De la bisericile cu mandoline la bisericile cu mese de tenis
iulie 22, 2007De vreo cinci ani de zile se observă un fenomen demn de discutat şi de analizat.
Baptiştii au tradiţiile lor, deşi sînt tinerei în istorie.
Bisericile noastre sînt împotriva tradiţiilor, dar bucuroase să păstreze „Predania cea de la început”.
Semne distinctive, ethos particular am avut întotdeauna.
Cînd era o înmormîntare la baptişti răsunau văile de fanfare (care cîntau mai bine sau mai rău).
Sărbătorile ne erau împodobite de orchestrele de mandoline. Majoritatea celor care sînt acum peste 36-40 de ani au crescut „în biserică”, la repetiţiile de orchestră sau fanfară.
Acest fenomen a asigurat acestei majorităţi minimum minimorum în privinţa educaţiei muzicale. Toţi erau notişti.
Ce să mai spunem de coruri (acolo se mai cînta şi după ureche, după vecinul de la voce…), dar iesea pina la urma…
De vreo cinci ani, poate mai bine, se observă un fenomen ciudat, cum am zis.
Orchestrele dispar, fligornii, bass-ul FA atîrnă-n cuiele de lemn de deasupra corului.
Păcat, după părerea mea (dar cine sint eu?). Sunetele alea erau unice, dar atmosfera…. greu de reprodus.
Au apărut în schimb „grupurile de laudă şi închinare”, deocamdată mă abţin, dar nu pot să nu remarc un lucru: majoritatea diletanţi şi urechişti care nu ştiu să facă deosebire între cheia sol şi cheia fa. Sint exceptii, sint unii care isi fac slujba foarte bine.
Grupuri de laudă şi închinare însoţite de chitarişti (care cîntă mai bine sau mai rău) şi de vreo zornăitoare.
În locul fanfarelor, vidul de zgomot este umplut acum de baterie. A apărut timidă într-un colţ, dar avansează, se duce în faţa amvonului şi se proţăpeşte lăbărţată drept „pi şentru”.
Corurile se înmoaie. Pe ici pe colo cîte un solo, un duet, un trio, un cvartet, un cvintet, sau de ce nu, cîte un „şasiu”. (Nu mă înnebuneam după corurile cu tot felul de răspunsuri, sopran cu tenor şi alt cu bas, genul „Chismorie”, dar au fost şi coruri bune).
Aşa deci, nu mai avem orchestre, fanfare şi coruri, dar avem grupuri de laudă şi închinare, un pic de baterie pe ici pe colo.
Staţi, nu săriţi încă. N-am spus că îmi place sau nu şi ce îmi place. Doar observ.
Ca să fie „atraşi tinerii” la subsol s-a dezvoltat un nou tip de activitate: tenisul de masă. Ageri băieţii noştri. Aşa de bine a prins că într-o bună duminică unul dintre liderii de tineret a fost prins jucînd tenis de masă în timpul slujbei. Sus slujba, jos păcăneala.
Bun. Şi de-aici unde?
PS.
Acum sint in Oltenia profunda. Aici, intr-o bisericuta s-a infiintat anul trecut o orchestra de mandoline. Dumnezeu sa le dea sanatate celor care au initiat acest proiect. Este o bucurie sa ii vezi pe micutii aceia cu degetele ca niste fire din ata de papiota cum isi ranesc buricele pe corzile noi si invata „nota”. Cinta dupa partitura, asculta, daca fac vocea a II-a sau mandola, pe cei care cinta partitura de mandolina I. Chestie complexa.
Ma gindesc in mintea mea ca acestia ar putea sa infiinteze si un grup de condus adunarea in inchinarea prin cintare, dar cu o alta perspectiva, daca tot au trecut prin disciplina notei. … si mai este un avantaj 🙂 e greu sa fuga la masa de tenis daca tin in brate mandolina toata slujba…
şi un pic de Bach, un pic brass-at, jass-at, mass-at (adică pentru mase:) )
sau altfel
La patratosu 
interesant text care nu duce nicaieri. inteleg un soi de nostalgie dupa fanfara si mandoline si un dispret bine temperat fata de praise&worship ca si noua orientare in inchinare, dar lipsesc opiniile clare si ferme. fanfara ori chitara? asa cum sunt multi zdranganitori astazi pe chitarile „trupei” de inchinare, asa au fost si inca sunt multi bucinatori in mushtiucurile fanfarelor baptiste…asa cum tobarul fanfarei a mai batut si in contratimp (nu sincopat ca era mushtruluit de biserica), asa si tobarii de azi nu sunt toti mike portnoy, dave weckl, jack dejohnette, roy haynes, paul motian etc. etc. trebuie sa fie alte criterii bine cumpanite decat competenta cu care se canta la un instrument. daca e sa ne referim la coruri, niciunul dinte corurile bisericilor noastre nu sunt nici macar aproape de profesionalismul unui cambridge singers sau singers unlimited sau orice alt cor de prin cambridge, oxford sau marile conservatoare. ce-i asa de glamoros la mandoline – simulacru de instrument medieval?!
