat şi iubit de maică-ta şi să îţi strige cineva în faţă, „bă, tîmpitule, ce eş făcut la băutură? Nu se salută, bă, fără chipiu!”), să fie umiliţi un pic aşa degeaba şi pe gratis! Uitaţi-vă la toţi cei care au făcut puşcărie politică şi au rămas intacţi moralmente: ce OAMENI!
Bine că am scăpat de armată! Ce bine ar fi să fie din nou un pic de armată! Măcar aşa, un pic …. de gust.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
La patratosu 