„Ortodocsii si Biblia”

Tocmai am primit trimiterea catre un articol al pr. prof. dr. Constantin Coman, pe care l-am cunoscut în studenţia bucureşteană,

Vezi link.

Concluzia articolului: „REcunoaştem că nu citim Biblia şi nici nu este chiar în centrul vieţii noastre, dar, dacă privim mai atent şi puţin din altă parte, putem să vedem şi lucruri pozitive. Deci este bine şi aşa.” Şi aşa să rămînă? Da despre viaţa cu Dumnezeu şi despre felul în care Îl „re-cunoaştem” pe Cristos Domnul de unde aflăm? Nu de la Scripturi ar trebui să plecăm?

Nu ne primejduim mai mult dacă mergem înainte la duhovnic care merge la alt duhovnic, care merge la alt duhovnic? Nu ne primejduim aşa cum zice Mîntuitorul : „Vă rătăciţi pentru că nu cunoaşteţi Scripturile”

Riscurile teologhisirii teoretice pornind de la Scripturi spre Scripturi sînt mari, ars gratia artis, dar la fel de mari, poate şi mai şi sînt riscurile apărării unei situaţii patologice pe care o putem privi romantic, dar care ne-a dus ţara şi naţia cam pe unde le vedeţi.

Perspectivele păşuniste n-au vindecat niciodată rănile adînci făcute de ignoranţă.

Atanasie cel Mare a fost baptist?

Dacă este să luăm în seamă ce a spus despre Tradiţie, a gîndit exact ca un baptist.

Sînt mai multe modele referitoare la înţelegerea tradiţiei, a Tradiţiei, predaniei şi a tensiunilor dintre tradiţie şi Scriptură.

Există lucrări scrise de teologii care vin din ambele spaţii şi din spaţiul ortodox-catolic, al bisericior tradiţionale şi din spaţiul protestant.

Unul dintre textele fundamentale referitoare la tradiţie este un text scris de Atanasie cel Mare, text care conţine una dintre cele mai clare definiţii ale Tradiţiei,

„Să vedem şi predania cea de la început şi învăţătura şi credinţa Bisericii universale, pe care a dat-o Domnul, au propovăduit-o apostolii şi au păzit-o Părinţii. Pe ea s-a întemeiat Biserica şi cel ce cade din ea nu mai este şi nu se mai numeşte creştin …..şi că aceasta este credinţa Bisericii, poţi afla din aceea că, Domnul trimiţînd pe apostoli, a pus-o pe ea Treimea ca temelie a Bisericii….Iar apostolii, mergînd, aşa au învăţat. Şi aceasta este propovăduirea întregii Biserici de sub cer.”

din Sfîntul Atanasie cel Mare, Scrieri, II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988, Epistola I către Serapion, P.G. 26, 529 – 608, cap XXVIII.

Cam aşa gîndesc şi baptiştii despre tradiţie.

1. care-o fi sinonimul cuvîntului predanie?

2. ce relaţie se poate stabili între predanie-învăţătură-credinţă?

3. care este diferenţa dintre a dat, au păzit, au propovăduit? Observaţi schimbarea subiectelor?

4. observaţi corelarea persoanelor care îndeplinesc acţiunile şi statutul acestora din perspectiva autorităţii?

După cum se poate observa în textul atanasian, problema tradiţiei este discutată în cadrul eclesial, în contextul unei urgenţe soteriologice. Athanasios discută modul în care Dumnezeu există, zidit pe temelia a ceea ce crede întreaga Biserică şi pentru că este pusă la îndoială validitatea mîntuirii noastre.
Este ştiut faptul că doctrina despre Sfînta Treime în jurul căreia ne definim întreaga structură a crezului nostru nu se află pe paginile Scripturii şi că este un rod al tezaurului interpretativ al Bisericii.

Modul în care Athanasios defineşte predania este foarte apropiat de sensurile pe care termenul le capătă în Noul Testament, avînd conotaţii pozitive.