Straniu text care nu duce nicaieri. adulmec un soi de nostalgie dupa fanfara si mandoline si un dispret bine temperat fata de praise&worship (ce-ar fi sa nuantam conceptul de praise&worship de rateurile si penibilismul – de acord – multor „trupe” din bisericile locale? Sa ironizam „corul” doar fiindca sora de la sopran canta pe nas si respira total incorect? doar fiindca tenorii canta pitzigaiat?), dar nu vad opinii ferme, clare. chitara o’ fanfara? Inteleg acum cum se pling cei anti-praise&worship ca cei care stau in fata sunt „fitze”, diletanti, agresori de chitari etc. Dar cred ca trebuie cumpanit bine criterii mai bune decat strict competenta muzicala si „prezenta scenia”, fiindca asa cum exista astazi zdranganitori pe chitarile „trupei” de lauda si inchinare, asa au existat si continua sa exista bucinatori in mushtiucurile fanfarei baptiste. asa cum tobarul fanfarei mai dadea si in contratimp (nu sincopat ca era imediat mushtruluit de dirjor), asa tobarul grupului de lauda si inchinare mai loveste si pe langa. daca e sa ne referim la coruri, repertoriul chismorian e departe de muzica sacra cantate de corurile marelor conservatoare, de un singers unlimited, cambridge singers, hilliard ensemble etc. Trebuie gasite criterii mai bune decat strict competenta muzicala. Si la urma urmei ce-i asa de glamoros la mandolina? Sound-ul? Sa fim seriosi…
Da, au o traditie scurta si totusi una pt pastrarea careia se da o lupta pe viata si moarte.
Mie imi plac atat corul cat si fanfara 🙂 Exista si un site dedicat muzicii de fanfara crestoma: http://www.fanfare.ro
Am impresia că aici bagi nişte fitile, doar, doar stârneşti o discuţie aprinsă 🙂 Sunt convins că ai toate răspunsurile, dar pe ecran, nu duci niciunde, vorba lui Natan.
În general asemenea subiecte duc la discuţii pătimaşe, fiindcă dacă baptiştii nu au tradiţii, au însă datini 🙂 care sunt confundate cu ‘predania’.
Eu am fost dat spre ucenicie la mandolină, vocea a-II-a, de la vârsta de 6 ani şi am slujit instrumentul până la 16 ani, când am dezertat, asta deşi toată lumea ştia că sunt afon. Dar la grămadă… mai mergea. Prezenţa în orchestră era un scop care prima asupra scopurilor muzicale, dacă mă pot exprima aşa.
Cu toate acestea înţeleg că vremurile sunt în schimbare şi prefer sistemul P&W fiindcă spune ceva şi tinerei generaţii. Sincer, mandolinele nu mai comunică nimic fiului meu, care face curând 16 ani. Sunt precum limba latină pentru papuaşi (nu papistaţi!).
În altă ordine de idei, vina pentru faptul că liderul de tineret prefera să joace ping-pong în timpul slujbei se prea poate să o poarte pastorul, care a jucat ping-pong în timul săptămânii, în loc să se pregătească de predică 🙂
Anyhow, cred că cel mai important subiect, nu e legat de muzica din biserici, deşi are şi acesta semnificaţia lui. Cred însă că sunt alte subiecte mai acute, precum incapacitatea de a uceniciza pe tineri şi/sau pe noii convertiţi, accentul pus pe transmiterea ‘predaniei’ în loc de formarea caracterului, samd.
Fanfara? Buna la inmormintari! Orchestra si corul? Muzica ‘de privit si de ascultat” dar nu de participat. Prefer P&W in ciuda deficientelor acutuale (si NU pregatirea muzicala este cel mai impostant deficient ci pregatirea spirituala a membrilor grupelor de P&W). Este, daca nu discutam despre stilul muzical, o chemare la cintarea comuna, impreuna! Daca L-am intreba pe Domnul (hehe… ce chestie!) care muzica „ii place” mai mult, cea a unor chimvale zanganitoare, cea aunor mandoline pitigaioase, cea a unor coruri chismoriene sau a unor „mari” conservatoare, sau, CINTAREA COMUNA, LA CARE PARTICIPA INTREAGA ADUNARE, eu cred ca Domnului i-ar place asta de la urma! Exista o oarecare maiestate in acest „toti impreuna” despre care ni se spune in Fapte 4:24. Pavel continua: Romani 15:6 pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.
Apropo de tenis, intr-unele biserici este mai mult „har” la jocul de tenis, fotbal, etc. decit la predica! Nu ma mir ca unii aleg „partasia” la tenis in detrimentul partasiei la marea plictiseala. Un pastor tinu o predica luuuunga de tot cind dupa cam 45 de minute, incerca o ilustrare a predicii cu o intimplare. In intimplare, pastorul povestea cum ajunse intr-o zi cind a fost la schiat in fata unei mari prapastii. „Prapastia se casca in fata mea ca o gura enorma” zise pastorul. La care, un membru din adunare, ridica glasul: „frate, gura prapastiei se casca si inainte de a ajunge dumneata in fata ei?”
