Doamne,
Mi-au trecut prin cap tot felul de lucruri,
Mi-au trecut prin inimă oamenii.
La lucruri mă gîndesc şi
La oameni inimesc.
Cum să am grijă de toţi?
Cum să număr toate?
Cum să port pe umeri poverile?
Cum să ţin în minte lucrurile?
Doamne, mîinile mele tremură,
Nu poate ţine lucrurile toate,
Inima nu-mi e destul de largă şi adîncă,
Să cuprindă oamenii, toţi.
Ia Tu blocurile,
Ia Tu locurile,
Ia Tu viile şi cîmpiile,
Ia Tu lucrurle şi oamenii!
Gîndeşte-Te,
Şi inimeşte-ne!
.
(Mamaia, mama mamei, a avut vie şi 12 copii. O femeie foarte echilibrată, liniştită, care a purtat poveri multe. Cînd a ajuns la bătrîneţe a fost lovită de toate grijile pe care le îngropase în suflet atîţia ani. Se uita pe fereastra noastră la blocurile de vis a vis şi întreba „Oare ce-o să mă fac eu cu toţi oamenii ăştia? Cum să am grijă de toţi?” A murit la scurt timp după aceea. )
La patratosu 