Credem că putem utiliza termenul de Predanie sau Tradiţie, determinîndu-i cu prudenţă limitele şi referindu-ne la ceea ce este lăsat de Cristos, propovăduit de apostoli şi păzit de autorii bisericeşti, numiţi de bisericile tradiţionale părinţi ai Bisericii.

Iată dar că adevărata tradiţie este cea lăsată de Cristos, la care apostolii şi părinţii nu au mai adăugat, ci au interpretat şi răspîndit miezul de credinţă primit din partea Mîntuitorului.

În acest sens înţelegem şi noi, baptiştii tradiţia.

Notă: Imaginea îl prezintă pe Atanasie cel Mare în plin conciliu. În mînă are Crezul, îl calcă în picioare pe ereticul Arie. Unde este aureola din reprezentare?

O santinelă, două santinele

Am avut o santinelă, acum o avem şi pe-a doua. Sau vechea, dar cu altă faţă. Dar tot două sînt la număr, nu?

Cum se numără? O santinelă, două santinele.

De la trei încolo este mult.

Scuzaţi, nu m-am putut abţine cînd am văzut poza! 🙂

Sper să fie de bun augur de data asta şi să nu lipsească pagina de umor. Abia aşteptăm!

Mă simt bine în pielea mea…. dar mi-a rămas cam mare…

Azi se împlinesc două luni de cînd am avut fibrilaţia şi m-am hotărît să dau jos kilogramele. Este mai uşor cu kilogramele decît cu reglarea somnului.

Da, de la un timp mă simt bine în pielea mea. Am atins 88 de kg după o zi de post, asta după ce în mai fusesem la 96.

Mă simt bine în pielea mea, numai că mi-a rămas puţin cam mare, pe alocuri 🙂

Este un exerciţiu de înfrînare şi voinţă, dar merită. Stau şi mă uit la carnea de porc şi îmi aduc aminte că Duhul s-a arătat în chip de porumbel, că Isus a înmulţit peştii şi pîinea, dar în porci a băgat dracii din Gadara.

Dumnezeu ne-a făcut cu mare dichis. Strici ceva şi totul se dă peste cap.

Din seria „oameni care mi-au dăruit ceva”: Tata

Da, unul dintre cei pe care i-am cunoscut foarte puţin e tata. Am scris altă dată mai mult despre el. Îi sînt recunoscător cuiva care mi-a adus aminte de melodia asta.

Uraaa! Doctorul mi-a prescris cafea!

M-am lăsat de cafea din decembrie. Porţia mea: cam trei căni pe zi.

Nu ştiam că mă aşteaptă probleme cu inima la vremea aceea.

Era postul Crăciunului şi m-am lăsat aşa, de ambiţie. Am vrut să demonstrez prietenilor că pot, dar întîi mie. „Nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine.”

Aveam o grămadă de cafea prin casă. Ce să fac cu ea. Am dat-o mamei. Am dat-o socrului. Am dat-o prietenilor, dar mirosul cafelei proaspete, uscate, abia măcinate este unul dintre cele mai fermecătoare miresme.

Beau întotdeauna french melange. Adică: se pun două linguri de cafea proaspăt macinată, zahăr brun din trestie de zahăr, o linguriţă, maxim, apoi se toarnă cam trei sferturi apă fiartă pînă la 85 grade, oricum, după ochi, nu trebuie să fie fiartă. Apa fiartă distruge cafeaua. Cafeaua la ibric este o profanare. Se lasă cam 7-8 minute pînă cafeaua se lasă la fundul cănii. Apoi se toarnă lapte pînă la marginea cănii. Deasupra se ridică caimacul. O bunăciune!

Aşa arată.

Am avut fibrilaţia în 19 mai, după care tot probleme, probleme. Am rămas cu extrasistole.

M-am dus din nou la consult. Medicul m-a întrebat dacă beau cafea. I-am spus mîndru că m-am lăsat. Mi-a luat tensiunea: 11 cu 7.

Şi apoi a venit vestea cea bună:

„Ce-ar fi să reîncepeţi să beţi cîte o cafea pe zi. Una dimineaţa. Slabă. Să nu fie expresso sau la filtru..?”

„Sigur, dom’ doctor, dacă ziceţi dumneavoastră, eu sînt pacient ascultător. Îmi voi lua medicaţia zi de zi, vă puteţi baza pe mine..”

Aşa am reînceput, de sîmbătă, 13 iulie, ziua căsătoriei noastre să bem cafea.

Minune. Au dispărut extrasistolele. Mi-a crescut pulsul. TEnsiunea stă cuminte şi liniştită în colţul 11-7, dar sar în sus de fericire că am prins doi iepuri deodată: şi plăcere şi sănătate.

Nu le prea poţi prinde împreună niciodată. Cînd apare una, dispare celalaltă. Tot ce-i bun şi gustos, îngraşă, nu-i aşa? Sau face rău la inimă, ficaţi şi stomac?

Mă duc să mă tratez 🙂

Abia aştept să se deschidă o farmacie din asta şi în Oradea, voi invita pe toţi prietenii la sanatoriu.

M-am căsătorit pe 13, sîmbăta! Am avut ghinion…

Acest post a fost amînat datorită evenimentelor din ultimele zile. Se cerea să fim mai puţin sprinţari şi jucăuşi.

Nu ştiu cum un post programat pe 18 iulie mi-a ieşit la iveală. De două zile am semnale din partea mai multor bloggări că ne sînt atacate blogurile. Să ne fie de bine asta este.

Revin.

Deci:

Ne-am căsătorit într-o zi cu ghinion! 13 iulie, sîmbăta! După-amiaza! Trei ceasuri rele! Mîţă neagră! Rochie albă!

Da, într-adevăr! N-a mers apa toată ziua în ziua aia!

Toată lumea mergea pe rînd la baie şi unul dintre băieţi şi-a dat cu stuchit în păr ca să-i stea!

A fost cald, foarte cald!

Dar aşa de frumos….!!!

N-am făcut nimic pentru pregătirea nunţii noastre. Prietenii au făcut-o! La ce-s buni prietenii mirelui dacă nu pregătesc nunta? Toată Biblia vorbeşte de prietenul mirelui. Mie mi-a făcut nunta prietenul cel mai bun. S-a spetit săracu la cărat sucuri şi la făcut sandwich-uri. Prietenul cel mai bun şi cu verişorul preferat. Aproape de finalul nunţii au vrut să profite de favoarea asta, voiau să-mi dea sfaturi absolut necesare…

Am anunţat-o pe mama că facem nuntă! Cu ceva timp înainte, se înţelege! Nu i-am spus data ca să fie surpriză!

Am cerut mîna de la socrii. Nu le-am spus data. Ca să fie surpriză!

Aşa a şi fost! Cînd le-am spus data mai era o săptămînă!

Socrul mă întreba: „Şi nu tăiam viţelul, porcul?”, „Nu, tată, ia-o pe mama, ia sacoşa, urcă-te-n tren şi vino repede şi fără griji! Nu te stresa deloc. Oricum n-ai mai văzut nunta de-asta. Nici eu şi nici alţii! Curaj!”

Curajos om!

Am făcut nunta ca toate celelalte lucruri în viaţă, cu totul sărită de pe fixul pe care-l fixaseră alţii şi pentru noi: „Cum? Fără sarmale? nuntă fără supă? Fără vin? Fără cutare? Şi prăjturile?”.

Am făcut bufet suedez cînd puţini ştiau să ajungă cu maşina pînă în Suedia.

Ce supă, ce masă, ce sarmale, ce tot felul de sucuri!!!!

Liturghia a fost centrală. Cel mai scump ne-au costat taxiurile şi pozele, nu masa.

Cel mai important moment a fost cînd am spus fiecare dintre noi cum ne-a găsit Dumnezeu şi ne-a mîntuit! Nici la nunta mea n-am tăcut! 🙂 Eu eram obişnuit oricum, dar Natalia a vorbit prima oară în public la nunta ei! Am vorbit amîndoi, ne-am mărturisit mîntuirea şi am cîntat amîndoi.

Apoi am primit binecuvîntarea!

Şi-am fugit!

I-am lăsat la masă pe toţi, să numere banii, „să tragă confuziile”.

Discuţii?

Da, au fost!

Ce nuntă mai e şi asta?

Ca apoi, după ce a venit marea cădere financiară din 1991-1992, mai mulţi să ne urmeze exemplul.

Ne întrebaţi dacă am avut ghinion în căsnicie pentru că ne-am căsătorit în 13 şi sîmbăta? Da, am avut un singur ghinion şi mai ales în primii ani: „Ghinion Iliescu!”

Noroc c-a trecut! În rest… Dumnezeu cu mila! Avem 16 ani de căsnicie şi pot să cînt cu Italienii: Mi Sono Innamorato Di Mia Moglie (Gianni Nazzaro, San Remo 1983)

PS. De ce seamănă atît de mult oare melodia lui Gianni Nazzaro cu asta a lui Ducu? ESte ca şi Opelul Vivaro şi cu REnault TRaffic

Foto: în fotografie este fetiţa noastră pe la vîrsta de 5 ani, în curtea casei în care a crescut soţia mea. S-a jucat îmbrăcîndu-se în mireasă. Acum este domnişoară, nu mai este fetiţă. Şi dacă ne urmează exemplul cam în 5 ani s-ar putea să i se împlinească joaca.

PS

acest post a fost amînat dincolo de 13 iulie din pricina „privegherii” pe care am fost datori să o facem de la distanţă fratelui Moldoveanu

Papa nu ne recunoaşte…cum procedăm?

Extraordinar, şi chiar de asta ar trebui să suferim acum?

Acum n-avem de ce suferi pentru că este cunoscut de destul de multă vreme conţinutul documentului care, la această oră, nu prezintă decît reformulări ale unor chestiuni demult afirmate de Biserica Catolică. Nu înţelegem unde este surpriza.

De asta vor suferi însă unii prieteni de-ai noştri care au crezut în declaraţiile ecumenice de conferinţă de presă. Sancta simplicitas! Preacurată naivitate, dar şi multă ignoranţă. Eu zic ca cei care se miră prea tare să mai citească încă o dată documentul Dominus Jesus, care este şi în engleză şi care datează din anul 2000, august. Nimic nou. În ultimul document se explică puţin şi se reiterează dogma Extra ecclesiam nulla salus. Care este Ecclesia? Este evident care!
Ghiciţi cine conducea Congregaţia la vremea editării documentului. Nimeni altul decît cardinalul Ratzinger.

Ca protestanţi n-am simţit prea greu aceste „cuvinte care ne doare” (cine ştie istoria înţelege), dar au căzut „cu greutate de grindă” peste toate capetele luminate şi în-mitrate ale conducătorilor tuturor celorlalte „culte şi secte” creştine majoritare sau minoritare care au neglijat studiul şi interpretarea documentului mai sus amintit.

De ce am spus culte şi secte? Păi nu în oala asta ne-a pus papa pe toţi acum? Avem Biserica Una şi celelalte „entităţi”. Problema pe care o are acum BC este că în Brazilia pierde credincioşi masiv în favoarea cultelor neoprotestante, la fel în Africa, la fel în Asia.

Deci, toţi sîntem cultuleţe şi secte. Inclusiv Biserica Ortodoxă. Dacă nici aceasta nu mai este altceva decît o „biserică particulară” atunci ce este?

Deci, să recapitulăm, papa Benedict al XIV-lea a emis un document de 16 pagini în care spune că Biserica Catolică este singura biserică valabilă de pe Pămînt. Motivul, interpretările greşite ale Conciliului Vatican II spune respectabilul teolog. Conciliul dînşilor desigur, pe care nici noi nu îl recunoaştem şi nici interpretările bune sau rele nu ne intră în manualele de teologie.

Ce înseamnă asta pentru mine?

Că mă voi certa pentru asta cu prietenii, cu doamna F.B., extraordinară întruchipare a bunului simţ şi rafinamentului spiritual? Ba!

Ce înseamna asta în general, aşa pentru noi, baptiştii?