Cu o oarecare intarziere, vreau sa nu las nelamurit faptul ca „gandur aron” de la primul comment sunt tot eu, deci textul lui natanm nu este plagiat. L-am scris prima oara si parea ca s-a pierdut. Nu l-am vazut afisat si nu il salvasem altundeva. L-am rescris din memorie, aproximativ, de data asta semnand cu natanm.
la noi la biserica avem masa de tenis, dar s-a pus praful pe ea, m-as bucura sa mai vad ca se aduna tinerii la tenis… macar pentru santatea trupeasca, dar de unde!? plimbari toata ziua, calculatoare, chestii trestii.. m-am mirat de o biserica, nu spun care, muzica era „foarte tinereasca”, nici macar la muzica asta nu mai raspund tinerii…credeam ca asta i-ar atrage… dar ei ar vrea ca lumea virtuala,cea palpitanta, sa devina o lume reala, traim „virtual”,( probabil) = morti
simplu gînd, nici o problemă cu ieşitul la „iarbă verde”., Nu numai mese de tenis. Eu aş face un padoc în spatele bisericii pentru băieţi în mod special. Şi noi avem masa de tenis la biserică. Problema pe care o atac eu este cînd judecăm „ori…. ori”. S-o lăsăm p-aia, ca s-o luăma pe aialaltă că e mai bună.
draga Gindurar, am facut o trimitere la cronica ta la Metheny.
eu vad ca a aparut comentariul
draga Ted,
nu expedia aşa de uşor fanfara la înmormîntari, zi-i „brass band” şi sună mai bine, nu? 🙂
Este importanta pregatirea spirituala, dar cred ca „sa faci toate lucrurile ca pentru Domnul” presupune si excelenta din punct de vedere muzical, nu crezi?
Participarea intregii adunari este unul dintre lucrurile cele mai apreciate de cei care vin in bisericile noastre.
este marca TRupului lui Cristos. ESte forma de amatorism cea mai inalta.
M-ai prins, Mihai,
da bag fitile, ca toti apropiatii imi stiu preferintele muzicale.
Ce bine ar fi sa fie o discutie aprinsa, dar de folos, nu cu chestii „de pe ficati”.
Tocmai asta este, de ce sa duc undeva cu comentariul acesta?
De ce trebuie sa impun concluziile mele?
Daca as fi facut-o, m-ati fi acuzat ca fac pe „profesorul”, ca manipulez, ca una ca alta.
Asa, este in coada de rindunica. Fiecare isi poate da cu parerea, ca nu doare cind dai cu parerea. 🙂
Ma mir de urmatorul lucru. De ce intotdeauna discutiile despre muzica nasc discutii patimase, dar discutiile despre film, literatura, nu?
Pentru ca toata lumea cinta, dar prea putina lume mai citeste?
Am predat un curs de literatura religioasa. Am atacat un asa-zis roman crestin. Sa vezi cum mi-a sarit lumea in cap.
Sa-ti traiasca fiul. Fiica noastra cea mare are 15 ani. A reusit la examentul de capacitate cu o nota foarte mare. Ghici ce doreste sa ii cumpar drept rasplata. O mandolina.
Iata ca nu toti cei din generatia lor sint la fel.
GEneralizarile sint periculoase.
Se intimpla sa il cunosc pe pastorul cu pricina. Crede-ma ca ai ce asculta. Este un tip excelent. Faorte bun vorbitor, promitator teolog.
Despre formarea caracterului si ucenicizare. Bine ca mi-ai adus aminte. Sint intr-un mood asa de bun!!!
Cele citeva zeci de tineri care au fost in misiune prin Oltenia pe caldurile astea, in misiune, la fata locului, intr-o experienta peripatetica sint asa de incintati de this life-changing experience.
Nu este rasplata mai mare decit sa ii auzi plini de entuziasm „a fost super-ultra-hiper tare” sa dai 16.000 de litri de apa la un sat intreg cu pastorul alaturi si sa le vorbesti oamenilor dintr-un sat de linga scornicesti, Poboru, sat in care nu mai este apa de luni de zile, despre Isus, Apa vietii.
Tare, nu?
Merita.
Ei spun ca e mai tare decit studiul bilblic pe mess.
La fel si faptul ca i-au invatat pe cei 16 copii din 24 pe care i-au intilnit sa spuna Tatal Nostru, ca nu il stiau. Nici Tatal Nostru si nici „inger, ingerasul meu”
Uite aici, una dintre cele mai bune buze din lume, wynton marsalis,
Bravos, domnule pentru apa pe care ati oferit-o, da cu ce scop, ca daca ati facut-o din mila veti fi rasplatiti, iar daca….
Am o corectie la articolul asta: „Cand era o inmormantare la baptisti cantau fanfarile (care cantau mai bine sau mai rau.)”
In realitate, ele cantau mai bine, mai rau, sau asa si asa.
unele bine, altele rau, altele asa şi-aşa 🙂
părinte Marius, cu scopul ca apa să fie băută… N-am auzit pe nimeni să refuze apa de la baptişti. Ghinion, apa s-a terminat aproape de casa unui important personaj din sat, dar n-a fost cu intenţie …
Emanuel, chestia cu lupta pe viata si pe moarte este o hiperbola, nu? Ca sa nu ii spunem exagerare.
Nu prea cred…
Să vedeţi cum cîntă Onisim Bogoşel, fratele lui Beni care are articolul pe blog. Este pasionat de mandoline şi sper să îşi facă şi şcoala şi masteratul şi doctoratul în mandolină.
uitaţi-vă la copiii ăia cum cîntă… din generaţie internauţilor… 🙂
Ştiţi de ce au preferat înaintaşii noştri mandolinele şi fligoarnele şi eufoniile?
din cauza mobilităţii.
Luai mandolina la subraţ, chitara, eufoniul după gît, te urcai în IMS-u sau ARO, cîte 15 într-unul şi „valea”.
Nu-i aşa că nu prea avem pianişti prin biserică?
Ei, de-aia!
Am avut acordionişti, în schimb.
Acum, îţi trebuie şi circa 90 de minute să montezi şi să demontezi toate boxele, cablurile, staţiile, trebuie să faci probe de sunet, să ai boxe de control, să orientezi totul după clădire etc.
Şi după ce ai terminat cu toate, se ia curentul şi rămîi UNPLUGGED 🙂
Mobilitate! Aceasta este explicaţia.
Mihai, ca tot vorbeai despre muzica tinerilor si facuta de tineri, de amatori. Uite, pe box/ul de muzica, am pus doua melodii interpretate de Beni, matematicianul nostru, cu eseul despre autosugestie. Un amator, dar a trecut si pe la note, adica un amator in sensul bun al cuvintului.
Merita ascultat.
Azi dimineata mi/a trimis melodiile. Se pare ca sint „la prima improvizatie”. Face floricele bine, dar mai poate decupa din ele 🙂
in luna lui august , vin in ro.
am sa fac o copie , sa o dau lui tata , sint curios ce parere are el despre cele mai de sus….
ca el tare infocat a fost ! si cred ca mai este ?
si mai mult nici nu prea erau IMS doar ,,bocanci,, de armata ca sa suporte ,,glodurile,, …
iar dacii erau doar vreo 3 in slujba din care una era 1100 , am avut-o si noi parcata in fata blocului, nu am inteles niciodata daca era in regula sa mergem cu ea sau nu…
apropo , ami aduc aminte ca jucam tenis de masa cu tata in balcon cind stateam in tatarasi …nu ati spun pe ce masa , 1m/1,5m si ce rachete …dar aveam pian cu coada in casa…
cred ca sa faci ucenicie la un instrument este un lucru bun , e ca in artele martiale , se invata multe lucruri bune….chiar daca pina la urma nu devii un ,,sensei,, !
apropo ai cumparat mandolina pentru fiica ta ?
poate pe aici sint mai bune, da o veste daca esti interesat!
un salut,
gigi l
Nu-s nostalgic da’ cred ca-i totus ceva bolnav in chestia asta cu muzica. Obiectiile mele:
1. Imitatia – 99% din piesele P&W care se canta prin biserici sunt traduceri (de obicei f. proaste) si adaptari ale unor piese de dincolo. Ele au aparut intr-un context cultural total diferit de al nostru si importul lor masiv da nastere unei (sau unui???)strutocamile. Muzicienii buni sunt putini dar si mai putini sunt „facatorii de muzica”.
2. P&W este mai mult decat un stil de muzica – exista o intreaga teologie care are de-a face cu intrarea in prezenta lui D-zeu, razboiul spiritual, etc. Sunt chestii specifice miscarii carismatice si eventual unei parti din miscarea penticostala. 99% din cei care canta P&W habar n’au cu ce se mananca asta.Adica adopti muzica, ritmul si cam atat…
3. O gramada din cantecele astea sunt piese pop-rock si la randul lor se inspira din muzica unor trupe laice. Adica iei o piesa care vorbeste despre o noapte fierbinte petrecuta cu prietena (a se citi gagica), ii schimbi versurile si pui altele care vorbesc despre suferintele Domnului. Cam dea-n vaslea, nu?
4. Garhan Kendric (ma tem ca i-am pocit o leaca numele) este un creator de muzica, un „specialist” in ce priveste dimensiunea spirituala a acesteia. De ex. la o conferinta pe tema laudei si inchinarii tinuta in Romania, a vorbit printre altele despre ACORDEON ca instrument folosit in P&W!!!
5. Nu trupele din west ma deranjeaza ci cele locale care maimutaresc on muzica pe care fie n-o inteleg, fie e atat de proasta ca nu- nimic de inteles. Cred ca-i normal sa importam VALORI din alte culturi si eventual sa le intrgram in cultura noastra; daca insa importam in cantitati foarte mari elemente straine culturii autohtone (nu mai vorbim de calitatea acestora…), riscam sa disparem ca entitate si sa devenim un fel de „nobody people” traind intr-o „nobody land”.
