Archive for 27 iulie 2007

h1

„Pune-ţi, dragă, cerceii şi … gîndeşte!”

iulie 27, 2007

Înainte de admiteri mi-a relatat cineva următoarea discuţie.

Interesantă!

Personajele: un adult, telectual, şi o adolescentă.

„- Ce faci, dragă, unde dai?

– La Emanuel, la universitate…

– Da, da de ce? De ce te duci acolo, să ştii că ăia nu te lasă să gîndeşti.

– Cum aşa?

(Aici vine răspunsul rezultat în urma unei analize foarte adînci şi largi şi foarte înalte)

– Acolo nu te lasă să porţi cercei!”

🙂

Nu- aşa că este interesant?

(Notă pentru cei care nu cunosc ethos-ul tradiţional baptist (pocăiţi): în bisericile noastre femeile nu poartă/nu purtau podoabe de aur şi argint şi altele ca acestea ca o consecinţă a interpretării textului de care nu ne vom ocupa acum:

1 Petru 3:3 Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor,
4 ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
5 Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor;
6 ca Sara, care asculta pe Avraam, şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva
.

Pocăitele se remarcau prin faptul că nu erau machiate, nu purtau coafuri foarte pretenţioase şi haine foarte scurte sau strîmte, adică, în general şi de obicei se acopereau cînd se îmbrăcau 🙂 şi ştiau o chestie foarte simplă, mai ales nevestele, „la ce nu este de vînzare nu faci reclamă”.

Veţi spune: „alt text care nu duce nicăieri”, „alt text enervant”, „iar bagă fitile” etc. 🙂

Se poate discuta mult şi bine între partidele pro-cercei-machiaj şi anti-cercei-machiaj etc. Nu acesta este punctul focal al discuţiei relatate, ci faptul că destuparea minţii a ajuns să fie judecată după urechi şi de ce anume atîrnă în ele, nu de ce se întîmplă între ele.

sursa-buyiq-dot-com.jpg

Cine poartă cercei, logic, gîndeşte, are creierul „nespălat”, are libertate. E destupată-destupat (că nu mai contează)

Cine n-are, este spălat pe creier. Booooon!

Ca şi cum toată deşteptăciunea şi creierul ar sta în cele două mărgeluşe de lîngă lobul urechii, … dacă-i aşa, atunci „pune-ţi, dragă, cerceii în urechi ca să te faci deşteaptă!” Acu arăţi şi tu „ca lumea”. E bine? Ok. „Aşa fată frumoasă a avut mama, dar acuma-i şi deşteaptă! Numa proastele şi ţărăncile mai umblă aşa….nefiritisite”

Să fim serioşi!

Nici pocăinţa nu stă în lipsa podoabelor, dar nici emanciparea în prezenţa lor. Discuţie lungă şi complicată oricum.

Dar nu-i aşa c-a fost tare telectualul nostru?

Ps.

Vedeţi care este sursa pentru foto? Ironic, nu? Buy IQ!!!!!! http://www.buyIQ.com.

în traducere liberă – http://www.cumpără-ţi deştepciune.com

Ha, ha, ha, e super-ultra-hiper-tare, nu?!?!

Reclame
h1

Aseară am fost în lumea cărucioarelor…

iulie 27, 2007

Aseară am fost într-un loc foarte frumos, între oameni plini de dureri şi suspine. Am fost între oameni-perle.
Firul de nisip întră în scoică şi aceasta, în durere, înfăşoară firul de nisip în sidef. Aşa se nasc perlele.Aseară am văzut şiraguri de perle. Numai perlele false seamănă unele cu celelalte. Cele de aseară erau una mai frumoasă ca cealaltă.

Becky este o fetiţă care s-a născut cu un handicap. Părinţii? Extraordinari.  Au încercat să transforme cum s-au priceput durerea lor în binecuvîntare pentru alţii. Au început să adune oameni-perle, părinţi care poartă de grijă de copii cu handicap pentru a le oferi mîngîiere şi încurajare.

Becky are 20 de ani. A scris o carte despre experienţele ei în căruciorul cu rotile. În urmă cu vreo patru ani a înfiinţat cu părinţii ei o organizaţie prin care încearcă să ajute alte familii, în care s-au născut copii cu handicap, să treacă peste acest fel de dureri.

Aseară erau adunaţi într-o capelă peste 100 de oameni-perle. Oameni cu cearcăne adînci, care n-au avut niciodată un concediu. Pentru unii dintre ei această săptămînă a fost prima evadare din lumea ploştilor şi a gemetelor şi a lacrimilor de ciudă, durere, mînie, resemnare.

Ce să le spui acestor oameni împovăraţi de cruci pe care noi nu le-am purtat niciodată? Copil de 30 de ani care n-a mers şi n-a vorbit niciodată, complet paralizat, copii cu sindromul Down, copii care şi-au pierdut mîinile sau picioarele în accidente cumplite…copii autişti, copii orbi, copii arşi, copii mutilaţi…

Cel mai frumos moment al serii a fost acela în care o femeie de 62 de ani, scriitoare, mamă a trei copii, ne-a povestit viaţa ei.

S-a născut fără picioare.

A fost cerută în căsătorie de un bărbat normal şi frumos. L-a refuzat pentru că nu dorea să îi fie o povară. „Ai să pierzi toată bucuria vieţii cu mine”. „Fără tine aş pierde toată bucuria… ” i-a răspuns el.

S-au căsătorit. I-a fost frică să devină mamă timp de 10 ani.

Au avut trei copii. Ultimul, în ziua în care a împlinit 40 de ani.

Aşa i-a crescut. Ca să îi poată ridica le dădea numai pantalonaşi cu bretele. Îi apuca de bretele şi copiii puneau imediat bărbia pe umărul ei ca să se agaţe.

A luptat ca o leoaică să nu îi fie luaţi pruncii de asistenţii sociali care se uitau cu scepticism la felul  în care o mamă fără picioare îngrijeşte de trei copii.

Acum are copiii credincioşi, umblă cu Dumnezeu, fiecare dintre ei şi-au terminat studiile, şi-au început viaţa, căsniciile, carierele. Este o femeie realizată pe dinafară, dar mai plină de viaţă şi de bucurie lăuntrică.

Ea ne spune: „Prin suferinţa asta l-am văzut pe Dumnezeu, fără handicapul acesta, n-aş fi fost niciodată întreagă!

Lumea scaunelor cu rotile este o lume fascinantă, adîncă şi plină de bucurie.

Am condus încet în noapte înapoi spre casă, am adormit mai liniştit ca niciodată în ultima vreme. Am adormit cu gîndul la femeia aceea fără picioare căreia i se va da într-o bună zi un nou trup, cu picioare. Nu sînt sigur dacă i se vor da şi aripi. Ar merita!

Doamne, habar-n-am dacă ne vei da aripi, ca îngerilor după înfăţişarea înaintea Ta.. dar poţi, te rog, să le faci un hatîr celor care şi-au petrecut toată viaţa în scaunul cu rotile? Dă-le măcar lor aripi…. te rog!

%d blogeri au apreciat asta: