Colţul ochiului şi coada gurii

Eu zîmbesc în colţul gurii.

Naum mă întreabă azi:

„Tati, de ce spunem: ne uităm cu colţul ochiului?”

„Ne uităm cu coada ochiului şi zimbîm în colţul gurii!”

„Ba, am auzit cu colţul”

Are dreptate copilul.

Şi „colţul gurii” şi „colţul ochiului” au aceeaşi formă. Aşa cam cum este „colţul ierbii.”

De ce ochiul ar avea coadă?

Atunci putem spune „zîmbim în coada gurii”? Nu. Gura are colţuri. Ochii codanelor au coadă, iar ochii noştri, necodiţi, au colţuri ascuţite la fel ca gurile noastre închise, aşa cum este „colţul ierbii”.

Da ce spuneţi de „colţ de pîine” şi „de prin toate colţurile pămîntului”

Da, de „a dat colţul”?

Dacă dai colţul, nu mai poţi zîmbi în colţul gurii şi nici să tragi cu coada ochiului. Gata! Răsare colţul ierbii peste ochii şi gura ta!

Iată un bun început de psalm de împrecaţie:

„Să dea colţul ierbii, Doamne, din colţul gurii celor care te blastămă”

Poate mîine îl scriu…simt cum creşte mînia …