6. Toata compasiunea pt. problemele pe care le aveti cu copii vostri. Ma intreb daca nu cumva este o incercare de a justifica si a prezenta ca acceptabil ceea ce nu mai poti schimba pt. ca ai scapat de sub control.
7. Ma mai deranjeaza superficialitatea. E un fel de cerc vicios: sunem superficiali si preferam chestiile usurele, care sa ne faca sa ne simtim bine dar pe masura ce ne hranim cu ele, devenim si mai superficiali si o luam de la capat.
8. Traditia nu-i prin definitie ceva rau. Fiecare biserica are si trebuie sa aiba una. Lipsa ei creaza lipsa de continuitate si un vid de identitate in care nu se poate trai. – ea trebuie sa se bubordoneze scripturii, dar asta-i alta poveste.
Draga Dan,
Da-mi voie sa iti spun ca esti foarte subiectiv, chiar daca nu esti nostalgic.
1. Imitaţia – 100% din cântările cu care am crescut în biserică sunt traduse şi traducerile aveau multe, MULTE hibe. Cum ar fi: „şi să dispară negura din ceaţă” ceea ce solicita din inimă tot baptistul, de parcă ar fi OK să fii în ceaţă, doar negura e păcătoasă!
Toate aceste ‘cântări’ dar absolut toate au apărut într-un context cultural diferit, ba chiar străin de al nostru.
2. Este deja ceva comun la români, când n-au argumente palpabile împotriva a ceva anume, găsesc imediat o teologie greşită în spate. Arză-i-ar focul pe carismatici şi pe penticostali… 🙂 Strâmbe din astea interdenominaţionale obişnuiau să bage securiştii, ca nu cumva creştinilor să le vină ideea de a fi uniţi…
3. O grămadă din muzica de care vorbesc la punctul (1) este de sorginte ‘lumească’, adaptată pentru biserică. Luther a fost un specialist în treaba asta. Găseşti în Cântările Evangheliei ce vrei, marşuri, operă, O Sole Mio, etc. Apropos, ştii că autorul muzicii de la ‘Te-adorăm în fericire! este un ateu sadea? Îl cheamă Beethoven.
4. Graham Kendrick este cu adevărat un specialist şi merită să-i spelluieşti corect numele. Fii sigur că el va folosi şi un ţambal în P&W şi va suna bine. L-am văzut pe viu la o conferinţă Moody la Budapesta, conducând în închinare vreo 3000 de persoane şi… jos pălaria.
5. Cred că muzica P&W este mult mai apropiată de cultura generaţiei de azi – şi nu mă refer la generaţia celor crescuţi în bisericile evanghelice – decât muzica cu care suntem noi obinuiţi în biserică.
6. Mulţumim de compasiune… dar ai înţeles greşit. Problema nu e cu copiii noştri. Ei se poate să-şi dorească şi o mandolină 🙂 Problema e cu generaţia pe care ei vor să o câştige pentru Hristos (şi nu pentru o subcultură).
7. Superficialitatea nu are legătură cu muzica. Există superficialitate cu grămada şi în biserici foarte tradiţionale.
8. Da tradiţia este bună, nu şi tradiţionalismul. Îmi pare rău, dar identitatea noastră nu este dată decât de valorile noastre. Mi-e frică să pun tradiţia printre valori fiindcă ne ardem ca alţii.
Mihai
PS Vreau să menţionez că mie îmi place foarte mult muzica „tradiţională” din bisericile evanghelice. Am crescut cu ea.
Draga Mihai.
1. Da, ai dreptate. Dar imitatia tot imitatie ramane. Cunosc la randul meu hibele vechilor cantari. Vechile hibe nu le justifica pe cele noi. Eventual le explica: incultura nu tine neaparat de o generatie anume.
Nu toate aceste cantari (vechi) au aparut intr-un context cultural strain. Dar aici este o chestiune de mediul in care am trait fiecare din noi: baptist in ce te priveste pe tine (banuiesc…), penticostal in cazul meu. F. multe din cantarile folosite in bis. penticostale au fost compuse de autori autohtoni – necunoscuti in cea mai mare parte.
2. Poate n-am fost suficient de clar: eu nu deplang teologia din spatele acestui tip de muzica ci adoptarea stilului muzical in absenta teologiei.La randul meu sunt (oarecum) carismatic…
3. S-au petrecut niste mutatii fantastice in ultimele zeci de ani la nivelul asa zisei muzici „lumesti”. De fapt muzica are in spate niste valori pe care le reflecta. Eu ma refeream la adoptarea in biserici a unei muzici care reflecta un sistem de valori nu doar necrestin (adica neutru d.p.d.v. moral) ci de-a dreptul anticrestin (iti recomand 5 minute pe un post romanesc de muzica moderna, pt. exemplificare).
4. toata admiratia mea pt.Graham Kendrick.
5. da, asa este. Impreuna cu multe alte lucruri pe care ar trebui sa le respingem in numele unor valori care n-au de-a face cu o anumita generatie pt. ca au de-a face cu toate generatiile, in aceeasi masura pt. ca sunt eterne.
6. am citit un articol interesant al lui Henry Nouwen despre pericolul relevantei – a circulat pe net in urma cu cativa ani. Ti-l recomand. Din pacate nu cred ca-l mai am in format electronic. Oricum, o sa incerc sa fac rost de el.
7. superficialitatea nu are de-a face cu genul de muzica, de acord. are insa de-a face cu muzica. MA gandeam zilele trecute ca tare des cantam cantari scrise/compuse de oameni profunzi. Inseamna ca incercam sa ne asumam experienta lor? Sa pretindem ca traim ceea ce, in realitate, ne este strain? Simtim, oarecum, umilinta constizarii propriei distante de lucrurile pe care le rostim. Sau pur si simplu o facem, mecanic, cu simplitatea mecanismului biela-manuivela?
8. nu ma refeream la acea parte a identitatii care vine din apartenenta la Christos. Exista insa o identitate care are de-a face cu faptul ca apartinem unei anume natiuni, familii, ca avem anumiti parinti si nu altii, ca mergem la o anume biserica, cu un anume trecut cu care ne identificam…
Nici macar Micul Print nu traieste in afara acestui tip de identitate: are o planeta care este a lui, si o floare care il asteapta sa se intoarca.
Asta inteleg eu prin traditie si in numele acestui sens al traditiei resping de asemeni traditionalismul.
Fanfara a umplut biserica !
acum citiva ani cind am devenit pastor la o biserica de tara aveam o problema cu serviciul din cursul saptaminii.veneau foarte putini frati.ma pregateam de predica si nu aveam cui predica.fanfara avea repetitie joi si veneu mai putini la program vineri decit la repetitie !fratii erau la munca cimpului si ca sa poata asigura lucrarea de fanfara alegeau sa vina la repetitie si recuperau timpul in ziua de program.am propus repetitia si programul in aceeasi zi.au inceput sa vina mai multi .apoi au mai plecat in strainatate din fratii si lucrarea a fost. fanfara in pericol..!fratele dirijor s-a orientat spre a pregatii mai multi copii pentru a invata sa laude pe Domnul la instrumente de suflat.au venit citiva copii si acum au debutat la festival.Am avut festivalul la noi..nu am putut refuza si a fost ceva efort..!acum deja avem o alta grupa de copii care doreste sa invete la instrumente si altii care doresc sa invete si sa formeze o grupa urmatoare..copii acestea nu vin singurii la biserica, mama .tata, bunica.iar cind se observa o inviorare vin si altii neimplicati in fanfara totul s-a inviorat.si astfel am observat…Fanfara a umplut biserica mai mult decit am reusit eu ca pastor..!
draga Liviu,
stiu fanfara cu pricina, am cintat si eu acolo. Acolo am invatat sa cint la trompeta, fligorn, eufoniu, bassfligorn si clarinet. Ca intotdeauna, imprastiat 🙂
da, este importanta fanfara, dar ea nu poate inlocui ceea ce trebuie sa faca pastorul si turma.
Atunci si masa de tenis in locul slujbei este buna, daca ne umple biserica.
Scopul nu este sa avem bisericile pline cu orice pret, ca facem circ si dam piine si vine lumea.
Apreciez lucrarea ta si stiu ca ai avut o contributie mai mare decit iti place sa credem la revigorarea bisericii de acolo.
draga Gigi,
imi aduc aminte cu placere de vremurie in care mergeam „cu fr. Lazarica” in misiuni. Imi aduc aminte de Dan , fratele tau, cu violoncelul in brate, ehe, ehe, ce vremuri.
tenis de masa am jucat in casa, nu pe balcon 🙂
vorbim despre mandoline.
Preferatele mele, cele mici, burtoase, napoletane, au un sunet…
Lupta este intre superficialitate si seriozitate!
A fost intotdeauna si va ramane. Foarte putine diamante si vane de aur se gasesc „la suprafata”.
Alunecam spre apa de la robinet sau din sticle, „de-a gata”. Nu mai stim sau nu mai vrem sa sapam fantani … Ne transformam in „consumatori” pretentiosi, nu mai facem arta „de dragul artei”. Cumparam, nu confectionam.
Existam, dar nu mai experimentam si nici nu mai „traim” ca altadata.
Postmodernismul ne impinge si spre „post-valoare”. Drumul nu este obligatoriu. Sunt unele invitatii care trebuiesc, cu foarte multa politete, … refuzate!