Mai nimic în afara de un act de consecvenţă şi sinceritate. Admirabil. Cel puţin papa a fost sincer şi nu ne duce cu zăhărelul pe la tot felul de simpozioane ecumenice, pe la Bosei, dusu-ntorsu. Acum ştim şi noi o socoteală rotundă. Ştim cum stau lucrurile şi dînşii nu ne recunosc pe noi, noi protestăm ca de obicei şi nu ne facem bezele peste stal.

O astfel de atitudine este mai liniştitoare şi mai bună decît o recunoaştere de formă, în faţă, şi o încercare de compromis în numele ecumenismului, cu poticniri şi împiedicări pe la spate.
Bravo, Papa! Aşa da! Ce bine e cu nemţii! Ce-i în gusă şi-n căpusă!

Noi ştiam cum stăm. N-am avut niciodată o relaţie foarte caldă cu BC, interesant va fi cum reacţionează Biserica Ortodoxă, considerată soră pînă mai ieri la anunţul acesta. Asta este de urmărit!

Cum te simţi cînd dintr-o dată sora îţi spune că de fapt eşti un fel de verişoară de-a doua, dar nici asta nu-i aşa sigur că este numai de tată?

Pe cînd o atitudine la fel de deschisă şi din partea BOR, care atunci cînd ne vin vizitatori de la UE ne îmbrăţişează şi fac poze cu noi, ca nu cumva să apară ca discriminanţi? După ce pleacă domnii şi doamnele de la Bruxelles de la Bucureşti, vin din nou cu ciumege şi ameninţări.

Aceste cuvinte „ne doare” 🙂 ! Ce bine că sînt numai cuvinte, lexeme. Nimeni nu îl poate confisca pe Cuvîntul, Logos-ul.

Sînt sigur că de dincolo de moarte se vede un pic altfel, nu-i aşa? Perspectivele se schimbă. Sînt sigur. Sînt aşa de sigur că Raiul nu are etichete şi inscripţii! Sînt la fel de sigur că la uşa raiului nu stă Sfîntu Petru! Oricum, om muri şi-om vedea 🙂 !

Din seria „oameni care mi-au dăruit ceva”: Nicu Patoi

da, aşa cum spuneam într-un post, am făcut armata la Topraisar. Din cei 112 din Companie îl ţin minte pe Clim şi pe Patoi. Nicu Patoi. Am cîntat de multe ori împreună între colegi. De toate.
Îmi aduc aminte că lucra la melodia asta.

Cînd s-a dat alarma cu revoluţia, vezi postul Bă, da tu ai făcut armata? , eram cu el, repetam, ne pregăteam pentru un spectacol de dat la Medgidia şi Constanţa. (Bucata este în Mi M, vă pot face bass-ul oricînd la asta, sau armonia la solo-ul lui.)

Era jegul de un deget pe chitările de la Casa Armatei, dar ne-am descurcat… El, mai bine, profi; eu, un amator.

S-a dus pe apa revoluţiei şi spectacolul şi tot.

Dar ce a rămas: Nicu m-a învăţat cîteva chestii faine la chitară.

Cine îmi ştie discul va recunoaşte nişte chestii pe care le-am învăţat de la el. Ps 116, ps. 137 mai ales. Iată-l pe Nicu. Spunea „Chitara este o prelungire a mîinilor mele”. Mai cîntă cu Berti, mai cîntă şi cu Bănică jr. Una caldă, una rece. 🙂

hELP!!!

De vreo două zile observ o anormalitate la WordPress.

Să fie asta în seria atacurilor pe care unii dintre noi le-am primit săptămîna trecută?

Spre exemplu mi-au apărut posturi „private” la vedere şi cele programate pentru 18 iulie, mi-au apărut în 13. Azi un post programat pentru mîine „mi-a ieşit” mai devreme cu o zi.

N-am idee ce se întîmplă. Poate unii dintre voi, mai pricepuţi, vă daţi seama. DAcă nu vă daţi seama, poate că vă daţi cu părerea. Tot ajută!