Newsletter-ul UBR pe luna iulie-august

Iată apăsînt AICI, puteţi descărca newsletter-ul lunii August

Marioara lu’ Gheorghiţă, Gheorghe al Măriei

Marioara s-a luat cu Gheorghiţă. Din dragoste, mare dragoste.

După ce s-au luat toată lumea le-a spus Mărioara lu Gheorghiţă şi Gheorghiţă al Mărioarei.

Asta cît au fost tineri.

Au făcut 10 copii. Au trăit 38 de ani de căsnicie. O familie în care întotdeauna m-am simţit bine. Casa lor? O biserică. Pe Gheorghiţă ajunge să-l stîrneşti, spune poezii de cîte 24 de strofe. Compuse de socrul său, Ion.

Mărioara cînta. Cînd se ruga ea parcă şi ventilatoarele din sanctuar se făceau mai încet. Respectată femeie. Demn bărbat.

Au îmbătrînit frumoşi.

Au făcut copii frumoşi, aşa, ca ei. Fete frumoase, băieţi puternici.

Una mi-a căzut dragă şi ne-am luat şi noi la rîndul nostru.

Mi-au devenit „mamă” şi „tată”. Mamă mai avusesem. Tată n-am mai avut de la 5 ani. M-am ales la 20 de ani cu un tată de nota 10.

N-am vrut să le prea spun mama-soacră şi tata-socru. Aşa că le-am spus simplu Mama şi Tata.

Cînd am aflat că Mama este bolnavă, am scris următorul text către toţi prietenii.

„Dragi prieteni şi fraţi,

Din cauza felului în care cuvîntul „soacră” a fost depreciat, o voi numi “mama Nataliei”. Este sora Mărioara, sora mea în Cristos, care, fiind mama Nataliei, a devenit şi mama mea.

Nu este “mama-soacră”. Este “mama Nataliei”, “mama de la ţară”, cum îi spun copiii, “sora Mărioara”, cum îi spun fraţii din Bircii, “Mărioara lu Gheorghe”, cum îi spun cei din sat.

De fapt Gheorghe este şi el, la rîndul lui, al Mărioarei. Sînt unul pentru altul şi UNA, aşa cum şi-au jurat.

Astăzi am aflat că Mama Mărioara a fost diagnosticată cu cancer la ficat, o boală care are cosorul foarte bine ascuţit.

Întreaga familie ne-a fost măturată de tristeţe. Cel mai mult suferă Naum care ne-a spus că mîine s-a hotărît să postească pentru bunica si care nu se poate opri din plîns.. A hotărît de unul singur.

Mărturisesc că nici eu nu am mai rezistat cînd l-am văzut cu albumul de fotografii în mînă, ţinînd un deget între file. Cînd l-am întrebat ce ţine acolo, mi-a arătat albumul deschis la pagina în care sînt fotografiile celor doi bunici. A fost un moment foarte dificil. Atunci a descoperit şi el că nu este adevărată vorba care spune că „bărbaţii nu plîng niciodată”. Am izbucnit în plîns şi am fugit la baie.

La timpul de rugăciune, Neriah a mulţumit pentru familia noastră şi pentru că sîntem încă împreună. Este mult mai tare. Este din acelaşi material ca şi mama şi bunica ei.

Am simţit anul acesta că va veni o zi a necazului, ca cea din Psalmul 20 “Să te asculte Domnul în ziua necazului.” Nu este decît începtul acestui an. Ştim că va veni acea zi.

Azi am înţeles încă o dată împreună cu copiii, la citirea Scripturilor, că sîntem în Necazul cel Mare, nu-i alt nume mai potriviti pentru lumea în care trăim,  că sîntem pentru o vreme împrumutaţi unii altora şi “fie că murim, fie că trăim”, în cele din urmă sîntem AI DOMNULUI.

Mărioara lu Gheorghe şi mama Nataliei este, în cele din urmă, a Domnului şi se pare că El se pregăteşte să o ia celor cărora le-a fost dăruită pentru o vreme.

Mărioara lu Gheorghe şi mama Nataliei este a Domnului, care ne-o mai poate lăsa, să trăiască pentru Domnul, sau care o poate invita să iasă din acest defileu al umbrei prin Poarta de Mărgăritar.

El ştie cum este mai bine şi de care parte a cerului este mai bine pentru Mărioara.

Şi totuşi

….. Noi am ruga toţi prietenii să se roage împreună cu noi ca să ne mai lungească zilele împreună.

Rugaţi-vă pentru sora Mărioara, Mărioara lu Gheorghe, mama de la ţară, mama Nataliei, mama mea, o păcătoasă mîntuită care ne-a arătat de ce noi nu prea avem sfinţii desenaţi pe pereţi: pentru că nu foarte des, dar cîteodată, îi vedem trăind pe lîngă noi, vieţi spectaculos de bine ascunse în Domnul.
Rugaţi-vă şi pentru Gheorghe al Mărioarei.

Marius, măritul ( regionalism pentru ginere) Marioarei lu Gheorghe”

Aici se încheie textul scris prin Ianurie 2006.

Rugăciunile v-au fost ascultate, prieteni.

În loc de „maxim trei luni”, cît au spus medicii, Dumnezeu ne-a mai împrumutat-o încă 7 luni, pînă în 29 iulie, pe Mărioara lu Gheorghe, pe Maria a lui Isus….

Veselească-se în pace!

Isus a iubit-o pe Maria…

Maria L-a cunoscut pe Isus şi Isus a cunoscut-o pe Maria. Isus a iubit-o pe Maria. Atît de mult a iubit-o încît şi-a dat viaţa pentru ea.

Maria este o femeie simplă care este acum cu Isus. A murit, dar este vie.

Noi n-avem parastase, dar avem şi noi morţi. Azi este un an. Exact la ora 12.33, cînd va fi fost văzut acest post.

Sora Maria a murit în urmă cu un an. Sora Maria ESTE (vedeţi că nu spun A FOST) o femeie extraordinară. Ce zîmbet, ce dantură! După 10 copii avea o dantură de reclamă la pastă de dinţi.

A crescut 10 copii, dintre care unul necesita îngrijire specială. Şi-a crescut copiii în frică de Dumnezeu şi ne-a învăţat asprimea în trăirea cu Domnul. Da, o femeie aspră în trăirea şi umblarea ei cu Dumnezeu.

Am aflat că are cancer în decembrie 2005. În ianuarie 2006 i-am spus ei. Sorţul a căzut pe mine. Dintre toţi, ghemuit şi cocoţat într-un pat, într-o cameră plină cu fraţi, surori, copii, nepoţi şi cîntări, am început:

„Ştiţi, vă iubim prea mult ca să nu vă spunem adevărul….Doctorii au spus că mai sînt trei luni… Domnul…. ”

A fost greu. Foarte greu. Am dat de multe ori veşti rele, din cauza slujbei de păstor, dar de data asta a fost cel mai greu.

Ea s-a uitat la noi roată. A lăsat să îi cadă o singură lacrimă. Am numărat-o de mai multe ori. Una singură a fost şi a spus:

„Dacă aşa voieşte Domnul….Voia Lui să se facă!”

A vărsat o lacrimă, dar nu şi-a pierdut zîmbetul.

Imediat am cîntat cîntarea ACEASTA. Cîntare care îi va fi fost cîntare preferată pînă în ziua de 29 iulie la ora 12.30.*

Isus, Izvor de mîngîiere,
La Tine vin încrezator,
Sunt coplesit de-o grea durere
Si mistuit de-al ei fior

Isus, Isus, azi vin la Tine
Cu-adînci suspin la Tine vin
Iubirea Ta sa ma lumine
Si sa-mi aduc-al Tau alin

Isus, izvor de bucurie,
Sunt întristat azi de vrajmasi
Sa ma pazesti sa-mi dai tarie
Si-n mîna lor sa nu ma lasi

Isus, izvor de har si pace,
Adînca pace Tu sa-mi dai
Chiar carnea de mi s-ar desface
În duhul meu e cer si rai

Ascunde viata mea în Tine
Atunci cînd lupte grele vin
Tu numai Tu sa fii în mine
Izvorul harurilor plin

Care a fost relaţia dintre Isus şi Maria? E simplu.