N-am fost pe faza pe cand erau discutii sub acest topic, oricum in discutii nu prea vreau sa intru 🙂 – subscriu si eu la parerea celor care au spus deja ca o discutie despre muzica (old school / new school) nu ne prea duce nicaieri, doar va incinge spiritele asa urat ;). Desi pe mine nu m-ar incinge nimeni, sunt tanar si ma incing singur si ma duc singur unde vreau 🙂
Nu vad totusi de ce sa spunem NU la mandoline, de ce un refuz general, desi sunt deacord ca nu sunt foarte multi tineri dispusi sa asculte orchestra in biserici, si cu atat mai putin in timpul liber. Insa cred ca sunt biserici care in prezent si-ar pierde parte din mostenire, din ethos, din nuanta si atmosfera daca s-ar destrama fanfara, corul, orchestra – asa cum sunt, bune sau mai putin bune ca prestatie. Tot la fel cred ca sunt biserici care nu ar mai avea (si nu au) nici un interes astazi si acum pentru organizarea unei orchestre, fanfara, etc. Nu li s-ar potrivi… Asa ca nu cred ca putem generaliza disparitia mandolinelor la fel cum nu putem pretinde si astepta prea mult reaparitia lor. Sunt si orchestrele si fanfarele forme in *diversitatea formelor de inchinare* pe care inteleg ca si noul statut al UBR le incurajeaza.
Si ca sa va dau un exmplu, la Pecica, in jud. Arad, unde am crescut e o biserica cu vechime, mostenire, traditie si mai ce vreti… printre primii crestini baptisti din Romania au fost aici. O biserica ce nu stiu cum s-ar „simti” fara cor si fanfara desi nu prea o sa va placa cum canta 🙂 au avut momente si mai bune. Insa aici cativa adolescenti, dupa ce orchestra nu a mai activat cam 25 de ani, in ultimii ani s-au hotarat sa invete si sa readuca bisericii macar ocazional acordurile de mai de mult, dar totusi puse si intr-o aranjare propaspata. Ce au reusit sa faca puteti vedea la http://www.sensunic.ro/excelsis. (e un site cu pop-up window so kill your pop-up killer for a moment).
Din vanzarile cd-ului la un pret just 😛 s-au cumparat mai multe instrumente si pentru copii mai mici – alte mandoline. Dar aceiasi tineri strang fonduri acum si pentru tobe electrice, sa nu sune prea tare 🙂 dar sa sune bine 🙂 si alte instrumente. Chitara electrica si bass sunt deja, si biserica ii incurajeaza in tot ce fac. Canta periodic si cu mini-orchestra, canta bineinteles si cantece P&W, mai canta corul, mai da si fanfara, si ce gen vor canta peste 15-20 de ani nu cred ca conteaza atat de mult, daca vor continua sa investeasca timp si dorinta si dragoste atunci cand isi aduc lauda lor lui Dumnezeu.
Nu pot spune ca am muzica de mandoline in playlistul meu dar ce am vrut sa spun e ca atat timp cat sunt biserici, si frati si surori care asculta cu placere o astfel de muzica, si canta versurile ascultand, si se bucura de copii lor care ciupesc corzile… acestea isi au locul. Si ma bucura lucrul acesta. La fel cum ma bucura sa vad si grupuri de inchinare (muzica contemporana) care conduc oameni cu adevarat in inchinare, fara aere de vedete si minuni…. din cauza astora din urma muzica crestina contemporana este luata drept o muzica de 2 bani. Imi place Hillsong si muzica de la Passion (Chris Tomlin, Charlie Hall, etc) dar cand ii vad pe astia ce se dau drept „Hillsong Romania” imi vine sa le sparg tobele si sa le sfarm chitarile cu o manie sfanta 🙂 dar e un alt subiect si o alta discutie in care nu mai intru.
Si eu, Flavius 🙂 si eu,
de unde putem cumpara cd-ul pe care ni l-ai recomandat?
alin (aly99[at]yahoo[dot]com) e in masura sa spuna daca mai sunt si cum se pot cumpara. cd-ul e din 2005.
aly99n at yahoo dot com – ca am gresit mai sus
In zilele astea trebuie sa se ridice oameni care sa invioreze sau sa infiinteze orchestre in biserici.Trebuie ca tinerii sa aiba ocupatie in biserici.Fanfarele si orchestrele se cam sting in zilele astea ceea ce nu e bine.Trebuie reinviate aceste ,,traditii”
Există, Anonimule, există, stai liniştit, există rămăşiţa credincioasă…
şi tradiţiile sînt bine păstrate
Stiu bine ca exista si ma bucur de asta foarte mult.
Dar daca nu se face ceva bisericile in curand vor uita pur si simplu ce este o orchestra sau fanfara.
Nu cred… .nu cred.
Anul ăsta biserica noastră a cumpărat instrumente de foarte mulţi bani şi mă uimesc să văd cum tinerii sacrifică alte programe pentru a fi la repetiţii… nu cred.
repertoriul schimbat, instrumnete noi şi să vezi entuziasm…
Ah, peste toate mai trebuie să îi mişte Duhul lui Dumnezeu şi să le umple gura cu laudele Lui.
Sa stii frate Anonim ca in zilele astea nu ii prea usor sa faci aceste lucruri.Cei mai multi dintre tineri aleg sa cante intr-un grup de lauda si inchinare.Prea putini isi mai ,,pierd timpu cu orchestra sau fanfara”
Mi se pare mai bine asezata fanfara ..in parc.. 🙂
se aude a distanta mare..te inveseleste..
e prea puternica pentru o incapere..prea acaparatoare
….asa o vad eu..
