Archive for 14 iulie 2007

h1

Înmormîntarea

iulie 14, 2007

Andreas Schoger, student la teologie şi apropiat al fratelui Niculiţă, ne spune următoarele:

„A fost ca-n ceruri!

Cel mai emoţionant moment a fost acela în care au fost chemaţi în faţă cei care au făcut parte din lotul de puşcăriaşi denumit „Pantalonii Scurţi”. Aşa erau numiţi cei care au fost arestaţi în pantaloni scurţi, în timpul verii. Aşa au rămas îmbrăcaţi pînă a venit iarna, în hainele în care au fost arestaţi. Iarna cîntau şi ceilalţi deţinuţi politici se mirau de bucuria care se răspîndea din fiinţele lor.

Fratele Tudose şi fratele Valeriu, care au făcut parte din acelaşi lot cu fratele Moldoveanu, povesteau că foamea era crunta acolo, dar bucuria era şi mai mare. Un smoc de iarbă era o sărbătoare, dar atunci cînd începeau să cînte se rugau Domnului să le mai ia din bucurie, pentru că nu o mai puteau îndura.

În timpul slujbei de înmormîntare au vorbit fraţi din România şi din afara ţării, dar fratele Găină s-a remarcat prin simplitatea mesajului despre felul în care îi pregăteşte Dumnezeu pe sfinţi pentru veşnicie. Sfinţii sînt aceia care lasă în urmă binecuvîntarea şi mireasma sfinţeniei cu roadă.

Au fost mai multe asemănări între fratele Niculiţă şi Domnul Isus, aşa cum trebuie să fie pentru fiecare dintre noi, dar au mai fost două pe care azi le-au remarcat cîţiva: fratele n-a avut o casă a lui, a stat în chirie, şi n-a fost înmormîntat în mormîntul lui. Şi-a luat cu împrumut mormîntul. Numai pentru o vreme.

S-au cîntat multe dintre cîntările fratelui împreună cu toţi cei care au umplut sala bisericii, dar toată sala a fost în lacrimi cînd s-a cîntat una dintre cîntările preferate ale fratelui Niculiţă, era cîntarea prin care îşi începea timpul de părtăşie cu Domnul: Te laud dis de dimineaţă, te laud, Doamne, te laud.

Sora Lena a dat dovadă de o tărie demnă de un credincios care şi-a pus nădejdea în Domnul.

În cei 60 de ani de căsnicie nu s-au certat niciodată.”

Serviciul de înmormîntare a fost condus de fratele Beniamin Poplăcean care a vorbit şi la groapă.

Cultul a fost reprezentat de fratele Ionel Tutac, secretarul general al cultului, care, alături de alţi reprezentaţi ai cultului Penticostal, ai cultului Creştin după Evanghelie şi ai Oastei Domnului au adus mesaje de mîngîiere pentru familie şi pentru adunare.

Un moment deosebit a fost acela în care fratele Tudose, prieten vechi şi camarad de puşcărie, l-a văzut pe fratele Moldoveanu în sicriu. În tăcere i-a cuprins mîinile şi l-a binecuvîntat pe Dumnezeu pentru darurile pe care le-a lăsat prin fratele Moldoveanu: 8000 de cîntări, 50 de cărţi scrise şi alte 50 pentru tipar.

Fratele Niculiţă a fost înmormîntat aproape de locul în care îşi doarme somnul de o vreme fratele Trifa, la numai 50 de metri depărtare.

Vom reveni cu alte detalii, fotografii şi fişiere audio.

Dumnezeu să fie slăvit pentru lucrarea Sa!

Update: Sperăm ca mîine dimineaţa la ora 7.00 pe TVR 1 să putem urmări un reportaj realizat de Cristi Ţepeş.

h1

Numai harul… o interpretare

iulie 14, 2007

„În umblarea mea prin lume…

NUMAI HARUL Tău mă ţine”

chitara-cu-biblia-in-negativ.jpg

Click pe „numai harul” şi se descarcă pentru Windows media player.

h1

De ce cîntăm?

iulie 14, 2007

Andy mi-a trimis următoarea mărturie. Click AICI.

h1

Doliu….alb!

iulie 14, 2007

4-aprilie-niculita-si-lena-moldoveanu1.jpg

Azi este ziua punerii unei seminţe în pămînt.
Nu este „locul de veci”. Trupul este semănat în ocară ca să răsară în toată frumuseţea, aşa cum pui sămînţa urîtă şi înghesuită a florii ca să răsară din ghemotocul maroniu aşa de frumoasă şi gingaşă floare!

Să plîngem, să ne bucurăm? Ce să facem? Să plîngem că am pierdut un drag? Să ne bucurăm pentru el, că s-a fericit în glorie?

Ştiu cum să facem azi: ca în imaginea Mîntuitorului, cu un ochi să plîngem, cu unul să rîdem şi să ne bucurăm că nădejdea noastră este mare.

Ca în împreunarea dintre încruntare şi zîmbet, doliul din această zi să fie unul ALB, ca hainele sfinţilor din Apocalipsa cap. 7:13-15

Acum se aude: „Dar aceştia, aceştia care vin, de unde vin ei şi cine sînt?”

„Doamne, Tu ştii cine sînt, de ce mă întrebi? Sînt aceia care vin din necazul cel mare şi care şi-au spălat hainele în Sîngele Mielului….”

În acest grup cu ramuri de finic în mîini şi îmbrăcaţi în haine albe, care tocmai trece printre porţi în Cetate, se cîntă şi în româneşte.

Să-l invidiem pe fratele Niculiţă. Asta să facem! Ce vede el noi nu vedem, ce cîntă el noi nu cîntăm, pe Cine vede El noi auzim doar.

Acum într-o singură zi de veşnicie are timp să cînte toate cîntările pe care le-a compus.

De undeva dinspre partea dreaptă a Tronului se va auzi de vreo cîteva zeci de mii de ori „Spre slava Domnului cîntăm cîntarea….”

Cîntă-le pe toate, frate Niculiţă, că venim şi noi imediat! La rîndul cetei noastre! Dacă auzi cumva „În umblarea mea prin lume… numai harul!” să ştii că noi sîntem….Nu ne vom recunoaşte după haine, că toate-s albe, numai după cîntări….

%d blogeri au apreciat: