În mai puţin de-o lună, Şcoala de vară

În mai puţin de-o lună începe Şcoala de vară de la Emanuel

Noul Testament: perspective teologice, exegetice,

filologice, literare, artistice

Pentru detalii, click aici

Despre autosugestie cu Beni Bogoşel

Beni este un elev eminent. L-am cunoscut într-o tabără în care am învăţat să schiez, cu toată familia.

Era alături de alţi tineri extraordinari, toţi olimpici.

Beni este olimpic la matematici, participant la Balcaniada, şi-a depăşit demult profesorii şi îşi creează propria culegere de probleme. Unul dintre acei români deştepţi, pe care, dacă nu ştim să îi păstrăm pe-acasă, vor îngroşa rîndurile la NASA, la Microsoft, la Google, unde a doua limbă vorbită este limba română.

Mi-a trimis un eseu. Este debut. Mi-a dat acordul să îl împărtăşesc cu voi. Luaţi-l cu milă.

Subiectul este interesant.

Autosugestia

Conform Dicţionarului Explicativ al limbii române, sugestia este influenţa exercitată asupra conştiinţei şi voinţei cuiva (în stare de veghe sau în stare hipnotică), folosită uneori pentru tratarea unor tulburari neuropsihice, iar autosugestia este influenţarea propriei conştiinţe sau comportări prin reprezentări sau idei care primesc caracter predominant.

Autosugestia este, de multe ori, un proces inconştient prin care se pot însuşi sau elimina unele obiceiuri. Am urmărit zilele trecute un documentar despre viaţa unui tânăr care era dependent de fumat care ajunsese la un pachet de ţigări pe zi. Încercase o mulţime de lucruri ca să se poată lăsa de fumat şi acum se hotărâse să încerce un tratament chinezesc cu acupunctură. Realizatorii documentarului au „mituit” un bucătar de la un restaurant chinezesc renumit, un om care nu avea nici o tangenţă cu acupunctura, pentru a fi „doctorul” specialist în acest fel de tratament. Pacientul ţinea un jurnal în care a menţionat că nu prea are încredere în acest fel de tratament, dar totuşi va încerca. La prima şedinţă a fost culcat pe un pat şi a fost obligat să închidă ochii, pentru ca apoi să fie înţepat în diferite locuri (lobul urechii, umăr şi coastă) cu … acul unui compas dintr-o trusă de geometrie. Ciudat, dar se pare că tratamentul a avut efect. Pacientul s-a întors din nou săptămâna următoare pentru o nouă şedinţă. A fost la fel ca prima dată, numai că acum a fost înţepat cu vârful unui echer din aceeaşi trusă. La sfârşit, „doctorul” i-a dat pacientului un pachet cu ace „shaolin” (scobitori de la restaurantul chinezesc) cu care să se înţepe singur atunci când simte că are probleme. Ciudat, din nou, dar peste trei săptămâni, în jurnalul pe care-l ţinea acest tânăr era scris că nu mai pusese ţigară în gură. Iată un proces inconştient, dar eficient de autosugestie.

După părerea lui Camil Petrescu, în romanul „Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”, iubirea este un proces de autosugestie. Iată în cele ce urmează un citat în care este exprimat acest lucru: „O iubire mare este mai curând un proces de autosugestie… Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obişnuieşti greu, la început, să-ţi placă femeia fără care mai târziu nu mai poţi trăi. Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită, îţi repeţi că nu e loial s-o jigneşti, să înşeli atâta încredere. Pe urmă te obişnuieşti cu surîsul şi vocea ei, aşa cum te obişnuieşti cu un peisaj. Şi treptat îţi trebuieşte prezenţa ei zilnică. Înăbuşi în tine mugurii oricăror altor prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti repetate şi că menţinute cu voinţă, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monoideism[1], voluntar la început, patologic pe urmă.”[2]

Acesta este punctul de vedere al psihologiei asupra autosugestiei: controlarea şi direcţionarea voinţei poate să ne ajute să avem rezultatele dorite în orice domeniu.

Haideţi să ne uităm puţin şi dintr-un punct de vedere creştin asupra autosugestiei. Să revenim puţin la primele două cazuri menţionate mai sus. Câte mărturii zguduitoare sunt cunoscute azi a unor oameni care au fost înrobiţi de diferite patimi ca alcoolul, tutunul, droguri şi alte lucruri de care nu puteau scăpa, iar acum sunt liberi de păcat şi de aceste patimi, prin puterea pe care o dă Dumnezeu. A afirma că prin autosugestie este posibil să îţi controlezi voinţa este totuna cu a afirma că te descurci şi fără Dumnezeu, mentalitate tot mai răspândită azi chiar şi printre creştini, din păcate. Apostolul Pavel, în Filipeni 2:13 spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” Cum putem afirma împotriva Scripturii că un om poate să îşi controleze voinţa şi poate ajunge la înfăptuire prin puteri proprii? Este numai harul lui Dumnezeu, atunci când un om reuşeşte în ceea ce îşi propune.

