Cum ne înjura tataie…

Tataie, viticultor din tată în fiu. A făcut o casă boierească. Putea să treacă un omul călare pe cal prin polată şi hol. Adunase pe vremea lui Ceauşescu vreo 300.000 de lei, bani buni la vremea aia. Om gospodar. A fost croitor în război. Spilcuit, cu mustăcioară „a la Hitler”. Se ruga cîte jumătate de oră.

Am fost cu el la biserica din Iaşi şi a început să se roage. Am simţit că mă ia cu năduşeli. S-a rugat vreo 12 minute. La sfîrşit m-au întrebat prietenii: „Ăsta-i bunică-tu?”

Într-o zi i-am făcut ordine prin curte. I-am aruncat tot ce am crezut noi că nu-i necesar. La vîlcea.

A venit acasă. Şi-a dezjugat boii. N-a zis nimic. A scos cureaua şi a început să ne alerge printre fîneţe.

Ne înjura cam aşa:

„Fi-mi-aţi dragi, să-mi fiţi…! Vin-coa la mine, n-auzi?”

am mai auzit asta de la el, în mai multe variante, dar niciodată cu aşa de mult nerv:

„Fi-mi-ai drag!” „Fire-aţi dragi!”

şi aşa a fost ….