Pentru Maria, Isus a fost izvor de mîngîiere…

Isus a cunoscut-o pe Maria, Maria L-a cunoscut pe Isus.

Isus a recunoscut-o pe Maria şi Maria şi-a recunoscut Păstorul şi acum este la ape de odihnă şi pe păşuni verzi….

E foarte simplu…

Să compunem propoziţii simple: Isus o iubeşte pe Maria…

Maria L-a iubit atît de mult pe Isus încît şi-a dat viaţa în mîna Lui.

*(Melodia este compusă de Nicolae Moldoveanu şi interpretată de grupul the Messengers)

Cea mai frumoasă moarte…

Am văzut multe morţi şi mulţi morţi. De unii îţi este greu să te apropii. Lîngă alţii e senin.

Sînt paroh şi am stat lîngă o mulţime de paturi de muribunzi şi lîngă multe sicrie, închise sau deschise.

În iulie 2006 am văzut cea mai frumoasă moarte.

Era 12.20. Cald. Linişte. Suspinurile înfrînate se împleteau cu zgomotele din curte, rare şi unele şi altele. Un lighean scăpat pe jos, o găină care a ouat, scîrţitul porţii, mugetul vacii, azi nedusă la păscut, apa vărsată dintr-o căldare şi un geamăt.

Toate s-au împletit în urechile unui bărbat încovoiat de suferinţă, sprijinit de sobă, pămîntiu la faţă, soţul; în inimile celor fete şi gineri, şi în auzul parohului care a căsătorit-o pe muribundă, i-a botezat copiii, pe unii i-a căsătorit mai apoi. N-am mai auzit aşa ceva. La patul morţii să-ţi fie pastorul care te-a botezat, care te-a căsătorit, care ţi-a botezat copiii, care ţi-a căsătorit copii. Mare hatîr!

O moarte este ca un travaliu. Trebuie să ţii pumnii, să iei pulsul, să te rogi, să încurajezi, să strîngi pumnii, să aştepţi pe hol, plimbîndu-te cu paşi repezi, timpul trece greu, dar soseşte şi momentul ieşirii în lumină…

De vreo 12 ore nu mai deschisese ochii, doar gemete….Nu mai mişcase mîinile.

La 12.33 a deschis ochii larg…. S-a uitat dincolo de noi. Parcă nici nu şi-ar fi văzut apropiaţii. Pentru ea erau deja departe…. A întins mîna în sus, fata cea mai mare a sărit să o prindă. A strîns pumnul uşor, aşa cum fac femeile cînd le spui „săru’ mîna”, a expirat adînc, a suspinat frumos, şi a lăsat mîna încet pe cearceaful curat….

Una din fete, asistentă medicală, îi lua pulsul. Exact în momentul în care a dat mîna cu El pentru a ieşi în lumină, s-a oprit inima.

„Gata” a spus cineva.

Nuuu… pentru ea abia a început. Tocmai se terminase travaliul. S-a născut. A treia oară. S-a născut, s-a născut din nou şi acum s-a născut ca să nu mai moară.

Cea mai frumoasă moarte a fost cînd cineva de aici a dat mîna cu Cineva de-acolo. Sub ochii mei, sub ochii noştri.

Nici unul dintre noi n-am ştiut ce să facem, să rîdem, să plîngem? Nimeni n-a urlat, nimeni n-a bocit. Ne-am dat cu toţii seama că am asistat la ceva foarte rar, o moarte neobişnuit de frumoasă. Exact un an de atunci…

După o oră am găsit în casa de curind părăsită de suflet acest tablou

„Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi…”