Afirmaţia a doua, că dragostea este rezultatul unui proces de autosugestie, reduce cel mai minunat lucru, a iubi, la un act de obişnuinţă, de voinţă. Nu e de mirare că dragostea celor doi protagonişti ai romanului[3] a fost un adevărat eşec; cu această concepţie nici nu avea cum să fie altfel. Dragostea adevărată este descrisă în 1Corinteni 13 şi este: „îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” Această dragoste îşi are originea în relaţia cu Dumnezeu; omul transformat prin această relaţie vede cât de mult l-a iubit Dumnezeu, şi îi iubeşte pe cei din jur cu o astfel de dragoste, în special pe partenerul sau partenera de viaţă. „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” Efeseni 5:25.

În eseul său despre autosugestie din punctul de vedere creştin, Dan Spaniard scrie:

Sunt împotriva autosugestiei. Pentru că este o pomadă temporară care îşi pierde efectul într-un timp dat după care revenim la situaţia iniţială. După cum nu poţi crede veridic în Dumnezeu prin acest procedeu de asemenea nu poţi trăi ca şi creştin minţindu-te încontinuu că aşa trebuie să faci, deci vei face. Augustin spune aşa de romantic într-una dintre scrierile sale: “Adam s-a îndrăgostit de Eva nu pentru că era frumoasă ci pentru că iubirea lui a facut-o frumoasă”. Marele gânditor prefigura dilema actuală a mesajului social oferit de Biserică: Autosugestie sau Exerciţiu Sfânt? De ce zâmbim când ni se vorbeşte urât? De ce plângem cu cei ce plâng? De ce mergem duminica la Biserică? Reprezintă totul o consecinţă a unei relaţii reale cu Dumnezeu sau am reuşit să punem la punct atât de bine un sistem psiho-social care să funcţioneze ca un ceas elveţian? […] Este plictisitor si obositor în acealşi timp să trăieşti în autosugestie. Este un ritm de viaţă care nu aduce nici un dram de bucurie. Capeţi victorii fictive, triumfuri fugare care nu îţi demonstreaza în timp decât incapacitatea ta ca şi individ de a putea trece peste rău. Dumnezeu ar fi ales să nu se reveleze oamenilor dacă ştia că aceştia pot învinge totul singuri. S-ar fi „limitat” în a exista fără să intervină. Numesc autosugestia o lupta cu tine însuţi fără ajutorul lui Dumnezeu. Este răul nelocalizat care domneşte în societatea modernă peste sufletul indivizilor. Spun nelocalizat pentru că din punct de vedere social este invizibil. Noi NU ştim dacă x sau y face un bine sau a învăţat să facă un bine. Doar El ştie. Am ajuns să ne apoteozam prin a ne induce acte sociale fară să credem în ele. Suntem dumnezeii noştri. E tragic. Comportamentul veridic stă intr-un exercitiu sfant, de luptă, trăiri, bucurii, eşecuri alături de Creator la care ne raportăm în funcţie de stadiul nostru spiritual în momentul dat. Este impenetrabilitatea, imunitatea de ambasadori ai Cerului oferită cadou odată cu întoarcerea la El. Autoinducerea unor acte sociale duce la o rutină rudă cu pervertirea sufletului şi are ca rezultat eşecul.[4]

Există cel puţin un lucru care nu poate fi învins prin autosugestie: răul sau păcatul. Apostolul Pavel marturiseşte în Romani capitolul 7 o luptă din viaţa sa:

Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n’am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?…[5]

Păcatul este lucrul de care nu putem scăpa prin puterile noastre orcât am încerca. Putem avea impresia că am biruit, dar dacă nu Dumnezeu, prin puterea Sa a fost cel care a făcut schimbarea, păcatul respectiv stă ascuns ca un virus ascuns într-un calculator; la prima ocazie când este „găsit” poate infecta totul din nou. Numai sângele Domnului Isus are puterea să ne curăţească de orice păcat şi numai sub călăuzirea Duhului Sfânt şi ascultând ceea ce Dumnezeu vrea să ne comunice în fiecare zi prin Cuvântul Său putem trăi o viaţă împlinită şi plină de biruinţă.

În concluzie, din punct de vedere psihologic, autosugestia este un proces prin care direcţionând şi controlând voinţa putem ajunge la rezultatele pe care le dorim. Acest concept este în opoziţie cu ceea ce spune Biblia; Dumnezeu vrea ca noi să ne încredem în El, nu în puterile noastre pentru realizarea unui lucru. Autosugestia este un mod de a-L scoate pe Dumnezeu din ecuaţia vieţii, lucru tot mai popular în lumea de azi. Între creştini nu trebuie, însă, să fie aşa; El trebuie să fie în centrul vieţii pentru ca lucrurile să fie în ordine. Mă rog ca El să domnească în vieţile noastre şi El să ne ferească de ispita de a lua lucrurile pe cont propriu.

„Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpîniri.” Coloseni 2:10

 

 

---

[1] Predominare a unei singure idei în gândire

[2] Camil Petrescu, “Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”, Ed. GRAMAR, Bucureşti 2000, pag. 14-15

[3] Romanul din care este extras citatul de mai sus. Cei doi protagonişti sunt Ştefan şi Ela Gheorghidiu.

[4] Dan Spaniard; eseu: Autosugestia Creştină

[5] Romani 7:15-24; traducerea Dumitru Cornilescu