NU inteleg de ce se da voie totusi in biserici sa se cante muzica contemporana.Daca stiti persoane care lucreaza cu orchestre ar fi bine sa fie tot mai mult incurajati.
Onisim, dragă, tu eşti?
Dacă tu eşti… de el vă spuneam
Elisa, dacă este o fanfară bună atunci nu este problemă.
Da eu sunt.Daca nu ai pasiune si ravna de la Dumnezeu pentru aceste lucruri greu te pornesti.Si eu pot sa spun ca din intamplare am inceput sa ajut la infiintarea unor orchestre,la inceput fiind cel mai mic din echipa si pana la urma am ramas singur.Dar Dumnezeu mi-a pus aceasta dorinta in inima si pentru mine ii o placere sa fac lucru asta.M-as bucura sa se mai ridice si alti tineri si Domnul sa dea sa se intample acest lucru.
Domnul să te binecuvînteze şi să te întărească în lucrarea minunată pe care o faci.
te mai aşteptăm la Aleşd
mc
Domnu sa ajute sa se mai ridice si alti tineri.Ei sunt viitoru bisericilor noastre.Dar trebuie incurajati si motivati sa faca asta.In ziua de azi prea putini o fac pentru Domnu.
Nu stim sigur cand vom veni pe la Alesd.Ne-am gandit sa venim duminica asta pentru ca daca nu mergem duminica asta luna asta nu cred ca mai ajungem pe acolo pentru ca incepe perioada misiunilor si la noi.
Pentru cei care vreti sa vedeti rezultate din lucrarea, din care Dumnezeu mi-a ingaduit sa fac si eu parte,in vara la Turnu Severin va avea loc festivalul orchestrelor infiintate de echipa noastra din oltenia.Voi mai veni cu alte detalii cand voi sti mai sigur.
Vă aşteptăm cu drag şi aş vrea să vin la acel festival.
Aveţi o dată?
Deocamdata luna numa o stim.Luna august va fi ca sa termin si eu cu examenele si cu admiterea.Anul acesta vrem sa luam in echipa si cativa din oltenia.Pana in august vom merge pe la orchestrele care s-au cam stins.Dar cred ca vom avea si anul acesta orchestre noi.
Cati ani ai Onisim?Ce studii ai la ora actuala?Ma gandesc ca iti trebuie si un pic de pregatire in lucrarea asta.
Am 18 ani.Acum sunt in clasa a 12-a la muzica in Arad.
Am invatat de mic sa cant la mandolina.
La caransebes canta fanfara mare si acum s-a facut o fanfara mica,ei studiaza cu profesoara de muzica aacum,care e dirijoarea corului.
E bine sa sa inveti la un instrument,barbatul meu stia sa cante la mai multe instrumenete,si tata..eu..mici la fluer,
desi mai fluer cateodata..dar nu in biserica..:)
..dar ce ziceti,despre tinerii care ne citesc poezii?
nu merita Domnul sa dea o jertfa,care sa ii coste macar ceva. 😦
O varsta foarte tanara.Domnu sa te ajute.Desi nu am mai vazut pe cineva sa invete pe altii la varsta asta da cine stie…..
De doi ani lucrez impreuna cu verisorul meu Corneliu care si el este pasionat de mandolina dar mai ales de chitara.Am invatat impreuna sa cantam cand am fost mici si am si crescut impreuna.
Domnul sa va ajute in continuare in lucrare. Cei care cititi acest comment apreciati pe cei ce fac lucrari dinastea pentru ca sunt rari. Domnu sa ajute sa se ridice tot mai multi tineri care sa faca lucrare.
Am fost in sofronea cand o cantat orchestra din Alesd in acea biserica.canta destul de bine.O fost faina si ideea cu reuniunea de orchestre de dupamasa….
Sunt niste lucruri foarte adevarate din pacate in urmatorii 10ani famfarele si orchestrele vor fi doar o istorie a bisericilor neoprotestante.Eu sunt doar un tanar care a crescut cu famfara si cu orchestra si acum ma ocup de famfara si incerc sa dau un imbold celor tineri.Lauda care e primita de Domnul e in primul rand cea dintr-o inima curata si sincera.
Pare sa fie amuzant dar consider ca multii parca Ar citi biblia la :scoala si ar juca tenis la biserica, ca la scoala nu au timp: consider vorba veche din popor; daca biserica nu le da de lucu,le da ,d…..;
De aceea este necesar ca lucrurile bune sa se adune,orchestra ,corul ocaziile in care se invata lucruri bune si se creeaza un cadru propice ca si generatia viitoare sa urmeze exemplul bun. Doamne ridica o generati cu dorinta de a inalta Numele Tau.
[…] urmă cu ceva ani, la o altă postare despre orchestra de mandoline, un prieten mi-a mărturisit că a avut acest gen de reacţie pînă a dat peste concertele lui […]
[…] şi o altă perspectivă asupra mandolinei. Nu este numai instrumentul exilat din bisericile noastre în ultimul timp. Această fiică a lăutei şi-a găsit loc ze…te. Acum este alungată. Poate că reevaluăm. Dacă nu, măcar […]