Archive for 22 iulie 2007

h1

Mai bine mai tîrziu….

iulie 22, 2007

Mai bine mai tîrziu decît niciodată…

Iată un articol excelent al lui Teofil Stanciu…

Nu sînt toţi la fel şi, Doamne fereşte de generalizări de genul toţi sîrbii sînt la fel, toţi ortodocşii sînt la fel, toţi musulmanii sînt la fel, dar …. o „hermeneutică particulară” poate genera astfel de patologii sociale în numele ideologiei numită de unii „religie”.

h1

De la bisericile cu mandoline la bisericile cu mese de tenis

iulie 22, 2007

De vreo cinci ani de zile se observă un fenomen demn de discutat şi de analizat.

Baptiştii au tradiţiile lor, deşi sînt tinerei în istorie.

Bisericile noastre sînt împotriva tradiţiilor, dar bucuroase să păstreze „Predania cea de la început”.

Semne distinctive, ethos particular am avut întotdeauna.

Cînd era o înmormîntare la baptişti răsunau văile de fanfare (care cîntau mai bine sau mai rău).

Sărbătorile ne erau împodobite de orchestrele de mandoline. Majoritatea celor care sînt acum peste 36-40 de ani au crescut „în biserică”, la repetiţiile de orchestră sau fanfară.

Acest fenomen a asigurat acestei majorităţi minimum minimorum în privinţa educaţiei muzicale. Toţi erau notişti.

Ce să mai spunem de coruri (acolo se mai cînta şi după ureche, după vecinul de la voce…), dar iesea pina la urma…

De vreo cinci ani, poate mai bine, se observă un fenomen ciudat, cum am zis.

Orchestrele dispar, fligornii, bass-ul FA atîrnă-n cuiele de lemn de deasupra corului.

Păcat, după părerea mea (dar cine sint eu?). Sunetele alea erau unice, dar atmosfera…. greu de reprodus.

Au apărut în schimb „grupurile de laudă şi închinare”, deocamdată mă abţin, dar nu pot să nu remarc un lucru: majoritatea diletanţi şi urechişti care nu ştiu să facă deosebire între cheia sol şi cheia fa. Sint exceptii, sint unii care isi fac slujba foarte bine.

Grupuri de laudă şi închinare însoţite de chitarişti (care cîntă mai bine sau mai rău) şi de vreo zornăitoare.

În locul fanfarelor, vidul de zgomot este umplut acum de baterie. A apărut timidă într-un colţ, dar avansează, se duce în faţa amvonului şi se proţăpeşte lăbărţată drept „pi şentru”.

Corurile se înmoaie. Pe ici pe colo cîte un solo, un duet, un trio, un cvartet, un cvintet, sau de ce nu, cîte un „şasiu”. (Nu mă înnebuneam după corurile cu tot felul de răspunsuri, sopran cu tenor şi alt cu bas, genul „Chismorie”, dar au fost şi coruri bune).

Aşa deci, nu mai avem orchestre, fanfare şi coruri, dar avem grupuri de laudă şi închinare, un pic de baterie pe ici pe colo.

Staţi, nu săriţi încă. N-am spus că îmi place sau nu şi ce îmi place. Doar observ.

Ca să fie „atraşi tinerii” la subsol s-a dezvoltat un nou tip de activitate: tenisul de masă. Ageri băieţii noştri. Aşa de bine a prins că într-o bună duminică unul dintre liderii de tineret a fost prins jucînd tenis de masă în timpul slujbei. Sus slujba, jos păcăneala.

Bun. Şi de-aici unde?

PS.

Acum sint in Oltenia profunda. Aici, intr-o bisericuta s-a infiintat anul trecut o orchestra de mandoline. Dumnezeu sa le dea sanatate celor care au initiat acest proiect. Este o bucurie sa ii vezi pe micutii aceia cu degetele ca niste fire din ata de papiota cum isi ranesc buricele pe corzile noi si invata „nota”. Cinta dupa partitura, asculta, daca fac vocea a II-a sau mandola, pe cei care cinta partitura de mandolina I. Chestie complexa.

Ma gindesc in mintea mea ca acestia ar putea sa infiinteze si un grup de condus adunarea in inchinarea prin cintare, dar cu o alta perspectiva, daca tot au trecut prin disciplina notei. … si mai este un avantaj 🙂 e greu sa fuga la masa de tenis daca tin in brate mandolina toata slujba…

şi un pic de Bach, un pic brass-at, jass-at, mass-at (adică pentru mase:) )

sau altfel

%d blogeri au apreciat asta: